Ce înseamnă…?

„Hristos a înviat!”, „Paşte fericit!” sau „Sărbători fericite!”… le cunoaştem, nu? Le auzim în fiecare an, dar de fapt, ce reprezintă această sărbătoare pentru noi, pentru fiecare? Normal, ar trebui să preţuim sacrificiul Domnului Iisus Hristos pentru noi, să ne bucurăm de Învierea Lui, să petrecem ziua liniştiţi, cu familia, sau să mergem la Biserică, la slujbă.

Eu recunosc, nu sunt o „fidelă” a mersului la Biserică, asta pentru că ceea ce se întâmplă acolo mă scoate din sărite. Lumea nu mai merge la slujbă să asculte ce spune preotul, să re roage, ci să afle ce a facut tanti Floarea, nea Gică de la colţ si cu cine a fugit fata lui Vasilică. Afli de la femeile de acolo că nu îţi faci cruce cum trebuie, că nu stai bine in genunchi, etc… şi în plus, e puţin probabil să auzi slujba, de sporovăiala lor. Când eram mică obişnuiam să merg la Înviere, dar pe parcurs am renunţat.

Vreo 2 sau 3 ani, am mers în club. Nu să beau, nu să ma urc pe cuburi îmbrăcată în iepuroaică, ci ca un om normal, îmbrăcată normal, să dansez şi cam atât. Asta aş fi vrut să fac anul ăsta, mai mult pentru că e un mic „concert” şi îmi doream de mult timp să îi văd pe „vinovaţi”, dar nu se poate. Nu am cu cine. Deci home.

Mă uit în jurul meu şi văd că fiecare percepe în mod propriu aceasta sărbătoare… de afară se aud manele la volum maxim… oamenii se plâng că nu au bani de mâncare, alţii din contră, se lăfăie în bani şi îşi satisfac orice capriciu cu ocazia asta…

În fine… fiecare cu ale lui, cu probleme şi bucurii…

Nu îmi rămâne decât să vă doresc să vă bucuraţi de adevărata semnificaţie a Paştelui! O zi liniştită, alături de cei pe care îi iubiţi!

Anunțuri

4 gânduri despre “Ce înseamnă…?

  1. dragut. cam de asta am renuntat si eu sa merg la biserica. As fi adaugat in plus la ce ai spus tu faptul ca 60% din cei care se ingramadesc la slujba de Inviere, la 5 minute dupa ce au „procurat” lumina, se pierd usor usor spre poarta bisericii si in pas grabit se indreapta spre casa pentru a se indopa cu toate cele pregatite…sau spre cluburi(atentie, cu tot cu lumanarea aprinsa cu „lumina”). Te scarbesti cand vezi cum se degradeaza traditia slujbei de Paste. Eu unul am renuntat si la prea cunoscutul salut din perioada asta: Hristos a Inviat!/ Adevarat a Inviat” Mi se pare ca si-a pierdut si el din insemnatate!

  2. Si ultima adaugire, pentru mine, s-a pierdut de mult spiritul Pastelui…si chiar si cel al Craciunului. Un prieten folosea foarte des o expresie…care sincer nu stiu daca-i apartine sau nu dar se potriveste ca o manusa situatiei actuale. Suna cam asa: Tineti minte 5 cuvinte: Nimic nu e ca inainte! Si mie imi placea cum era inainte:(

    • Din pacate, asa este. Eu unul am incetat sa mai sper la ceva reveniri la normalitate…Pot doar sa ma resemnez, si sa ma fac ca nu observ ce se intampla in jurul meu. Atata timp cat nu ma intereseaza ce se petrece, cred ca nu ma poate atinge schimbarea asta in rau. Atata timp cat ma tin departe de tendinta asta de transformare a sarbatorilor in….altceva…sper ca pe mine nu o sa ma transforme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s