Minune aromată

Cu toții știm că există școli speciale, unde copiii ce au acest dar minunat, darul magiei, sunt învățați cum să își perfecționeze abilitățile și să își dezvolte cunoștințele. Dar ceea ce nu mulți știu e că pasul următor, un fel de… nivel superior al școlilor magice, e Academia. Academia e un fel de facultate, dar o facultate pentru vrăjitori. Există tot felul de Academii, cum ar fi cea de Muzică Magică (acolo merg nimfele de obicei), cea de Bucătărie Magică (unde credeați că au fost inventate celebrele macarons?), cea de Film Magic (nouă în filme ni se prezintă drept „efecte speciale”, dar e vorba magie pură) sau de… Parfum Magic. Sau poate credeați că parfumurile sunt create de chimiști în laboratoare plictisitoare? 😀 Nimic mai fals.
În spatele fiecărui parfum stă un suflet vioi și priceput de vrăjitor sau vrăjitoare. Fiecare parfum e născut din mânuțele fermecate ale unui fost sau actual student al Academiei de Parfum Magic.
Sunt sigură ca ați auzit de Katy Perry… da, da, tipa care „a pupat o fată” și speră ca prietenul ei să nu se supere. Ei bine, ea a absolvit cu onoruri Academiile de Muzică (cu ocazia asta aflați și că e din neam de nimfe) și Parfum. Este de asemenea câștigătoarea premiului „Voal de arome”, ediția trecută, prin crearea parfumului Mad Potion care e cu adevărat o nebunie totală! Puternic și cu tupeu, nebunatic și jucăuș, parfumul lui Katy va rămâne unul dintre parfumurile vedetă ale Academiei noastre și va fi greu de egalat.

superblog-katy-perrys-mad-potion-coty-sponsor-superblog

Ei bine, anul acesta aș vrea să pun eu mâna pe premiu. Dar mai întâi să mă prezint. Numele meu e Marley, sunt studentă a Academiei de Parfum și sunt pregatită să cuceresc lumea cu o nouă mireasmă. Dar mai ales… prin acest parfum să vorbesc despre EL, despre NOI.
Vreau să creez un parfum bazat pe sentimente, senzații și căldură… ceva care să apropie oamenii și să îi facă fericiți.

Ei bine, să începem! M-am gândit la un parfum puternic și sensibil în același timp, asemănător unei fete care se machiază și se aranjează pentru prima întâlnire cu băiatul visurilor. Apariția e de senzație, dar doar ea știe ce bătălii se dau înăuntrul ei și câte emoții îi fac sufletul să tremure.

Nu mi-a fost greu, pentru că m-am gândit la EL și la asemănările dintre noi. Am făcut magie în ceaunul meu, iar prin magia mea sper să aduc bucurie în sufletul altor milioane de fete îndrăgostite.

Parfumeriile îl vor prezenta drept un parfum floral-fructat, cu o piramidă olfactivă ușor atipică… având ca note de vârf neroli, pară și coacăze negre. Notele de mijloc – sau inima parfumului – sunt compuse din tuberoză și violetă, iar în dry-down, sau notele de bază găsim mosc, bujor și lemn de agar (sau oud, un lemn rășinos, de esență tare, cunoscut drept cel mai scump lemn din lume, în acest moment e printre cele mai folosite arome în parfumerie).

Iar reclama va suna cam așa, deja știu cum va arăta… ”Neroli, obținut prin distilarea florilor de portocal amar, alături de pară și coacăze, reprezintă un start perfect pentru o zi specială. Pe măsură ce parfumul se așează pe piele, tuberoza senzuală, carnală și neastâmpărată își face apariția, temperată ușor de prospețimea florii de violetă. În dry-down, precum o seară liniștită, apar notele de bujor firav, mosc și oud.”

Oamenii vor fi ori uimiți, unii îl vor iubi, poate alții îl vor urî, dar nimeni nu va rămâne indiferent. Pentru că am creat un parfum care să impresioneze…

Ceea ce nu vor ști ei, de fapt… e că „rețeta” parfumului e alta. Am pus în el un răsărit, primul zâmbet fugar pe care i l-am oferit LUI și un strop de dor, întâiul fior al iubirii care m-a înțepat ca o săgeată înveninată. Am adăugat tupeul cu care i-am făcut prima declarație și ploaia de vară care ne-a prins îmbrățișați. Am lăsat la urmă, pentru eternitate, ultimul apus, cea mai de preț mângâiere, echilibrul și mulțumirea pe care mi le oferă zi de zi – lucrurile cele mai de preț, pentru eternitate.

One love… one day

By Marley

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

Sursă de informare: http://www.fragrantica.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s