Ștampila cu lipici

Deschisesem de puțin timp magazinul. Nu lucram cu prea multe firme, încă nu eram sigură că puteam să o scot la capăt, să îmi recuperez cheltuielile, să scot ceva profit, să atrag clienții… bine, mai mult clientele momentan, că produse de machiaj vând.

Dar totul arăta așa frumos! Rafturile sclipeau de curățenie, luminile erau bune și îți puneau trăsăturile în valoare, aveam oglinzi mari, niște fotolii confortabile, fetele se simțeau ca în camera lor atunci când intrau în magazin.

Și totuși cum puteam să fac atrag și mai multe cliente în magazin? Majoritatea sunt fete tinere, la liceu, stau pe net, pe facebook… dacă fac niște pliante colorate, pe care șă scriu și adresa blogului meu și pagina de facebook? La urma urmei eu sunt și bloggeriță, despre cosmetice scriu, acolo am fotografii, păreri, s-ar putea inspira din review-urile mele, iar pe facebook ar vedea când primesc marfă.

Până la urmă adresa blogului e prezentă și pe ștampilă, dacă cei ce îmi furnizează marfa pot fi la curent cu părerea mea despre produsele lor prin intermediul blogului, de ce clientele mele, care sunt cele mai importante, nu ar ști despre el?

Așa am făcut până la urmă. Am comandat niște fluturași frumos colorați (nu glumesc, chiar în formă de fluture erau) și cine intra, își putea lua unul dintr-un loc special amenajat. În plus, pe fiecare fluturaș am lipit un eșantion cu fond de ten. A prins destul de bine ideea.

Ziceam ceva de ștampilă. De când eram eu vânzătoare, acum 5 ani și până acum când mi-am deschis propriul magazin, s-a modernizat până și domeniul ăsta. Au apărut noi modele, ștampile pe care poți să ți le personalizezi tu, nu ștampilele alea vechi, clasice, de plastic într-o singură culoare. Da, serios, poți să folosești și fotografii pe ștampila ta. Și uite așa am ales un Printer G7 de la Colop. Am ales să îl personalizez cu o fotografie cu mine, că așa-s eu, narcisistă. Pe verso, niște ojă. Pentru că sunt addicted. În plus, am scris adresa blogului, ea rămânând printată pe hârtie alături de numele firmei, să știe toată lumea de ea. Dacă e personalizare, apăi să fie până la capăt! 🙂

COLOPcolop verso

Era o dimineață agitată. În preajma Crăciunului. Culmea, magazinul era plin de băieți, bărbați, aproape toți grăbiți si neștiutori în ale machiajului. Dar dornici de a bucura sufletul iubitei… soției… mamei. 🙂

Eu eram cățărată pe scaun, încercând să dau jos de pe un raft un set cu ojă și ruj. Ambele roșii. Iubita celui ce mi l-a cerut trebuie să fie o tipă frumoasă și curajoasă dacă poartă culoarea asta și culmea culmilor, el știe exact ce ea își dorește.

În asemenea agitație, cum să îl observ pe el? Am văzut într-o doară cum a intrat tăcut, cu un teanc de dosare în brațe și a așteptat ca „doamna Dana Maxin” să se poată ocupa și de el. Am aruncat un ochi la ceasul de pe perete. 11.25. La 11.30 trebuia să vină cineva să îmi prezinte ofertele unei firme cu care intenționam să colaborez pe viitor. El trebuia să fie. Prost moment și-a ales. Eram nervoasă. Nu reușisem să aranjez marfa, facturile erau neștampilate, ba chiar ștampila mea era aruncată pe micul birou improvizat din magazin. Iar eu eram ocupată cu seturile mele de pe raftul de sus. Cine m-o fi pus să le urc tocmai acolo???

Totul parcă s-a petrecut într-o secundă. Am auzit cum mă strigă cineva:

– Dana!

Vocea o auzeam ca prin vis. O știam de undeva. Am mai auzit-o. Cândva, în trecut… un trecut îndepărtat. Vocea aia gravă, joasă… care îmi încălzea sufletul… ar putea fi…? Nu, nu se poate. N-are cum. A plecat în Spania după ce am terminat liceul. Am coborât de pe scaun și am întors capul. Și totuși era el! Același Călin, înalt, brunet, ciufulit, cu ochii verzi și buzele alea frumoase care îmi jurau acum 10 ani iubire. Buzele alea care mi-au ciobit sufletul când mi-au spus că pleacă… așa trebuie. Și că așa e mai bine pentru noi. Să plece. Să facă bani. Și dus a fost.

Parcă s-a golit instant magazinul. Parcă nimeni nu mai voia nimic, parcă rămăsesem doar noi acolo și parcă toată zăpada de afară se topise. Parcă toată căldura sărbătorilor se adunase în sufletul ăla al meu, amărât și lipit cu scotch.

-Dana! a zis iar. Dana Jugă!

– Chiar ea, am răspuns cu o urmă de zâmbet.

Nici nu mai știu când și cum am ajutat ultimii doi clienți. Nici ce au luat nu mai știu. Știu doar că au plecat și am rămas cu el.

– Nu am știut despre cine e vorba, altfel veneam de luna trecută. Te-ai măritat?

– Am și divorțat. Nepotrivire de… program cu amanta lui. Am păstrat numele nemernicului. Și cum ti-ai dat seama că e vorba de mine înainte să mă vezi?

– Era ștampila pe biroul tău. Ți-am văzut fotografia. Nu îmi venea să cred că ne întâlnim în împrejurările astea. Fără să vreau am gândit cu voce tare.

– Ca să vezi… ce poate face o ștampilă…

Atunci n-am mai rezistat. L-am luat în brațe și în momentul ăla totul în jurul meu s-a evaporat. Aveam iar 18 ani și el mă iubea… și poate că povestea va continua!

Imaginile au fost create aici: http://icd7.colop.com/?home=1

Articolul a fost scris pentru Super Blog 2014.

Anunțuri

4 gânduri despre “Ștampila cu lipici

  1. Ce poveste frumoasa! M-a emotionat si ma regasesc in ea pentru ca si iubitul meu de la 18 ani a plecat in Spania,doar ca eu n-am mai auzit de el de atunci…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s