Ce cadouri să nu oferim unei femei…

Salut!

Mă gândeam zilele trecute la cadourile nepotrivite pe care le primim și de ce nu, le facem uneori. De aceea vreau să fac o listă cu lucrurile mai puțin potrivite ce sunt oferite doamnelor.

Fiind zi de zi în mediul ăsta, al cumpărăturilor, al cadourilor mai scumpe, mai ieftine, mai colorate și mai parfumate, am început să mă pricep cât de cât și cred, sper că dau sfaturi corecte clienților mei, când vin să aleagă un dar frumos pentru persoanele din viața lor.

În primul rând, dacă nu cunoști foarte bine persoana respectivă, nu îi oferi creme de față. O femeie care ține la rutina ei de îngrijire, care își cunoaște pielea și știe ce îi face bine și ce nu, nu îți va aprecia cadoul decat dacă printr-o minune, ghicești și o cadorisești cu aceleași produse pe care ea le folosește de obicei. De exemplu, eu nu m-aș bucura prea tare să primesc o cremă pentru tenul uscat. CE aș putea să fac cu ea, când eu am tenul gras ca o tigaie după ce am prăjit cartofi în ea? Ca alternativă, poți încerca să oferi un gel de duș frumos parfumat și o loțiune de corp. Nu cred că ar jigni pe cineva un gel de duș, și când eram eu mică erau la mare căutare săpunurile. Să fie ceva cât mai finuț și mai plăcut, pentru că dușul a devenit un ritual de o vreme, nu mai e doar spălat și atât.

O altă problemă spinoasă o poate reprezenta fondul de ten. Da, mult mai grav ca o cremă de față aș zice eu. :)) Sunt ATÂTEA nuanțe, atâtea texturi, atâtea tonuri și subtonuri, încât e greu să alegi pentru tine, darămite pentru altcineva! Încearcă mai bine cu un rimel și o ojă. O ojă roșie sau nude și un rimel negru poartă orice femeie, nu ai cum să dai greș. Bine, condiția e ca femeia să folosească chestii din astea, că mamaia nu cred că ar aprecia totuși. :))

Șamponul… asta clar NU! Dacă gelul de duș merge, pentru că ne place să ne răsfățăm după o zi de muncă, șamponul e un produs destul de personal, pe care fiecare și-l alege în funcție de problemele pe care le are, în funcțiile de nevoile pe care le are și nu are rost să intervenim în obiceiurile cuiva. Poți în schimb să cauți un ser, un ulei, ceva pentru înfrumusețarea părului. Și ofertele-s multe, slavă Domnului!

Ultimul, dar nu cel din urmă, e parfumul. Deși aici treaba e mai simplă. Ne plac parfumurile. Rar se întâmplă să fie ceva care să nu ne placă absolut deloc. Mai ales când cunoști cât de cât pe cineva, știi măcar vag cam ce îi place. Măcar că a stat lângă tine o dată și i-ai simțit parfumul. Dar neapărat trebuie să știi spre ce se îndreaptă. Floral, dulce? Fresh, marin, fructat? Cand ai văzut-o ultima oară te-a leșinat parfumul ei? Poți să îi oferi un Chanel, un Gucci, un Paco Rabanne. E mai degrabă ca o adiere de primăvară? Încearcă un Bvlgari. Legat de parfumuri, am avut mai demult un client care voia un parfum fresh pentru cineva. I-am arătat cam tot ce aveam ușor prin magazin, cele mai proaspete parfumuri, am văzut că nimic nu îi convenea și mi-am dat seama că omul nu știe deloc să facă diferența. Cu ce credeți că a plecat? Cu Dolce & Gabbana, cel roșu. Dacă îl știți, probabil știți și cât de ”fresh” e. :))

Bun, acum v-am spus ce îmi place să primesc, aștept cadourile! :)) Glumesc, evident.

Sper că e de bun simț ce am pălăvrăgit aici. Adică eu le-am spus din perspectiva mea, ce mi s-ar părea mie, ca femeie, drăguț să primesc. Și cred că și vouă. 😀

Ce altceva considerați că nu e potrivit drept cado’ pentru o lady?

Vă pup!

Anunțuri

8 gânduri despre “Ce cadouri să nu oferim unei femei…

    • Da? Sa-ti traiasca, sa ai grija multa de ea! :))
      Hai bai, baga aici idei de cadouri. Neinspirate sa fie. Da’ nu am ce sa iti cer, tu numai chestii misto mi-ai luat pana acum, cred ca nu ai idee ce inseamna „naspa”. 😀

  1. Da daaa si da! Articolul tau mi-a amintit inevitabil de „povestea” unei amice. Imi spunea ca si-a certat contrariata iubitul ca la toate ocaziile o punea pe o colega de munca sa ii cumpere cadourile pentru ea, ca el nu se pricepe. Si s-a acidulat biata fata ca da-o in ma-sa tu o pui pe aia pe care am vazut-o de trei ori in viata sa imi ia cadouri? Sa faci bine sa imi alegi tu cadourile. S-a executat baiatul si de Craciun i-a luat un ceas in forma de inima cu nu stiu ce aplicatii si.,…=)))Saraca a zis:”Dracu stia ca Alin poate sa fie asa kitchos!Ce cadouri frumoase imi lua biata Simona!”=))Morala: femeile stiu de obicei cel mai bine ce cadou sa ii ia unei femei..si daca n-o cunosc! De atunci se duce fata cu el de mana si ii spune cam ce si cum de frica sa nu descopere noi chestii dubioase despre el. A se preciza ca nu au 14 ani ca sa fie simpatice ceasurile inimi cu sclipici rosu. Nu nuuu, sunt oameni mari si seriosi!:)))

    • Vaaai :)) Daca nevoia o cere, daaaaa! roaga frate pe altcineva sa te ajute sau afla ce vrea femeia. :)) Eu am observat ca al meu ma cam descoase inainte sa imi faca un cadou. :)) Si le nimereste de fiecare data! Eu sunt praf la facut cadouri, stiu ce sa ii iau unei femei, dar pentru un tip habar nu am. Praf, pulbere fina sunt. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s