What you buyin’? #2

Salut!

Am terminat cu Spring SuperBlog! Clasamentul nu arată prea bine momentan, dar mai aștept 3 note și poate va răsări un soare decent și pentru mine. :)) O #remuntada, ceva. 😀

Dar până atunci ne ocupăm de mărunțișuri treburi femeiești. Cum ar fi un mic haul de primăvară!

De Florii am mers cu mama la București pentru sesiunea de shopping de primăvară. Nu am zăbovit prea mult prin Sun Plaza pentru că aveam lista făcută de acasă, cu calcul de preț și când am văzut totalul, mi-a pierit cheful de a strecura și alte articole „la fața locului”, așa că #sticktothelist cu dinții, nu glumă! Cu toate astea, s-au strecutat câteva mărunțișuri, dar asta doar pentru că anumite produse de pe listă au fost mai ieftine, sau… de negăsit.

Făcusem acum câteva luni un wishlist și într-o oarecare măsură m-am ținut de el, cu mențiunea că anumite chestiuțe le-am luat dinainte, de pe net sau pe unde și în funcție de cum le-am găsit.

Era cât pe ce să nu apuc să cumpăr tot ce aveam pe listă, că ce să vezi… eram pe la sfârșitul sesiunii de shopping, când, în H&M fiind (unde altundeva?) se sting toate luminile… începe o alarmă să piuie și angajații încep să ne îndrume către ieșire. Toată lumea să se îndrepte către ieșirea de urgență! Am ieșit frumos, când ce vedem? Toate ieșirile erau blocate, erau paravanele trase în aripa nouă și practic eram cu toții blocați acolo, învârtindu-ne în cerc. Am întrebat un tip de la Altex și ne-a răspuns super amabil că probabil se joacă iar(!) cineva la alarma de incendiu și că s-a mai întâmplat asta și cu două zile înainte. Până la urmă ne-a îndrumat  către ușa dintr-un paravan, ușă ce dădea spre culoarul ce ducea către metrou. Nimeni nu părea interesat să meargă acolo, toți se învârteau în continuare.

Panica mea nu a fost vizibilă, dar a existat și a fost destul de intensă, mai ales că în îmbulzeala aia, cu alarma, cu întuneric, mi s-a părut că de undeva de departe se auzeau niște țipete. Primul gând a fost „aoleo, ardem ca niște câini aici!”. Nimeni nu spunea nimic, doar angajații magazinelor îndrumau clienții spre ieșirea din magazinele în cauză. Dar să spună  cineva „bă, oameni buni. Pe aici se iese. Duceți-vă, dară!”, nu. Nimic. Cea mai isteață soluție a fost să ne lase să ne rotim ca niște apucați între paravanele trase. Senzația a fost nasoală, nu am mai întâmpinat o asemenea situație până atunci. Bineînțeles, o dată ce am ieșit de la metrou, la aer, mi-am pus ideile în ordine, am stat câteva minute și am pornit îndărăt. Când am ajuns înapoi, era lumină la etajul 1, dar alarma încă piuia. Ne-am făcut de lucru pe sus până au aprins luminile și totul a revenit la normal și la parter. Dar aripa nouă tot nu s-a redeschis până nu ne-am hotărât să merem acasă. Atunci, bammm! S-a redeschis și eu am putut să îmi iau sutien și mama o cămașă. Bun! Haida, că m-am lungit cam mult!

IMG_20170417_111749

Acum îmi dau seama că trebuia să le pozez în funcție de magazinul de unde le-am cumpărat, daaar, hai că merge și după categorie. 😀

  • gelurile de duș au fost cumpărate din Cora. Cel cu mentă, pentru că mi-a făcut Camelia poftă acum câteva luni, iar celălalt, pentru că miroase absolut fabulos. Sexy, oriental, floral, intens. O nebunie!
  • pentru corp am luat două produse, un unt de corp cu grapefruit roz de la The Body Shop și pentru că nu vreau să îl consum prea curând (sunt mai piperate ca preț și chiar nu îmi permit să dau lunar 63 de lei pe un unt de corp), am luat și o loțiune de corp Dove pentru copilași. Loțiune pe care o urăsc atât de mult pentru că mirosul ei îmi aduce aminte de mirosul din microbuze, așa că am pasat-o către mama, așa că probabil o să consum oricum untul de corp. Nu mă înțelegeți greșit, nu e nimic în neregulă cu loțiunea sau cu mirosul ei. Cu nasul meu e. Probabil. :))

IMG_20170417_111838

Din categoria „îngrijim moaca”, am 4 produse:

  • de la The Body Shop mi-am cumpărat o cremă pentru noapte. Conține vitamina E și ulei din germeni de grâu, ingrediente care știu că-mi fac bine. O mască bună nu am mai avut de prin 1900, toamna, așa că am zis să apelez tot la prietenul The Body Shop și-am luat-o pe aceasta cu alge și argilă. Am folosit-o deja de 2 ori și chiar îmi simt tenul mai curat, mai aerisit cumva. E faină, își merită bănuții;
  • din dm am luat chestiuțele astea, nici nu știu cum să le zic. Am un lapsus gigant, nici nu mai știu ce marcă sunt. Mama și le-a ales pentru a le folosi pe gât. Până acum zice că-s uleioase. Mai multe nu știu.
  • am găsit balsamul de buze Nivea cu mure și al meu a fost! Miroase atâââât de bine și colorează buzele atât de frumos! Îmi place mult!

IMG_20170417_112000

Am cumpărat și câteva produse de machiaj, asta-i partea care mă încântă cel mai tare. :)))

  • de la Flormar i-am luat mamei o ojă. Intrasem să caut o ojă liliachie, dar cum nu am găsit exact ce îmi doream, am luat doar pentru ea;
  • am recumpărat fondul de ten preferat, cel pe care l-am luat în toamnă e pe ducă, nu știu dacă mai am o săptămână din el. E de la The Body Shop și e cel mai bun fond de ten pe care l-am avut vreodată. Eu folosesc Bali Vanilla, cred că e a doua nuanță. Încă nu i-am făcut un review, dar nu-i bai. Am o sticluță plină; :)))
  • pentru că am cumpărat fondul de ten, ghici ce! Mi-au dat kitul pentru sprâncene cadou! Kit care pe site e peste 70 de lei. Nu mă preocupă în mod deosebit aspectul sprâncenelor mele, dar de când l-am primit pe-ăsta mic, zilnic mă ocup de sprâncene cu mare atenție și parcă se vede diferența. Tare mult îmi place!
  • de la Sephora am luat pudra HD de la MUFE și am plătit doar 8 lei. Am avut un voucher de 50 de lei și varianta mini era 58 de lei, așa că am făcut o afacere bună, zic eu;
  • tot de la Sephora mi-am luat și un creion pentru ochi Bourjois pe care îl folosesc aproape zilnic de atunci! E de vis! Nici nu a costat mult, e cremos, e rezistent, culoarea îmi pune în evidență verdele ochilor… e uau! Exact ce căutam. Eu îl folosesc pe post de tuș, nu pe waterline. Îmi ies niște codițe de mă mir și eu! :)) Și pentru că am cumpărat de două ori din Sephora, am primit și două mostre de 212 VIP de la Carolina Herrera. „Mă cunosc” cu parfumul respectiv, îl am la serviciu, așa că aș fi preferat ceva ce nu încercasem, dar până la urmă gestul contează.
  • am găsit micuța miculuța ojă liliachie fix în Cora. Am mai avut-o și anul trecut, tare mult mi-a plăcut. O port de duminică pe unghii, deci 4 zile. Arată impecabil. E de vis! A se vedea în poza următoare cum arată după 4 zile (+top coat Super Gel);

IMG_20170419_203240

  • pentru că sprayul „nu era acasă” când am făcut ședința foto de grup, l-am pozat azi singurel. Evident, e de la The Body Shop și miroase a tei. Nu știu ce-i moringa asta, de pe unde provine, mi-a ieșit complet din minte. Dar pentru noi miroase a tei. A tei înflorit, eventual după o ploaie de vară. E intens, persistent și nu știu, mă calmează aroma sa. Vreau și untul de corp cu moringa și eventual să mă scald într-o mare de moringa. 😀

 

IMG_20170410_095418

  • aici vreau să vă arăt geaca, nu mutra mea. Gecuța mea e din Stradivarius și o iubesc. Păcat că afară a venit din nou iarna și nu o pot purta. Apoi o să vină vara direct și iar nu-i bine. Dar în fine, mai avem și toamnă. :)))
  • sutienul nu l-am pozat. E din C&A, e negru, are dantelă și e dulcico-sexy, așa.

Și gataaaaa! Cam pe astea am spart eu salariul acum două săptămâni! 😀

Acum mănânc pâine cu salam câteva luni. :)))

Voi ce v-ați mai cumpărat? Sunt doar eu albina turbată din magazin în magazin de la prima geană de soare?

Pupicici!

Agentul 00H(ater)

Într-o zi, mai… pe subseară, mergeam în ritm alert, cu gândul la ce-o să găsesc la eveniment. Un colț de eșarfă îmi ieșea din geacă, dar n-aveam timp de el. Am ajuns ciufulită și transpirată, dar mi-am făcut intrarea cu grație. În sală, semiîntuneric. M-am așzat la o masă din fundul încăperii, când m-am pomenit cu un munte de om lângă mine.

„Nu vrei pască?”

„Cin’ să pască?”

M-am uitat chiorâș. L-am cunoscut după voce, după port… m-am dezmeticit și am zărit pe masă o farfurie plină.

„Ouă roșii n-au? Mănânc pasca goală?”

„Tu ai impresia că-i curs de încondeiere aici? Au pişcoturi. Ultima ofertă.”

Am început să râd. Era Emil, blogger partener SuperBlog. Când mă fac mare, vreau să fiu ca el. Mai ușor ți se deschid ușile când ești sigur pe tine, nițel narcisist și hater. Dar na, sunt și eu novice. Învăț de la el. De-asta am și dat curs invitației sale la eveniment. Să ies din renumita zonă de confort. Nu-ți poți etala ce ai mai bun dacă stai numai în umbră.

N-am apucat să mă bucur de pască. M-am pomenit trasă de o aripă printre mese. Am lăsat felia mușcată în farfurie și am mers după el, molfăind un dumicat. Și iată-ne pe amândoi, ca doi clovni în mulțime, mergând din masă în masă.

„Asta mică e urmașa mea.”, le zicea tuturor.

Am pufnit. Mai târziu l-am întrebat la ce se referă și am mai pufnit o dată când mi-a răspuns că îi place stilul meu de heităreală, dar mai am multă pască de mâncat până să-l ajung, așa că trebuie să ia atitudine, să nu apuc pe căi greșite. Cică m-a văzut că-s cam blândă-n viața de zi cu zi și parcă nu-i bine. Trebuie să ies din cochilie și să-mi exercit heităreala și live, nu doar în împărăția bloggingului. Pasul unu, atitudinea.

M-a târât pe la mesele bloggerilor mari și chiar pe la mesele vedetelor făcând tot felul de glume și recomandându-mă drept „mini me(nunata)” sau ceva de genul ăsta. I-a făcut pe toți din trei vorbe să intre pe blogul meu și să-mi citească dudele. La început m-am simțit aiurea, recunosc, dar la urma urmei, când ți se dă o șansă, te ții strâns de ea. M-am relaxat și am profitat de ocazie. Și de drob. M-am întors la masă și am găsit și drob. Să fii așa spiritual te epuizează până la urmă, deci trebuie ceva carburant serios. Am luat un pahar cu vin și mi-am umezit un strop buzele. Nu voiam să beau mai mult, că după două pahare mi se închid ochii de parcă aș auzi un cântec de leagăn, șoptit cu glas duios în urechea stângă.

Când credeam că am scăpat, m-am trezit cu o hârtie în față.

„Poftim”, mi-a zis. „Scrie-ți aici în chenar datele, numele, blogul, câtă pască ai mâncat, astea.”

M-am conformat.

„Felicitări, asta-i prima ta carte de vizită. Pasul 2: fă-te cunoscută.”

Eram epuizată. Trecuseră trei ore și simțeam nevoia să dorm. Nu-s obișnuită cu evenimentele și mă simțeam copleșită. Dar Emil are prostul obicei de a etira orice moment şi tot nu am scăpat de prezentări, glume, ironii și alte alea, așa că seara s-a prelungit.

Când am dat în sfârșit semnalul de plecare, mi-a făcut un semn cu cotul.

„Fii atentă. Ţi-am făcut vânt în lume. Aștept răsplata. O cămașă înflorată de la frații indieni, zece mici și un metru de bere.”

„Să nu uiți să o porți descheiată la ultimul nasture. Auzi, da’ pişoturi… nu vrei și pişcoturi?”

„Fără pişcoturi. Din alea îmi aduci cand te faci mare și înveți să pişcotăreşti calumea.”

„Am înțeles. Maestre.”

Am plecat. Oare ce și-o fi pus în gând? Să mă transforme în Agentul 00H(ater)? Te pomenești că ăsta-i pasul 3.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Natural ambalat? Se poate!

Când ai două zile libere, ce poți face pentru a petrece momente de neuitat? Poți să dai o fugă până la mare. Sau la munte. Există și city break-uri dacă te simți în stare.

Sau ai putea să chemi două prietene din copilărie și să faceți un dezmăț ca între fete. Nu știu voi ce ați face, dar eu asta am avut în plan week-end-ul trecut.

Am cumpărat ingrediente pentru margarita, Andra a venit cu crănţănelile și Denisa cu ideea de activități: salon de înfrumuseţare la domiciliu. Am ridicat o sprânceană când am auzit-o, dar fie, o las să își desfășoare în liniște noua pasiune, adicătelea tratamentele naturale pentru ten și corp. De ce să supăr fata?

Ora 7 a venit, fetele au sosit, am pornit un film, am băut un cocktail și ne-am amintit cum ne jucam în fața blocului și ne trăgeam de codițe când nu ne mai înțelegeam. Eu încercam să amân momentul încercării Denisei de a face din sufrageria mea salon de înfrumuseţare. Biroul arăta ca o masă împărătească, de parcă urma să pornim ospăţul, nu să punem toate alimentele (și nu numai alimente) pe față.

Gata! Denisa noastră s-a ridicat instant de pe fotoliul sac, strigând „Beauty tiiiimeeee!”.

M-am uitat spre birou. Denisa și-a prezentat arsenalul.

„Avem așa: tărâțe de grâu pentru exfolierea blândă.

Acolo, în borcănelul mic am amestecat zahăr brun cu miere. Exfoliant natural pentru buze! Nu e extraordinar?

Dana, ia mâna de pe struguri! Tăiem boabele felii miiici mici și le aplicăm pe ten. Voi știți câți antioxidanţi conțin? Nimic nu știți!

Castravetele îl feliem și îl punem sub ochi. Și pe ochi. Revigorează pielea!

În sticluță nu e pălincă, stați calme! Avem acolo ceai verde. Ai un recipient curat cu pulverizator? Mă, voi știți cât de bun e ceaiul verde pentru ten? Mai ales pentru tenul gras!

Dar înainte de toate, tadaaaa! Ulei de cocos, să vă dați măștile alea jos de pe piele, că altfel nu putem să începem răsfăţul.”

Şi acolo? – am întrebat, arătând spre o sticluță mică.

„Ulei de ricin, deșteapto! Să îți fortifieze unghiile alea, poate nu le mai rozi!”

I-am urmărit cu atenție pledoaria și nu am putut decât să mă conformez. Cu toate că pentru mine era cam mult. Deranj prea mare, ingrediente prea multe… ca să nu mai vorbim despre cât o să dureze!

Am aplicat uleiul de cocos pentru a ne demachia, am scăpat cu greu de unsoarea de pe ten, apoi am folosit scrubul natural. E adevărat că mi-a lăsat tenul fin, dar mi-a lăsat si ditai stratul de tărâțe pe covor. Gomajul cu zahăr și miere chiar mi-a plăcut. La propriu. L-am mâncat.

M-am uns cu strugurii și mi-am pus feliile de castravete pe pleoape și în zona cearcănelor și am stat așa până mi s-a urât.

La sfârsit am pufăit de două ori cu sprayul cu ceai verde, iar tenul meu arăta chiar bine, de ce să mint? Nu pot spune același lucru despre sufrageria mea, care arăta ca după bombardament. Tărâțe pe jos, boabe de struguri căzute după si prin spațiile dintre imbinăturile canapelei, fotoliul uns strategic cu ulei de cocos cât să se vadă 200 de ani de acum încolo… un dezastru.

Denisa mă privea învingătoare. Era timpul să-mi scot armele. Am fugit cu halatul fluturând până la dulăpiorul cu secrete din baie și m-am întors cu brațele pline cu produse cosmetice.

„Poftim, Denisa. Uite aici. Nu, nu te panica. Farmec e o marcă de încredere pentru mine. Putem face tot ce am făcut până acum și fără să distrugem casa. Doar pentru că nu le-ai cules tu din grădină, nu înseamnă că nu conțin ingrediente naturale.

În loc de uleiul tău de cocos, putem folosi foarte bine apa micelară cu orhidee. Nu pătează textilele și hidratează și calmează pielea.

531-farmec-apa-micelara-2

Vezi tu sprayul ăla cu ceai verde? Cât timp pierzi să îl faci, să îl strecori, să îl răcești, să îl torni în sticluță? Uite aici, Crema-gel matifiantă cu bambus are o textură lejeră care nu îți încarcă deloc tenul, în plus, are efect antiinflamator și astringent.”

538-farmec-crema-matifianta-50-ml-cutie-2

Am întins mâinile către ea, să-mi vadă noua manichiură perfectă.

„Ziceai ceva de unghii? Uite-le! Am și pentru ele un remediu. Crema pentru mâini și unghii are extract de argan. Hidratează, energizează și împotriva exfolierii. Acum… mai zi ceva!”

Am pus-o pe gânduri. Parcă ar fi vrut să spună ceva, dar îi dădusem șah mat. I-am explicat că există alternative și că trebuie să avem încredere în cosmetice, mai ales când vorbim despre o marcă prietenoasă ce folosește ingrediente naturale. Unde mai pui că e vorba despre o marcă românească, deci găsim pretutindeni produsele și dacă nu le găsim, le putem comanda foarte ușor și rapid pe internet.

Astfel ne asigurăm îngrijirea optimă, cu un minim efort, nu trebuie să „bucătărim” pentru a putea beneficia de proprietățile lor și avem siguranța că nu stricăm nimic prin casă atunci când le folosim. Și nici nu trebuie să cărăm manualul de botanică după noi.

SUPER_BLOG_orhidee-768x768

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: super-blog.eu, farmec.ro.

Emoții

Când ești mic, schimbările nu te afectează foarte mult, treci dintr-un loc în altul, dintr-un anotimp în altul, dintr-un grup de prieteni în altul (grupul de la grădiniță versus grupul de la bloc), acumulând doar ce e mai bun. Când ai ocazia, desigur.

Eu am fost un copil crescut în casă și prin fața blocului, călătoriile nu făceau parte din activitățile familiei. Vară de vară așteptam cu ochii cât cepele să se întoarcă prietenele de la mare, să am și eu cu cine mă juca. Dar mă și înfuriam când le vedeam fluturând albumele cu fotografii din vacanță. Aici era ea cu Albă ca Zăpada. Aici era ea și căluțul. Aici era ea și colăcelul.

ACOLO eram eu și nu plecam nicăieri. Între timp, îmi croiam și coseam de mână un costum de baie, că poate vara următoare va fi cu noroc. Nu a fost. Posibilitățile erau limitate și din punct de vedere financiar, dar și ca surse de informare. Acum, chiar și cu un buget mai redus, accesezi un motor de căutare unde poți compara tarifele biletelor de avion și ale ofertelor turistice și alegi cea mai convenabilă variantă. Pentru că, în ziua de azi, nu e atât de costisitor să călătorești.

Pe atunci, nu aveam decât o vacanță în albumul cu amintiri. Prima vacanță, cea care m-a marcat și m-a făcut să iubesc marea. Pentru totdeauna.

Era în ’92 și plecam cu ciu-ciu-ul la Eforie Sud. Aveam cameră cu vedere la mare, într-un hotel enorm. Aveam doar 3 ani, dar îmi amintesc totul ca și cum ar fi fost ieri. Am încă de atunci mirosul nisipului ud și al mării sărate în nări. Am trăit cu el, ca amintire și ca speranță, ani de zile. Filmul acelui concediu mi se derulează în memorie de fiecare dată când mă gândesc la mare și la vacanță. Cum construiam castele pe plajă sau beam din ceaiul slab ce ni se oferea dimineața la restaurantul hotelului. Cum am fentat „pozarul” care cerea bani pentru o fotografie într-un anumit decor. M-am așezat în fața decorului cu o mutră inocentă și tata m-a fotografiat din spatele omului. A fost subiect de glume ani de zile!

Eram un copil capricios si incăpățânat. Când voiam ceva, trebuia să se întâmple pe loc și exact cum îmi doream, altfel era jale. Mă puneam în drum, băteam din picior și zbieram cât mă țineau plămânii. Dacă mă gândesc bine, la fel sunt și acum, doar că mi-am cizelat reacțiile.

Îmi amintesc o zi anume… voiam neapărat la caruselul cu avioane. Era o zonă mică, doar cu acel carusel care în loc de călușei avea avioane și încă unul cu mașinuțe. Era sus, pe faleză. Era ora prânzului, soarele dogorea și trebuia să ajungem în cameră. Dar pentru că voiam musai să mă opresc acolo, m-am oprit. În zadar s-au chinuit părinții mei să mă îmbuneze. Să mă ademenească. O înghețată, o bomboană, o cărticică… nimic. Stăteam acolo și voiam la carusel.

Un singur lucru le mai rămânea de zis.

„Vii in momentul ăsta sau plecăm fără tine.”

Am rânjit. N-aveau cum să plece. Și totuși, iată-i că se întorc cu spatele și pleacă.

Speriată, am pornit fuga, cu piciorușele goale,  după ei. În momentul ăla, tata s-a întors și mi-a surprins într-o fotografie… esența.

IMG_20170410_195140

O urmă de încăpațânare și teama că mă lăsa singură acolo, în mijlocul drumului. Pentru că, la urma urmei, asta sunt eu. Căpoasă până la Dumnezeu, hotărâtă când vreau ceva, dar deschisă la negocieri atunci când simt că pierd. Fotografia asta face deliciul întregii familii de 25 de ani, încă ne amintim cu drag vacanța la mare și povestim pățaniile de atunci. Primul concediu în 3 nu se uită niciodată!

Am revăzut Eforia în 2001 și am găsit-o la fel cum o lăsasem în 1992. Liniștită și curată. Am regăsit până și caruselul cu avioane cu care mă jucasem la 3 ani. Timpul… ori a stat pe loc, ori l-am dat eu înapoi cu puterea minții.

Când mă atașez de o persoană sau un loc, rămân fidelă până în pânzele albe. De aceea am preferat mereu să revăd în fiecare an locurile dragi, odată ce am devenit adult. Poate pornește din setea aia de copil, dorință ce nu a fost îndeplinită în vremea copilăriei. Dar nu e niciodată prea târziu pentru a face primul pas pentru un vis și mai mare, când va fi să-l am. Mă gândesc că bunică-mea a văzut marea prima dată la 75 de ani. S-o fi văzut ce se distra făcând fotografii cu punkerii din Vama Veche!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Inelul de respiro

Mă îndrept grăbită spre serviciu. Fug de norii amenințători ce se apropie din ce în ce mai repede. Ah, pe cine mint aici? Fug pentru că iar am întârziat vreo 10 minute.

Cardiganul îmi stă strâmb, am o mânecă suflecată până peste cot, iar cealaltă îmi acoperă și degetele. Nu am avut timp (din cauză de eyeliner) să îmi calc blugii și pantofii mă strâng. Dar merg înainte, cu speranța că nu voi primi o papară pe cinste.

Vreau să traversez strada, mașina care se apropie încetinește cât să trec. Pun piciorul pe trecerea de pietoni, arunc un ochi spre mașina albastră și o văd că pornește din nou. Scot un țipăt scurt și dau un pas înapoi. Exact în acel moment, amețitul de șofer pune frână. Coboară din mașină speriat și mă întreabă dacă am pățit ceva.

„Nu am pățit nimic, netotule, doar m-ai umplut de nervi și am întârziat și mai mult. Cască ochii mai bine data viitoare!”

Și a început și ploaia!

Mai fac cățiva pași și încerc să îmi amintesc de unde îl știu pe tipul ăsta. A! E „secretară” la bancă. Ciudat, părea cu capul pe umeri.

Nici nu ajung bine la serviciu, mă așez la birou, sorb cu poftă din cafeaua amară, când primesc notificare pe facebook. O, ce drăguț! Tipul care aproape m-a accidentat mi-a trimis o cerere de prietenie!

Și de-ar fi fost doar atât!  În următoarele zile am primit mesaje, complimente și invitații la cafea, la cină, la prânz, la mic dejun, la brunch, la supeu, mai avea puțin și mă invita la mamă-sa acasă și mă cerea de soție. Ce impresii și-or face flăcăiașii ăștia? Dacă aproape lovești cu mașina o femeie, gata, te consideri dator să te autoinviți în viața ei? Sau care o fi mecanismul?

Piciul e simpatic și se vede că e băiat bun și mă place. Dar eu nu îmi doresc asta în momentul actual. Sunt bine așa cum sunt. Singură și fără obligații. Trebuie musai să iau măsuri!

Asa că am vorbit cu Dragoș, colegul și amicul meu bun. De mâine vom merge împreună la serviciu și vom trece prin fața domnișorului secretară, poate-poate o da doi pași înapoi.

Mi-ar plăcea să spun acum că pețitorul meu s-a retras dezamăgit, dar nu! Bărbații din secolul ăsta nu se dau bătuți cu una-cu două. Mica mea minciună nu a ținut prea bine și, probabil văzându-se amenințat de apariția unui alt mascul în calea spre inima domniței preferate… a devenit și mai insistent. A început cu o floare. A continuat cu un buchet. A încheiat cu un coș de flori până n-am mai suportat și mi-am luat câteva zile de concediu, să-mi pun cumva ideile în ordine pentru a-i zice vreo două într-un mod cât mai politicos.

Nervii mei atinseseră cote alarmante. Era timpul să acționez. Dar cum? Nu puteam gândi nicio acțiune. Nu în starea asta. Trebuia să mă calmez. Trebuia să mă relaxez. Și ce relaxare mai bună puteam găsi decât cheltuitul banilor? Unii fac sporturi, merg la cinema, sau în vacanțe… eu cumpăr lucruri. Shoppingul este calmantul meu. Nu există moment mai relaxat în viața mea decât atunci când sunt într-o cabină de probă cu o rochie minunată sau, în fața unui stand de cosmetice ori lângă o vitrină cu bijuterii.

IMG_20170409_121208

Și iată-mă pironită în fața magazinului Splend’Or. Raiul bijuteriilor. Pășesc timidă în marea de lumină specifică magazinelor de acest gen. Sunt copleșită. Sute, mii de produse sclipitoare îmi fură privirile. Punctul de atracție? Ceasurile de damă. Am un Fossil superb de aici și parcă mi-aș mai dori unul. Sau o pereche nouă de cercei? Mai cercetez. Vitrinele cu ceasuri încadrează perfect vitrinele cu prețioasele bijuterii din centrul magazinului. Privirile îmi fug în toate direcțiile. Da, cred că vreau o bijuterie. Sunt organizate frumos, pe categorii: aur, argint, unde e cazul sunt vitrine cu bijuteriile unei firme anume… nimic nu e la întâmplare. Iar prețurile, contrar așteptărilor, sunt pentru toate buzunarele.

Logo-Splendor-pasiune-pentru-bijuterii-RGB-768x278

Mă trezesc admirând un superb inel cu o fundiță fină. Am așteptat ca Laura, doamna care se ocupa de clienți, să arate cuiva o pereche de cercei și apoi am rugat-o să îmi arate inelul. Era atât de fin, împodobit cu pietricele… și atât de mic! Nu îmi intra decât până la jumătatea degetului. Am făcut o mutră dezamăgită pesemne, că doamna mi-a sugerat să încerc un inel cu perlă din vitrina alăturată. Produsele respective erau expuse chiar la intrarea în magazin. Cutiile de un roșu închis dădeau un aer regal întregii colecții Majorica.

Nihal-49173-718x1024

M-am dus cu gândul la Spania. Asa și era. Majorica e o marcă spaniolă de prestigiu. Perlele lor organice, perlele Majorica, (sau perle de Mallorca) sunt obținute manual, printr-un procedeu tradițional inventat în anul 1890. Astfel, perlele obținute au aceleași caracteristici cu cele naturale și ce e important de reținut e că nicio perlă care prezintă vreun defect nu va ajunge parte din vreo bijuterie.

Tot admirând multitudinea de bijuterii, mi-a picat din senin ideea salvatoare! Dacă mi-aș cumpăra un inel de logodnă pentru a-l convinge pe domnișorul secretară că sunt „ocupată” cu Dragoș?

Ah, am zărit și „candidatul”. M-am îndrăgostit pe loc! Un inel simplu, din argint, cu o singură perlă ușor argintie. E atât de fin, delicat și absolut perfect pentru planul meu. L-am pus pe deget și mi-am admirat mâna. Delicatețea lacului de unghii nude se potrivea de minune cu finețea inelului. Până și ceasul meu argintiu cu fundalul perlat al cadranului se asorta și parcă-mi striga: „Cumpără-l!”. E clar, inelul s-a născut pentru a fi al meu!

800_bij_39109

Mă simțeam de parcă logodna mea era reală, nu o minciunică pentru a pune pe fugă pretendenții! Se pare că bijuteriile au un efect nemaipomenit asupra psihicului unei femei. Ehe, de-asta ne plac cumpărăturile! Au puterea de a schimba o zi odioasă în cea mai frumoasă experiență. Ne relaxează și ne umplu de sentimente plăcute. Mai ales când vorbim despre un produs delicat și prețios.

N-am mai stat pe gânduri. Experiența asta mi-a repus pe roate zenul, așa că am decis să plec acasă cu inelul și să-l flutur fericită prin fața secretarei. Am ridicat cutiuța ca pe un obiect sacru și am plecat în pas săltat spre casă. Mergeam și îmi admiram mâna. Am și pozat-o, am postat-o pe facebook, poate-poate scap de pretendent. L-am sunat și pe Dragoș și am ieșit la o terasă, am mâncat un cheesecake, am băut un frappuccino… am plecat la brațul lui. Am trecut prin micul târg deschis în centrul orașului. În lumina neoanelor, ceva sclipea: inelul de pe mâna pe care o agitam însuflețită în timp ce povesteam peripeții de la shopping… și ochii secretarei care tocmai apăruse de după standul cu ciocolată de casă. Am văzut în privirea sa: înțelesese că lupta era pierdută pentru el.

Mi-a părut rău pentru el, dar am fost fericită pentru mine. M-am ales cu libertatea mea și cu un inel fabulos pe care-l voi purta zilnic.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: arhivă personală, super-blog.eu, bb-shop.ro;

Sursă video: youtube.

Share your box. Spin the food!

Microbuzul m-a lăsat, ca de obicei, la Piața Sudului. Mă așteaptă vreo douăzeci de minute de mers cu metroul, de schimbat de pe magistrala doi pe magistrala 1, sper doar să mă descurc și să ajung la radio la ora pe care am stabilit-o cu prietenii mei. Sunt încântată peste măsură, vor fi acolo toți cei cu care nu m-am mai întâlnit de un an.

Pe măsură ce mă apropii, văd din ce în ce mai clar micul și veselul grup de persoane adunate în fața clădirii unde își are sediul radioul nostru preferat, radio care azi împlinește 9 ani. Le-am pregătit un tort enorm, șampanie și chiar un imn fan-made. Pe surse, au aflat deja că vom fi acolo, dar tot au țopăit când ne-au văzut adunați în studio. A urmat vreo oră de îmbrățișări, pupici împărțiți în stânga și în dreapta și fotografii cât să ne aline dorul un an de-acum încolo.

Veneam din colțuri diferite ale țării: Constanța, Cluj, Târgu-Mureș, Iași, Oradea sau Baia Mare. Eram diferiți, cu obiceiuri diferite și accente diferite, dar eram uniți de dragostea pentru același radio și, mai ales, pentru oamenii care lucrau acolo. „Lucrau” e cumva aiurea spus. Oamenii se distrau și le ieșea prin toți porii dragostea pentru jobul lor. Și când iubești ceea ce faci, cumva nu ţi se mai pare ca muncești.

Am ieșit cu toții pe terasa imensă. La o cafea, un pahar cu suc și multe povești. Eram deja de două ore acolo și fomica își spunea cuvântul, mai ales că, după cum am mai spus, mulți veneau de la drum lung.

Ana la recepție a propus să comandăm ceva de mâncare acolo. Alina de la meteo i-a ținut isonul. Noi am aprobat încântați. Au hotărât ele două, mari amatoare de bucătării exotice, să comandăm mâncare chinezească. Cunoșteau un anume restaurant care tocmai ce lansase un program fain pentru gurmanzi. Share your box se numește și dacă efectuai comanda prin noua aplicație Wu Xing, primeai 15% reducere. După atâta drum și atâta foame, ne-am învoit numaidecât. Urma partea grea. Ce comandăm? Aplicația arată atât de bine și meniul e frumos structurat (unde mai pui că salivam numai când vedeam fotografiile cu preparatele?) încât parcă vrei să le-ncerci pe toate.

Wu-xing-App

Statornică din fire, am decis că nu e momentul să experimentez și am ales o porție de vită pe plită încinsă. Nici iute să-mi ia foc gura, nici fără condimente. Doar să piște ușor limba. Băieții, Alex și Răzvan, mai temerari cum sunt, au vrut musai să încerce un preparat foarte iute, Puiul Tushin. Abia aștept să-i văd alergând după apă. Miruna e la dietă din nou, așa că a ciripit după o salată chinezească clasică. Radu, zis și Papă Tot, a vrut și supă cu noodles și furnici în copac (care nu-s chiar furnici, numele vine de la aspectul spaghetelor de care se lipesc bucățelele mici de carne), o salată și-un profiterol. Câțiva, mai trăsniți, au ales bețișoarele pentru a mânca. Eu sunt atât de neîndemânatică încât scap și lingura, așa că am mers pe varianta sigură: tacâmuri clasice.

Cât am mai pălăvrăgit în jurul mesei de pe terasă, a trecut timpul și ne-am pomenit cu mâncarea. Ne sclipeau ochii de poftă și de foame. A durat puțin până ne-am uitat prin cutii, să vedem care cutie revine fiecăruia. Suficient timp a trecut, cât să ne fie poftă de ce a comandat „vecinul” de la masă.

Miruna mesteca salata cu ochii la profiterolul lui Radu, Alex trăgea cu ochiul la salata Mirunei, eu aș fi gustat și ceva mai iute din cutia lui Răzvan… Radu, în schimb, era asigurat. Avea de toate în față. Atunci i-a venit ideea.

„Dacă tot salivați la cutia celorlalți, de ce nu împărțim cu toții?”

Hm, nu sunt atât de sigură. Nu sunt obișnuită să împart mâncarea. Dar puiul ăla arată într-un mare fel! De jenă mai mult, să nu îi supăr sau să mă creadă vreo zgârcită, am acceptat propunerea. Astfel, cutiile noastre au ajuns în mijlocul mesei și au trecut apoi din mână în mână pentru ca fiecare să guste ce pofteşte.

Băieții au început să nu mai regrete că nu și-au luat și garnitură, că au temperat puiul iute cu puțină salată de la Miruna. Miruna a gustat câteva bucățele din cutia mea cu cărniță de vită și eu am atacat furnicile lui Radu. Și o lingură de profiterol, că deh… de ce nu?

Ana și Alina erau fericite că recomandarea lor a avut un efect… intens, sățios și amuzant! Pe lângă faptul că ne-am umplut burțile cu un mix nebunesc de tăiței, furnici, vită, pui și alte ciudățenii pe care și le-a comandat fiecare, am avut parte și de o porție extra large de râs. Ne-am amuzat când am gustat pe rând din puiul Tushin și fiecare încerca să pară mai „bărbat” și să reziste cât mai mult fără să urle și să lăcrimeze de picant ce e, ne-am tăvălit pe jos când ne-am chinuit să luăm tăițeii cu bețișoarele și am ajuns toți la linguri și furculițe și am izbucnit în râs când am împărțit profiterolul lui Radu iar el a fost singurul care nu a apucat nici măcar să guste.

Era o după amiază caldă de toamnă. Ultimele raze ale zilei coborau ușor mângâindu-ne chipurile încântate. Cu burțile pline și inimile la fel, discutam însuflețiți și aproape că plănuiam întâlnirea de anul viitor. Ce poate fi mai plăcut decât un loc frumos, oameni dragi și satisfacția unei mese pe cinste?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Vacanțe-n felul nostru

Ploua când am coborât în gara din Sinaia. Stropii mari care cădeau grăbiți făceau aerul și mai răcoros, pomii și mai verzi și aroma de tei abia inflorit se simțea pretutindeni. În Sinaia înfloresc teii abia la sfârșitul lui iulie, astfel că anul ăsta am prins două rânduri de flori. Unul acasă, unul în vacanță.

Obișnuim să mergem pe jos de la gară spre vila unde suntem cazați. Urcăm o mulțime de trepte, ce-i drept, dar peisajul e frumos și timpul trece repede când te bucuri de locurile dragi. Am urcat pe potecă până în bulevardul Carol, fix lângă hotelul Caraiman. De acolo am mai mers câteva minute până am ajuns la vilă. Ploaia s-a oprit între timp, făcând loc unui soare vesel. Așa-i la munte, acum plouă, acum e soare. Ne-am obișnuit deja. Venim de 3 ani în același loc și zău că nu am schimba nimic. Suntem genul de turiști statornici, căutăm în primul rând relaxarea, în detrimentul aventurii.

Prietenii au încercat să ne convingă să îi insoţim prin circuite turistice, dar momentan preferăm să stăm într-o singură stațiune, să scăpăm de stresul acumulat la serviciu. Dar nu-i nici-o problemă că nu preferăm vacanțele mai aventuroase, pentru că, de exemplu, CND Turism are oferte turistice pentru orice gusturi. Și dacă dorințele noastre nu se regăsesc printre ofertele lor, putem beneficia de o vacanță personalizată.

De obicei, căutăm un locșor simplu și curat pentru cazare, apoi iubim să ne plimbăm prin împrejurimi. Nu suntem genul de oameni care fac la pas trasee montane, ci preferăm telecabina sau telegondola.

De obicei, aleg o cameră cu balcon, acolo vine inspirația pentru noi articole. Aerul de munte și peisajul sunt adevărate muze.

Zilele trec lin si frumos. Dimineața luăm micul dejun la una din terasele din centru, apoi ne plimbăm prin magazine. Sau, pentru că noi suntem mai pe dos față de alți oameni și începem concediile în week-end, ne place să mergem agale pe aleea care urcă spre castelul Peleș. La sfârșit de săptămână sunt o mulțime de tarabe deschise în zona respectivă și găsim acolo de toate, de la brânzeturi la gemuri sau haine. De fiecare dată cumpăr papuci de casă blănoși. Sunt lucrați foarte bine și rezistă mai bine ca orice alți papucei. Practic, profit de concediu pentru a exploata latura mea de shopping-addicted. Castelul e la fel de impresionant de fiecare dată, ne plimbăm puțin pe lângă el și apoi ne retragem la terasa din apropiere pentru a savura ceva bun.

Și dacă tot am pomenit de mâncare, în Sinaia se mănâncă excelent, fără să dăm faliment. Sângele românesc își spune cuvântul și sunt mereu atrasă de restaurantul La Cerdac, un restaurant din centrul stațiunii, unde găsim bucate delicioase cu specific românesc. Chiar și interiorul e decorat în stil tradițional românesc. Dar dacă ne încearcă pofta de ceva mai exotic, nu vom rămâne nemâncați, clar. Sunt și restaurante care au în meniu fructe de mare și alte bunătăți. Turistul mâncăcios din mine e satisfăcut din acest punct de vedere.

Și după o masă bună, ce merge mai bine? Un pahar cu vin. Și după paharul cu vin? Hm. O plimbare prin parc! Sinaia are un parc superb, Dimitrie Ghica. O fântână arteziană în centru, bănci multe, la adăpostul copacilor, locul perfect pentru relaxare. Nu știu voi cum sunteți, dar eu ador să-mi rezerv o oră de liniște, în care pur și simplu să nu fac nimic. Să stau pe o bancă și să inspir aerul curat. Să discut mărunțișuri.

Ei, acum nu vă imaginați că tot ce fac e să stau de pomană, căscând gura la pomi. De exemplu, îmi place să urc la Cota 2000 cu telecabina și acolo să explorez puțin zona. Nu prea departe, doar cât să ne îndepărtăm puțin de grupurile gălăgioase din jurul Ceaunului Crăpat, restaurantul de-acolo.

DSCN7668

Coborâm o pantă, ne așezăm pe iarbă și sporovăim. Peisajul pare că se schimbă în funcție de jocul norilor pe cer. Totul e pace, totul e liniște. Să merg un kilometru mai departe de turiștii gălăgioși e cea mai mare aventură pentru mine, sorry, sunt turistul liniștit.

DSCN7681

Uneori, când mă simt inspirată, fac fotografii. Nu doar fotografii pentru mine, ci și fotografii pentru blog. Sunt postări pe care le gândesc și cu o lună înainte de concediu și abia aștept să ajung să pozez una-alta. O manichiură arată mai bine într-un cadru deosebit, nu? Așa îmbin tema blogului cu micile și plăcutele mele vacanțe. Boemul cu frivolul. Femeia sensibilă și visătoare și femeia iubitoare de mici bunătăți cosmetice.

Plimbările pe străduțele în pantă, cinele romantice la vreo terasă din centru, calmul pe care mi-l inspiră minunata mea Sinaia de fiecare dată, toate astea îmi fac sufletul să se strângă cu fiecare pas pe care îl fac spre tren, în ultima zi a concediului. E o senzație total diferită față de prima zi. Atunci jubilez când văd primul munte în zare. Cu cât mă apropii, cu atât sunt mai fericită și mai nerăbdătoare. Când pun piciorul pe peron în prima zi… e fericire absolută. Când îl pun înainte de plecare… simt cumva o deznădejde că totul s-a sfârșit. Dar un asemenea sfârșit e mereu urmat de un alt început, în curând. Așa că tot ce pot să fac e să mă bucur de călătoria cu trenul, de peisajele încă frumoase, până la curba aia unde dispare orice urmă de munte. Între timp, facem planuri pentru alte și alte vacanțe speciale.

Poate, cine știe, următoarea aventură va fi un city break și așa îmi înfrâng teama de avion. Dar rămâne să discutăm asta în tren.

VacanteSpeciale.ro-Superblog-Primavara2017_300-768x543

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: arhivă personală, vacantespeciale.ro

Meciul, creditul și cerceii roz

1 aprilie 2016. Când se sfârșește săptămâna pentru unii… pentru mine abia începe. După câteva zile superbe petrecute la munte, mă întorc la serviciu. Nu că nu aș mai fi avut zile de concediu, dar în week-end-ul ăsta a avut colega mea o mică urgență și nu avea cine să rămână „la post”. Așa că mi-am scurtat un pic concediul, urmând să mă bucur în viitorul apropiat de partea a doua.

E cald, e foarte cald pentru luna aprilie. Târăsc picior după picior pe asfaltul deja încins și visez la zilele trecute, la răcoarea muntelui și la terasa mea preferata din centrul stațiunii.

Ajung la muncă și mă ocup de treburile uzuale. Șterg vitrine, așez marfa, mă ocup de clientele care își fac provizii cosmetice pentru Paște. O vopsea de păr, un fond de ten mai luminos, ori un parfum mai fresh. Am un moment liber și ies afară să beau un cappuccino. Visând. Azi e zi de visare, clar. Ar trebui decretată ziua internațională a visării. Telefonul mă trezește din reverie. „I’ll be there for youuu, when the rain starts…”

Răspund. E Raluca. O ascult. Mă schimb la față. Devin albă, albastră apoi roșie dintr-o dată.

Se făcea că a făcut cumva rost de niște bilete ieftine la meci încă de acum o lună. Dar s-a întâmplat să își schimbe jobul între timp și… în fine. Detalii, nu vă plictisesc cu asta. Ideea e că nu poate ajunge la meci și mă întreabă dacă vreau eu biletele. Gratis. Știe cât îmi doresc să ajung acolo.

Am spus „se făcea”? Am spus. Pentru că încă nu realizez dacă-i vis sau realitate. Și încă nu e tot. Îmi oferă și două nopți de cazare. Singurul lucru pe care trebuie să îl plătesc eu biletul de avion. Și, desigur, cheltuielile personale din cele două zile.

Încă nu îmi vine să cred. Mai sunt câteva zile în care trebuie să fac rost de vreo 100 de euro să cumpăr biletul. Cheltuielile le acopăr cumva, nu m-a băgat chiar în faliment concediul. De unde să fac rost de 460 de lei?

Prima idee a fost să apelez la părinții mei. Am sunat-o pe mama și vocea ei s-a auzit printre sunetele de bormașină și un soi de ciocan. Renovau. Aveam nevoie de un împrumut urgent, dar era clar că ei, fiind în toiul operațiunilor din gospodărie, n-ar prea avea de unde să-mi dea.

Să apelez la o prietenă poate… hm! Raluca e singura mea prietenă și fix cea care îmi oferă biletele la meci. „Bună, Raluca, poți să îmi oferi și banii cu care să plătesc biletul de avion pentru călătoria pe care mi-ai oferit-o?” Mnu. Nu merge.

Să îl rog pe prietenul meu să plătească și biletul meu de avion? Nici așa nu merge, după ce că aproape îl oblig să meargă cu mine la un meci al unei echipe de care nu e deloc interesat… să îmi dea și bani de bilet? În niciun caz!

Tot gândindu-mă și întorcând problema pe toate părțile, am auzit din nou telefonul. Era mama. De data asta doar mama, fără bormașină și ciocan. Grație intuiției deosebite pe care o au toate mamele când e vorba de pruncul din dotare, m-a descusut încă de la „Alo!”. I-am povestit ce „bubă” am și, ca de obicei, a venit și cu soluția. Mi-a amintit de problema de anul trecut cu televizorul din bucătărie și cum au rezolvat-o rapid cu ajutorul unui credit online.

Mi-a recomandat un site și mi-a zis că trebuie să-mi fac un cont acolo. Asta în primă fază. După ce creez contul, selectez meniul de aplicare pentru credit nou și de acolo îmi ia cam 5 minute pentru a completa datele cerute. După asta, trebuie să primesc o confirmare pe mail cum că cererea a fost înregistrată și trebuie să trimit câteva documente, cum ar fi copia de pe buletin, un extras de cont pentru ultima lună (slavă Cerului că există internet banking) și un document de venit aferent anului anterior. Parcă țin minte că mi-a dat șeful acum vreo 2 săptămâni o fișă fiscală pe anul trecut. Merge și aia, cică. Ce bine că nu trebuie să umblu lelea prin oraș după documente! Bun! Acum aștept să fiu sunată!

Dar ce e mai important abia acum vine: banii îmi sunt virați în cont în doar câteva ore! Și știm cu toții cât de frecvent se schimbă prețurile pentru biletele de avion! Așa reușesc să prind reducerea aia. Se pare că destinul îmi zâmbește cu toată gura azi! Ce să zic, lucky me!

Photo-6

I-am mulțumit mamei, mi-am pus un reminder în gând să îi iau o ciocolată bună data viitoare când trec pe acasă și am intrat în pâine, vorba aia. Am intrat pe site, am făcut un scurt research și am fost încântată să aflu că e vorba de un credit cu dobândă 0 pentru primul împrumut. Oricum, imediat cum mă întorc din scurta călătorie ar trebui să primesc bonusul lunar de la serviciu și pot astfel să plătesc o parte din datorie, urmând ca restul să fie plătit la salariu. Nu aștept eu data scadentă pentru a-mi plăti datoriile!

Câteva ore mai târziu, cu banii la purtător, am sunat-o pe Raluca să-i povestesc că am rezolvat problema banilor și confirm plecarea. M-a întâmpinat râzând în hohote.

„Fetiță, e 1 Aprilie, ce-ai, te-ai bolunzit?”

Say what? Uau, cum am mușcat-o! Am lăsat-o râzând și am închis telefonul. Dezamăgirea-i cruntă, ce-i drept, dar măcar am învățat câte ceva despre credite. Și am și câteva sute de lei în plus, cred că merg să-mi iau niște cercei. Văzusem unii frumoși cu pietricele roz. Hm! Dacă știam cât de simplu e să obții un credit până la salariu, câte pofte îmi făceam până acum…

Bine măcar că nu am apucat să cumpăr biletul de avion!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

 

Goliciuni de martie (2017)

Salut!

Din cauză de SuperBlog nu am mai reușit să mai scriu postări de-ale mele, cu cosmetice și alte nebunii. Și nici starea mea fizică nu m-a prea ajutat în ultima lună, așa căăăă… în fine. Trecem peste. Am reușit să mă adun azi și să scriu despre goliciunile lunii martie. Sunt multuțe, dar nu sunt doar goliciuni în adevăratul sens al cuvântului. Câteva au termenul de valabilitate depășit și trebuie să mă despart de ele. Ca o curățenie de primăvară, așa… :))

Să începem, boss!

17690270_1487218757975250_1295048720_n

  • câteva produse au fost consumate de mama. Și începem cu acel gel pentru demachiat de la Nivea. E a treia sticluță deja și nu ar renunța la el. Nu are de ce, din moment ce produsul își face treaba impecabil. Ba chiar am început să mă înțeleg și eu cu el;
  • loțiunea tonică a consumat-o tot mama, a fost ultima sticluță pe care o aveam prin casă. De acum a trecut și ea la apă termală! Yay!
  • crema antiperspirantă Activelle de la Oriflame a fost tot a mamei și din câte știu, a tras de ea mult timp. Nu știu cât de eficientă a fost, spun doar că eu nu aș folosi o cremă. Prefer spray-urile. Dove adică;
  • am primit gelul de duș Palmolive cu căpșune de la mama, prin februarie dacă nu mă-nșel. Drept Mărțișor. A fost un Mărțișor minunat, deja am spus că iubesc delicioșenia asta parfumată! Se și vede, din moment ce am consumat ditai sticloanța de 500 de ml într-o lună, în condițiile în care au trecut în perioada asta și multe alte geluri de duș;
  • cum ar fi gelul de duș Fa Luxurious Moments cu ametist negru și violetă. Cumpărat tot de mama! Mi-a plăcut mult mirosul lui, e dulce, vioi, jucăuș! Yummy!
  • sau gelul de duș Andalusian Bliss de la Avon. Gata, i-a trecut perioada de glorie, a fost a doua oară la mine în baie, e timpul să mergem mai departe. Miroase extraordinar totuși!
  • apa termală Vichy a venit în beauty kit-ul Marie Claire cumpărat la începutul lunii. Apa termală e… apă termală. Nu mi se pare cu nimic mai deosebită decât Avene, Uriage sau Ivatherm. Oricare dintre ele e perfectă pentru mine;
  • despre serul facial pentru ten gras am scris mai demult. L-am primit de la Jovis anul trecut. Nu l-am consumat, mai e un strop în sticluță, dar se știe că uleiurile naturale nu pot fi ținute prea mult timp, iar pe sticluța mea scria că expiră în aprilie 2017.

17757911_1487218717975254_159429141_n

  • inclusesem parfumul J by Jennifer Aniston într-un project pan și am reușit să îl dau gata. Mai era un fâs pe fundul sticlei, dar am pierdut pe sub moblă „bonțul” ăla pe care apăsam. Așa că l-am pus repejor la goliciuni;
  • am acolo 4 farduri Color Tattoo de la Maybelline. Să recunoaștem, e imposibil să consumi un Color Tatoo, e incredibil de mult produs! Au trecut aproape 3 ani de când le am, au expirat și trebuie să mă despart de ele. Din păcate. Sunt produse foarte bune, le recomand!
  • am mai ucis încă un cleștișor de gene. Mănânc de-astea pe pâine;
  • lacul de unghii Rimmel London a fost unul dintre preferatele mele, păcat că s-a terminat. Dar încă se fabrică, așa că cine știe? 😀
  • mascara Feline de la L’Oréal a venit în beauty kit-ul Marie Claire din mai, anul trecut. I l-am dat mamei și acum e timpul să ne despărțim de el. Mama nu folosește mascara zilnic, așa că a putut să îl țină aproape un an;
  • blush-ul ăla e de-o seamă cu mine cred. I l-am luat mamei acum câțiva ani și abia acum am reușit să o despart de el, înlocuindu-l cu o minunăție de la Nyx, primit de la Cami. Îi vine mult mai bine decât vechiul essence. Dar a avut și el perioada lui de glorie, tre’ să recunosc;
  • anticearcănul de la Bourjois, Radiance Reveal, pentru mine a fost un mare fail. Am încercat să-l iubesc, dar era prea deschis la culoare, se aduna sub ochi, era super pigmentat (nu ar fi fost o problemă dacă mi se potrivea nuanța). Am încercat să ne înțelegem din iunie, dar pur și simplu nu a mers. Am revenit la Wake me Up de la Rimmel. E de două ori mai ieftin și infinit mai eficient. Pentru mine, desigur;
  • am primit în Sephora micuța mostră de Miss Dior eau de parfum și m-am îndrăgostit serios de parfumelul ăsta și taaare m-am bucurat când l-am primit de Ziua Îndrăgostiților de la duduiu. De atunci îl folosesc zilnic. Mostra a fost folosită pentru a intensifica mirosul în timpul zilei, pe încheietura mâinii.

17757781_1487218737975252_807423856_n

  • am folosit și masca tip șervețel din beauty kit-ul Marie Claire și îmi pare rău să o spun, dar nu am fost impresionată. Nu mi-a plăcut mirosul, mirosea ca o cârpă care a stat umedă prea mult timp. Efectul, pe moment, a fost interesant. Mi-am simțit tenul foarte fin și hidratat. Dar câteva zile după, m-am luptat cu multe coșulețe. NU pot să spun cu mâna pe inimă că masca a fost de vină pentru că perioada respectivă a coincis cu PMS-ul cel de vis. Recunosc că sunt tentată să încerc și varianta cu ceai verde. Dar mai aștept;
  • micuța mască de păr de la Loncolor, în mod normal vine în cutiile cu vopsea. Eu am primit-o cu un pliant și am folosit-o, deși nu am părul vopsit. Mi-a înmuiat părul ÎNTR-UN MARE FEL! Miroase extraordinar, lasă părul fin și lucios… uau, a fost de vis!
  • în mod normal nu aș mai arăta un pachet cu șervețele umede, dar chestiuțele astea din Pepco miros atât de bine! Sunt îmbibate bine în lichid și sunt tare utile în geantă. Le voi recumpăra din nou și din nou. Le iubesc.

Cam atât cu goliciunile! Și aprilie se anunță o lună productivă din punctul ăsta de vedere, așa că ne revedem cu bine pe 1 mai cu o nouă poveste. 😀

Structură și culoare

Când vine vorba de lucrurile care mă înconjoară și, de ce nu, de oamenii care mă înconjoară, prefer de fiecare dată să fie o armonie la mijloc. Să îmi semene. Să ne potrivim. Așa că, în momentul când a fost vorba să am o casă a mea, am preferat să fie construită, nu cumpărată într-un bloc gri. Am vrut să am un cuvânt de spus în ridicarea cuibului meu, să aleg, să visez și să simt că mi se potrivește.

Nu îmi plac casele imense, cu un etaj, cu două etaje, încărcate, prea mobilate, prea pestrițe, prea din mai multe povești.

3-proiect-casa-P-M-Iasomie-0722494447Nu îmi doresc o casă muzeu sau o casă hotel. Vreau o casă așa… ca o casă de om! Sau ca o casă de blogger. Și dacă tot ziceam că îmi place să îmi semene lucrurile care-mi sunt aproape… dacă blogul îmi seamănă, casa îmi seamănă, asta înseamnă un singur lucru: căsuța mea virtuală și căsuța mea reală vor semăna între ele!

Tot ce mi-am dorit de la blogul meu a fost să fie un colț intim pentru gândurile mele. Ca o duminică senină cu aromă de cafea. Un loc deschis și vesel. Luminos și spațios.

Dar oare voi fi în stare, când va veni vremea să discut cu specialiștii, să redau exact cum îmi doresc să arate casa mea?

Am primit recomandări de la cunoștințe, dar după primele discuții, mi s-a părut că toți au viziuni destul de învechite asupra proiectelor și, cumva, parcă toate arătau la fel. Or, eu nu îmi doresc o casă trasă la xerox. Eu nu sunt copia nimănui, nici casa mea nu vreau să fie.

Într-un final, am decis să apelez la infinita înțelepciune a preamăritului Google și am tastat pur și simplu: proiecte case. Am ales un rezultat care mi-a inspirat încredere și i-am contactat.

După ce am discutat cu oamenii și le-am explicat ce păsărele am în cap, ne-am apucat să gândim împreună aspectul căsuței mele de vis. Am înțeles și eu că o construcție nu se face așa, netam-nesam după cum te taie mintea și că orice proiect trebuie să respecte un plan urbanistic. Însă asta nu a fost o problemă pentru mine. Obținerea unui certificat de urbanism a fost floare la ureche datorită profesionalismului de care au dat dovadă cei de la AIA Proiect. Totul pare atât de simplu și la îndemână când lucrezi cu ei. Lunile pierdute până acum pe la proiectanți și arhitecți s-au transformat în săptămâni. Patru săptămâni, ca să fiu precisă. Timp în care am stabilit împreună cu ei cum va arăta casa mea(în sfârșit am găsit oameni care îmi împărtășeau viziunea), am obținut toate autorizațiile necesare și m-am apucat de treabă. Bine, de treabă s-au apucat muncitorii că eu doar vin cu indicațiile. Mă pricep la indicații, v-am spus? Nu s-au ridicat nici pereții exteriori de tot și eu deja am început să îmi imaginez cum va arăta totul.

Mă și visez privindu-mi casa, începând chiar de la poartă. Ușa principală va fi îndreptată spre Sud. Mare, din sticlă, pentru a permite luminii să ajungă în holul lung. În dreapta, îmi doresc bucătăria, într-un galben-pai, cald și luminos. Două ferestre mari, cu perdele fine, și ușa care se deschide spre terasă. Acolo vreau să-mi beau cafeaua în fiecare dimineață, braț la braț cu primele raze ale soarelui, într-un balansoar.

Mergând mai departe, intru în living, spațios și simplu mobilat. Asemenea blogului meu, nu-i nevoie de n plugin-uri și dotări, ci prin simplitate, căldură și calitatea oamenilor care-i calcă pragul, va reuși să devină un loc unde să te simți bine. Va avea și el, desigur, o ușă către terasă. Terasă care, că veni vorba, aș prefera să am posibilitatea să o transform iarna în terasă închisă.

De cealaltă parte a holului, intru pe rând în dormitoare. Cel mic, pentru oaspeți sau viitorul țânc, are pereții albi și e minimalist mobilat. Fereastra oferă posibilitatea de a admira apusul seară de seară. Ambele dormitoare au ferestre spre Vest, asta mi-am dorit mereu și e timpul să obțin. Micul dormitor are baie proprie, dar nu din dorința de a impresiona, ci pentru intimitatea persoanei care ocupă camera respectivă.

În dormitorul mare vom admira noi apusul seară de seară. Pereții, într-o lavandă pastelată, lăptoasă, îmbinați cu lumina roșiatică a unui crepuscul romantic, vor asigura un cadru jucăuș. Desigur, voi fi fermecată de peisaj dacă nu rămân pierdută în dressigul spațios în care voi așeza frumos toate hainele care până acum au stat strânse în pungi.

În capătul holului va fi baia principală, la fel de spațioasă și simplă. Și va avea fereastră, că destul sunt sătulă de băile de bloc, fără un ochi de lumină naturală.

Însă, cel mai drag vis e cel în care apare mansarda. Mansarda va fi un mini apartament, cu o fereastră amplă către Sud, pentru a beneficia toată ziua de lumină naturală, dar fără a avea soarele-n ochi dimineața sau după-amiaza. Mansarda va fi cuibul meu, haosul și ordinea mea. Ea mă va reprezenta cel mai bine ca om, ca blogger, ca femeie. Voi duce acolo cărți, muzică, un fotoliu enorm și un laptop. Acolo voi scrie, acolo voi filma, acolo voi visa.

sigla-2016-768x392

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: aia-proiect.ro