Super Blog. O competiție care lărgește orizonturi și stimulează creativitatea

Pe dragul nostru candidat l-am cunoscut primăvara asta. Aveam impresia că anul trecut, dar nu. Primăvara asta s-a întâmplat. Toată lumea vorbea despre el. Citeam articole peste articole, povești frumoase și fermecate pe multe-multe bloguri! Nimeni nu îl vorbea de rău. M-am gândit că-i bun și am zis să vorbesc și eu despre el. Dar, ghinion, competiția începuse deja și eu nu mai puteam participa la toate probele, deci nu mai puteam fi finalistă.
Ori, eu mă bat sau nu mă mai bat deloc? Când intru în horă, intru trup și suflet, lacrimi și sudoare, nu intru doar de dragul distracției. Distracția oricum vine, asta aveam să aflu pe parcurs.
Am lăsat-o pe data următoare. Toamna asta, domnul Super Blog, căci despre el discutăm, a apărut din nou în raza mea vizuală. Promitea premii frumoase, bogate (dar nu ca mită electorală, ci ca răsplată dreaptă a eforturilor celor ce-l susțin și au încredere în el) și stabilirea unor legături frumoase între cei ce-i sunt alături. Am zis „asta-i șansa mea, păi ce mama mă-sii!” Și într-o zi când am plecat mai devreme de la serviciu (așa, ca azi), am anunțat cu surle și trâmbițe că voi fi alături de el în perioada următoare. Să afle lumea de el, să îi dea un vot de încredere, păi ce, noi ne jucăm aici?
În prietenii nu prea mai credeam eu, dar domnul Super Blog mi-a arătat că greșeam. Curând mi-au devenit simpatici câțiva „colegi” de concurs și am zis că a meritat totul.
Super Blog te bagă într-un vârtej. Un vârtej cu de toate, bucurii, tristeți și un strop de invidie. E despre oameni, e normal să fie așa. Oamenii nu pot fi în totalitate buni sau în totalitate răi. Unii au gura mai mare, unii sunt mai simpatici, alții mai… răutăciosi, dar în ansamblu noi, „copilașii” superbloggeri suntem al naibii de interesanți. Super Blog nu doar promite. Super blog chiar reușește să adune o mână de oameni diferiți, cu idei diferite, din domenii diferite, le dă o temă și îi pune la scris, fiecare cum se pricepe. Și e haios și interesant să citești despre același produs din perspectiva unui bancher, a unei casnice, a unui poet și a unui actor. Și ne și premiază. Cum să nu ne placă?
Spuneam ceva despre un vârtej. Da, e un vârtej frumos care te vlăguiește. Azi ai probă, mâine notă, răspoimâine deadline. Aproape în fiecare zi se întâmplă ceva. Și la sfârșitul a două luni de competiție ieși (mai mult sau mai puțin) mulțumit și cu câteva cunoștințe noi și chiar dacă nu te-ai ales cu ceva concret și palpabil (la premii mă refer, doh, că doar nu-s ipocrită să zic că nuuuu, eu nu am vrut să câștig) ești mândru de tine că ai rezistat și ți-ai îmbogățit cunoștințele. În plus, îți dai seama ce trebuie să îmbunătățești la propriul stil de a scrie.
Observați deci, dragii mei, că Super Blog merită. Merită să îl alegeți. Pentru că Super Blog nu e doar de fațadă. Super Blog e serios.

E serios pentru că adună o mulțime de sponsori renumiți, cu ani de muncă în spate, e serios pentru că are parteneri media la fel de serioși, e serios pentru că ne dă de scris pe teme simpatice și ne lasă să ne dezvoltăm imaginația în voie. E serios pentru că ne oferă șansa de a interacționa între noi, de a glumi și de a crea noi legături. Ca sa nu mai spun ca și tu ai șansa de a deveni blogger partener.

Eu îl votez drept cea mai mișto competiție pentru bloggeri. Tu mai stai pe gânduri?

Dacă încă ești indecis, te invit să îmi auzi lătratul la lună AICI. Ca să vezi ce poate face omul de dragul unui „catindat”.

P.S. Ca să nu fiu trasă de perciuni, menționez că sursa negativului e ACEASTA.

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2014. Și e ultimul. 😦

Anunțuri

5 gânduri despre “Super Blog. O competiție care lărgește orizonturi și stimulează creativitatea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s