Slalom printre clienți

Datele problemei

Părerea (aproape) generală despre vânzătoare este că sunt acele femei care toacă toată ziua frunză la câini și se uită urât la clienți. Ei bine, eu vin să demontez niște mituri.

O vânzătoare e acel om care se ocupă de clienți, se ocupă de comenzi, de primirea mărfii, de așezarea ei pe rafturi sau în vitrine, dar și de curățenia și ordinea din magazin. De asemenea, trebuie să fie prezentabilă în orice moment din timpul programului, din respect pentru client și pentru ea însăși.

De câteva ori pe an, vânzătoarea riscă să se transforme totuși într-o ciumăfaie cu părul vâlvoi și hainele mototolite. Aceste perioade se numesc „curățenie generală” și această curățenie nu se face cu una, cu două, pentru că vorbim despre situații diferite față de propriul cămin.

Eu sunt una dintre aceste vânzătoare și vreau să vă povestesc cum gestionez astfel de situații acum, că mai e atât de puțin până la perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă.

Pregătirea terenului

Primul pas e alegerea zilelor în care fac curățenie. De preferat ar fi zilele când nu primesc marfă, pentru a nu aglomera totul, iar astfel scap de nervi inutili.

Apoi debarasez zona, pentru a nu mă împiedica de diverse obiecte în timpul curățeniei. Un set uitat de alaltăieri, trei pungi de cadou, înțelegeți ideea.

Cel mai important, mă înarmez cu diferite poțiuni fermecate care m-ar scuti de timp în plus petrecut curățând. Când i-am spus șefei mele că urmează să mă apuc de curățenie, dar că toate sticluțele sunt goale, nu a stat pe gânduri și a venit cu un coș încărcat cu produse despre care mi-a povestit că fac curățenia mai ușoară, fiind testate deja de ea. Sunt o maniacă a curățeniei și clientele mele pot confirma asta, așa că am simțit în acel moment că a venit Moș Crăciun cu anticipație.

Planul de atac

De obicei, planul meu e o combinație de… surrounding și inside-out. Sună ciudat, știu. Fiind un magazin mare, trebuie să stabilesc dinainte de unde încep și unde termin, pentru a nu curăța un loc doar pentru a-l murdări din nou când șterg altul. Cum fac alte femei care șterg praful de jos în sus, de exemplu. Nu. Am douăzeci și unul de dulapuri mari a câte șapte rafturi fiecare. Ele vor fi primele răsfățate, pentru că sunt așezate pe pereți, de jur împrejur. Mai am și dulapuri-vitrine mici, în mijlocul încăperii, șapte la număr, care vor fi următoarele la curățat. Urmează mica bucătărie și baia. Geamurile le-am lăsat la urmă, în așteptarea unei zile cu soare.

Slalom printre clienți

Încep. Primul raft. Puf puf, un voal fin de Nufăr pentru mobilă, când, intră o clientă. Noroc că șefa știa cu ce situație avem de-a face și mi-a adus produse care curăță repede, așa că am executat rapid o mișcare de du-te vino cu prosopelul și raftul era curat, iar eu eram pregătită să întâmpin clienta cum se cuvine.

„Mmm, ce frumos miroase aici la voi!”

Mhm, e frezia!

nufar geamuri floralMarea mea problemă e cea a amprentelor de pe geamuri. Toate dulapurile au, inevitabil, amprente, pentru că omul vine la magazin, nu la muzeu. Asul meu e în coș, evident, așa că imediat ce termin cu dulapurile, continui cu vitrinele. Cu un gest de cowboy mă înarmez cu Nufăr Geamuri Floral și pulverizez de mai multe ori, apoi șterg, lăsând în urmă geamul sclipitor și o aromă demnă de o parfumerie. Oare cei de la shaormerie au produse de curățat cu aromă de mujdei? Hm! Nici bine nu mă gândesc, că pe gemulețul meu proaspăt șters apare o acadea lipicioasă și, lângă ea, o mânuță curioasă de fetiță. Cum să mă supăr pe un ghemotoc crețulin cu două felinare albastre ca cerul de mai? Nu pot, îi zâmbesc, aștept să cumpere mami ce are nevoie și pufăi din nou geamul care din două mișcări e din nou curat.

Mobila e curată, vitrinele sunt curate (până la următorul pui de client cu mânuțe umblărețe), trecem la următorul nivel.

triumf bucătărieAștept un moment când e magazinul gol, închid repede ușa și fug în spate. Știu că la un moment dat o să aud cioc-cioc în ușă, așa că trebuie să fiu multifuncțională, rapidă și eficientă. Am curățat rapid blatul din bucătărioara improvizată cu un produs fresh-mentolat, apoi Triumf m-a ajutat să spăl fuga cele câteva ceșcuțe și pahare. Am fugit în baie și am pulverizat rapid un dezinfectant pe faianță și bateria chiuvetei, apoi am turnat un flacon de lichid pentru desfundat țevile pe scurgerea chiuvetei pentru că de o vreme emana un miros dubios de apă clocită. Am lăsat totul să acționeze cât am spălat gresia din magazin.

Fuga îndărăt să clătesc faianța și să las apa să curgă în chiuvetă și între timp s-a uscat și pe jos.

Un singur lucru mai am de făcut, mi-am zis, în timp ce mă îndreptam spre ușă pentru a lăsa două cliente să intre: să spăl geamurile. Am aruncat privirea afară și… ploua deja. Am pus la loc în coș spray-ul pentru geamuri și m-am gândit la urmele pe care le lăsau clientele pe gresie… dar nu-i nimic! Când ai ca aliați niște produse care într-adevăr sunt eficiente, e chiar o plăcere să repet operațiunile din nou și din nou… de câte ori e nevoie.

nufăr triumf

Și uite așa, dragii mei, împaci și clienții pe care nu îi lași să aștepte, dar obții și o curățenie sclipitoare! Trebuie doar să ai un plan bine structurat și ajutor de nădejde din partea unor experți în curățenie… îmbuteliați.

Acum, rafturile mele aşteaptă cu nerăbdare produsele sclipitoare şi colorate, specifice Crăciunului!

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Anunțuri

Demoni – Laura Nureldin

Demoni e o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate într-o zi în care a plouat neîncetat. La fel ca azi. S-a potrivit de minune povestea Lisei cu atmosfera întunecată de afară.

laura nureldin demoniDemoni s-a lansat într-o zi de vineri, pe 13 octombrie, dar deja mi-o doream de când auzisem de ea. Am reușit să pun gheara pe ea relativ rapid și am devorat-o. Observați ce cuvinte dark folosesc, a? Dacă-s demoni, cum să zic de fluturași pe câmpii?

Buon. În primul rând mă bucur să văd cum stilul Laurei evoluează de la carte la carte. Prima mi-a plăcut, pe a doua am iubit-o, iar a treia e… mmmm, yummy!

Ca poveste, seamănă puțin, pe departe, cu Cartea Viitorului de Cecelia Ahern. Dacă ați citit-o pe-aia și v-a plăcut, Demoni e pentru voi clar!

E despre Lisa,  o fată bună și blândă care locuiește cu mătușa ei după ce părinții i-au murit într-un accident pe apă. Are un prieten foarte bun și toată viața înainte. În noaptea dinaintea aniversării celor 16 ani are un vis ciudat, în care poate respira sub apă. M, e doar un coșmar, își zice.

În ziua când împlinește 16 ani, primește de la mătușa ei o bijuterie veche, de familie, care teoretic ar fi trebuit să fie purtată chiar de mătușa ei, însă aceasta avea o alergie dubioasă la acel metal. Bijuteria era un lanț cu un pandantiv în formă de stea cu cinci colțuri, fiecare colț corespunzând unui semn: apă, aer, pământ și foc. Despre colțul numărul cinci… un mister. Încă. Ciudat e că din momentul în care începe să poarte steaua, nu reușește să o mai dea jos, e parcă lipită de piele, parte din ființa ei.

Observă că atunci când simte diverse emoții, ochii par că i se aprind și încearcă să îi ferească de privirile altora.

Totul se schimbă în momentul în care, sub influența acelui vis, încearcă într-o „tură” de înot să respire sub apă și descoperă că poate! Urmează o serie de vise în care poate controla vântul, focul și pământul, după fiecare vis descoperind că și în realitate poate să facă asta.

În vis îi și vorbește cineva, un el pe care nu îl poate vedea. Acea voce o irită teribil inițial, dar ajunge să-l cunoască pe cel care îi vorbește și descoperă cu ajutorul său lucruri care o miră, care o sperie și care o vor face să fie din ce în ce mai puternică. O luptătoare.

De exemplu, află că cel care îi vorbește se numește Yadiel și e un demon. Un demon din ăla adevărat, un înger căzut. Aflăm astfel că „nu toți îngerii sunt buni și nu toți demonii sunt răi”. Mi-a plăcut ideea, e interesantă.

Mai aflăm și că Lisa e de fapt o vrăjitoare, cea mai puternică din familia ei și cineva o vrea moartă. Cineva… răul. Pornește într-o mică excursie la New York alături de mătușa și prietenul său din copilărie, pentru a vizita casa bunicii sale. Singurul care știe despre realul scop al vizitei e prietenul său. În casa bunicii descoperă o carte veche, un Grimoire, în care au scris, pe rând, femeile din familia ei (vrăjitoare și purtătoare ale stelei cu cinci colțuri, din mamă în fiică).

Între timp, pentru diversitate, deh… i se mai plănuiesc și niște atacuri bietei fete, dar ajutată de Yadiel (cu care s-a împrietenit între timp) reușește să le pareze cumva.

Relația asta a ei cu Yadiel e interesantă, cu toate că stimabilul e un demon. Eu sunt mai ortodoxă așa, de felul meu, privesc cam în câș treburile astea cu demonii, iadul și altele ca ele, deci mi s-a cam zbârlit pielea pe mine când am citit detaliile legăturii lor, dar nu pot să spun că nu m-a captivat povestea lor. M-a impresionat caracterul lui Yadiel, o… ființă (?) care a sprijinit-o pe Lisa la fiecare pas, i-a suportat orice ieșire de adolescentă (incluzând măscăreli, știm deja că „scârbă” e un cuvânt des întâlnit în cărțile Laurei și tare îmi place să-l citesc :)) ) cu blândețe și iubire. Plus că i-am atribuit o imagine so damn hot în mintea mea.

M-a impresionat Lisa cu puterea și curajul de care a dat dovadă în multe situații.

Jonathan, prietenul Lisei m-a impresionat cu dragostea sinceră pe care o are pentru Lisa și decizia de a-i rămâne alături în ciuda situației în care se află aceasta. Serios, ce om nu fuge mâncând pământul când află că cea mai bună prietenă e o vrăjitoare puternică lângă care a apărut și un demon care zice c-o iubește? În ce univers? Uite că Jonathan a putut. Eu m-aș fi ascuns în peșteri în locul lui.

Demoni e o carte captivantă, cu multă acțiune, tot timpul se întâmplă ceva. Cartea se lipește de mâini ca steaua de pieptul Lisei. Nu are decât vreo 240 și ceva de pagini, fontul e măricel, e prea scurtă pentru gusturile mele, cred că e singurul său defect. :)))

Nu i-am putut da drumul, a fost o experiență interesantă și nu pot să spun decât atât: Laura, abia aștept Revertis!

P.S. Despre al cincilea colț al pentagramei aflați citind cartea.

Eu am luat-o de la Cartepedia, momentan nu mai e în stoc (când vă zic că e faină…), dar puteți să introduceți adresa de mail, pentru a primi un mesaj când va reveni.

Voi ce mai citiți?

Eu am o listă cât o zi de luni!

Pupicici!

 

Și haterii au sufletul lor

Înainte de a pătrunde mai adânc în situație, trebuie să vă spun câteva vorbe despre colegul nostru, nu vă spun cum se numește, haideți să-i spunem Gică, de la Gică Contra. Gică ăsta al nostru ar fi băiat bun dacă nu ar fi atât de tare în gură, hater și plin de el. Nu c-ar fi un lucru rău, dar e obositor uneori să ai ca prieten pe unu’ căruia nu îi convine nimic.

Ba că tabloul ăla nu stă bine, ba că pisica nu are coșul în colțul ăla și îl are dincolo, ba că berea e prea caldă, ba că nu are spumă, ba că are prea multă spumă și tot așa. Într-o zi mi-a zis că fiică-mea are urechile cam clăpăuge și poate ar trebui să îi las părul lung! Ne-am gândit ani de zile cum să-l surprindem plăcut de ziua lui și nu ne-a ieșit. Acum doi ani a zis că forma glazurii de pe tort seamănă cu un măgar, anul trecut că de ce i-am luat artificii și nu lumânări. Mai zi ceva.

Anul ăsta am pus la cale ceva deosebit și nu i-am dat nici măcar un indiciu cum că ar urma ceva. Din contră, l-am și luat peste picior când ne-a întrebat ce-i luăm de ziua lui. Bietul de el, nici nu știe ce-l așteaptă! Stați așa că a ieșit șeful din birou!

„Gică! Vino cinci minute, te rog. Am ceva să-ți spun referitor la week-end.” – i-a zis.

Gică ne-a făcut cu ochiul: „Pariu că-mi dă ceva în plus la salariu de ziua mea!”.

Mhm. Lasă că vezi tu.

Și a văzut, când a ieșit plouat tot din biroul șefului: „Mdea, întâlnirea membrilor Asociației Naționale a nu-știu-ce, sâmbătă în Poiană… de ziua mea! Fix atunci s-au gândit ăia să se întâlnească, să mă trimită pe mine să le iau interviu.”

Abia ne-am abținut de la hohote generoase. Să știe el că în salonul de evenimente din Poiana Brașov va fi o întâlnire… dar pentru a-l sărbători pe regele nemulțumiților… ah!

De vacanțe la munte nu l-am auzit niciodată comentând, așa că am organizat totul și ne-am rugat să iasă bine. Dacă și de data asta se plânge… nu mai pupă el ceva în vecii vecilor!

hotel royal

Sâmbătă dimineața am ajuns cu toții la Hotel Royal. Ne așteptau deja și am pus totul la punct, după ocuparea camerelor rezervate. Am fi vrut să ocupăm tot hotelul, dar Gică al nostru fiind un nesuferit, nu multă lume înțelege că omul are de fapt un suflet de aur, așa că n-am adunat 90 de oameni, ci doar vreo 50, cu tot cu rudele lui.

Pentru sărbătorit a fost pregătită o cameră specială, am adus o oglindă mare să se admire și, evident, un frigider plin cu bere. Glumesc cu oglinda, nu și cu berea. Berea îi place, dar să și-o toarne singur, altfel sigur ceva nu e bine.

Era o zi caldă și senină, cu doar câțiva norișori de puf care se jucau pe cer. Aș fi vrut să o lălăi pe terasă, dar eu eram tartorul petrecerii și trebuia să forfotesc pe acolo, să fiu sigură că va ieși totul bine de la cap la coadă. Mi-a trebuit organizarea evenimentului în Brașov, acum ia de pune totul la punct! Ah, dar atât de emoționată și nerăbdătoare eram!

hotel royal 2

 

Salonul a fost decorat în culorile preferate de Gică (dacă vă vine să credeți că un hater are așa ceva) și meniul a fost ales cu grijă, pe gustul său (am tras cu ochiul ce comandă când ieșim în oraș sau în team building-uri). Părea totul pregătit. Pentru a alege muzica a fost nevoie să-i subtilizăm vreo jumătate de oră telefonul, iar pentru cadouri, doar i-am citit profilul de facebook.

 

 

 

hotel royal 3Deodată am văzut mașina firmei apropiindu-se. I-am dat mesaj șoferului să-l amăgească un pic, să îl provoace la un biliard, să amâne totul până strângeam oamenii în salon. Oricum tind să cred că până la urmă vom termina seara într-un mare campionat de 8 Ball, am un feeling că i-ar plăcea sărbătoritului. Și dacă nu vrea biliard, îl împingem către saună după terminarea petrecerii, să-și deschidă porii, să iasă hatereala din el.

Totul era gata. În salon era întuneric, iar fix când a intrat stimabilul coleg, pe ecranul de proiecție a început să ruleze un filmuleț cu cele mai celebre heităreli de pe facebook-ul lui, urmat de mesajul „Cu toate astea, rămâi colegul nostru preferat! La mulți ani!”.

L-am dat gata! Apoi am petrecut toată noaptea.

hotel royal 4

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

Furioasă și iute în cizme cu blană

Se lăsase întunericul. Era Ajunul Crăciunului și aproape toată suflarea orașului era deja retrasă în căsuțele proprii, stând la povești în jurul meselor, sau înfășurând de zor sarmale. Cozonacii erau deja copți și cârnații erau atârnați afară, la vânt. Cadourile erau împachetate, gata să bucure obrăjorii îmbujorați peste câteva ore. Era liniște și veselie.

Numai eu pășeam ca un Moș Crăciun la feminin, cu rochița mea roșie, tricotată, cu fulgi mari de zăpadă pe poale. Îmi înghețaseră picioarele în botinele cu toc și eram atât de obosită încât aș fi fost în stare să mă culc în parc, pe-o bancă. Încă de dimineață se pornise o ninsoare molcomă, urmată însă de un ger tăios. Tocurile alunecau pe gheața abia formată și la fiecare pas mă rugam la toți Sfinții să nu mă fac de mascara în fața rarilor trecători.

answear rochieÎn mâna stângă țineam mândră prima de Crăciun de la serviciu și în dreapta, cadoul de la colega mea. Ne jucăm de-a Secret Santa de 5 ani ca două fraiere, deși doar noi două suntem în birou. Punem numele noastre într-un bol și extragem pe rând. Partea haioasă e când ne iese propriul nume și astfel ne facem cadouri singure. Glumesc, nu vă uitați așa. Logic că ne-am luat cadouri una celeilalte.

Eu am avut de ales dintre două rochii elegante și i-am luat-o pe cea care cred că s-ar asorta cel mai bine cu părul ei. Ea mi-a luat ce știe că iubesc mai mult pe lumea asta: portofelul din geantă. Glumesc din nou. Mi-a adus o cutie cât o zi de luni, plină cu cosmetice.

 

Și cum mergeam eu senină ca o zi de vară-n toiul iernii… mi-am amintit că uitasem să cumpăr niște suc. Nu mă încânta ideea de a căra încă vreo câteva kilograme pe ghețușul ăla, cu botinuțele patinând și cu rochița mea minunată aproape urcându-mi-se în cap sub influența vâjului de decembrie… dar ce era să fac? Noroc că era deschis la supermarket, doar că trebuia să trec prin părculeț. Printr-un semi-întuneric care mă speria oarecum. Am pășit timidă, nu erau decât vreo cincizeci de metri. Nu era nimeni pe acolo.

giphy (9)La un moment dat, am simțit că ceva amușinează pe la punga mea din mâna stângă. M-am întors speriată cât să văd un ditai dulăul. „Marș, marș!” M-am întors spre el! „Șu! Marș!” Am reușit să îl îndepărtez un pic, dar când să îmi continui drumul, în fața mea s-a postat un alt câine și mai mare. Era periculos de aproape de glezna mea și mai și mârâia. Am simțit că îmi îngheață și ultimul litru de sânge care nu era deja congelat de ger. Am început să țip, „marș, marș, marș, maaaaarș”! Am încercat să o iau la goană, dar tocul mi-a alunecat după doar câțiva pași și m-am prăvălit cât sunt de mare pe aleea parcului. Pe lângă mine s-au împrăștiat flacoane cu loțiune de corp, câteva lacuri de unghii surprinzător de rezistente, rujul cel mai frumos din lume zăcea înfipt într-un pietroi… în fine, imaginea era dezolantă. Javra dispăruse ca și cum nu ar fi fost acolo. M-am ridicat, mi-am adunat lucrurile de pe jos și am pornit din nou la drum, ca o lady. De undeva din apropiere am auzit din nou un lătrat, noroc că o bancă era fix lângă mine, așa că m-am proțăpit sus, pe ea. Parcarea magazinului era aproape și atunci am observat că o tipă se uita lung la mine. Serios? Tot la mine? Unde erai când mă lătra fiara aia?

O lună întreagă nu am mai putut merg la acel magazin. Știți cum e când un eveniment neplăcut lasă urme la nivel emoțional și ne ferim din instinct de anumite locuri sau activități… mie îmi era groază de toți câinii pe lângă care treceam. Într-un sfârșit, mi-am zis totuși trebuie îmi înfrunt temerile și merg la magazinul ăla. Doar acolo găsesc un anume fel de praline și, nu-i așa, în ce univers nu facem tot ce putem pentru măria sa, ciocolata? Dar, în orice caz, eu în botine cu toc și rochiță nu mai calc pe acolo.

answear cizme

 

Eram echipată, just în case. Îmi comandasem de pe Answear o pereche de cizme zdravene, cu blană, într-o nuanță plăcută de bej și (încă) o pereche de blugi comozi, negri. Rochia a fost înlocuită cu un pulover călduros, plușat și pe deasupra, în loc de paltonul subțirel, aveam o parka. Eram gata să înfrunt fiarele. Mai concret, eram gata să fug mâncând pământul ăla înghețat.

„Come out, come out, wherever you are, you doggies!”mi-am zis.

 

 

Aleile parcului îmi păreau și mai lungi și mai întunecoase, când, deodată, de undeva, la lumina pâlpâitoare a unui bec, i-am zărit colții sclipind. Eram pregătită. I-am auzit forfoteala și l-am văzut arătânduse.

„Mmm, ne întâlnim din nou, dihanie păroasă”, mi-am zis.

„Mmm, băieți, a sosit cina”, mi-a rostit tăcut privirea lui.

giphy (10)

Am decis -l iau prin surprindere. Totul s-a petrecut în câteva secunde: am adoptat o poziție de sumo și l-am privit cu insistență. A început mârâie. Am început și eu. Eu mârâiam, ăla mârâia, deodată m-am făcut nițel spre el și am luat-o la goană! Am sărit cu grație peste aceeași bancă, am aterizat în siguranță și în două secunde eram deja în magazin. Am întors capul -l privesc triumfătoare pe fraier, dar dispăruse deja.

The end.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Sursă gif: giphy.com

O vânzare premiată

„Haida, scapă-mă de datorie!”, i-am spus. „Fac cinste azi cu toate cele nouă beri și dacă nu poți să le bei, și n-o să poți, le iei acasă. Să mai zici tu că fug de datorii!”

„Renunți tu la un rujuleț ca să îmi dai mie nouă beri? Cum de? Ai căzut în cap, ai visat prostii, ce-ai?”, mi-a răspuns.

„Meh, am primit bonus la muncă, am făcut o trebușoară bună și am primit niște laude și niște bani.”

„Oau, și pe lângă cele nouă beri ce plănuiești să cumperi pe cei… cât? 50 de lei? O casă, o mașină, o vilă cu piscină?”

„Ești nașpa. N-au fost 50 de lei și mă gândeam oricum la un ruj MAC. Hai nu mă bruia că sunt tare veselă azi. Zi, ieși la bere sau nu?”

„Cuvântul bere activează automat ieșeala, voiam doar să te enervez.”

„Deci? Ce dudă ai mai facut de ai primit bonusul?”

„Băi, culmea e că nu am făcut nimic special. Am făcut ce fac de obicei, am îndrumat clienții. Știi sâmbăta aia când a plouat toată ziua de nu era nici țipenie de om pe stradă, nu? Când ți-am zis că mă plictisesc atât de tare că îmi vine să rod cablurile. E, fix atunci, fix când voiam să-mi iau pauza de masă, zbang, s-a deschis ușa. Ridic ochii, un tip la vreo 35 de ani, chiar drăguț aș zice, dacă nu ar fi fost ciufulit de vânt, se uita nedumerit în toate direcțiile. Am lăsat deoparte pachețelul și l-am întâmpinat cum se cuvine, mă gândeam că dacă a ieșit pe vremea aia pe care nu aș da nici un câine agresiv afară, o avea omul o nevoie urgentă, i s-o fi defectat televizorul și nu mai vede El Clasico. Apropo de asta, vezi că la zece trebuie să fiu acasă, ăștia la bar nu dau meciul. În fine, nici pomeneală, nu voia omul televizor.”

„Nu?”

„Nu.”

„Dar?”

2_B1EvtqWm_HyW1Iplfl„Voia boxe, mă. Pe vremea aia, când oamenii nu știu cum să se mai adăpostească, el voia să vadă niște boxe. Și nu orice fel de boxe, niște boxe frumoase, mi-a zis. Am rămas mască. Am zâmbit încurcată și l-am întrebat ce ar mai dori în afară de frumusețe. Am răsuflat ușurată când mi-a spus că glumea și că de fapt vrea boxe de calitate, cu sunet clar și zdravăn. Gluma-i glumă, dar eu l-am condus printre rafturi și i-am arătat niște boxe frumoase. Dacă nu-i plac boxele Edifier, m-am gândit… altceva, nu știu, zău. I le-am prezentat frumos, începând cu aspectul. Eleganța nu era de trecut cu vederea. Am observat bucuroasă cum i s-a schimbat expresia feței când le-a văzut. Câștigam teren, așa că mi-am zis să continui. L-am întrebat ce planuri are cu boxele, cum își dorește să le folosească. A arborat o mutră nedumerită și a spus sincer… că vrea să asculte muzică. Mi-am dat seama că formularea mea lăsa loc de interpretări, așa că am aprofundat un pic, folosindu-mă de cel mai fermecător zâmbet al meu. Ăsta, așa. Nu-i drăguț?”

„Cel mai drăguț. Hai zi mai departe că m-ai zăpăcit de tot.”

BF2B2842_ryQXDcbm_B1CNvaxzl„Așa. Mi-a spus omul că ar dori să nu se încurce de tot felul de fire prin casă și ar dori să poată să conecteze boxele la diverse device-uri fără să fie nevoie să conecteze prea multe cabluri. Eram în locul perfect, pentru că boxele pe care i le arătasem deja se puteau conecta foarte ușor la tabletă sau telefon prin bluetooth. În plus, au telecomandă, așa că nu-i nevoie să se ridice pentru a le controla.

s2000pro_2_ryqvB0gGxDar nu se oprea aici omul. Voia să se asigure că poate să conecteze boxele la orice fel de dispozitiv. I-am explicat frumos că nu trebuie să își facă probleme, pentru că pe lângă posibilitatea de a se conecta prin bluetooth, boxele mai au și alte conexiuni disponibile. Auxiliar, optic și coaxial. Nu există dispozitiv care să nu se poată conecta la ele, cu sau fără fire. Poftim tehnologie! L-am impresionat.”

„Și le-a luat?”

„E, le-a luat. Mi-a spus că sigur trebuie să aibă vreo hibă. Au un design luxos, posibilități de a conecta orice dispozitiv, dacă Doamne ferește nu sunt de calitate în ceea ce privește sunetul? La urma urmei, era dreptul lui să pună întrebări. L-am liniștit spunându-i că nu are de ce să se teamă. Sunetul e de o calitate și claritate superioară, cei 130 de watti sunt suficienți ca să organizeze și o petrecere, dacă poftește, iar datorită bass-ului de 5.5 inch cu cu diafragma din aluminiu și un set de înalte la cele mai pretențioase standarde va avea garantat parte de o experiență acustică de vis. Mi-am încheiat pledoaria zâmbitoare, simțind că am spus ce trebuia și clientul era pe punctul de a băga mâna-n buzunar.”

„Și?”

„Și ce?”

„A luat?”

„N-a luat.”

„Păi și bonusul?”

„Păi clientul a zâmbit, a promis că se gândește și va reveni când va fi hotărât.”

„Extraordinar. Și pentru asta ai luat bonusul? Pentru un client care nu a cumpărat nimic? Auzi, mai angajează la voi?”

„Stai mă, că aici e duda. Clientul era de fapt un client misterios. În urma raportului favorabil pe care l-a făcut după vizita în magazin, șeful a decis să mă premieze.”

„Ai du-te!”

„Da, mă! Da’ știi care-i faza cea mai tare?”

„M?”

„Tipu’ a venit săptămâna asta și tot le-a luat. Cică pe-alea vechi oricum le rosese iepurele. Acum zi, știu să vând, sau nu știu?”

„Nu știu ce să zic, cum ziceai că se numesc boxele alea?”

„Edifier. S2000Pro. Te aștept luni la prima oră. Acum hai acasă, că-mi începe meciul.”

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

Iubire cu i mic – Francesc Miralles

Hello!

Tocmai am terminat de citit o carte interesantă și am zis să povestesc nițeluș despre ea, deși chiar nu știu cum, pentru că mi se pare atât de complexă…

Sunt cam în urmă cu povestirile despre cărți, așa că în perioada următoare o să mai vedeți astfel de postări.

După cum am mai spus, eu nu am cu cine să discut despre cărțile pe care le citesc, așa că va spun vouă, în speranța că o să va fac curioase și o să vreți să găsiți un moment de relaxare, cu o carte făină și un pahar de apă, ceai, vin, sau lacrimi de pinguin, ce vreți voi. 😀

iubire cu i micIubire cu i mic a lui Francesc Miralles mi s-a părut fascinantă, dar e acel gen de carte care nu mă îndeamnă să o termin într-o zi. Citeam un capitol-două (are capitole scurte, de două-trei pagini), mă opream, mă gândeam la ce am citit, mai făceam o pauză, îmi mai făceam de lucru (sau mai serveam o clientă, dat fiind faptul că eu citesc mai mult în clipele libere la serviciu) și iar mai citeam un pic.

Mi s-a părut că seamănă cumva cu Eleganța Ariciului, în sensul că se filosofează mult, personajul se gândește la viața să, o întoarce și o sucește în toate direcțiile până obosește. Diferența majoră e că Eleganța ariciului m-a deprimat cumplit (da, știu că e foarte lăudată, dar mie mi s-a părut deprimantă) cu toate că mi-a plăcut, iar Iubire cu i mic e atât de dulce și scrisă într-un ton mai optimist, sau cel puțin așa l-am interpretat eu. Probabil și pentru că personajul principal a fost trezit la timp din amărăciunea lui. Amărăciune e poate cam mult spus, dar omul trăia într-o singurătate și o monotonie cumplită, cred că aș fi crăpat de mult să fi fost în locul lui.

Iubire cu i mic e despre evenimentele mărunte care pot, asemenea unui bulgăre mic care o ia la vale, să fie motorul unor evenimente majore.

Cartea asta mi-a arătat că nu e nevoie să te chinui să schimbi viața cuiva, ci trebuie să poți să îi înseninezi un moment din viață, pentru că nu se știe ce lumină sau ce stare declanșezi în interiorul lui, cât să prindă curaj să schimbe singur ce e de schimbat.

Viața lui Samuel, un profesor universitar solitar, se schimbă când un pisic zgârie la ușa lui. Îi pune o farfurioară cu lapte, îl botează Mishima și din acel moment totul se schimbă. Apariția pisicului a fost factorul declanșator. Un eveniment atât de mic!

Asta duce la regăsirea fetei de care s-a îndrăgostit pe când avea 6 ani. Duce la o relație încâlcită cu ea, plină de zâmbete și nedumeriri, respingeri și apropieri. Cum se termină totul între ei, e de la sine înțeles că nu vă zic! :))

Farfurioara cu lapte duce la prietenia cu Titus, bătrânul care locuia deasupra sa și pe care se angajează că-l va ajuta să termine o carte cât timp acela va sta internat în spital.

Se împrietenește și cu Valdemar, bărbosul de la una dintre mesele de la terasa unde stă să aștepte să treacă Gabriela, iubirea lui. Valdemar se dovedește a fi un fizician cu niște concepții altfel despre Lună.

Sau cu Ruben, tipul care vine la terasă și bea o bere în fix 17 minute, după care pleacă, lăsând o monedă.

Iese cumva din cochilia lui și începe să îi placă.

Nu știu, mi s-a părut o carte delicioasă, pe care am savurat-o în porții mici. Nu e genul de carte pe care să o pot povesti pentru că în ea găsim multe cugetări, sentimente, dezamăgiri și speranțe. Ca în viață.

Și nici nu ar mai avea farmec dacă aș povesti-o cap coadă. Nu pot să spun decât că merită.

Văd că nu mai e disponibilă acum pe Cartepedia, dar merită să o pândiți.

Ca încheiere, vă las o melodie care mi se pare că se potrivește foarte bine cu tema cărții. Și, culmea, când am început să scriu articolul, era difuzată la radio. Enjoy!

 

Scrisoare

Dragă mamă,

Cum anul ăsta nu puteți să ajungeți acasă până de Sărbători și pe aici e cam aiurea fără voi, vreau să îți spun că am făcut o nebunie. Nu te speria, nu e o nebunie gravă, e ceva frumos, un lucru pe care îmi doresc de mică să-l fac.

Îți aduci aminte când mergeam la cafea la doamna Geta când eram o moțată? Ea era singura de pe scară cu ditamai biblioteca, başca avea cablu și televizor color. Îți amintești cum ne povestea filmele americane? Sau cărțile despre viață luxoasă a celor din cartierele newyorkeze. O ascultam vrăjită și, în secret, visam să ajung și eu când mă fac mare… în New York. Atunci, pentru mine, toată America însemna New York-ul, cine reușea să ajungă acolo era un fel de erou. Visam noaptea cum mă plimb pe străzile umbrite de clădirile ce ajungeau până la cer. Când am crescut, mi-am zis că nu voi merge nicicând acolo, e prea lung și prea scump drumul. În plus, să fiu departe de casa mea m-ar fi omorât încet.

Acum, casa mea e doar a mea fără voi aici. Casa mea se însuflețește doar o dată pe an, în rest e cuibul unei tocilare plictisite.

Mamă, plec în America!

Vara e atât de cald în orașul ăsta, atât de mult praf și atât de multă plictiseală! Toți sunt plecați în concediu, la muncă, la țară, numai eu sunt tot timpul aici, fără voința necesară pentru a face ceva. Dacă nu aș fi făcut pasul ăsta, cred că aș fi prins rădăcini.

Am 20 de ani, vreau să zbor, să aflu, să gust, să ascult și să văd. Vreau să cunosc, vreau să muncesc, vreau să ies din monotonia asta care mi-a mâncat sufletul.

Diana zice că-s nebună, cum să plec atât de departe de una singură?

Dar nu sunt singură, vă am pe voi în suflet și acolo unde voi ajunge, vor fi o mulțime de alți studenți din toată lumea.

Nu plec de capul meu, stai liniștită, plec cât de poate de legal.

Stii agenția cu care am mers împreună în concediu anul trecut, nu? CND Vacanțe Speciale nu se ocupă doar de vacanțe, ci și de programul Work and Travel, special pentru studenți.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_05-768x482

Nu te-ngrijora, nu voi întâmpina niciun fel de probleme, cei de la agenție mă vor ajuta cu găsirea jobului, cu obținerea vizei și cu achiziționarea biletului de avion. Eu doar le prezint câteva documente, plătesc și restul se rezolvă.

Nu voi ajunge în New York, dar parcul de distracții unde voi lucra e suficient de aproape de el cât să îl vizitez.

Vreau să-i bat la pas străzile, să văd reclamele luminoase și să mă simt ca-ntr-un serial. Mereu am avut mania asta de a vedea cu ochii mei locurile pe care le-am vazut la televizor.

Desigur, abia aștept să-mi cunosc și colegii, dar reținută cum mă știi… sigur vor crede că sunt o ciudată. Dar cine știe? Parcă văd că voi lega prietenii pe viață cu cine știe cine, de prin Filipine sau mai știu eu de unde.

Știi ce îmi doresc mult? Să-mi deschid un blog. Cum ar fi să încep în forță cu articole direct din patria mamă a mărcilor de succes Maybelline, Nyx sau Estée Lauder? Aș putea profita de luna pe care o voi avea la dispoziție să călătoresc și să le cunosc mai pe larg istoria. Așa aș putea spune că banii pe care i-am cheltuit până acum pe cosmetice se vor întoarce cumva în chip de cunoștințe, de informații, de… curiozități satisfăcute.

Cum sunt muzeele pentru unii, așa-i mall-ul pentru mine. Punct de atracție turistică. Se pune drept research pentru blog, domne! O comparație între magazinele de acolo și magazinele din România ar fi binevenită, nu? Ca nivel de aprovizionare, gamele existente acolo care la noi lipsesc cu desăvârșire… ar fi o idee bună.

Bine, nu zic că nu aș vrea să văd și Muzeul Metropolitan de Artă, să merg cu feribotul la Statuia Libertății, să mănânc gogoși în Central Park și să văd Ground Zero. E o imagine care mă bântuie din copilărie, vreau să văd cu ochii mei locul ăla.

Vreau să văd Flatiron Building, am citit în atâtea cărți despre ea, vreau să mă plimb prin Times Square, vreau să îmi tatuez pe retină imaginea americană a luminii, a aglomerației și a vieții agitate. Vreau toate astea!

Și, bineînțeles, vreau shopping! Mult shopping! A se citi „material pentru blog”. Cum să am un blog de frumusețe dacă nu cumpăr cosmetice și haine? Cum să mă întorc din State, o destinație specială, fără bombe de baie Lush, lumânări parfumate Bath & Body Works și alte nebunii pe care nu le găsim la noi?

Vezi, mamă, poate îți aduc și un ginere de pe acolo. Work and travel with a pinch of love, vorba aia!

Vreau să văd dacă pâinea lor e atât de dulce pe cât se spune și dacă mâncarea e așa proastă. N-aș prea crede. Vreau să mă bucur de tot ce mă va înconjura, pentru că e o experiență inedită.

Cu Work and Travel Vacanțe Speciale, sunt sigură că voi avea o vară de poveste!

Te pup și zi-i, te rog, Catrinei să pună mâna să mănânce, că au rămas doar ochelarii de ea.

P.S. De ziua mea… dai și matale de un rujuleț?

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

Cafeneaua, muncă de plăcere

De când toți prietenii au plecat în străinătate, fugărind cine știe ce visuri de avuție, de iubire, de faimă… mi-a fost greu să dezvolt noi legături de prietenie. Am o vârstă, totuși, la 30 de ani oamenii au deja prieteni vechi, nu își fac alții noi. Cel mult, am stabilit niscaiva relații de amiciție.

Jobul nu îmi oferă prea mult timp liber astfel încât cercul cunoștințelor mele se limitează la persoanele cu care obișnuiesc să relaționez la serviciu. Clienți, colegi, colaboratori… în fine, înțelegeți ideea.

Îmi e dor de o după-amiază la taclale cu o prietenă bună, îmi e dor de „bârfele” tipic feminine, despre ce se mai poartă, cine cu cine s-a mai cuplat sau cine pe cine a părăsit. Să trecem în revistă cel mai nou mod de a face codița de tuș, dar și cea mai cunoscută rețetă de bezele. Sau paste. Sau orice altceva. O atmosferă intimă, ca acasă.

Într-un fel… doare. Doare pentru că mă simt singură. Încerc să umplu un gol urmărind seriale unde grupuri de prieteni se întâlnesc la o cafea și o prăjitură pentru retrospectiva zilei. În acele momente aș cere unui ipotetic peștișor auriu să mă teleporteze în Central Perk sau în bărulețul lui Luke. Dar se pare că va trebui să mă mulțumesc cu un plic de cafea solubilă și cu canapeaua mea mare și rece.

Serviciul meu îmi oferă stabilitate financiară, ba mai mult, am reușit să și pun deoparte niște bani, dar ce să fac cu ei? Îi am degeaba, nu sunt în stare să mă bucur de ei. M-am plafonat bine, zona de confort m-a prins mult prea strâns ca să am vreo șansă de a face vreun pas în afara sa. Așa că șansele de a discuta cu cineva la o cafea aburindă ar crește numai dacă aș deschide eu o cafenea, ha, ce glumă bună!

Și dacă totuși nu ar fi doar o glumă? Dacă ar deveni o realitate? Până la urmă, de ce nu? Aș deschide o afacere micuță, cozy și intimă, de care să mă ocup cu drag și aș avea un motiv întemeiat să fiu tot timpul acolo: eu aș fi the boss!

Dar cum aș reuși eu, într-un oraș care colcăie de cluburi și baruri à la Miami, unde hoarde de fete ies tencuite bine doar pentru a-și face selfie-uri pentru tapetarea corespunzătoare a contului de insta’? Cum aș reuși într-un oraș unde locurile cool sunt deja cunoscute și concurența ar fi sufocată încet și sigur? Cine sunt eu? Aici trebuie să fii al cuiva ca să reușești. A cui sunt eu? Ce vreau eu de fapt?

Să-ncepem de-aici: hai să zicem că nu vreau să fiu a nimănui și o să încerc oricum.

Ce vreau?

Vreau un loc unde să îți dorești să te deconectezi, indiferent ce înseamnă asta pentru tine: să te deconectezi citind o carte, ascultând muzică în surdină sau, de ce nu, să te deconectezi de la cotidianul uneori amar, conectându-te la rețeaua de wi-fi și urmărind un clip. Sau citind un articol. Sau făcând fix ce vrei, pentru că ești într-un moment „me-time” și totul e despre starea ta de bine.

Ce e de făcut?

Gluma e glumă, dar știm că orice glumă are un strop de adevăr. Chiar nu aș reuși dacă aș începe o afacere pe cont propriu și motivele sunt multe: un start-up presupune implicarea mea totală, din toate punctele de vedere, responsabilitatea mea și doar a mea, fără niciun ajutor.

francizeDe aceea, după câteva cercetări, am ajuns la concluzia că, fiind la început de drum, o franciză mi s-ar potrivi mai bine. Și oricui m-ar întreba, aș recomanda această modalitate de lansare a unei afaceri. Bineînțeles, nu e ca și cum nu ai avea responsabilități în calitate de francizat, dar diferența e că primești ajutor pe tot parcursul acestei aventuri frumoase.

 

De ce e o opțiune mai bună?

Simplu! Nu mă voi chinui singură cu toate detaliile. O afacere ce pornește de la zero poate avea succes… dar poate nu. Faima trebuie construită, clienții trebuie cuceriți, pe când în cazul unei francize, mai toată lumea a aflat de numele respectiv și, la nevoie, cu o simplă căutare pe google, oricine poate afla mai multe. De câte ori ați căutat informații despre o afacere la nivel local și nu ai găsit nimic? Exact! Nu e cazul unei francize. Gândiți-vă numai ce nebunie generală e când un nume mare vine în oraș. Cum e când se deschide un magazin cunoscut. Știți sentimentul.

image1Cum ar fi ca, în loc de un magazin, să fie un coffee shop? O franciză Tucano Coffee, de exemplu. De o vreme sunt fermecată de specificul acestor cafenele. Atmosfera intimă, decorațiunile și pacea care mă cuprinde când mă gândesc la ele, toate acestea mă fac să îmi doresc să dețin o astfel de afacere. Desigur, a avea o franciză te obligă să respecți tot ceea ce ține de stil și concept, eventual și o investiție mai mare pentru a porni de pe o treaptă superioară, dar nu pot vedea acest lucru decât ca pe un mare plus: începi de sus cu ceva superb. Cât de tare e asta?

Bun, dar concret?

Întâi, documentarea riguroasă. Nu pot băga în ceva despre care nu știu nimic. Am nevoie de informații despre francizor, cifra de afaceri, condițiile impuse.

Apoi urmează o întâlnire cu acesta, pentru a înțelege cum vor decurge treburile, pentru a ne cunoaște reciproc și a afla mai multe informații despre ce presupune această viitoare afacere. De asemenea, nu trebuie sar nici peste o întâlnire cu un alt francizat, pentru detaliile „din interior”. aflu de la altcineva care are aceeași experiență, pentru a citi undeva anumite lucruri și a le află de la cineva care le trăieștesunt lucruri total diferite.

Apoi trebuie stabilim un plan „de bătaie”, iar pentru asta francizorul trebuie pună la dispoziția francizatului (în speță, eu) informațiile și experiența sa, pentru este în interesul ambelor părți rezulte o franciză profitabilă.

Practic, francizorul pune la bătaie renumele, modelul de afacere cât și detaliile care o fac funcționeze, detalii bazate pe experiențele anterioare, iar francizatul investește banii și se ocupă de afacere, sub îndrumarea francizorului. E adevărat, nu e el „șeful cel mare” pentru activitatea sa trebuie raportată mai departe către francizor, dar în mod sigur pornește de undeva mai sus de zero. Acesta e un mare avantaj.

Cred m-am hotărât. Tucano Coffee, ești gata vii la mine în oraș? Ești gata primești fețe somnoroase în căutare de cofeină, sau perechi de îndrăgostiți ce-și fură atingeri timide pe sub masă?

Esti gata ne oferi cafeaua ta de calitate și prăjiturile dulci, însoțite de o privire caldă și o vorba bună?

Asa rămâne, da?

Iar când Diana se va plânge din nou ar vrea se întoarcă din Anglia, dar nu e nimic de făcut aici… îi voi trimite o poză din cafeneaua mea. vadă se poate și aici. Și românii au idei de afaceri de succes.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Oamenii mari n-ar înțelege

„Să fii prinț nu e așa ușor, știți? Chiar dacă ești un prinț mic, stăpân doar peste doi vulcani activi, unul stins, un trandafir și-o oaie!

micul print rao

Baobabii încă mai cresc, oaia mănâncă, dar uneori nu răzbește. Zburdă toată ziua și mi-e greu s-o potolesc, poate, cine știe, trezește și al treilea vulcan și nu știu ce s-ar întâmpla. Am încercat să-i pun botnița, nu care cumva să atenteze la floarea mea, dar Antoine, prietenul meu, din grabă sau neatenție, a uitat să-mi deseneze și curele pentru botniță.

A fost timidă oaia la început, abia am scos-o din cutie. Voi nici nu știți cum arată, nu? Antoine nu v-a spus. E albă, crețulină și are o pată mare, neagră, pe ochiul drept. E frumoasă și năstrușnică. Uneori prea năstrușnică, dar o iubesc și pe ea, că-i a mea.

Floarea mea a fost încântată să mă revadă și de când m-am întors a renunțat la orgoliu, dar e încă o cochetă. Într-o zi m-a înnebunit atât de tare cu frumusețea ei încât am stat fermecat să prind douăzeci și trei de răsărituri, numai să văd cum roua de pe ale sale petale sclipește în soare. Atât de frumoasă e și ea știe.

Dar să revin la oaie. Mă îngrijorează deseori, deși pare că e în regulă. Se vede că se simte singură. Se oprește din zburdat și se culcă pe pământ, parcă oftând tristă. Are nevoie de un prieten, dar de unde să îi fac rost de unul? Între ea și floare nu a fost niciodată o legătură, au fost mereu în competiție, nu vor fi nicicând prieteni. Eu trebuie să mă îngrijesc de gospodărie, nu pot fi tot timpul împreună cu ea.

Oare a sosit timpul să mă întorc pe Pământ? Cred că da.

Tot mergând, am ajuns în fața unei case. Micuț cum sunt, am intrat neobservat. Am hoinărit prin camerele mari până am găsit una căptușită bine cu cărți. Unele mari, roase de vreme, altele tocite de citit și recitit, iar unele erau noi nouțe, cu desene sau alte modele pe care nu le cunosc. Nu cred c-a fost o întâmplare să ajung aici. Sigur e un scop. Să fie rezolvarea în această cameră?

vrajitorul din ozAm încercat să scot o carte tocită, dar pe a cărei copertă se vedeau încă desenele frumoase. Se vede că a fost iubită. Vrăjitorul din Oz… oare un vrăjitor mi-ar da un prieten pentru oaia mea? Ia uite, și cei din carte vor câte ceva. Leul vrea curaj, Omul de Tinichea vrea inimă… toți vor ceva pentru ei. Eu nu vreau pentru mine, vreau pentru oaia mea! M-ar ajuta oare Vrăjitorul? Ce bine e să știi că undeva în lume există ceva sau cineva care te ajută indiferent de problemele pe care le ai!

Doar că nu e cazul aici. Rezolvarea mea e pe undeva, dar nu știu unde!

 

Am ridicat privirea și am zărit o cărțulie mai mică, lucioasă, pe un raft mai sus. A fost nevoie să mă cațăr pentru a putea pune mâna pe ea. Aproape mi-a căzut în cap, dar am reușit să o apuc. Pe copertă era un cățel.

cainele adevaratul meu prietenCâinele, adevăratul meu prieten! Asta e ce-mi trebuie! Aici trebuie să fie! M-am așezat ușor pe covor și am început să citesc…

Mă dureau toate oasele, dar am terminat de citit cartea. Aici e soluția! Câinele! Câinele bun, fidel, nătăfleț și iubitor! Câinele care ar face orice pentru a-și face prietenul fericit. Uite, asta numesc eu o carte utilă. Povestea unui câine care se reîncarnează de atâtea ori doar pentru a se reîntâlni cu prietenul său cel mai bun, „băiatul lui”… dacă aici nu e prietenie și devotament, zău așa, atunci unde?

Un câine ar fi tot ce îmi doresc acum, ar putea să fie Bailey al oii mele, iar oaia să fie Ethan al lui! Dar de unde să-l iau? Și cum să-l duc la mine acasă?

 

Atunci am observat-o… la fereastră, într-un fotoliu, o fată cu părul auriu, ca al meu, zâmbea, citind o carte. M-am apropiat timid de ea și am știut exact ce trebuie să fac.”

Atunci, Micul Prinț s-a apropiat timid de mine și m-a întrebat cu glas inocent: „Îmi desenezi, te rog, un cățel?”

Păstrez această amintire ca pe o comoară. Nu am spus nimănui până acum, pentru că știu… oamenii mari nu ar înțelege.

IMG_20171106_131426-01-1655x1146

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Birthday haul (2017)

Hello!

Ieri a fost ziua mea de naștere (încep să mă coc, tulai, căpșunică) și în loc să stau acasă, să mă hodin și să dorm, mi-am luat părinții la o plimbare la București, unde altundeva dacă nu în mall, ca niște cetățeni respectabili? :)) N-am mai mers toți trei la București din 2007, de când îmi căutam țoale și lucrușoare pentru viața de capitală (începeam facultatea – ptiu, acum vă dați seama și câți ani am – și aveam nevoie de lucrușoare pentru casă). Între timp am descoperit mall-urile și viața mea s-a schimbat. În bine, pentru că mă bucură. În rău, pentru că îmi mănâncă salariul. Sălăriuțule? Reziști până săptămâna viitoare, da? Asta înseamnă, în traducere liberă, că o să mănânc pâine și o să beau apă de la robinet. Noroc că mai am tort și sarmale. Trăiască!

Bun. Am mers în AFI, nu mai fusesem de doi ani și îmi era dor. Plus că acolo aveau MAC. Normal că nu am mai ajuns și în MAC până la urmă, dar în fine. :)))

Înainte să vorbim despre ce am cumpărat ieri, mai am câteva lucrușoare pe care le-am cumpărat drept cadou de la mine pentru mine. Pentru că dacă nu eu, atunci cine? 😀

IMG_20171023_125948-01-1884x1159

Știți deja rujul Ruby Woo, vi l-am prezentat aici. Dar trebuia să îl menționez, dat fiind scopul său.

ondulator remington

Acum vreo două săptămâni m-am tuns un pic, am împrospătat treptele tunsorii de anul trecut (da, atât de rar mă tund, pentru că nu am nevoie mai des) și îmi doream mult un ondulator care să-mi facă bucle lejere și frumoase. L-am găsit pe el, pe emag și își face treaba foarte bine. A fost și ieftin, 95 de lei, redus de la peste 150. Eu mai am unul foarte bun din aceeași gamă, dar e cu toi tamburi mai subțiri, voiam unul cu tambur gros, de 32 mm. Și el e perfect. Acum am trei ondulatoare. :)))

jojo moyes in cautarea unui destin

O altă comandă emag includea cea mai nouă carte tradusă în limba română a lui Jojo Moyes. Ce nervi am avut și cu cartea asta… băi, când o firmă alege omul care se va ocupa de pagina de facebook, nu îl și anunță că prostul ăla de client e nițeluș așa important? Măcar nițel. La începutul lui octombrie anunțau cei de la editura Litera că se va lansa În căutarea unui destin, a lui Jojo Moyes. În curând. Multe persoane au întrebat când. Eu înțeleg că atunci când se spune „în curând” e pentru că nu vor să dea data exactă, să ne țină în suspans. Toți fac așa. Dar poți să spui, „bă tâmpiților, nu mai întrebați, vă anunțăm noi”. Nop. Nimic. Eu nu suport oamenii care nu răspund. Cu orice. Un nu știu, un nu vreau, un lasă-mă-n pace, dar răspunde, frate! Zi ceva, că de aia ai grai și de-aia te ocupi de asta, să răspunzi clienților/fanilor/proștilor care pun întrebări, că ce să vezi, vor să îți cumpere chestiile. În fine, am întrebat atunci, am întrebat și la sfârșitul lunii, când, surprizăăă, cartea era deja lansată și foarte în stoc pe emag. Nici nu am stat pe gânduri, am pus-o în coș, am pus și o apă termală ca să am transport moca la poștă și aia fuse. Al treilea cadou de la mine pentru mine era pe drum. Acum aștept să termin Iubire cu i mic și mă apuc de ea. 😀
Ce vedeți acolo în poză e și kitul de testare Aqualia Thermal de la Vichy, care a ajuns și el zilele trecute.

Acum începem cu Bucureștiul!

Tata m-a cam răsfățat, eu plecasem cu lista în telefon și m-am ținut de ea cu dinții, dar a vrut să mă cadorisească, așa că m-am ales cu câteva piese vestimentare de care m-am îndrăgostit.

caciula new yorker

Mi-a cumpărat o căciuliță moțată din New Yorker, o frumusețe albă care îmi și vine bine. Am vrut de anul trecut o astfel de căciulă, dar aveam cu 20 kg mai mult ca acum și nu îmi plăcea deloc cum arătam, zici că eram lipie cu moț. Acum îmi vine bine și tare mă bucur că pot să port așa ceva.

ghete deichmann

Din Deichmann am primit o pereche de ghetuțe rozalii, dulci, perfecte pentru perioadele geroase pentru că au blăniță pe interior și cred că sunt ok și pentru gheață, având tălpile de cauciucate. Sunt super simpatice, mă topesc după ele. 😀

pulover stradivarius

Din Stradivarius voiam deja un pulover, dar m-am ales și cu pufosu’ ăsta mic și alb. Am făcut o pasiune pentru pulovărașele pufoase și era musai să am și eu. Îl vedeți mai bine pe site-ul Stradivarius, aici, că eu nu am avut nici lumina bună (fiind seară) și oricum, altfel se vede îmbrăcat.

Acum ce mi-am cumpărat eu, bine, nu doar eu, aveam bănuți și de la mamaia și mama. Nu am avut o listă prea lungă pentru că nu aveam mare nevoie de… mai nimic, dar se cerea niscaiva răsfăț.

pulover stradivarius 2

Mi-am cumpărat și eu un pulover blănos din Stradivarius, mi se pare o culoare deosebită. Nici în poză, nici pe site nu se vede culoarea reală, e un albastru superb.

yves rocher gel de dus

Data trecută când am fost în Sun Plaza, mi-a zis fata de la Yves Rocher că nu se mai găsesc gelurile Jardins du Monde și am leșinat un pic în sinea mea, crezând că nu voi mai folosi niciodată un gel de duș cu cafea. Am întrebat pe facebook și mi s-a spus că vor reveni. Și au revenit și mi-am luat două (aș fi vrut vreo 5 totuși), să îmi ajungă anul ăsta. Gel de duș mai mișto ca ăsta nu cred că o să văd vreodată. Sunt câteva care îmi plac la fel de mult, dar MAI MULT… mnup, niciunul.

Am cumpărat din nou și gelul cu zmeură și mentă, dar varianta mare și am luat și unul cu lămâie și busuioc (care miroase foarte fain, dar cam slab), să am acolo.

the body shop

Abia așteptam să ajung la The Body Shop pentru că am rămas fără fond de ten și mă chinuiam de aproape o lună cu CC cream-ul Gerovital care nu îmi mai place atât de mult ca acum o vreme. Așa că de acolo am luat minunatul meu Fresh Nude Foundation, în nuanța 020 Bali Vanilla.

Am încercat și produsele în ediție limitată, Frosted Plum (miros asemănător unui parfum luxos, dar nu prea… vegetal), Frosted Berries (miros fructat, delicios, cu un ușor iz lemnos, cam ca de pliculeț de ceai) și Vanill Chai, dar deja hotărâsem că nu vreau să mai văd așa ceva în viața mea (perioada când l-am folosit a fost una destul de nasoală pentru mine, pentru că îmi era greață încontinuu și asociez și acum aroma lui cu perioada aia). Am ales până la urmă Frosted Berries, deși nici cu merișoarele nu mă împac atât de bine, dar aroma e atââât de minunată încât mă fac că am uitat că are merișoare, că doar nu îl întind pe pâine pe nenea untu’. Bun. Am ales un unt de corp full size și un mini scrub. Scrubul ar putea merge fix pe pâine, pentru că e cu zahăr, trust me, e dulce, am pus deja limba pe el. :))) De ce am pus limba pe el? Pentru că am încercat să îl folosesc fără să citesc că-i cu zahăr și s-a topit pe piele înainte  să apuc să masez bine. Abia atunci m-am gândit că o fi cu zahăr și trebuia să verific. Voi să nu faceți ca mine. :))

Am mai luat și două săpunuri, adică mama și le-a luat, că ei îi plac mult de tot. Mi-au făcut și card de fidelitate și mi-au dat și un căpăcel mic mic cu unt de corp Fuji Green Tea, una dintre aromele mele preferate.

dm shopping

Am fost și în dm pentru niște geluri de duș și măști șervețel. Nu am găsit gelul de duș cu zmeură decât în combinație cu lime (varianta care îmi plăcea mie era cu mentă, dar e bine și așa). Am luat și unul cu aromă de prăjitură Albă-ca-zăpada, prăjitura mea preferată. El a mai fost și anul trecut, dar cred că era exfoliant, la tubuleț din ăla squeeze. Delicioasă aromă. Dulce, dar nu grețoasă. Yummm!

Măști cu șervețel, din alea cu rodie, pepene, mango și puii mei nu aveau, dar am întrebat fata de la casa de marcat și m-a dus chiar ea la raft și am găsit ceva până la urmă. Am luat, la recomandarea ei, pentru mine una hidratantă (îmi spunea că e preferata ei) și pentru mami una pentru ten matur. Să vedem cum sunt și mai cumpărăm dacă ne plac. Nu am vrut să luăm mai multe, pentru că or fi super ieftine (vreo 2,5 lei și 3,5 lei, nu mai știu exact), dar dacă nu știu exact cum sunt, nu avea rost să exagerez.

shopping sephora

Din Sephora nu am vrut nimic în mod special, am văzut la o colegă de SuperBlog cubulețele pentru baie și am vrut să încerc și eu, chiar dacă nu am mai făcut baie în cadă de mai bine de 10 ani, dacă nu chiar vreo 15. De asemenea, am primit și pachețelul aniversar din partea Sephora. Conține două măști tip șervețel, una pentru față, cu lotus și una pentru zona ochilor, cu ceai verde. Doamne, iubesc aroma de ceai verde! Abia aștept să le folosesc. Azi cea cu lotus.

top coat flormar

Din Flormar chiar nu aveam de gând să cumpăr nimic, dar mi s-a pus mie un pitic pe creier și am zis să întreb totuși, să văd dacă au vreun top coat matifiant. Nu a mai fost nevoie să întreb, că l-am văzut în raft. L-am luat, că deh… :))

E foarte fain, matifiază frumos, catifelat. L-am pus peste o ojă roșie acum și e super.

Am fost în vizită la Kiehl’s, doar să mă uit puțin. Am sfârșit prin a discuta cu doamna de acolo despre produsele care accelerează regenerarea pielii și spf, așa că am plecat din magazin cu o mostră de serum (cred că așa) care se folosește seara și pe care mi-e teamă să îl folosesc (are ceva AHA, puii mei). :))) Mereu mi-a fost teamă de exfolianții ăștia. Și pentru că teoretic îl voi folosi, când voi prinde curaj… voi avea nevoie și de o cremă cu factor mare de protecție solară, așa că m-am ales și cu o astfel de mostră. Acum rămâne de văzut cum e cu curajul. Eu știu că sunt bune. Bloggerițele pe care le citesc m-au înnebunit cu exfolianții lor. Dar mie îmi e fricăăăăăăăă!

Și gata! Atât am cumpărat. Și cu astea rămân pentru o vreme (și aproape m-am crezut).

Voi ce-ați mai cumpărat? Ați aruncat salariul pe geam sau ați fost cumpătate??

Pupicici!