Un bărbat și o femeie – Jojo Moyes

Eu nu am cu cine să discut despre cărțile pe care le citesc. Prietene nu mai am aici în oraș, duduiu are gusturi complet diferite de ale mele și mama nu prea are timp să citească în ultima vreme. Poate doar, din când în când, câte o clientă mă mai „prinde” citind și ne punem la tală despre cărți.

De-asta vreau să scriu mai des despre cărțile pe care le iubesc (sau nu) și să schimbăm păreri sau recomandări. Din când în când se cere o evadare din lumea cosmeticelor, pentru a ne culcuşi frumușel în viețile și în pielea altor personaje.

Că iubesc cu tot sufletul ce scrie Jojo Moyes știți deja. Am citit Ultima scrisoare de dragoste și așteptăm cu nerăbdare să apară altceva în limba română. Mi-au dat lacrimile de bucurie când au tradus Jertfa iubirii (Fata pe care ai lăsat-o in urmă), apoi Înainte să te cunosc, apoi După ce te-am pierdut. Când am văzut că urmează să apară și Un bărbat și o femeie, mi s-a făcut pielea de găină.

Am luat-o de pe Cartepedia săptămâna trecută și am purtat-o câteva zile peste tot, că nu puteam să o las din mâini.

Jojo nu prezintă întâmplări fabuloase, supranaturale, în cărțile ei nu găsim mistere și extraordinar de mult suspans.

Dar prin stilul ei dulce, calm și natural, mie reușește să îmi atingă cea mai sensibilă coardă, mă emoționează până în adâncul sufletului și de multe ori mă trezesc izbucnind în lacrimi.

Un bărbat și o femeie nu face excepție. Începutul cărții mi s-a părut cam lent, cam lipsit de acțiune și mă pregăteam să spun că mă dezamăgeşte. Dar nu s-a întâmplat. Doar mă pregătea pentru întâmplările cu adevărat importante.

În „rolul” lui Jess Thomas mi-am imaginat-o pe Emilia Clarke (Louisa din Me before you și Khaleesi din Game of Thrones pentru cine nu o știe după nume, iar pentru cine o știe, da, ființa aia minunat de simpatică și dulce). Mi se pare că îi vine mănușă personajul și nu puteam să o identific pe Jess cu nimeni altcineva.

Jess Thomas, mamă singură, lucrează ca menajeră în diverse case alături de prietena ei, Nat și, pe lângă asta, ca ospătăriţă într-un bar. Are doi copii, pe Tanzie (fetița ei) și Nicky (fiul soțului ei care dăduse bir cu fugiţii în urmă cu doi ani).

Tanzie are în jur de 10 ani (nu știu dacă se specifică vârsta exactă), e un copil cuminte și pasionat de matematică.

Nicky, vreo 16 ani, e un „adolescent gotic”, introvertit, care își vopseşte părul și folosește dermatograf negru și mascara. E un copil bun si sensibil, ușor ciudăţel, de aceea își tot ia cafteală de la „puii” familiei Fisher.

Ed, 33 de ani, e anchetat pentru că a dat unei iubite (pe care voia să o vada plecată) o informație confidențială legată de un soft pe care urma să îl lanseze firma sa, iar pe baza acelei informații și, de asemenea, pe baza unui cec de 5000 de lire, fratele „iubitei” a câștigat o mulțime de bani. Astfel că el se retrage pentru o vreme în casa de vacanță din Beachfront, unde îi este menajeră Jess.

In timp ce ea şmotruieşte prin casă, el se poartă destul de urât cu ea, mitocăneşte aș putea spune, dar asta doar pentru că e pur și simplu copleșit de acea anchetă și de posibilitatea de a merge la închisoare.

Se reîntâlnesc la barul unde lucrează ea, el se îmbată groaznic și Jess e nevoită să îl ducă acasă cu un taxi, pentru a nu-l lăsa să doarmă afară, în fața barului. Când se întoarce în taxi, pe jos găsește un sul de bani, în jur de 500 de lire, bani pe care îi ia, cu gândul să îi dea omului înapoi cândva. Dar momentan se folosește de ei, pentru că…

… Tanzie, fiica ei, primește șansa de a se înscrie la un colegiu prestigios, datorită talentului ei ieșit din comun la matematică. Însă nici cu bursa primită mama ei nu se poate descurca din punct de vedere financiar (uniformă, transport etc), așa că e nevoită să renunțe. O șansă în plus apare când fetiței îi e propusă participarea la o olimpiadă de matematică ce îi poate aduce un premiu de 5000 de lire, dar care are loc în Scoția, la aproximativ 900 de kilometri de orașul lor. Așa că se folosește de banii găsiți în taxi pentru a pune la cale o călătorie cu vechiul lor Rolls (fără vignetă, asigurare, care mai e și ros de șoareci pe interior) până în Scoția, cu speranța că fetița va câștiga la olimpiadă 5000 de lire și va putea să îi restituie lui Ed cei 500 de lire.

Astfel că împachetează cele necesare și pornesc la drum, evident, cu Norman, câinele imens al fetiței.

Întâmplarea face ca poliția să îi oprească pe drum pentru că circulau fără un far, iar Ed trecea prin acel loc în același timp.

S-a oferit să îi ducă până în Scoția, așa că au încărcat bagajele în Audi-ul său nou nouţ și au pornit la drum, cu maxim 60 km/h, pentru că fetița avea rău de mișcare.

De aici pornește un drum de câteva zile, cu peripeții, sendvişuri multe, un kebab dubios și multă vomă.

Cred că voma e singurul lucru care m-a deranjat în toată povestea asta. Prea multă! De prea multe ori! În ultimele luni sunt sensibilă la subiect! Dar am trecut peste.

Inițial, lui Ed i-a părut rău că s-a oferit să transporte acea familie de necunoscuți și, în plus, un câine care îi umplea mașina de bale, păr și care trăgea vânturi.

Încetul cu încetul au început să se placă și să se întristeze la gândul că în câteva zile vor părăsi acea mașină care le-a fost cumva casă. Între Jess și Ed începe să se înfiripe o iubire timidă, dar serioasă. Ed îl ajută pe Nicky să se apere de cei care îi făceau viața un chin doar pentru că era altfel. Cu Tanzie se poartă ca un tată, îi aduce o pungă plină cu ochelari de citit când fetița își sparge ochelarii și riscă să nu vadă nimic din exercițiile de la olimpiadă. Ba mai mult, face scandal pe holuri până reușește să facă astfel încât să ajungă ochelarii la fetița deja intrată în concurs.

Cu toate că cerul stă să i se prăbușească în cap, Ed reușește să fie un adevărat sprijin pentru mica familie zăpăcită. E genul de bărbat care mie îmi inspiră încredere, care oferă un adăpost unde să-ți lași în siguranță sufletul. Cu toate problemele sale cu legea, se simte de la un kilometru că e un om bun, care nu a dorit niciodată să rănească pe cineva. De aceea refuză să le spună părinților și surorii ce probleme are, cu riscul de a-i face să creadă că e nepăsător. Sora sa e furioasă pe el că nu vrea să meargă să-și vadă tatăl foarte bolnav, dar ea nu știe că el doar nu vrea să îi dezamăgească. Nu vrea să vadă dezamăgirea în ochii bătrânului său tată… dar alături de Jess… cine știe, poate situația se schimbă. Asta trebuie să o aflați voi din carte.

Jess, draga de Jess, e genul ăla de femeie care mută munții din loc pentru cei dragi. Cu două joburi reușește să își mențină copiii mâncați și curați. Nu știu cum, dar reușește și să fie enervant de optimistă, spunând că lucrurile bune se întâmplă oamenilor buni, deși destinul tot ține să o contrazică. E și foarte orgolioasă, are acel orgoliu al săracului, preferă să îi îndoape pe copii (și pe ea însăși) cu sendvișuri făcute din pâine și cașcaval la promoție în loc să accepte ceea ce le oferă Ed (măcar de dragul copiilor). Cumva o înțeleg, pe de-o parte e vina de a-i fi șutit acei bani, pe de altă parte e gândul că deja omul a făcut destule pentru ei…

Inițial am crezut că se va termina drumul, se vor întoarce acasă și își vor continua viețile. Dar nu, călătoria ocupă cea mai mare parte a cărții, ultimele pagini fiind rezervate evenimentelor (deloc plăcute, dar shhh!) ce au loc după ce revin acasă.

Câștigă Tanzie premiul la olimpiadă?

Ce a făcut tatăl copiilor în timpul în care a fost departe de familie?

Jess și Ed continuă relația?

Află Ed despre banii pe care îi ia Jess de la el?

Vă invit să descoperiți toate astea citind cartea. E atât de sensibilă, de frumoasă și de caldă încât merită fiecare moment pe care l-am petrecut citind-o.

O găsiți pe Cartepedia, aici. Spor la citit și atenție, în a doua jumătate e alertă maximă de lacrimi, să nu ziceți că nu v-am zis!

Iar dacă ați citit-o deja, aștept impresiile!

 

Pupicici!

Cel mai prost ruj scump…

… din punctul meu de vedere!!!

Îmi pare rău, nu vreau să arunc vorbe mari și rele, se știe deja că nu obișnuiesc să spun lucruri foarte nasoale despre produse și încerc să le găsesc plusuri, oricât de rele ar fi. E probabil a treia oară când dau de pământ pe blog cu un produs.

Este vorba despre celebrul Melted de la Too Faced. Am auzit enșpe laude la adresa lui, dar pentru mine pur și simplu nu funcționează. Deloc! E groaznic! Până și ieftinăciunile de la Miss Sporty îți fac surprize plăcute de cele mai multe ori, dar cu dumnealui efectiv nu am reușit să o scot la capăt și tare îmi e ciudă!

Era 10 decembrie 2016 și am mers în Sephora cu duduiu meu, eu să îmi iau un voucher oferit de magazin cu două luni în urmă, iar el să valorifice voucherul personal. În folosul meu, evident, că nu l-am lăsat liniștit până nu mi l-a dat mie. Rău am făcut.

Ajunși la casa de marcat pentru a solicita voucherul respectiv, am observat micuțele seturi de Crăciun, expuse frumușel cât să îți ia ochii. Erau două variante, ceva cu iluminator (dar nu folosesc iluminator prea des, așa că nu avea rost să îl iau) și varianta pe care am luat-o în cele din urmă (v-am arătat și în Ho Ho Haul, dacă nu mă înșel). Setul conținea un mini ruj lichid Melted în nuanța Peony (îl încercam mai mereu când ajungeam în Sephora – bine, diverse nuanțe – și pe mână mi se părea absolut fabulos) la 5 ml, și un mini blush, de un roz dulce ca bomboana.

Setul a costat 56 de lei și am plecat de acolo cu o mutră triumfătoare, de parcă-l prinsesem pe Dumnezeu Tatăl de un picior.

Seara a venit și în loc de rujul roșu pregătit pentru Gala SuperBlog, am încercat minunăția de ruj. Culoarea? Fabuloasă. Un roz de o intensitate medie, ușor prăfuit, o nuanță care îmi venea foarte bine.

Am intrat în sala unde se ținea festivitatea, am vorbit cu vechii amici, am făcut cunoștință cu pupăza, ne-am așezat la masă, am mai băut un pic de apă, am mai vorbit, timpul a trecut, când mi-a venit ideea de a mă uita în oglindă. Ce mi-au văzut ochii? Tot rujul meu se strânsese într-o linie de-a dreptul dezgustătoare!

Cum, mă, cum un ruj care costă 100 de lei în varianta full size poate să arate în halul ăla după… cât, o jumătate de oră?

Rujul promite o rezistență îndelungată. Unde e rezistența aia?  Ok, nu rezistă. Foarte bine! Multe rujuri nu rezistă (dar nici nu costă 100 de lei), dar să se strângă în halul ăla nu am mai pomenit.

De atunci l-am folosit exact așa cum e doar la serviciu, unde am oglinzi practic peste tot și pot să observ imediat dacă se strânge. Ori, am mai descoperit un trucușor pentru a purta rujul într-un mod decent. Aplic un strat de balsam de buze și abia pe urmă tapotez ușor buzele cu degetul „pătat” de ruj. Așa îi mențin un aspect natural și drăguț o perioadă mai mare. Și cel mai important, nu se mai strânge așa urât.

Mai mult de atât chiar nu știu ce să zic. Am tot sperat că se îmbunătățește situația, poate nu am știut eu să îl aplic, poate nu erau buzele suficient de hidratate, poate erau exfoliate, dar el se comporta la fel în orice situație.

Vestea bună e că blush-ul e absolut superb. E pigmentat, miroase frumos, arată natural și rezistă. Cu rujul, în schimb… o să mă mai chinui, că nici măcar o miniatură de 5 ml nu se consumă așa repede.

Singurele plusuri pe care i le găsesc sunt culoarea superbă și aplicatorul tip burețel (iese produsul fix prin acel burețel, nu e cu bețișor) care facilitează aplicarea. În rest, fail total. Îmi pare rău că am irosit voucherul duduiului pe așa ceva. 😦

Vouă vă place? Sunt eu mai ghinionistă?

Pupicici!

Fata din Brooklyn – Guillaume Musso

Salut!

TREBUIE sa va povestesc despre cartea asta!

A aparut de curand, la editura All. Stiam ca anual ei traduc cate o carte de-a lui Musso si o asteptam cu nerabdare. In sfarsit a aparut, dar am asteptat o oferta frumusica pentru ea, ca 50 de lei pe o carte inca nu ma lasa sufletul sa dau, oricat le-as iubi.

Am gasit-o in sfarsit cu o reducere de 15 lei, la Cartepedia. Am prins si cateva zile cu transport gratuit, am adaugat doua carti de-ale Ceceliei Ahern pe care nu le gaseam nicaieri si la ei aveau niste preturi faine de mi-a cazut falca. Am pus totul in cos si a doua zi aveam cartile.

Aveam deja Eleganta Ariciului si Panza de Paianjen (pentru a saptea oara, cel putin) pe lista, asa ca pe Musso l-am pus pe lista de asteptare pentru vreo saptamana.

Luni am inceput sa citesc Fata din Brooklyn (penultima aparuta, acum a lansat una noua, Un apartament la Paris) si pana marti pe la ora 10 nu am putut sa o las din maini.

Stiam la ce sa ma astept de la Musso. Mister, suspans, politie, crime, indicii, piste false, oameni rai ascunsi bine sub mastile lor radioase, oameni cu trecuturi obscure. Uneori, chestii supranaturale.

Dar de data asta, omul s-a intrecut pe el insusi.

Se dau personajele: Raphael Barthelemy si Anna Becker. Se iubesc de 6 luni, vor sa se casatoreasca.

El e un scriitor de succes (desi de 3 ani nu a mai scris o litera), ea un medic pediatru, o fata dulce, vioaie si buna. Totodata, discreta, si misterioasa. Pe tip il cam roade discretia asta a ei, banuieste ca femeia ii ascunde ceva dubios, asa ca o cam strange cu usa sa ii povesteasca.

Ea nu ii povesteste nimic, pur si simplu ii arata o fotografie cu 3 trupuri carbonizate si ii spune ca ea a facut asta. El pleaca din casa pentru a-si pune ideile in ordine, ea intre timp dispare.

De aici porneste o cursa disperata pentru a o salva pe femeia iubita si pentru a descoperi care e adevarul.

Anna, care de fapt nu se numeste Anna, are un trecut dureros si o experienta de viata care o forteaza cumva sa fie discreta si sa nu atraga atentia asupra ei.

A fost rapita la 14 ani si tinuta 2 ani prizoniera de un psihopat, un pedofil. Reuseste sa scape si de atunci viata ei se schimba, incepand de la identitate pana la profesia pe care o alege.

Nu ea e responsabila pentru moartea celor trei persoane, dar se simte vinovata ca nu a reusit sa le salveze. Cele trei sunt victime ale aceluiasi psihopat, fiind tinute in aceeasi casa anume contruita pentru ca „locatarele” sa nu afle una de cealalta.

Anna, pe numele ei adevarat Claire, e ajutata de directoarea unui colegiu si reuseste sa isi termine studiile si sa devina medic pediatru.

Revenind in prezent, Raphael afla toate astea ajutat de vecinul lui, Marc, fost politist.

Actiunea incepe in Franta, continuand pe strazile New York-ului, locul copilariei lui Claire.

Ceva din finalul cartii m-a socat, dar nu dau mai multe detalii, sa nu stric surpriza. Un anume personaj se dovedeste a fi mai implicat in toata povestea asta decat am fi crezut. Avand nasul extrem de sensibil si dezvoltat, l-am mirosit numaidecat, dar am asteptat sa vad ce-i cu el. Nu m-am inselat.

In ansamblu, actiunea e extrem de alerta, totul se schimba de la o pagina la alta, apar indicii noi, personaje noi, iar toate astea m-au facut sa nu las cartea din maini. De obicei citesc la serviciu cand nu am treaba si nici prea multe cliente, dar de data asta am adus cartea acasa si am citit pana seara tarziu.

Musso merita toti banii pentru ca reuseste sa captiveze, iar asta e foarte important pentru mine. Degeaba o carte e foarte buna si plina de invataminte, daca nu reuseste sa ma prinda cu actiunea sa.

Si gata, daca am citit si Fata din Brookly, nu imi ramane decat sa astept anul viitor noua carte, Un appartement a Paris. Se pare ca e o continuare a romanului Chemarea ingerului. Se anunta a fi ceva bun bun!

L-ati citit pe Guillaume Musso? Va place?

Ce roman de-al lui v-a placut cel mai mult?

Magic Retouch, L’Oréal – pro sau contra?

Salut!
Pentru ca am vazut ditai dezbaterea in jurul acestui produs, am zis sa povestesc putin mai pe larg despre el, ca sa stie toata lumea la ce sa se astepte din partea sa.

Eu nu imi vopsesc parul, momentan am cateva firisoare albe, dar sunt prea putine pentru a justifica aplicarea unei vopsele de par. De ce? Pentru ca am o culoare naturala superba, de ce sa fiu modesta? Cand o multime de oameni te lauda pentru asta, de ce sa schimbi?

In fine. Ideea era ca nu folosesc acest produs pe propriul par, dar mama, pentru ca are „noroc” de multe fire albe, se vopseste (tot cu L’Oréal, nu am uitat de review-ul pentru Excellence) aproape lunar si intre vopsiri mai apare cate o ocazie cand trebuie musai sa aiba o coafura impecabila, asa ca are nevoie de o solutie de moment.

Iar Magic Retouch e special conceput pentru asta. Puteti sa-l priviti ca pe un sampon uscat daca vreti.

Ce este el, mai concret?

E un spray colorat, care odata pulverizat pe par, se transforma intr-o pudra colorata.

Ce face acest produs?

In primul rand, coloreaza radacinile crescute, dar, atentie, numai daca aceste radacini sunt albe sau mai deschise decat culoarea sprayului. Mai concret: esti blonda, vopsita saten mediu si folosesti spray brown? Functioneaza. Esti bruneta, vopsita blond si folosesti spray-ul blond? O sa ai un moloz maroniu la radacina. Am vazut persoane dezamagite de produs pentru ca nu a facut nimic pentru radacinile inchise la culoare. Valuri de blonde cu radacini negre, suparate foc ca nu a functionat produsul. Oameni buni, nu pentru asta e facut! Stiti foarte bine ca de multe ori nici vopseaua nu deschide cat trebuie radacinile inchise la culoare! De ce Doamne iarta-ma va asteptati ca un praf galben sa va faca radacinile blonde? E cat se poate de logic.

Mai departe. Produsul trebuie pulverizat de la o distanta maricica, 20-30 cm, pentru a nu va trezi cu pete mari de culoare pe par si pentru a fi sigure ca se aseaza uniform. Pateaza pielea? Da, o pateaza nitelus. Pentru ca, din nou, de ce ne-am astepta ca o pudra colorata sa se aseze pe par si sa respinga pielea capului? Dar daca il folositi cum v-am spus, de la o distanta mai mare, nu va pata atat de tare pielea. Iar daca patati in afara zonei vizate, adica pe frunte, de exemplu, se duce imediat cu putina apa si sapun sau un strop de demachiant. Eu una am observat ca nu se curata complet cu apa. Asta e un mare plus.

Da, daca va scarpinati cu spor radacinile, se ia pe degete si, dupa caz, in unghii. Dar eu nu vad o drama in asta.

Fixeaza un pic parul, de aceea e posibil sa simtiti un pic incarcata zona respectiva.

Rezista fix pana la urmatoarea spalare pe cap.

Mama a folosit nuanta Blond Inchis, deci nu cred ca s-a transferat pe perna, fiind o nuanta mai deschisa, dar e posibil ca un negru sau saten inchis sa pateze un pic. Puteti folosi un prosopel sau o carpita daca tineti mult la fata de perna. 😀

Imi pare rau ca lumina nu m-a ajutat prea tare, dar cred ca se poate observa destul de bine ca sprayul coloreaza frumos si efectul e natural. Spre tample se observa un pic radacina alba, dar e doar pentru ca a miscat agrafele, dezvaluind putin zona unde nu am aplicat produsul.

Concluzii?

Eu sunt incantata de el, desi are si minusuri.

Dupa cum am mai spus, e o solutie pentru cazurile urgente, practic te scoate din… impas. Nu e un produs pe care sa il folosesti cu regularitate, ca sa mai amani doua luni vopsitul. Ai o petrecere diseara si nu ai timp/chef sa te vopsesti? Atunci da.

Iar la o petrecere nu vad de ce ti-ai scarpina radacinile cu spor.

Magic Retouch e disponibil in 8 nuante, negru, saten inchis, saten, blond inchis, blond deschis, blond auriu, saten mediu cenusiu si mahon.

Pretul poate varia, eu l-am avut la serviciu numai la 35,99 lei, dar am vazut si alte preturi prin magazinele online sau prin supermarketuri.

Are 75 de mililitri si puteti sa il folositi de mai multe ori.

Bourjois Volume Glamour Ultra Curl – review

Salut!

Am amânat atât de mult acest articol pentru că am vrut să-mi fac o părere clară despre produs. Inițial nu m-a încântat atât de mult, dar am fost convinsă că ceva se va schimba în bine.

L-am anul trecut, înainte de sărbătorile de iarnă, dar l-am deschis abia prin martie. Deja foloseam ceva de la L’Oréal, dar pentru că nici el nu m-a încântat la început și pentru că oricum am stocuri întregi de mascara, am zis „oh, f&^% it, ce dacă folosesc două în același timp?”. Și l-am deschis și pe cel de la Bourjois. Inițial am zis că e prea slab. Aveam experiența Volume Reveal la purtător, așa că mă așteptam la ceva wooooohooow, mai ales că periuța (curbată, din cele clasice, nu cu țepișori) e de vis și promitea multe.

Chiar așa, această mascara promite volum intens și gene super mega ultra curbate! Dar îmi oferea asta? Năăăău! Nu, efectul era foarte foarte natural, frumos, dar natural. Or, mie îmi plac genele foarte negre, cu volum, să se vadă! Am gene lungi, dar blonde, așa că am nevoie de ceva mai intens pentru a le face vizibile. Așa că l-am dat deoparte o vreme și am folosit tot L’Oréal, care între timp a început să-mi placă pentru că nu mai lipea genele și le făcea foarte negre și frumoase.

Abia după câteva săptămâni am revenit la Bourjois. Deja începea să se schimbe socoteala. Se pare că i-a prins bine timpul în care nu a fost folosit, pentru că s-a schimbat un pic formula, a devenit mai consistentă, drept urmare… eu am acum niște gene de-mi vine să le pup.

În primă fază, periuța nu aduna suficient produs pentru a-mi evidenția frumos genele, dar acum le face bogate și negre încă de la primul strat. La al doilea… pfui, deja efectul e de poveste!

 

Mai pe scurt, îmi oferă volumul de care am nevoie, le curbează frumos de parcă tocmai am folosit cleștișorul (sunt și zile când nu îl folosesc. Semnat, lenea). Le colorează într-un negru intens și nu le lipește.

Nu se fărâmițează, nu m-am trezit niciodată cu bobițe negre în zona ochilor. Genele rămân la fel de frumoase până seara când ajung acasă, nu se pleoștesc (am pățit-o și pe asta cu alte produse).

Nu știu cum reacționează dacă mă prinde ploaia,  oricum nu scrie că e rezistent la apă, dar nu am mai avut de trei secole o mascara care să curgă în caz de ploaie.

Se demachiază repede, doar cu micelară. Nu mi-a iritat ochii, nu am nicio problemă cu el.

Prețul e în jur de 50 de lei (dacă nu prindeți vreo ofertă!) și termenul de valabilitate e de 6 luni.

Voi l-ați încercat?

Pupicici!

Jurnalul unui copil zăpăcit

Mă uit la copiii din ziua de azi și mă enervez în sinea mea când văd cât de năzdrăvani și băgăcioşi sunt. Vor să pipăie tot, să afle tot, să vadă tot, iar asta, pe mine, adult fără copil și cu propria copilărie aflată prea hăt departe în trecut, mă scoate de multe ori din sărite.

Dar dacă mă opresc două secunde și îmi amintesc ce specimen decervelat eram în copilărie, mă mai calmez oleacă. Pentru că eu, omul de azi, am fost cândva copilul care la doi ani a fugit de acasă în căutarea coaforului. M-au găsit după câteva ore, în cealaltă parte a orașului.

Nu eram copil ca toți copiii din jurul meu, adică o fetiță cuminte care spune frumos poezii și-şi ține mânuţele în poală când merge în vizită. De unde, eu aproape că mă urcam pe mobilele săracilor oameni, le mâncam toată mâncarea și mai ceream o porție dacă nu mă săturam.

Pe-acasă e adevărat că mă jucam și cu păpușile pe preș, în fața ușii, dar la fel de adevărat e că luam la picior toate șanțurile și toate băltoacele. Chiar mi-am spart figura alergând printr-un șanț, imediat după ce m-am uitat în spate și am râs de fetele care erau cu mult în urma mea… „cine e ultimul, e un ou clocit”. Iar eu… ehm… eu am fost prima. Un ou zdrobit.

Pe vremea aia nu existau părculețe speciale pentru copii, îngrădite ca niște țarcuri, unde aleargă de obicei mămicile cu tona de șervețele antibacteriene după prunci. Nu, nene, noi ne descurcam. Furam un colț de pâine și o roșie și o zbugheam la joacă. Cu cheia de gât, sau, ăștia mai mici, fără cheie. Dacă atunci când sunam la ușă mama avea treabă pe balcon sau în baie… ghinion!

Revenind la joacă, preferatele mele erau jocurile în natură. Eram mastercheful tocanelor cu noroi și aveam cel mai bun preț la kilul de nisip. Făceam cele mai faine coronițe din flori șutite de pe la vecini și eram piua-ntâi la cocoțata sau picata ori Omu’ Negru.

Totuși nu îmi plăceau în mod deosebit jocurile „de gașcă”, aici mă refer mai ales la Țară, țară, vrem ostași. Nu suport ideea de grup care repetă ca o adunătură de roboți aceeași replică.

Acum constat că aveam un spirit dezvoltat de lider, de multe ori conducând diverse activități. O grădină în fața blocului (nu creștea nimic niciodată acolo în afară de buruieni și oricum atunci nu aveam idee că pomii nu „se prind” dacă plantăm o crenguță, dar era amuzant să încercăm), un adăpost pentru un cățel sau o mâță de pe stradă, cu mâncare și tot fasonul. Îmi amintesc cât am plâns într-o zi, când am intrat în casă pentru a aduce nu mai țin minte ce, iar fetele mi-au tuns mâța pe care o adusesem de pe stradă. Doamne, cu ce poftă au mai râs de mine când m-au văzut plângând cu lacrimi cât corcodușa, când am văzut bietul pisoi cu blănița tăiată fix în mijlocul căpșorului.

Mă credeam și mare vedetă, așa că făceam de multe ori spectacole în scara blocului, cu bilet la 100 de lei. Da, moneda aia imensă, argintie. Mi-am descoperit aptitudinile (lipsă, zic eu acum) de star încă din fragedă pruncie, când am ieșit în fața blocului îmbrăcată cu vestă, eșarfă pe post de fustă și căciulă de blană. O fashion victim de iulie. Cine a zis că nu-i frumos să porți căciulă de blană când afară sunt 40 de grade?

Serios, chiar credeam că voi ajunge vedetă, mi-am făcut și formație cu o prietenă. Ne numeam „DaySy”. N-am ajuns vedetă, dar am rămas cu amintiri frumoase, unele de-a dreptul trăsnite.

Bine, am avut parte și de evenimente normale, jocuri și pasiuni normale pentru vârsta respectivă. Elasticul, coarda și rațele și vânătorii. Mămăligă la perete, stai! Toate insumează o mare de amintiri frumoase dintr-o perioadă ce nu se va mai întoarce nicicând. Poate doar când voi avea copilul meu, voi retrăi o frântură din copilăria mea, nu-i așa?

Iar pentru cine are deja copii, am o propunere faină. De ziua copilului, anul acesta, Opera Comică pentru Copii organizează în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului Festivalul Opera Copiilor. Și nu durează doar o zi, ci 4 zile. Intrarea e gratuită, așa că ai voștri copilași se vor bucura de muzică, face painting și alte activități interesante pentru ei și, de ce nu, pentru voi. Pentru mai multe informații, vă invit să vedeți evenimentul creat pe facebook, aici.

În altă ordine de idei… voi ce trăsnăi ați făcut în copilărie?

Pupicici!

Goliciuni de mai (2017)

Salut!

Iată că a venit în sfârșit și vara. Poate reușesc să mă încălzesc și eu anul ăsta… încă am oasele înghețate după minunăția asta de iarnă (da, eu nu am simțit deloc primăvara, am perceput-o ca pe-o prelungire a iernii). Wish me luck! :))

Mă așteptam să fie o lună seacă în ceea ce privește consumul de maglavaisuri, însă constat cu bucurie că am făcut treabă bună și de data asta. E decent, dacă mă gândesc că momentan dorm pe o saltea în mijlocul dormitorului și am alături o pungă în care mi-am pus produsele de îngrijire și machiaj. Credeam că nu îmi va mai arde de smăcuit în asemenea deranj, dar iată că am avut grijă să mă răsfăț și luna asta.

• minunea de cremă Cosmetic Plant mi-a fost de mare ajutor spre sfârșitul iernii, când deja pielea mea nu mai suporta frigul. Pielea îmi era crăpată și mă ustura groaznic. Am văzut crema asta în Profi și am înșfăcat-o degrabă, pentru că îmi aminteam că mi-a plăcut prima dată când am avut-o. Și bine am făcut, pentru că este fantastic de bună! În câteva zile mi s-a vindecat pielea și a devenit mai fină. Cel mai probabil o voi cumpăra din nou, dar momentan folosesc Farmec cu orhidee. Cu părere de rău o spun, dar nu ne prea înțelegem;
• crema de mâini de la Oriflame a fost o chestiuță plăcut parfumată și cam atât. Nu a excelat prin nimic. Am mai consumat una acum câteva luni, gata, asta-i ultima!
• crema de mâini The Body Shop cu moringa am cumpărat-o pentru mama de ziua femeii și sunt uimită că a durat atât până a consumat-o, având în vedere cantitatea redusă, doar 30 ml. E foarte consistentă, își face treaba extraordinar, mirosul e divin, am doar cuvinte de laudă. Prețul e cam măricel pentru o cremă de mâini atât de mică (undeva la 25 de lei), dar merită. În orice caz, data viitoare voi cumpăra un unt de corp cu moringa și îl voi folosi și pe mâini. Să fie, să ajungă;
• Nivea Care a făcut parte dintr-un set cumpărat în ultimele zile ale anului trecut. Am folosit-o pe ten, mâini, corp… miroase foarte bine (un miros care persistă până a doua zi, hidratează bine, a fost ok;
• avem și un miez mic de cremă L’Occitane en Provence cu citrice și verbină. Miculuța aa făcut parte dintr-un set primit de la Camelia vara trecută. E singurul produs consumat din acel set și asta doar pentru că mama s-a îndrăgostit de aroma sa. Restul produselor (gel de duș, săpun și loțiune de corp) sunt puse la păstrare pentru viitorul concediu. Miroase într-adevăr minunat această gamă, atât de bine încât tocmai mi-am cumpărat și de la Oriflame o loțiune de corp cu aceeași aromă.

• minunatul meu deodorant Dove Original… o, Doamne, cât iubesc deodorantul ăsta! Nu poate trece iarna fără să îl folosesc. De data asta s-a întins până în primăvară și acum am alt Dove, varianta Invisible, preferatul meu pentru vară (alături de Bourjois cu ceai verde);
• surprize-surprize, vă așteptați la încă un Head&Shoulders? :)))
• mi-a plăcut teribil exfoliantul cu trandafiri de la The Body Shop. L-am primit tot de la Camelia și l-am folosit cu drag timp de câteva luni. Totuși prețul mi se pare destul de prohibitiv, așa că sunt șanse slabe să îl cumpăr;
• gelul de duș B.U. cu vanilie și lămâie se anunța o variantă dușulească a prăjiturii Albă ca Zăpada, dar eu am simțit mai puțină lămâie și mai mult… ghimbir. Nu știu de unde și până unde… dar mie mi-a mirosit mai condimentat acest produs. În fine, ideea e că a fost interesant, doar că mă așteptam la o altă aromă;
• ați văzut gelul de duș Palmolive în ultimul „What you buyin’?”. L-am cumpărat de la București și l-am consumat numaidecât, așa mare cum e. Are un miros senzual, floral (mac zic ei), intens, mmm! E un produs deosebit! Palmolive scoate produse faine pe bandă rulantă în ultima perioadă. Țineți-o tot așa!

• BB cream-ul Normaderm a făcut parte din portfardul meu mai bine de un an de zile. Nu l-am consumat, nu mi-a plăcut în mod deosebit și încă plâng după cei 70 de lei dați pe el. O achiziție total aiurea, cu toate că m-am documentat înainte, am cugetat, etc, etc. Nu mi s-a potrivit și pace! Începând cu nuanța prea închisă, trecând prin felul cum (nu) se așeza pe ten și încheind cu faptul că îmi apăreau diverse chestii pe ten când îl foloseam… pot să zic că a fost un big fail. Ce mi-a plăcut însă, e nuanța tubului. Verdele ăla cu irizații ușor rozalii m-a dat pe spate. Cucuvea sunt, mă uit după tot ce sclipește;
• pudra de la Essence a fost foarte faină, am mai avut-o și acum doi ani. Mai aveam o singură bucățică, dar s-a spart ieri și nu o puteam băga în cutia cu produse de machiaj fără să se împrăștie peste tot, mai ales că se rupsese capacul și nu stătea decât de ochii lumii, așa… :)))
• creionul pentru sprâncene de la Maybelline era de puțin timp în trusa mea de șmecherii, dar fiind foarte moale și cerat, a fost nevoie să îl ascut destul de des, așa că s-a consumat numaidecât, în câteva luni. Ce vedeți acolo e peria și un buture de creion, dar gol pe dinăuntru, mina s-a terminat cam la un centimetru distanță de periuță;
• gelul de curățare Gerovital Derma+ a fost minunat, l-am avut și pe el a doua oară, l-am câștigat în iarnă la SuperBlog;
• dizolvantul Farmec 2în1 a curățat bine, adică a făcut exact ce trebuie să facă un dizolvant bun. Nu am observat să îmi fortifieze unghiile;
• Ză balsam e balsamul mamei de la vopseaua de păr. Apropo de vopsea, de când vă tot mint că vă povestesc cât de încântate suntem de vopseaua Excellence… pfuiiii! Între timp mama a folosit deja 3 nuanțe. :))) În fine, ziceam de balsam. Pentru mine, balsamul ăsta e de vis. Ei nu îi place, zice că îi îngrașă părul. Eu n-am pățit asta și sunt deja la al doilea tubuleț. Un tubuleț îmi ajunge pentru vreo 6 folosiri cred… deci e destul de generos. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi lasă părul cu luciu de oglindă (oricum eu am părul frumos, hă hă) și fiiiiiiiin ca de bebel. Love it? Loooove it!

Și cam asta fu! Am fost hărnicuță! Voi cu ce vă mai lăudați? 😀

 

Nou de la Maybelline – Color Sensational Vivid Hot Lacquer (primele impresii)

Salut!

Dacă nu știați, începând cu luna mai găsim pe piață un nou produs Maybelline, adicătelea un ruj lichid lucios. I-aș spune gloss, dar e mult prea opac și intens pentru a fi numit așa.

 Eu am avut ocazia să swatchuiesc toate nuanțele și am încercat și pe buze câteva dintre ele.

Cum mi se par noile produse? Hmmm… interesante!

Aplicatorul e foarte ușor de folosit, e un burețel ușor alungit, în partea de sus având centrul ieșit ușor în relief, iar pe spate o scobitură mică unde rămâne mai mult produs.

Culoarea e opacă, intensă, iar luciul e de vis. Nuanța cea mai închisă (Slay it) mi se pare puțin mai problematică în sensul că necesită mai multă atenție la aplicare pentru a se uniformiza. Nu știu dacă se poate observa în fotografie, dar eu am aplicat-o cam aiurea și am ceva pete mai deschise pe buze.

După câteva minute de la aplicare, rujul se încheagă cumva pe buze, devenind un pic mai lipicios.Și mai rezistent, aș adăuga. În ceea ce mă privește, cu cât un gloss/ruj lichid e mai lipicios și mai gros, cu atât îmi rezistă mai mult pe buze. Părul meu dislikes this, iar vântul râde în hohote.

Singurul lucru care mă scoate din sărite la acest ruj e că mi se transferă pe dinți groaznic de mult și se și curăță greu de acolo. De fapt, nu știu dacă e problema rujului sau e strict problema mea, că oricum mă trezesc zebră, orice ruj aș purta. Doar cele rezistente la transfer fac excepție, logic.

Mirosul e delicios, un pic vanilat aș spune.

Nu știu ce să spun despre rezistență, eu le-am pozat și le-am șters, doar nuanța de roșu deschis am avut-o mai mult pe buze (doar că nu am fotografie, of), dar nu știu dacă a stat și ea vreo oră, pentru că m-am șters imediat ce am ajuns acasă, pentru a mânca. Dar în orice caz pare genul de ruj „de cursă lungă”. Iar vestea bună e că pateaza buzele! Yay, nuanțele mai închise lasă buzele colorate în nuanțe subtile de roz, zmeuriu, lila, iar asta dă un aspect fresh chiar și după ce produsul a fost șters de pe buze. ❤

Rujul are 7.7 ml și se găsește în toate magazinele care vând produse Maybelline, la prețul de 35 de lei. Prețul poate varia totuși, de exemplu pe Emag era cam 44 când m-am uitat eu.

Haideți să le vedem și pe buze. Scuzați moaca. Pliz. :))

Nuanța din stânga parcă-i un corector, e foarte deschisă și să o zic pe șleau… nu știu cine ar putea să o poarte exact așa cum e, nu știu la ce tip de machiaj s-ar potrivi, pentru că mie efectiv îmi anulează culoarea buzelor, par tencuită. În schimb, celelalte nuanțe îmi plac foarte mult. Toate.

Ați văzut/încercat/auzit de aceste produse? Vă tentează? 😀

Pupicici!

De-ale tenului

Salut!

Mă gândeam că nu am mai vorbit de mult timp despre pielicică, nu v-am mai zis ce-am descoperit în ultima perioadă, nu am mai stat la taclale despre produsele de îngrijire a tenului.

Rutina mea e destul de simplă, nu mă avânt în testarea a n produse de același tip deodată, nu cumpăr mai mult decât îmi e necesar și folosesc un produs până se consumă. Prefer un produs bun, pe care îl cumpăr după ce studiez cu atenție produsele mai multor mărci, ingredientele care știu că-mi fac bine, dar și preturile. Și prețul are un rol important, de cele mai multe ori nu vreau nici cel mai ieftin produs existent, dar nici cel mai scump. Undeva la mijloc e ok. Mai nou sunt înnebunită după produsele The Body Shop, drept urmare și-au găsit un loc de cinste în arsenalul meu.

Tenul meu e uneori deshidratat, iarna în principal, dar în același timp e și gras, cu pori măriți și uneori puncte negre. Am foarte multe riduri de expresie, însemnând unul enorm între sprancene (care mă face să par mereu furioasă) și mai multe în jurul ochilor. Nu sunt atât de naivă încât să am impresia că o cremă ar putea să mă scape de ele, dar pot să încerc, nu? Hai să o luăm pas cu pas totuși.

De prin 2014 folosesc apa micelară de la Garnier. Îmi e absolut suficient acest produs pentru demachierea tenului. Nu vreau să intru în polemici, poate un demachiant cremos ar fi mai eficient, poate, poate, poate, dar eu nu folosesc un strat de machiaj gros cît degetul mare de la picior. Machiajul meu zilnic e un pic de fond de ten, corector sub ochi, pudră și blush. Iar pe astea le îndepărtează minunat micelara mea.

Pentru zilele când folosesc mascara False Lash Wings Sculpt de la L’Oréal (care se demachiază al năbădăii de greu) folosesc demachiantul bifazic pentru ochi tot de la Garnier. Topește instant cele două straturi de mascara.

„Instrumentul de tortură” e clasica dischetă din bumbac pe care o aleg în funcție de pret. „Dați-mi și mie un pachet de dischete demachiante. Cele mai multe și cele mai ieftine”. Punct.

După demachiere (nu imediat, de cele mai multe ori trec câteva ore) urmează spălarea tenului. O scrie pe micelare că nu necesită clătire, dar eu nu pot să nu mă spăl pe față. Am ales spumantul Sebium de la Bioderma, imediat ce am consumat spumantul de la Gerovital Derma+ (extraordinar și el). Am găsit o ofertă bună la o farmacie (44 lei pentru 500 ml parcă) și am pus gheara pe el, pentru că l-am mai folosit, e a patra oară când îl am. Curăță bine, nu usucă, miroase frumos și subtil. Ce să-i mai cer?

După ce îmi usuc fața (cu șervețele de hârtie), pulverizez un strop de apă termală pe ten și o las să se usuce, absoarbă, sau ce face ea acolo. Nu știu cum or fi alții, dar eu de când am renunțat la loțiunea tonică în favoarea apei termale, îmi simt tenul mai sănătos, mai hidratat și mai luminos.

Momentan folosesc 3 creme de față.

Dimineața folosesc crema pentru ten gras Idealia de la Vichy. Are o textură ca de spumă, e aerată, lejeră. Matifiază tenul, dar îl și hidratează.

Seara folosesc crema cu vitamina E de la The Body Shop. Are aceeași textură aerată, dar parcă un pic mai bogată decât cea de zi de la Vichy. Se absoarbe repede și nu mă trezesc cu tenul gras nici măcar a doua zi. Nu mi-a cauzat neplăceri, iubesc totul la ea. De la preț (59 lei), până la miros, textură și efect. Foarte rar mi se întâmplă ca tenul meu să accepte o cremă din prima, oricât de bună ar fi ea. De obicei când am o cremă nouă, o folosesc câteva zile, apoi îi zic de toate cele și reiau folosirea abia după o vreme.

În funcție de nevoi (mai sunt și perioade când pielea o ia razna) folosesc și crema antiacneică de la Gerovital Derma+. De exemplu, duminica, dacă aplic în timpul zilei o mască, o folosesc imediat după. Sau când îmi apar coșulețe o aplic fie local, fie pe toată fața, în funcție de gravitatea problemei. A fost o perioadă și când am folosit-o zilnic. Dar e destul de puternică și usucă un pic, de-asta prefer să o folosesc doar când am nevoie de un produs special.

Și pentru că am pomenit produsele speciale, o dată pe săptămână folosesc o mască de față de la The Body Shop, cea cu argilă și alge. Îmi lasă tenul curat, ține în frâu punctele negre și nici sebumul nu își mai face apariția decât timid, în limite normale. Aplic masca pe tenul curat, aștept 10 minute să se usuce și mă clătesc, folosind apoi gelul spumant, ori pur si simplu apa termală.

Am inclus aici și uleiul din arbore de ceai de la Oriflame. Nu am văzut rezultate extraordinare, dar încă e în teste. Și drept să spun, nici nu am prea avut pe ce să îl folosesc, coșurile nu prea și-au făcut apariția în ultima vreme. Unul singur a fost mai căpos și am reușit să îl desumflu în vreo 3 zile cu ajutorul uleiului. îl aplic pur și simplu cu un bețisor de urechi pe zona afectată. Ce îmi place foarte mult e aroma sa. E de viiis! 😀

Și cu asta am încheiat povestea despre ritualul meu de îngrijire a tenului. Voi ați mai descoperit vreo minune demnă de menționat? 😀

Pupicici!

Goliciuni de aprilie (2017)

Hello!

Aprilie a fost o lună taaaaare bună pentru a consuma diverse chestii. Am adunat o pungă întreagă de goliciuni și tare mi-s mândră. Dacă aș reuși și să nu mai cumpăr o mulțime de debunii, aș avea și eu nițel loc în casă. Dar nu, pe unde îmi arunc ochii dau de câte ceva. Partea bună e că în ultima vreme mi-am luat mai mult produse de care aveam nevoie. Demachiant, cremă de corp (pentru că aia de la Dove miroase a microbuz, după cum ziceam…), cremă de față, etc. Nu m-am aruncat să dau 3 gloanțe pe un parfum, având alte 10 acasă. Oricum nu aș da 300 de lei pe un parfum, dar așa ca exemplu. :))

În fine, să ne apucăm de goliciuni, că timpul trece, micii se mănâncă…

• șamponul regenerant de la Gerovital a fost ok, chiar mă aventurez să spun că am observat niște zulufi în plus, dar problema mea veșnică e mătreața și dacă nu folosesc H&S o perioadă, reiau lupta cu ea. Urăsc mătreața. O urăsc! Dar dacă nu aveți problema asta, șamponul chiar își face treaba;
• clasicul meu H&S nu putea să lipsească. Nu putea;
• balsamul mamei Balea pentru păr vopsit e foarte fain, l-am încercat și eu și chiar lasă părul moale, fin, ușor de pieptănat și aranjat. Merită!

• Am luat acum vreo două luni de la eMag niște multe geluri de duș (:)) ) pentru că de ce nu(?). Printre ele s-a aflat și un pachet cu două geluri Bourjois, produse pe care le iubesc până-n măduva oaselor. Acesta e cu iasomie. Are un miros rece, răcoros, de floare, dar nu numai. Are cumva și mirosul tulpiniței proaspăt ruptă, un miros verde, crud. Foarte fain!
• gelul Palmolive cu migdale, trandafir și încă ceva face parte dintr-o casetă pe care a câștigat-o mama la un concurs de la Profi. E clientă fidelă acolo și iete că are și de câștigat din când în când. Mirosul era unul lemnos, dulceag, fin. Mi-a plăcut mult, gelurile de duș Palmolive ne plac oricum foarte mult;
• când am comandat gelurile de la eMag, îl comandasem inițial și pe ăsta micu’, Feel the Massage, dar nu l-au mai avut pe stoc, așa că atunci când am mers să iau produsele de la poștă, m-am oprit și la Billa să îl iau oricum. Îl voia mama și nu am vrut să o las fără el. Miroase cumva în genul parfumurilor Issey Miyake, un parfum răcoros, acvatic, ușor dulceag totuși. Cu siguranță va mai ateriza la noi în baie.

• am consumat în sfârșit șamponul uscat Batiste. Mirosea drăguț, dar de la Batiste mă cam mănâncă scalpul de obicei și în plus, lasă urme albe și îmbâcsește nițel părul. E ok-ish el, dar nu mai cumpăr. Prefer Elseve!
• laptele Doina e preferatul mamei, nu l-ar schimba nici pe La Prairie și tot La Mer-ul din lume. Și mie îmi place, face călcâiele fine fine și miroase frumos. A se citi că miroase a copilărie; :)))
• crema de corp Avon Dreams nu a fost cu nimic diferită de Avon Life, deși parfumurile miros foarte diferit, cremele de corp parcă miros toate la fel. Nu că ar fi un lucru rău, e doar o constatare. Mi-a plăcut, a hidratat, a parfumat plăcut și cam atât. La 10-11 lei, ce să cer mai mult?
• avem acoloșa două mini ape termale Avene, una a mea și una a mamei. Un miez din ăsta se consumă cam într-o lună, folosit de două ori pe zi. Eu mi-am luat acum ditai sticloanța de 300 ml, ca să știu o treabă. Un lucru e sigur: nu putem fără. Hidratează, calmează, e miunată;
• avem și două bucăți de cremă Vichy Idealia Skin Sleep, una a mea și una a mamei. La noi în casă #semănâncăpepâine orice vine de la Vichy. Iubim produsele astea, mama mai ales nu renunță la Skin Sleep cu niciun preț. E deja la a cincea; :))
• mititelul din dreapta nu e consumat încă, dar azi, cel târziu mâine va fi gata și nu vreau să îl țin o lună degeaba, mai ales că în curând începem niște reparații prin casă și practic cred că nici noi nu vom mai avea pe unde să dormim, darămite punga cu goliciuni. Bun, deci vorbim despre un serum lift instant de la Aslavital. Nu șterge niciun rid, să fim serioși, dar, după ce l-am folosit o lună am observat că tenul e mai odihnit, mai ferm, mai fin, mai neted. Am schimbat mai multe produse în ultima vreme și tenul meu arată din ce în ce mai bine, dar el a rămas constant în rutina mea din ultima lună, așa că sunt sigură că are are un rol serios în toată nebunia asta. Nu știu dacă îl cumpăr curând, nu prea mă simt confortabil să știu că trebuie să dau ÎNCĂ 30 de lei lunar pe încă un produs de îngrijire, dar cine știe… poate!

• micelara L’Oréal e fix acelasi produs cu micelara Garnier, doar că e 7 lei în plus. Atunci de ce să o cumpăr tot pe ea? Am cumpărat Garnierul și pa. E foarte bună, curăță bine, nu irită, nu miroase a nimic, nu înțeapă, nu e lipicioasă, dar e FIX LA FEL cu cea de la Garnier. Atunci de ce? Hai lasă;
• benzile depilatoare de la Farmec mi-au fost prietene în ultimul an. Mi se par mai blânde decât cele cu Argan. Deja am luat încă o cutie. Pam pam!
• iubitul meu Roberto Cavalli! Cât am iubit parfumul ăstaaa! L-am iubit din primul moment, a fost primul parfum scump pe care am dat banii. Ce naiba zic aici, a fost singurul parfum scump pe care am dat banii, că pe alealalte le-am primit (:D). Am economisit luni de zile câte-un leu, câte-un leu să dau 175 de lei pe el, pe 1001 cosmetice. Culmea, a fost original, țin minte că am stat cu inima la gură cu gândul că ar putea să nu fie. Abia după 3 ani și-un pic l-am consumat, încă îmi place, dar deja mi s-a luat de aroma lui. Sunt atât de multe parfumuri faine în lume, de ce să rămân la unul singur?

• deja consumasem destul din blush-ul Melkior și pensula nu mai lua suficient produs, în plus depășise termenul de valabilitate, așa că am decis să mă despart de el. A fost un blush extraordinar de bun, natural, ușor sidefat, suficient de pigmentat, s-a consumat greu, nu s-a sfărâmat, nu mi-a cauzat reacții aiurea ale tenului, merită toți bănuții. Dar acum am un Too Faced mini și niște perle fabuloase de la Oriflame, așa că nu o să mai am nevoie de alt blush mult timp;
• mult iubitul meu fond de ten Fresh Nude Foundation de la The Body Shop! Nu știu cum consumă femeile astea un fond de ten într-o lună, două, că eu folosesc 6 luni același fond de ten, aproape zilnic. Mai puțin duminica, pentru că sunt liberă. Deci da, 6 luni am folosit miculuțul ăsta, e de vis, am deja a doua sticluță și momentan nu mă gândesc să încerc altceva. Poate la toamnă să îmi iau și eu o șmecherie din aia de la Urban Decay, Naked Skin. Dar tare îmi e că dau #doomilioane pe el și mă aleg cu buza umflată pentru că n-o să îmi placă. Poate fac o treabă cu gagicile din Sephora și mă ajută cu doi stropi cât să încerc acasă, să nu dau o căruță de bani pe un fond de ten. Până atunci, însă… trăiască The Body Shop!
• pensulele alea sunt cele mai de spanac pensule din câte am avut vreodată! Am scris despre ele pe blog, sunt absolut VARZĂ! Sunt aspre, în loc să îmi îmbrace frumos tenul cu un strat de pudră/blush, îmi exfoliază pielea, mă chinuie, mă zgârie! De ce ai face asemenea pensulă? De ce? Pensulele mele actuale, luate de la serviciu, de la o firmă nu foarte cunoscută (One Group) sunt atât de fine și minunate, încât chiar nu pot să înțeleg de ce cere Oriflame-ul 20-30 de lei pe spanacul ăla de pensule! Au niște fire de parcă e păr de pe picioare, atât îs de groase. La gunoi cu ele!

Și gata!

Cât despre luna viitoare… nu știu dacă să mai fac postarea sau nu. Cum am spus și mai sus, nu știu dacă o să am loc pentru punga cu goliciuni, dar vedem. Oi găsi eu o cale. 😀

Voi cum stați cu spațiul și cumpărăturile? Mai aveți loc în casă, sau…? :))) Ați mai consumat ceva, sau faceți stocuri și stive ca alții (a se citi „ca mine”). :))

Pupicici!