Lip&Cheek Velvet – review

Salut!

Pentru că am fost apostrofată dis de dimineață că mi-am abandonat cămăruța virtuală, am venit în forță cu un mic review (eu zic mereu „un mic review” pentru că nu știu exact cât de explicită sunt când vorbesc despre produsele cosmetice și parcă mi-e teamă mereu să nu uit ceva, așa că „mic review” se potrivește mai bine, zic eu).

Am ales ca temă de pălăvrăgit un produs tare drag mie, primit de la o fată la fel de dragă, Adina (sau Meg 🙂 ). Adinuța a reușit să mă surprindă și să mă bucure și mai mult pentru că pe lângă produsul așteptat, mi-a mai strecurat câteva atenții bune bune, dar despre ele în curând. 😀

Bun… minunăția este… The Body Shop Lip&Cheek, în nuanța 40, Poppy Red. Sau mai pe românește, batonașul grăsun. 😀

Acest rujuleț face parte din noua colecție, Smoky Poppy și conține… extract din petale de mac. Tentant până aici, nu? Din ce am mai citit, gama respectivă conține și o apă de toaletă, un gel de duș, unt de corp, exfoliant pentru corp, ulei de masaj, bombițe pentru baie… plus seturi gata de oferit.

Dar să revenim la batonașul meu grăsun.

Eu, după cum am mai zis, am primit de la Adina nuanța 40, Poppy Red.

Intrând pe site-un oficial The Body Shop, am găsit următoarele informații despre rujurile minune:

„Ofera buzelor un boost de culoare si pometilor tai o stralucire naturala imbujorata cu primele noastre rujuri-creion ‘chubby sticks’. Disponibile in 5 nuante delectabile ‘must have’, invaluie buzele si pometii lasandu-le catifelate si fine. Parfumul de mac te va binedispune instant!
• Aspect mat
• Textura catifelata decadenta
• Cu ulei de marula obtinut prin Community Fair Trade”

Cum mi s-a părut mie?

Hmmm…

  • în primul rând, îmi place dubla sa întrebuințare. Îl folosesc și pe buze și pe obrăjori, deși roșul pe obraji mă cam speria;
  • culoarea sa, deși puternică în tub, odată aplicată pe piele e destul de naturală, hai să zicem că e între un balsam de buze colorat și un ruj. E un roșu purtabil, de zi, natural și proaspăt ca o petală… de mac, evident. Sau de lalea;
  • folosit pe post de blush are un aspect natural, deși mă așteptam la ceva foarte puternic;
  • textura sa e ușoară, cremoasă, dar nu uleioasă (probabil tocmai pentru a putea fi folosit cu succes și pe post de blush);
  • aplicat pe buze, devine mat;
  • se aplică ușor și pe buze și pe obrajori. Pentru ei folosesc degetele din dotare;
  • nu usucă buzele;
  • se simte ușor și catifelat pe buze;
  • mirosul… ooooh, Dumnezeule, mirosul e divin! Discret, ușor pudrat, ușor retro, dulceag… oare apa de toaletă miroase la fel?

Ca minusuri aș putea spune că nu rezistă foarte mult pe buze și se strânge puțin în locul unde se unesc buzele… dar pentru mine nu e o problemă. Îmi place prea mult ca să mă împiedic de aceste micuțe probleme. 🙂

Per ansamblu, rujul mi se pare superb, blush-ul mi se pare la fel de minunat și voi folosi în continuare batonașul meu grăsun în ambele scopuri.

CYMERA_20150225_173920

Se poate observa ca efectul e foarte natural, nici nu se observă că am dat cu ceva roșu totuși. E ca și cum aș fi primit un compliment. 🙂

CYMERA_20150225_174407

CYMERA_20150225_180829

Ce spuneți, vă tentează un mac roșu, proaspăt și catifelat?

Dacă da, îl găsiți și pe site-ul The Body Shop, la prețul de 63 de lei.

Puuupicici!

Anunțuri

4 gânduri despre “Lip&Cheek Velvet – review

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s