Nu ştii şi nici nu vei avea vreodată idee
Câte bătălii se duc într-un suflet de femeie.
În ochii-mi verzi se zbat de-a pururi, curcubee şi furtuni,
Căci eu am semănat iubire, dar praf si pulbere adun…
Un gest mă făcea fericită, eu n-am nevoie de altceva,
Dar gesturile tale toate, s-au indreptat mereu spre ea.
Un zâmbet putea muta munţii, să mă mângâie putea,
Dar zâmbetele-ţi erau rare, nu le-arătai în preajma mea…
O vorbă era poezie, suna a cântec de demult,
Visam în fiecare clipă, vorbele să ţi le-ascult…
Dar tot ce-a fost legat de tine, astăzi parcă e poveste,
Ca visul care dimineaţa, când te trezeşti, se risipeşte!
bibelou.wordpress.com 
imi plac poeziile tale…ar trebui sa scrii un pic mai des!
Merciii! Am multe poezii, dar nu le-am publicat, din diverse motive… o sa incerc sa mai public din ele, cu riscul de a ma confrunta cu intrebari de genul: „da’ pentru asta pentru cine ai scris-o?”, etc… 🙂 Chiar acum am 2 poezii noi si incerc sa ma hotarasc… sa le postez sau nu… 🙂 Te pup si merci inca o data! 🙂
*pe asta, pardon :))