Mâini fermecate cu unghii colorate

Îmi fac manichiura de pe la 12 ani. Singurică. Am învățat de la mami, iar mami de la vecina, acum mai bine de 20 de ani.
Nu am lăsat niciodată pe nimeni să se atingă de mâinile mele și nici nu am de gând. Îmi place să mă aranjez singură așa cum vreau eu. Și disper un pic în adâncul sufletului când văd doamne cu veșnicele (și mult prea purtatele) unghii false, french.

Într-o lume a culorilor, ele aleg un french semipermanent… bine, nu pot să zic că pe mine m-a cotropit imaginația, pentru că nu îmi plac nici modelele pe unghii. Îmi place doar să schimb culoarea. Cu cât mai des, cu atât mai bine. Azi le am roz, poimâine verzi, peste alte două zile rosii, ca după o vreme să îmi pice cu tronc un bleu ciel. „După buget, coane Fănică!” Ar zice o vorbă mare. Eu aș zice doar „după timp, coane… după timp”.

Nu obișnuiesc să îmi asortez oja la haine, ci mai degrabă hainele la ojă. Nu acord prea multă atenție hainelor (a nu se înțelege că merg cu poșeta pe cap și fusta pe post de poncho), dar manichiura și machiajul trebuie să fie întotdeauna impecabile.

Nici la anotimp nu prea asortez oja. De exemplu, acum, în prag de iarnă tocmai am șters un roz bombon de pe unghii. Am câteva chichițe totuși. Nu port nuanțe de grena închis vara. Că nu mi se pare ok, nu știu de ce. Nuanțele închise sau prea sobre nu intră oricum în categoria preferatelor mele. Prefer nuanțele vii, vibrante, care să îmi scoată mâinile din anonimat. Și așa ținutele mele sunt destul de șterse, măcar cu oja să am și eu o sclipire.

A doua chichiță ar fi legată de roșu. Roșul îl port oricum aș avea unghiile. Scurte, lungi, pătrate sau rotunde. E culoarea mea preferată și tind să o port mai mult iarna totuși. Mi se pare așa… de sărbătoare. Iar pentru că a venit vorba de ojă roșie, ai văzut noile lacuri Farmec Collection 2014? Știi probabil că pe lângă gama permanentă de lacuri ultrarezistente, Farmec lansează în fiecare primăvară și toamnă noi colecții de lacuri de unghii în ton cu anotimpul. Ei bine, deşi toate m-au surprins plăcut, cu colecția nouă s-au întrecut pe ei. Roșul e demențial, Santa’s Here pe numele lui. E un roșu puțin mai închis, arată ca un măr glazurat.

10711052_10152505786683763_1518979176737052088_n*sursă foto

Toate nuanțele sunt frumoase (un verde, un greige, un cupru sidefat, un albastru închis, un negru și un kaki) dar roșul… mmmm! Am avut nenumărate lacuri Farmec, din ambele „tabere” și nu am decât laude. Ba chiar am scris pe blog despre două nuanțe de ojă Farmec. Farmec Collection mai exact.

2013-05-29 09.08.36

2013-06-01 15.07.45

Pentru a avea manichiura de invidiat, unghiile trebuie să fie mai întâi îngrijite. Niciodată, niciodată, nici măcar o dată nu o să îți laude cineva niște unghii roase, hărtănite și cu oja aplicată greșit sau sărită. Și dacă te laudă, să știi că sunt laude false.

Cred că am mai spus asta dar nu mă plictisesc să o repet. De multe ori, căutând pe internet fotografii cu anumite lacuri de unghii, am dat de bloggerițe „specializate” în manichiură, dar care aveau niște unghii boante strâmb tăiate, cu pielițele crescute de puteai să faci tocăniță din ele, cu colțuri rupte, cu oja aplicată și pe piele sau din contră, cu doi milimetri mai jos de cuticule… și probabil așteptau laude. Și uneori chiar primeau, iar mie îmi venea să-mi dau palme.

Și fără să ai treabă cu internetul, cu moda, cu cele mai noi apariții în materie de îngrijire și colorare, trebuie să fii îngrijită. Dar când ai un blog și postezi doar manichiuri, ai grijă de unghiile alea! Dacă nu arată îngrijit, nu le mai fotografia și nu te mai lăuda cu ele, că nu e o dramă să nu ai unghii perfecte (dacă nu te lauzi cu ele).

Există tratamente pentru unghii, chiar am scris despre unul extraordinar, tot de la Farmec. Există baza pentru unghii, cea care hrănește unghia și împiedică exfolierea și îngălbenirea, există top coat-ul care face oja să reziste de două ori mai mult… si chiar și banalul ulei de ricin despre care a auzit toată lumea… deci care e scuza pentru a nu avea unghii de invidiat? Dacă ții neapărat, le vei avea. Nici măcar nu e nevoie să îți pictezi unghiile în culorile curcubeului. Dacă nu ai timp, poți folosi un gel pentru îndepărtarea cuticulelor, un tratament și un lac nude. Și ești gata de plecare în maxim 15 minute. Dar aici intervine voința. Dacă vrei, poți. Dacă nu, nu te plânge.

20141126_202524

IMG_20141124_003340

20141122_140847

20141122_141016

Nu spun că ale mele sunt perfecte, extraordinare şi mirobolante, dar încerc să le mențin aspectul frumușel, curat, să le colorez frumos și să am grijă de ele cum pot mai bine. Prietenul meu chiar mi-a zis că a mai avut prietene înainte să mă cunoască… dar niciuna nu avea manichiura făcută și unghiile așa îngrijite. Ci maxim un lac incolor. A cam crescut pipota în mine. Sunt femeie, îmi plac complimentele, de ce să nu recunosc? 😀

Acestea au fost secretele şi recomandările mele pentru o manichiură cu farmec. Ale tale care sunt?

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2014.

Anunțuri

2 gânduri despre “Mâini fermecate cu unghii colorate

  1. Recunosc ca nu mereu am timp sa imi pictez unghiile. Desi nu duc lipsa de oja. Dar si daca nu sunt ojata, am grija sa arat decent, sa nu am „tarana sub unghii”:)) si sa nu sochez audienta daca se uita la mainile mele. Sau daca am 2 minute, dau macar un lac din ala „laptos” de french cat sa arate unghia curata si uniforma. Tot mai bine decat nimic. Unghiile false cu french nici pe mine nu ma incanta deloc, dar na, fiecare e liber sa faca ce pofteste. Imi place foarte tare ultima nuanta de oja, cea roz cu irizatii!:)

    • Eh, am vazut si cucoane calumea, spicluite pana la ultimul fir de par, dar cand te uitai la mainile lor, soc si groaza! Da, unele chiar au negru sub unghii. Apai da-o in ma-sa de treaba, ce inseamna asta? :)) Vorba ta, macar un laptosel acolo, macar sa fie curate bai vere!
      Ojuca mea e nr 23 si la blitz se vede roz, la lumina naturala e un rosu „diluat” cu sidef auriu, are mai multe feţe. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s