Despre răsfăț și frumusețe, cu Nivea

Bună!

Mi-am făcut puțin timp să scriu postarea pe la care mă gândeam când mi-a pasat Deena tagul. 🙂

Este vorba despre… cadoul pe care mi l-am făcut singură de Mărțișor și 8 martie.  Vedetele sunt gelul de duș cu ulei de jojoba și aromă de apă de Cocos și balsamul de buze cu aromă de Pepene roșu, ambele de la Nivea. Îmi plac mult de tot produsele lor, însă, nu știu prin ce întâmplare, nu am reușit până acum să încerc vreun gel de duș de-al lor.

Balsamuri am avut destule, cele mai multe cu căpșunici, vreo două cu vișine și unul cu măr sălbatic si acai. Toate mi-au plăcut, cu micuța precizare că după o vreme, câteva luni, își modifică gustul. Dar nu m-a deranjat mult chestia asta cât timp își făceau treaba în continuare.

Nivea gel dus si balsam (3)

Pentru că îmi plac foarte mult cosmeticele cu aromă de nucă de cocos, aproape am țopăit când am văzut în catalogul Nivea un produs nou, gelul de duș cu aromă de cocos. Cam la fel am făcut și când am văzut balsamul de buze. Așa că, atunci când a venit marfa la muncă, am pus gheara imediat pe ele.

Le-am început chiar în ziua respectivă și mă declar impresionată! Cel puțin de gelul de duș.

Nivea gel dus si balsam (5)

Am mai avut geluri de duș cu aromă de cocos, însă niciunul nu avea, în opinia mea, o aromă foarte autentică. Nici cel de la Yves Rocher nici cel de la Dove, cu toate că le-am iubit și pe acelea. Hm… Nivea miroase… nu știu cum să explic. Exact ca nuca aia de cocos rasă pe care o cumpărăm pentru prăjituri, dar mai detectez ceva în aroma sa. Ceva fresh. Ceva care nu te lasă să leșini de dulceața cocosului. Nu știu dacă voi l-ați încercat, dar mie mi se face poftă de suc în timp ce fac baie. :)) Mi se face poftă de suc home made, cu lămâie, grapefruit, portocală și puțin kiwi. Chiar acum când mă gândesc, îmi lasă gura apă. :)) Să trecem peste. Consistența e ușurică, nu e nici prea lichid, dar nici foarte cremos (cum e cel de la Dove de exemplu), face o spumă bogată, minunat parfumată. Nu usucă pielea, nu cauzează reacții urâte.

Să vă spun sincer, nu știu pe unde îl găsiți. Am avut o clientă care s-a plâns că nici unturile de buze nu le-a găsit nici în București, deci habar nu am. Prin supermarketuri, prin magazinele specifice. Costă în jur de 10 lei și are 250 ml.

Cu balsamul e altă poveste. Mă așteptam la altă aromă. 😦 Ceva mai puternic, dulce acrișor. Însă nu, nu e ce m-am așteptat, cel puțin din punctul ăsta de vedere. Are o aromă vagă de pepene, mai degrabă de coajă de pepene. Foarte fresh, nu suficient de tentant, de îmbietor. Însă partea lui bună, foarte bună chiar, e culoarea. E un roz delicat, natural. Colorează buzele discret și le dă un luciu sănătos. 🙂 Zile întregi l-am folosit doar pe el, mi-a plăcut starea pe care mi-a oferit-o. Și el stă bine la capitolul hidratare, eu cel puțin nu am simțit buzele uscate. Nu prea am probleme cu buzele oricum, foarte rar se usucă și am cojițe, deci pentru mine orice balsam e bun.

Micuțul are 4,8 grame și eu l-am cumpărat cu 9 lei.

Nivea gel dus si balsam (6)

CYMERA_20140316_212422

 

Vouă vă plac produsele Nivea? Care e preferatul? Vă aștept cu comentarii. 🙂

Pupic!

Anunțuri

6 gânduri despre “Despre răsfăț și frumusețe, cu Nivea

  1. La mine balsamul de buze de la Nivea e cam frectie:)) Nu stiu de ce niciodata nu m-am inteles cu ele. Iar cele colorate ma scot din sarite pentru ca probabil imi amintesc de vremurile cand erau „rujurile” mele!:)) Gelul ala de dus suna bine si cred ca o sa cercetez un pic problema. N-am mai avut un gel de dus Nivea de vreun an de zile. Cu produsele lor pentru fata iar nu ma inteleg neam dar cele pentru corp mi-au placut intotdeauna!

    • Eu ma inteleg bine si cu chestiile alea la un leu. Chiar le-am folosit ani de zile cand n-aveam bani de ceva mai bun. :)) N-am absolut niciov problema cu buzele, din joi in Paste le simt uscate si crapate. Eu iubesc sa fie colorate, nici nu ma dau cu ele ziua daca nu-s colorate. Ala de noapte e alb, da’ astea de zi tre’ sa fie rosii sau roz. :))

  2. Pingback: Goliciuni de aprilie – Dudă, glumești??? | Bibelou's Blog

  3. Pingback: Goliciuni de iulie | Bibelou's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s