Citeam acum câteva minute un articol al unei prietene… e vorba despre timp şi graba cu care facem totul, uitând de lucrurile simple dar valoroase din viaţa noastră. Şi mi-am adus aminte de un lucru despre care tot vreau să vorbesc şi uit… voiam să vorbesc despre alegerile noastre şi despre cum ne plângem uneori de ele… aşa cum unii nu au timp să privească cerul o clipă, alţii, deşi au oportunitatea de a alege ce vor să facă în viaţă, se plâng încontinuu de asta.
Vorbesc despre copiii inteligenţi care deşi au un talent, oricare, aleg cariere in domenii total opuse… de exemplu, am citit mai demult despre o fată care scria poezii în liceu şi a făcut economie. Ştiu că din asta nu poţi trăi în ziua de azi, dar… merită să faci ceva cu “darul” ăsta! Dacă ai un vis, luptă până la capăt, nu alege calea mai simplă ce te duce în altă direcţie…
Vorbesc despre oamenii care deşi au locuri de muncă bune, curate, care nu presupun efort fizic …se plâng! Dacă tu, cel de la birou, care munceşti 8 ore pe zi, luni-vineri te plângi, cel care munceşte la câmp ore întregi pe arşită (şi la sfârşitul zilei se alege cu 30 de lei şi un kg de făină) … ce să mai zică? De-asta nu o să îi înţeleg niciodată pe cei care lucrează la birouri, intelectualii lu’ peşte… tu ai ales asta, tu să o suporţi. Tu, care ai învăţat, care ai făcut o facultate, un master, puteai alege orice altceva care să-ţi placă. Ai ales asta? Atunci taci!
Şi eu regret că am făcut mizeria aia de facultate deşi de când mă ştiu îmi place să scriu… poate acum poate eram ziaristă, aşa cum îmi doresc… sau poate, cine ştie? Scriam o carte… în orice caz, nu scriam ca acum… ca o amatoare. Dar îmi asum decizia. Nu mă plâng, nu are rost.
Acestea fiind spuse… noapte bună!
Până una alta… aştept Ză ZU Partyyyyyy!
