Regal

Încă nu îmi pot lua ochii de la televizor. Sunt uimită, copleşită de măreţia evenimentelor. De la aspectul oraşului, până la grandoarea catedralei Westminster Abbey. De la civilizaţia de acolo, până la rigurozitatea cu care a fost pus la punct cu fiecare detaliu. De la vestimentaţia doamnelor prezente, până la cea a ducesei de Cambridge.

În general sunt atrasă de cuvântul „nuntă”, dar ce am văzut azi m-a emoţionat teribil. Am avut chiar un moment amuzant, când a pornit prinţul William spre catedrală. Am vărsat apa pe mine şi m-am înecat… dar recunosc, nu din cauza sa, ci a prinţului Harry, care e preferatul meu.

Am auzit păreri cum că: „ De ce ar trebui posturile româneşti să prezinte secundă cu secundă evenimentele din capitala britanică?”… sunt parţial de acord, nu avem nicio legătură cu ei, deci nu ar avea de ce să fie atât tam-tam. Dar, pe de altă parte, ce ar putea fi mai interesant? Domnii noştri politicieni, care ne întunecă orizontul zi de zi? Era cazul să ne destindem puţin, cu ceva ce nu o să vadă România nici in 1000 de ani. I-am auzit şi pe alţii care au injurat… dar mi-a plăcut comentariul cuiva, de pe un anumit site. Era ceva de genul: „cum ai dat de civilizaţie, ai început să faci ce ştii tu mai bine: să înjuri ca un cocalar.”

M-a impresionat rochia de mireasă… superbă! Foarte fină, elegantă, decentă, ceva ce mi-am dorit mereu şi cred că şi orice altă fată. De asemenea, îmi place enorm tiara. Coafura, în schimb, o vedeam ceva mai elaborată. Arată ca o păpuşă. Îmi place.

Gata. Punct. 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre “Regal

  1. Nu am vazut nunta. Sincer, daca nu vedeam pe net atata reclama, nici nu aflam despre ea. Nu m-a interesat. La fel cum nu ma intereseaza nici celelalte subiecte „mondene” de pe la noi. Insa, daca mi-ar fi fost dat sa aleg intre nunta aceasta si orice eveniment de pe la Romanica…cu inima deschisa as fi ales sa vad mireasa. Pentru ca si eu sunt ca multi altii! Imi place frumosul! Si nu vad…sincer sa fiu…cum o asemenea nunta nu ti-ar putea starni placere;) Asa-i?

    • Clar. Pentru mireasa m-am uitat si eu, eram atat de curioasa sa vad cum arata o mireasa, printesa, in secolul nostru. Curiozitate pura. Mi-am satisfacut-o, am repornit winamp-ul si subiect inchis. La ce bun sa incep sa injur ca un bade pe marginea santului? Nu imi place, nu ma uit si punct. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s