Goliciuni de noiembrie (2016)

Vă salut, am apărut din nou la post. Nu că aș fi dispărut undeva, dar SuperBlogul de anul ăsta mi-a mâncat ficații și energia. Vă povestesc mai multe după Gală, poate mă îmbunez până atunci. :)) Boon. Am câteva goliciuni apetisante pentru voi, nu sunt multe, nici mari, dar sunt mici victorii de-ale mele și tare mândră-s!

img_20161201_144308

  • gel de duș exfoliant Alverde. Mi l-a cumpărat mama în iulie, când a venit de la mare. A fost un produs bun, a exfoliat bine (eu l-am folosit strict pe post de exfoliant, masam bine brațele și picioarele, clăteam și apoi foloseam pe tot corpul un alt gel de duș), singurul lucru care nu m-a dat pe spate a fost mirosul. Avea un miros ușor citric-floral, în genul produselor pentru spălat vasele;
  • apa termală Avène a fost bună, o folosesc tot de prin iunie-iulie. A costat vreo 36 de lei flaconul de 300 ml și l-am folosit vreo 5 luni. O afacere! În plus, în afară de hidratarea tenului, am folosit produsul pentru udarea pensulei în unghi, pentru a face fardul negru mai intens. M-au întrebat câteva persoane ce tuș folosesc. Nu folosesc tuș, fardul negru e my best friend momentan;
  • gelul de duș Nivea Care & Honey, cu lapte și miere, miroase a caramele și îmi venea să-l mănânc! V-am mai povestit despre el, e super, hidratează și catifelează pielea, însă mi se pare că se clătește un pic mai greu.

img_20161201_144357

  • cu laptele Doina trișez un pic punându-l la goliciunile mele, pentru că a fost al mamei, dar am folosit și eu cu spor! E cel mai bun din tot ce am încercat până acum (ca produs cosmetic, pentru că uleiul de cocos e la fel de bun) și niciodată nu ne lipsește din casă;
  • crema micuță Dream Cream de la Oriflame a fost minunată pentru cei 3 lei plătiți. Am avut-o și luna trecută la goliciuni, asta a fost a mamei. Dacă știe cineva o variantă mai mare a aceleiași creme, please, let me know! Niciodată nu am prea multe creme de mâini!
  • micuța de la Dove a fost si ea eficientă, am luat-o pentru la serviciu, pentru că mereu am mâinile crăpate și țepoase;
  • spray-ul parfumat cu rodie și mango de la Avon a mirosit drăgălaș, l-am folosit în ultima vreme pentru a parfuma camera.

img_20161201_144522

  • am consumat lacul Diamond Strength nu a fost așa cum m-am așteptat. Unghiile au fost la fel de fragile, moi, casante. Singurul plus a fost că e un lac spornic. Știu fete care s-au înțeles de minune cu el, dar pentru mine a fost un lac obișnuit, sorry! Am luat acum din nou Miracle Nailgrowth și în mai puțin de o lună am niște gheare de zgripțuroaică și foarte foarte tari;
  • lacurile de unghii L’Oréal Color Riche 875 (Kimono Empire) și 404 (Scarlet Vamp) mi-au plăcut terrrribil de mult! Mai ales Kimono Empire. Și mi-aș fi cumpărat-o din nou dacă nu aș fi găsit ceva aproape identic la Rimmel, dar mai avantajos ca preț (345, Black Cherries);
  • am dat gata și un balsam de buze cu aromă de cireșe de la Nivea. E preferatul meu. A, și am pierdut minunăția de Chai Tea Latte de la Maybelline. A făcut poc pe lângă pat când am dat cuvertura la o parte, iar acum nu e nici pe pat, nici pe lângă pat, nici după pat, nu e nicăieri. Cred că a dispărut… :))) dar nu-i bai, îl găsesc eu cândva;
  • creionul Longlasting de la Essence a fost cel mai bun creion din lume. Păcat că nu se mai fabrică nuanța asta. Dar unul maro tot îmi mai iau!
  • acolo, în margine, e mostra de Fatale Intense primită de la Marionnaud. A mirosit delicios parfumul ăsta. Nu zic că aș da fuga să dau 300 de lei pe el, dar e bun!

img_20161201_144556

  • una bucată mostră de Air Mat de la Bourjois. Foarte mișto produsul, rezistă toată ziua, dar nu e nuanța mea. mai am o mostră, o voi folosi în zilele când voi purta eșarfe, să nu se vadă diferența de pițipoancă la gât. Dar așa, ca idee, e foarte fain!
  • micuțul Cicaplast a venit anul trecut de la Cami și m-a salvat din niște situații neplăcute. Iritații, coșuri, piele crăpată, doar puneam un punctișor minuscul de cremă și se rezolva.
  • Aqualia Thermal de la Vichy e una dintre cremele mele preferate. Cam am nevoie de o cremă nouă de zi și oscilez între ea și Idealia gel. Vedem care câștigă!

Atâââât! Luna asta cred că voi avea și mai puține produse, pentru că multe sunt nou începute, dar să sperăm, totuși…😀

Voi ce-ați mai consumat?

Pupiciiiiiiici!

Am avut un vis. Acum am o afacere

Eram sătulă să fiu angajată în firma aia. „Drăguța, fă aia! Drăguța, fă cealaltă!” sau „Drăguța, nu e bine cum ai făcut!” – erau la ordinea zilei. Eram ca o servitoare, deși în „fișa postului” scria altceva. Teoretic, eram secretară. Practic, eram menajeră, secretară, baby-sitter, maseuză, curier și multe altele. Dar cel mai important, făceam cafeaua bună. Pentru că măria-sa, șefa, nici în secolul ăsta nu s-a prins la ce-s bune cafetierele, ce să mai zic de espressoare.

Mă simțeam din ce în ce mai rău psihic, nu mai puteam dormi, mâncam foarte mult și foarte prost, rupsesem legătura cu prietenii și relația mea rezista doar printr-un miracol. Doar el știe, săracul, câți nervi a îndurat din partea mea. Și mi-era teamă că-ntr-o zi va ceda. Atunci am fi avut de pierdut amândoi. Dar mai mult eu.

Mă gândeam cum mi-am lăsat toate visurile să moară. Și cel de a fi actriță și cel de a fi polițistă și mai ales cel de a fi translator (sau măcar profesoară). Cândva eram as la franceză. Acum… s-au pierdut toate. Sau poate… poate că nu. La urma urmei, nu am nici 30 de ani. Da, peste tot vedem exemple de tineri de sub 25 de ani care au un succes fabulos, dar nu e musai să fim toți la fel. Poate e o șansă și pentru mine. Dar ce șansă?

Bun. La ce mă pricep eu cel mai bine? La cosmetice, bijuterii, chestii femeiești. Nimic ieșit din comun. Ce-mi place mie cel mai mult să fac? Cumpărături. De unde? Ehe, asta-i buba! Trebuie să merg până la București, pentru că aici în oraș găsesc numai chinezării ordinare. E, asta e!

Nu pot merge mereu la București pentru diverse cumpărături mici și nici să comand online nu îmi dă mâna mereu, la ce taxe de transport sunt. Așa că aș putea să aduc diversitatea în oraș! De ce nu? Ce am de pierdut? Am ceva cunoștințe prin firmele mari și chiar cunosc un distribuitor de chestiuțe drăguțe care iau ochii femeilor. Doar că firma e franțuzească. Dar cum ne-am înțeles când le-am promovat produsele pe blog, ne vom înțelege și acum. Doar ziceam că eram as la franceză. Chiar as nu mai sunt, dar o conversație încă sunt capabilă să încropesc.

Aș putea să încerc să-mi deschid un mic boutique cu articole diverse, bijuterii, decorațiuni, și alte accesorii, aș putea începe și o colaborare cu fetele care fac bijuterii handmade. Idei sunt multe, să vedem dacă le pot pune în practică.

Au trecut doi ani și mica mea afacere e înfloritoare. Aveam la ciorap, vorba aia, niște economii, m-au ajutat și ai mei și am pus pe roate magazinul. La început am avut o gamă restrânsă, cu prețuri foarte mici, negociate la sânge cu furnizorii. Pentru a avea vânzare, trebuie să oferi ceva în plus față de ce oferă principalii competitori. Or, dacă ei își vând chinezăriile la prețuri de „24 k gold”, a fost nevoie de multă diplomație și perseverență pentru a convinge furnizorul că numai printr-un preț decent, mic (cel puțin pentru început) vom fideliza clientul. Le-am arătat „cu creionul pe hârtie” că un număr mai mare de produse vândute la un preț mai mic, cu adaosul minim, aduce un profit mai mare decât un preț mai mare și marfa rămasă la prăfuit în magazin.

La un moment dat, mi-am dorit să extind magazinul, dar banii strânși din vânzări nu erau suficienți. Mi-aș fi dorit să obțin un credit, dar în domeniul ăsta nu sunt vreun geniu. Tehnicalitățile mă bat. Ce bancă să aleg? Care sunt cele mai bune condiții? Dar cerințe? Trebuia să fac cumva să fie avantajos. Am întrebat-o pe ma’ friend Alina cum să fac. Ea e broker la AVBS, cu asta se ocupă și, logic, știe mult mai multe. Ea mi-a făcut legătura cu un coleg de-al ei, broker financiar de la departamentul de credite IMM.

Am depus dosarul, ei l-au trimis către bănci, am primit ofertele și am ales-o pe cea mai avantajoasă. Astfel, azi magazinul meu e dublu ca spațiu, ca personal și ca marfă. Dar nu și în ceea ce privește prețurile. Am reușit să păstrez prețul minim și, vorba aia, trag clienții la noi ca ursul la miere.

Anul ăsta am zis să fac și un lucru bun. Când primești un ajutor, e musai să împarți din binele tău și cu alții. Așa că un anume procent din câștigul pe luna decembrie îl voi dona către o fundație care oferă ajutor animăluțelor abandonate. Tratamente, găsirea unui nou cămin… știți. La urma urmei, și cățelul ăla mic din cușcă merită o bobiță de calitate și o deparazitare ca la carte de Crăciun, nu?

În apropierea sărbătorilor, am constatat cu bucurie că bănuții strânși sunt mult mai mulți decât aș fi îndrăznit să sper. În plus, în urma campaniei din magazin, am strâns și din donațiile clienților o sumă frumușică.

Am făcut donația și de acolo s-a dezlănțuit nebunia. Am uitat să menționez că mi-aș dori ca donația să fie anonimă, așa că oamenii de la fundație s-au simțit datori să îmi mulțumească în public, pe pagina lor de facebook. Instant am fost bombardată din toate direcțiile. Nu îmi place să fiu în centrul atenției, dar zarurile au fost aruncate și nu aveam ce să fac.

Am ajuns și la televizor. Și în presă. Presa exagerează mult… „Salvatoarea cățeilor”. Să fim serioși, e doar o firimitură din ce mi-aș dori să fac pentru animalele astea! Am primit o propunere pentru un interviu, la Radio Lynx. Cunoșteam radioul respectiv și am acceptat. M-au întrebat care e povestea mea. Le-am povestit despre anii în care am fost o secretară deprimată, despre cum am pornit la drum cu chichineața de magazin și despre frumusețea de magazin pe care o am acum datorită unui credit. Atunci mi-a picat fisa… dacă nu obțineam acel credit pentru întreprinderi mici și mijlocii, nu aș fi putut să ajut acum. Le-am povestit cu foc cât de ușor a fost și cât de lin au decurs formalitățile.

– Deci spuneți că oricine poate să-l obțină?

– Oricine. Doar să fie persoană juridică și afacerea să aibă minim un an. De acolo e simplu.

Câteva zile după asta, verificând mailul, am observat că aveam un mesaj de la Bianca, make-up artist, blogger și ma’ friend. Îmi povestea că mi-a ascultat interviul și că am inspirat-o să își deschidă un salon. Mi-a promis că mă vizitează, la o sesiune de shopping de chestii drăguțe, de fete.

Au trecut doi ani de atunci. Suntem două tipe cu afaceri înfloritoare și nu numai. Am decis împreună să dăm mai departe poveștile noastre și să încurajăm ceilalți oameni de afaceri (afaceri mici, ca ale noastre) să apeleze cu încredere la un credit bancar, intermediat de un broker care știe ce face. Azi avem un spot la RadioLynx și chiar și la televizor ne vezi uneori. Noi am putut. Oricine poate.

AVBS-CREDIT1

Vedem peste tot afaceri care nu mai merg. Patroni deprimați, disperați, care nu știu pe unde să scoată cămașa și cum să o scoată la capăt cu datoriile. Un credit îi salvează pe ei, dar le salvează și afacerile și îi ajută să ajute la rândul lor (locuri de muncă de exemplu – o afacere extinsă necesită mai mult personal). Un credit nu e ceva de pe altă planetă.

Există întotdeauna o portiță.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

 

Moș Crăciun există în sufletele celor care iubesc

Credeam că Moș Crăciun e chiar un moș care vine, cu sacul în spinarea bătrână, pe coșul sobei sau pe țeava caloriferului (după caz), la copiii buni, la copiii răi și la copiii care nu mai sunt copii. Mică și speriată, nu am apucat să-l văd în spatele blocului când m-a ridicat mama fuga în brațe pe  balcon. Mi-era frică de înălțime. Nici măcar emoția că aș putea să-l văd pe bune nu m-a împiedicat să mă zvârcolesc ca o șopârliță. Dar știam că e acolo. Că există, chiar dacă bănuiam că era cineva costumat de fapt. Știi, nu trebuie musai să vezi ceva ca să fii sigur că există. Așa și cu Moșul.

Doar crescând am realizat ceva important: Moș Crăciun trăiește în noi. Moș Crăciun e cineva bun, pentru că există numai în sufletele celor care iubesc. Fără să iubim, cum am cutreiera noi zeci de magazine pentru un lucrușor anume pentru mama, tata, iubit sau prunc? Sau chiar cățel. Simplul fapt că îndreptăm către cei dragi un gând bun și două mâini, ținând cu drag un cadouaș… ne face pe toți Moș Crăciun.

E primul an când îmi petrec Crăciunul la casa mea. Adios sarmalele mamei si ciocolata adusă la pat. Anul ăsta mi le fac singură pe toate. Tot e bine pentru că pot să-mi desfășor în liniște #MoșCrăciuneala. Cumpăr în liniște, depozitez în liniște, ambalez în liniște. De eram încă acasă la ai mei, nici nu aveam unde să ascund cadourile, antenuțele mamei se activează instant, vorba zmeului din poveste, ea simte miros de cadou!

Am zis să merg la sigur și să le iau câte o casetă cadou cu produse cosmetice, pentru că știu ce folosesc și dacă nici eu nu mă pricep în neamul ăsta… zău, nu știu cine altcineva. Așa că am apelat la o marcă de încredere, Farmec, nu numai pentru că e accesibilă, dar mai ales pentru că are produse eficiente.

Mamei, pentru că știu că are nevoie de o nouă cremă (și a dat ceva bănuți cumpărându-mi mie halatul de pluș cu unicorni pe care îl văzusem într-o vitrină), i-am luat o Casetă cadou Derma+ Cremă antirid și fermitate și pe lângă crema antirid de zi, primește și o cremă pentru conturul ochilor. Ambele conțin ingrediente care asigură tonifierea tenului și hidratarea de durată, cum ar fi acidul hialuronic, vitaminele A și E, sepiliftul… pe lângă toate astea, crema pentru ochi conține și Gatuline, ingredient care ajută la diminuarea ridurilor de expresie. O să am o mămică și mai tânără după Crăciunul ăsta!

4122-caseta-gh3d-2

Pentru tata am luat o Borsetă cadou Gerovital H3 Men Seductive care conține o spumă de ras, un balsam după ras (cu pompiță, să nu se mai verse dacă îl uită fără căpăcel prin baie) și un antiperspirant. În plus, borseta e perfectă pentru călătoriile dese pe care le fac ei în ultima vreme și astfel nu mai e nevoie să își strecoare produsele în portfardurile mamei. Duduiu’ meu nu știe, dar o astfel de borsetă îl așteaptă și pe el acasă. Pitită în cutia încă nedespachetată cu parfumuri. Știu că printre parfumuri nu e niciodată curios să se uite, deci sunt safe!

img_20161128_203759

Mi-am amintit că mamaia se plânge că are mâinile crăpate, biata de ea. I-am luat două sticluțe de lapte Doina, tot într-o casetă. Așa sigur scapă de pielea crăpată și va fi pregătită să-și pigule buruienile de la poartă liniștită, la primăvară.

Bun! Cadourile sunt pregătite, împachetate în roșu și legate cu fundițe albastre (țeapă, nu-s aurii!), mă pregătesc să merg la ai mei. Dar ce mă fac cu duduiul, că l-am găsit mucos sub pătură, cu nasul roșu.

– Rudolf, n-am ce să-ți fac, mergi cu mine. Îți face mama un vin fiert de nu mai răcești zece ani!

Cu renul mucos la braț, Moș Crăciunița a pornit încărcată cu plăsuța de cadouri, cocoțată pe tocuri, zburând pe gheață, cale de mări și țări trei blocuri. Am ajuns, am sunat. Nimic. De două ori, de trei ori, nimic. Am sunat-o pe mama. Erau în vizită la nași.

– Păi mami, era musai să ne vedem azi, am uitat ceva în casă!, am mințit.

– Ce-ai uitat, năravul?

– Nu, am uitat cerceii ăia lungi! Am nevoie de ei mâine!

M-am folosit de cheia mea, cu acordul mamei, și am intrat. Duduia Pitu era pe colivie și a zburat instant pe umărul meu. Halal trupă de Crăciun. Păream mai mult o gașcă de pirați, eu șchiopătând de atâta alunecat pe gheață, neica Rudolf ca un pirat nițel abțiguit din cauza nasului roșu și Pitu care cerea constant pupic. Și biscuiți. Că veni vorba de biscuiți, duduiu’ a observat un platou cu biscuiți de casă făcuți de mama (am avut și noi acasă, dar haplea i-a mâncat pe toți) și s-a așezat pe canapea să ronțăie unul-doi.

Am lăsat cadouașele lângă brăduț și am mers până la bucătărie să-mi pun un pahar cu apă. Când m-am întors, dragul meu dormea liniștit pe canapea. Un biscuit… poate doi. Ce să fac? N-am ce să fac, mi-e milă să-l trezesc. Așa că am introdus duduia Pitu în colivie și am plecat fără el, nu înainte să-i las mamei un bilet pe ușa sufrageriei:

„Mami, ți-am lăsat un cadou de Moș Crăciun. Domnișorul Biscuit doarme la voi pe canapea!”

Am patinat până acasă, nu zic nu. Odată ajunsă, am pregătit și pentru el cadoul și l-am pus sub brad. Două ore mai târziu m-am trezit cu el acasă, cu un bilet de la mama:

„Mami, Domnișorul Biscuit e bine, i-am făcut vin fiert. Nasul e și mai roșu, dar măcar scapă de răceală.

P.S. Vezi în decorațiunea de la ușă. Mulțumim pentru cadourile fermecate!”

Am ieșit la ușă și în cutia pe care o pusesem la ușă am găsit o Casetă cadou – ArganPlus Keratină cu șampon și ulei pentru păr.

2a31e076f06f8f0cdfda12ad921e1ac9

super_blog_caseta3

Uau! Gând la gând cu bucurie, mami! E exact ce căutam zilele trecute și am nimerit stoc zero!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Sursă foto: pinterest, arhiva personală, farmec.ro, super-blog.eu.

Eleganța vine din simplitate

La început a fost tanti Nela. Avea o părere deosebită despre propria persoană, iar dacă o ascultai vorbind, se credea coborâtă de pe catwalk-ul parizian, după o prezentare haute couture. Își definea stilul vestimentar drept „copiat după Neckermann” (la mare modă înainte de Revoluție).

Ce-i drept, eu nu am răsfoit decât un Neckermann în copilărie și atunci m-am uitat la paginile cu jucării, însă mă îndoiesc profund că aș fi găsit acolo ținute compuse din colanți cu model lucios, purtați cu pulover mov cu pene care zboară prin toată casa. Sau haină de blană de animalus plasticus combinată cu ciocate cu vârf lung și ascuțit. Totuși, tanti Nela îmi era dragă, așa, cu ciudățeniile ei. Dar a fost primul meu model în ceea ce privește stilul vestimentar. Model de așa nu.

Adolescența mi-a adus multe lacrimi din punctul ăsta de vedere, pentru că, pe lângă trendurile odioase de la începutul anilor 2000, nici silueta mea nu era tocmai perfectă, nici atitudinea mea nu era tocmai dezinvoltă și nici prietenele mele nu îmi erau pe măsură, în sensul că pe lângă ele eram ca o girafă. Ele, mici și drăgălașe, puteau purta orice. Eu, înaltă și deșirată, trebuia să mă gândesc cu o săptămână înainte ce voi purta în oraș și de fiecare dată sfârșeam tot plânsă în fața șifonierului.

Până a apărut doamna Ana, prietena mamei. Genul ăla de femeie fatală, dichisită până în vârful unghiilor, care poartă cu fruntea sus și spatele drept tocurile cu o înălțime amețitoare. Genul de femeie care face și cele mai trăsnite combinații să pară stylish. N-aș fi crezut că portocaliul cu albastrul pot arăta atât de bine împreună. Până la ea.

N-am văzut-o niciodată fără tocuri sau într-o ținută sport. Tot timpul e elegantă, parcă-i o păpușă scoasă din cutie. Acel trend ciufulit, valabil la puștoaicele de 19 ani, „I woke up like this” o lasă rece. E de părere că o femeie trebuie să fie dichisită, nu să umble ca fugărită de maidanezi. Inevitabil, am preluat din ideile sale. Am și întrebat-o, ce-i drept, dar mai mult am „furat” din stilul ei.

full_img_783407Îmi amintesc de seara banchetului de la sfârșitul școlii generale, când am luat sandalele cu toc ale mamei la petrecere și mergeam ca un măgar legat de picioare. Mă bântuie și acum mersul meu împiedicat pe tocurile de 10 centimetri. Atunci, inconștient probabil, am decis că tocurile nu-s de mine. Dar nu mai sunt puștoaică, aș putea să încerc din nou. De fapt, nu, nu aș putea. Ci voi putea. Prima lecție învățată de la doamna Ana e că trebuie să ai încredere în tine, orice haină sau accesoriu ai purta. Așa că voi risca și voi cumpăra o pereche de pantofi cu toc. Văzusem unii frumoși și simpli de la Gino Rossi într-un promo Answear acum câteva zile și acum e momentul potrivit pentru shopping, că au și promoții.

full_img_738367Și dacă tot îmi iau pantofi cu toc, ar fi drăguț să pun mâna și pe o pereche de pantaloni, că cei luați în primăvară sunt avariați serios, iar blugii pe care îi am sunt din ăia de babe, e exclus să-i port cu pantofiori de Cenușăreasa la bal. Cred că un bleumarin ar fi nuanța potrivită, parcă e prea mare contrastul dacă îi iau negri. Buon, pantofi, pantaloni Medicine, hai că parcă-i coșul de cumpărături cam ușurel, parcă aș mai vrea ceva.

full_img_785940Ahhh, uite-o! Uite-o mă, de când plâng după ea! O cămășuță Silvian Heach, pentru zile frumoase, luminoase și lejere. Cred că ținuta e completă. Sau nu? Cam nu, dar ce-i trebuie? Aaaa, da! Un colier. Un colier statement, purtat peste cămașă. Sau poate deschei cămașa la 2-3 nasturi și îl port direct pe piele. Mă descurc eu, nu-i bai. Ia să vedem…

full_img_761487Șiii, gata! Un colier masiv de la Mango… care să coloreze ținuta și să-i dea un suflu primăvăratic. Pentru că asta e a doua lecție învățată: un accesoriu pus unde trebuie, înveselește orice ținută. Și VREM să avem o ținută veselă, chiar dacă e office sau elegantă. Nu e musai să punem pene de struț.

Acum cred că e ținuta completă. În plus, sunt piese simple, care pot fi mixate cu alte haine, pentru crearea de noi outfit-uri. Și asta e a treia lecție: mizează pe simplitate în piesele de bază și apoi le poți accesoriza și amesteca așa cum vrei. Clever, huh?

Ei, dar stai! Aici e-aici! Răsfoind printre produsele de pe site, am văzut și niște blugi mișto de la Diesel, da’ deja se uită duduiu’ urât la mine. Ah, vine. Mi-a văzut coșul de cumpărături. A zis că blugii trebuie să dispară și că luna asta e rândul meu să plătesc curentul. Mă conformez. Blugii dispar și trimit comanda cu cele patru produse. El dispare la televizor. Blugii reapar ca prin minune în coș și trimit o a doua comandă rapid, până nu apare el iar în peisaj. Asta, doamnelor și domnilor, asta înseamnă persecutarea femeii!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

  • sursă foto: answear.ro

Chicks in Paris

Nu v-am mai povestit despre Ema, nu? Nu-i nimic, vă povestesc acum.

S-a mutat în oraș anul trecut, când taică-su’ și-a deschis aici o firmă. Fătuca se plictisea acasă și și-a căutat de lucru. Pe profilul ei nu a găsit nimic și singură în București nu voia să stea. Așa că s-a angajat unde lucrez eu. E o frumusețe de fată, cu mutrița aia tipică de puicuță de bani gata, din Centrul Vechi. Are aerul că le știe pe toate, când de fapt nu știe nici măcar o ceapă coaptă în afara de bula ei de cristal.

Așa că a fost nevoie să o învăț eu tot ce trebuia să știe. Care-i faza cu apa de parfum, apa de toaletă, cu unciile (ea credea ca „fl.oz” se referă la concentrația parfumului), cu iluminatorul, cu fps-ul, tonurile și subtonurile. Altfel, fata e de treabă și învață repede.

Pentru că nu cunoștea pe nimeni aici, vorbea numai cu mine și ne-am împrietenit rapid. A început sa iasă cu mine și cu Andra, prietena mea din copilărie. Într-o seara ploioasă, astă vară, ne-am uitat toate trei la Me before you și în timp ce boceam cu șapte rânduri de lacrimi la finalul filmului, mi-a venit o idee.

„Haideți la Paris, să mirosim La Chasse aux Papillons Extreme!”

S-au uitat mirate la mine. Da, știu că putem să-l mirosim și în București, dar trăind într-un oraș mic, e nevoie de ceva aventură din când în când. Așa că… Paris să fie!

Curând, eram toate trei bulucite pe calculator, căutând oferte turistice. Mi-am amintit de CND Turism si am solicitat o oferta personalizată. Când totul a fost pus la punct, nu ne mai rămânea decât să facem bagajele. Alegerea itinerariului mi-a revenit mie, căci eu fusesem cea cu propunerea.

Am ales să petrecem două zile și-un pic la Paris și încă două la Grasse, veți vedea de ce. I-am spus Emei că va avea multe de învățat din călătorie și chiar și eu, care cunosc teoria, voi aprofunda cunoștințele.

Am stabilit itinerariul dinainte, pentru a nu irosi vreo secundă. În prima zi vom vizita magazinul văzut în film. Clar. Femei suntem, parfumuri mirosim! Nu am vrut o călătorie scumpă, așa că, pentru început vom lua Parisul la pas, pe cât posibil, și vom vedea locurile pe care le putem vizita gratis.

Așa că după ce am mirosit parfumul care nu a impresionat-o pe Ema, dar care mie mi-a spus povești cu zâne, am mers să mâncăm macarons la una dintre celebrele cafenele Ladurée și apoi ne-am odihnit burticile pe iarbă, în apropierea Turnului Eiffel, unde era destul de aglomerat, dar minunat.

5190684557_2c95c552b5_bCina am luat-o pe una dintre terasele micuțe, departe de zona turistică, unde auzisem că se mănâncă foarte bine, pe bani mai puțini. Apoi, îmbrăcate în rochițe vaporoase, în culori pastelate, ne-am plimbat pe bulevardul Champs-Élysées. Vântul cald de vară îmi adia ușor prin plete, răspândind în jur minunatul parfum cumpărat cu câteva ore în urmă. Am ajuns în cameră nu foarte târziu, pentru că ne aștepta o nouă zi plină.

A doua zi, după un mic dejun cu croissant și cafea, am decis să vizităm galeriile Lafayette, pentru ca până la prânz să avem timp de cutreierat înainte de îmbulzeala care am înțeles că-i pe-acolo în timpul pauzelor de masă. Interiorul e grandios și mă duce cu gândul la cartea lui Zola, La Paradisul Femeilor. Logic, prima oprire a fost la Chanel. Dacă nu te oprești acolo în patria mumă, ești degeaba. Dior, YSL, eram dungate până la cot de rujuri și creioane și miroseam ca o parfumerie ambulantă. Am testat tot ce nu am găsit în România și abia m-au convins fetele să nu îmi iau și un French Kiss de la Guerlain.

Am ieșit de-acolo obosite frânte (cică shoppingul nu e obositor!), dar fiind ultima zi, am decis totuși să mergem să vedem și Notre Dame și Grădinile Tuileries. A fost o gură de aer binemeritată, după atâta agitație prin magazine.

A treia zi, înainte de zborul către Nisa, am urcat către Bazilica Sacré-Cœur pentru a admira priveliștea senzațională asupra orașului. Ne-a tăiat respirația și ne-a lăsat amintiri unice.

Am ajuns seara târziu la Grasse, după călătoria de la Nisa, cu autobuzul. Ne-am întristat că Fête du Jasmin fusese anulată din motive de securitate, dar mai existau și alte atracții. Aveam două zile și multe locuri parfumate de vizitat.

Prima oprire, Muzeul Internațional al Parfumeriei, unde am găsit în jur de 50.000 de exponate, împărțite în categorii și săli. Am aflat cum se făceau parfumurile încă din antichitate și cum se extrăgeau aromele din flori. Apropo, știți de câte flori e nevoie pentru a obține un litru de esență de parfum? Hm… cam o tonă! Aș vrea să spun mai multe, dar toate cuvintele nu pot reda o asemenea experiență. Trebuie trăită!

În afară de muzeu, am ales și un tur al Parfumeriei Fragonard, să aflăm și de-acolo mici secrete legate de procesul de creare al parfumurilor. Cu năsucurile năuce după atâtea parfumuri și esențe mirosite, cu sufletul și mintea pline de informații și cu buzunarele goale după cumpărături, ne-am retras în cameră, urmând să cutreierăm orașul a doua zi și să vedem și catedrala, dacă tot eram acolo.

grasse-france-m5ln2s70dcp0db85b1khgsokyrrk53n4mfgoj4m6j8Străduțele mici, treptele multe, totul te transpune în altă epocă. Mă așteptam să apară de după colț vreo cucoană în rochie lungă, cu pălărie și umbrelă de soare.  Totul e un vis. Terasele micuțe și cochete, peisajul, totul parcă stă pe loc și te așteaptă să inspiri aerul încărcat cu povești de altădată și să păstrezi în minte fotografii de vis de fiecare dată când închizi ochii.

Ne-am întors încărcate de amintiri și povești parfumate. Au fost încântate fetele de inițiativa mea și s-o vezi acum pe Ema ce frumos le descrie clienților parfumurile! Atât de bine ne-am simțit în călătoria noastră, încât la anul plănuim să mergem în Barcelona dacă mai prindem vreo ofertă specială . Ca fetele!

vacantespeciale-ro-barcelona_spania

logo-vacante-nou-250x250

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Sursă foto: designyourway.net, lifeinriviera.com

Ciupercuță-ntr-o ureche, ghici salată ce-i!

Asta s-a întâmplat pe vremea când eram „destul de” insărcinată, adică arătam ca o bilă ambulantă și dacă îmi dădeai un bobârnac, mă dădeam de-a dura numaidecât. Somnul, groaznic. Nesomnul, groaznic. Să îți lege cineva șireturile? Să te spele pe spate! Crâncen!

Piciul îmi bătea în picioare toate orgănașele în trup și simțeam al treilea război mondial înăuntrul meu. Cu ce i-oi fi greșit deja de mă suduia așa?

Ziceam de somn. Puteam să dorm doar pe partea dreaptă. Dar și asa, chinuită. Nu știu dacă aveam trei ore decente de somn pe noapte. La asta se adăuga, noapte de noapte, sforăitul domnului din dotare. Până într-o noapte, când… i-am dat un cot, i-am dat un șut, l-am mângâiat pe nas (urăște chestia asta), l-am gâdilat, l-am înjurat, el tot cu porcii la păscut era. Era ora 4 dimineața și mă aștepta o duminică destul de plină. Urma o sesiune de cumpărături, că de, piciul trebuia să aterizeze cât de curând pe plai. Se cereau niște pregătiri, nu? Dar domnului nu îi păsa. Își păștea porcii cu spor.

– Bă! Urechi de lemn, tu nu te auzi în ce hal sforăi? Întoarce-te, sucește-te, mută-te în altă cameră, du-te la maică-ta, fă ce-oi ști, numai fă liniște!

Se pare că l-am speriat și pe ăla micu’, că și step-ul lui s-a oprit instant.

Ăsta mare se trezește, se ridică-n capul oaselor, zgâiește la mine niște ochi umflați de somn și obrazul ăla cu urme de pernă, se strâmbă și aterizează instant înapoi în pat, dar (din fericire pentru mine!) pe partea pe care nu sforăie. Și se face liniște.

Acum… ori nu are urechile chiar de lemn, ori chiar am zbierat tăricel. M-a găsit remușcarea. S-o fi supărat? Da’ de unde, cred că nici nu s-a trezit de-a binelea după căutătura aia dușmănoasă pe care mi-a aruncat-o. Și totuși… hm? Dar de unde mi-o fi venit asta cu urechi de lemn? Unde oi mai fi auzit denumirea asta? Ahhh, femeie, e 4 jumate, culcă-te și lasă urechile în pace că te gândești mâine. Hm! Stai mă așa.

Vreo oră m-am tot gândit unde am mai auzit de urechi de lemn. Somnul se dusese la porcii de pe câmpii, că la mine nu a mai vrut să vină.  Unde am mai auziiiit? Într-un film? Care film? Dar ce înseamnă? La naiba cu lapsusurile mele care mă apucă numai în momente dubioase!

Pe la 6 mi-a picat fisa. Trăiască mă-sa de ureche. Urechile alea sunt niște ciuperci, mă!  Acum mi-am adus aminte că ăia la mare mi-au presărat urechi de lemn în salată si eu ca proasta le-am dat la o parte că nu am știut ce-s bucățelele alea gelatinoase. Abia apoi am aflat ce-au fost și îmi venea să mă bat. Cică urechile astea de lemn nu au un gust anume, dar se folosesc în diverse preparate pentru a da un plus de culoare. Totuși, eu am simțit un gust, un gust bun, dar nătângă cum sunt, n-am știut ce-i cu ele.

Să îți aduci aminte la 6 dimineața de o salată, însărcinată fiind, și să nu îți iasă din minte… e mare treabă. L-aș trezi din nou să îmi vină cu urechea în dinți, dar îmi e că mă încuie pe balcon și îl urăște fiu-so’ câtă viață o avea că a răcit direct din burtică. M-am sucit, m-am învârtit, m-am așezat pe marginea patului, pofta tot acolo. Aproape salivam cu gândul la o salată mare, condimentată, legume proaspete și nițel usturoi. Mestecam în gol, mai-mai că simțeam cum crănțăne ardeiul gras. L-am simțit pe domnul din dotare cum mă fixa cu privirea în timp ce visam cu ochii deschiși.

– Ce-ai pățit?, mi-a zis. Mă trezești în puterea nopții că îți deranjez somnul prețios și apoi te așezi în fund cu gândul hai-hui.

– Vreau urechi de lemn.

– De ce, ți s-au spart alea de cristal?

– Ești simpatic și glumeț, dar nu. Ciuperci urechi de lemn. Din alea maronii, așa, care se pun în salate. Și nu numai. Dar de salată am eu poftă acum. Urgent.

– Din alea maronii să fii sigură că mănânci doar tu, eu nu mănânc așa ceva. Mâncarea să fie colorată frumos, așa, nu maro!

– Să știi că ajută inimioara, dragule. Sunt bogate în nutrienți și nici nu îngrașă. Că tot veni vorba, vezi că mă cam ajungi cu burdihanul ăla. Tu ce ai, fetiță sau băiețel?

– Bere.

– Obraznicule! Hai, zi-mi unde găsim urechi de lemn că mor de poftă!

– La magazin, îhm!

– Băi, eu vreau cu tot cu salată, nu doar urechile! La cât se deschid restaurantele? Hai! Hai hopa sus și hai să mergem să mănânc o salată zdravănă că mor aici. Și ai face bine să mănânci și tu, că prea ești morocănos. Umblă vorba prin târg că ar schimba starea de spirit. În bine. Hai, optimistu’ lu’ mama, hopa sus!

Cu greu l-am urnit din pat. Abia pe la 10 am ajuns în centru și am intrat într-un local. Din ușă i-am luat cu „Aveți urechi de lemn?”. Și încă unul. Și încă unul. Și al patrulea. Vreo doi ospătari s-au uitat urât la mine când le-am dat și denumiri științifice (căutasem pe google, logic – dar să vedeți ce mutre au făcut când le-am zis de auricularia auricula-judae…) , unul aproape m-a luat cu mătura și abia ultimul m-a îndrumat către mall. A fost rândul domnului de lângă mine să dea ochii peste cap. Iar mall?

salata-cu-urechi-de-lemn-700x420pxDar băiatul a fost suficient de drăguț și ne-a explicat că la mall-ul din apropiere există în zona de food court un restaurant cu specific chinezesc, Wu Xing, și acolo sigur găsesc ce îmi poftește burtica. Am ajuns hămesită, nu numai pofticioasă. Am luat o salată cu urechi de lemn și pentru că dumnealui nu voia salată,(„ce,eu sunt ied?”), și-a luat o porție de pui cu cartofi picanți. Bărbătesc. Adevărat. A plâns mâncând, erau chiar iuți! Am râs, văzând-ul. Savurându-mi liniștită salata, evident. Aaaaah, tare îmi place să fac bășcălie de el, probabil și Wu Xing știe!

pui-cu-cartofi-picanti-700x420px

Cu burta plină (piciul nu se pune la socoteală) și cu pofta satisfăcută, cu soțul încă înlăcrimat, dar mulțumit (el mereu lasă în farfurie. Nu și de data asta), cu moralul ridicat, am dat să mă ridic de la masă, când dumnealui îmi întinde telefonul. Mă uit. Site-ul Wu Xing. Ei fac și livrări la domiciliu în București, mă!

Partea bună e că de-acum încolo o să am la masă mâncare chinezească muuult mai des. Partea rea e că m-am plimbat juma’ de București cu o burtică de 6 luni și un soț semi-adormit până am găsit un restaurant serios.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

La Citroniers se nasc familii

Cu mâini tremurânde am finisat machiajul. Machiaj delicat, simplu. Nu știu dacă am reușit să-mi ascund paloarea chipului, căci emoțiile își spuneau cuvântul. Tudor era plecat să o aducă pe doamna Ileana de la gară. Azi o cunosc pe mama lui. Nici nu știu cum să-i spun, așa că rămân la „doamna Ileana”.

Doamna Ileana, femeie simplă de la țară, a lucrat 30 de ani la școala din sat. Făcea de toate. Era secretară teoretic, dar mai dădea și o mătură, o mai făcea și pe bibliotecara când era nevoie. Ba mai stătea și cu ăia mici din clasele primare câte o oră, când era învățătoarea învoită pentru cine știe ce problemă. Tată nu are Tudor al meu. Taică-su’ a pierit… în brațele Yolandei, acum zece ani, când teoretic muncea în Spania ca să trimită bani de-un dumicat de pâine acasă. De-atunci nu au mai știut de el.

9Urma să ne întâlnim la restaurant. Am ales împreună locul – restaurantul unui boutique-hotel ce face parte din lanțul Residence Hotels. Și aici avem o poveste. La Citroniers, restaurantul hotelului Domenii Plaza, m-a dus la cină când am împlinit un an de relație. Am mâncat acolo cele mai bune p4tagliatelle cu somon. De-atunci, revenim în acel loc de câte ori avem ocazia, chiar dacă uneori ocazia… nu e neapărat o ocazie propriu-zisă. Ne place nu numai pentru că mâncarea e delicioasă, ci și pentru că avem siguranța că ingredientele sunt proaspete și de cea mai bună calitate. Iar deserturile… mmm, să zic despre deserturi? Credeți că pot să exprim în cuvinte? „Delicioase” ar fi un cuvânt modest.

Am ajuns la câteva minute după ei. El era încântat, nu o mai văzuse pe maică-sa de câteva luni. Ea îl mângâia din priviri. Era îmbrăcată simplu, într-un deux-pieces de un verde închis, avea părul tuns scurt și ondulat. Grizonat, dar îi ședea bine. Cred că a fost o femeie frumoasă în tinerețe. Avea mâini muncite (are vie, grădină și câteva rațe. Și doi iepuri), fremătătoare și privire blândă. M-a îmbrățișat cu drag și ne-am așezat. I-am anunțat că ai mei mai întârzie cinci minute, mama fusese reținută la serviciu un pic mai mult.

Urmau prezentările oficiale, să se cunoască și cuscrii între ei, vorba aia a noastră, să mă pețească. Speram din tot sufletul să se înțeleagă bine părinții mei cu mama lui Tudor, dihania asta e omul lângă care vreau să îmbătrânesc. Nu vreau să existe neînțelegeri între familii.

După câteva minute au sosit și ai mei. Mama, frumoasă ca o zână și cochetă ca întotdeauna. Niciodată nu vedeai o unghie ciupită sau o codiță de tuș strâmbă la ea. Cei douăzeci de ani de lucrat într-o bancă și-au pus amprenta asupra stilului său. Purta o rochie muștar, office și pantofi cu toc. Tata era sobru în costumul lui perfect. Ne-au zărit de cum au intrat în restaurant și s-au apropiat zâmbind. Au urmat prezentările și ne-am așezat cu toții.

Ei, acum e acum. O masă cochetă dintr-un restaurant pe măsură, cinci chipuri nu atât de încordate pe cât mă așteptam și un singur viitor. Viitorul nostru, ca familie.

3Nu știu care a fost motivul, dar totul a decurs nemaipomenit. Poate a fost atmosfera din restaurant. Locul primitor, cuibușorul cinelor noastre romantice, angajații zâmbitori, mâncarea delicioasă și vinul bun au contribuit serios la succesul serii.

5

Restaurantul în sine e un loc superb, unde revii cu drag. Ferestrele sunt luminoase, totul sclipește de curățenie și emană un soi de căldură, făcându-te să te simți confortabil.

Am știut că am ales cel mai fain restaurant bio din București când mama, care mai nou e adeptă a vegetarianismului, a mâncat din ochi salata cu quinoa cu care trecea ospătarul către masa alăturată. A comandat și ea același preparat. Tata, pe de altă parte, și-a luat niște cotlețele cinstite de berbecuț de-mi lăsa gura apă când a sosit comanda.

Eu și Tudor nu am putut renunța la pastele noastre preferate și am convins-o și pe doamna Ileana să ni se alăture.

După masă și câte un pahar de vin, a urmat cafeaua, moment în care au început discuțiile propriu-zise despre nuntă.

Mă uitam cum îmi lucea delicat pietricica inelului în lumina caldă a amiezii, când… mi-a venit o idee! De fapt ideea încolțise în cap acum ceva timp, dar am tot ezitat.

– De ce nu facem nunta tot aici? Încap lejer până la 80 de persoane, am înțeles. Pachetele de nuntă sunt cât se poate de atractive din câte am citit pe site-ul lor. Na, mă mai documentez și eu. Nu avem nevoie de ditamai sala de bal pentru ce vrem noi să facem!

Nu mă așteptam să fie așa încântați. În câteva minute, deja discutam însuflețiți despre cum vom așeza mesele, cum o să arate tortul și ce DJ chemăm. Să le zic că deja am playlistul în cap? Nu le zic.

Cred că ar trebui să încep să le povestesc cum îmi doresc să arate rochia de mireasă, înainte să găsească nume și pentru primul nostru copil!

Sunt puțin deplasată dacă vreau să mulțumesc unui restaurant? Ei, și ce dacă?

Citroniers, mulțumesc pentru că dintr-un foc, o masă aparent obișnuită a unit două familii, a strâns legătura dintre două suflete și a fost începutul unui drum frumos… împreună.

sigla-citroniers-768x384

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

  • sursă foto: super-blog.eu, citroniers.ro