Dusă cu banda

În față aveam televizorul pornit pe un post culinar, pe urechi căștile din care urla melodia mea preferată pentru alergare. Culmea, deși se numește „Impossible”, pe mine mă motivează.

Pe fundal, dincolo de căști, auzeam un bâzâit dubios, dar nu am dat atenție. Alergam pe bandă de parcă eram Gabi Szabo. Sau cel putin așa îmi imaginam eu. Bâzâitul încă se auzea, așa că am oprit banda și m-am întors. în spatele meu stătea un fel de Vin Diesel mai tânăr care îmi vorbea cu o mutră răutacioasă, cu ochii pe jumătate închiși.

– Ați spus ceva? l-am întrebat.
– Da, spuneam că alergi ca o plăcintă pe banda de la supermarket.
– Poftim?
– Nu mai pofti, că uite unde te aduc poftele.

Era incredibil. Cine e tipul ăsta și cum își permite să mă jignească?
Chiar când mă pregăteam să îi zic ceva de dulce, tipul a început să râdă. Băăăi nene, matale ești cam dubios!
Se pare că mă uitam ca mâţa în calendar, că și-a înghițit râsul și a venit către mine cu mâna întinsă și cu o figură mai amabilă.

– Scuze dacă am fost cam dur. Dar problema e că voi sunteți la fel. Toate. Vreți să slăbiți, dar nu sunteți dispuse să depuneți efort.
Îl intrerup.
– Ba vă rog să mă iertați, dar dacă sunt aici înseamnă că sunt dispusă să depun efort. Sau vi se pare că dau atâția bani pe abonament doar de plăcere?
– Îmi pare rău, serios. Așa sunt eu, mai glumeț. Lasă-mă să îți explic. Ideea e că ar trebui să îi pupăm picioarele lui Sir William Cubitt dacă ar mai fi trăit.
– Și el ar fi… cine?
– El ar fi cel care a inventat banda de alergare. Dacă nu era el, noi acum alergam în frig afară. Mai ceva ca deținuții. Sunt sigur că nu știai că banda de alergare a fost inventată pentru deținuții englezi ca o măsură de pedeapsă, tortură, spune-i cum vrei tu. Erau obligați să meargă câte 6 ore pe zi pentru a pune în funcțiune morile. Or, nouă ni se pun la dispoziție toate condițiile ca efortul fizic să nu fie chiar un chin și uite ce facem!

– Ce facem?

– Ne batem joc! Te uiți la posturi culinare și pariu că te gândești la vreo prăjitură cremoasă în timp ce te prefaci că alergi!

– Mă pre… ce?

– Preeeefaci! Ar trebui să te uiți puțin în oglindă când spui tu că alergi. E o lălăială! O faci doar ca să fie făcută, eventual ca să dai un check-in de la sală. Lasă televizorul și concentrează-te pe ce ai de făcut! Hai, mai cu spor, că nu mușcă din tine cauciucul ăla! Gândește-te că fără el ai fi la -15 grade, înfofolită, alergând prin zăpadă. Să îți spun câte ceva și despre benzile transportoare pe care stai tu acum și despre importanța lor în viața noastră? Asta ar însemna că trebuie să le mulțumim și celor care zeci de ani au încercat să obțină „formula” ideală pentru cauciuc.

Ok, îmi iau inima în dinți și îl întreb. Prea e vorbăreț și mie nu îmi plac oamenii care vorbesc mai mult ca mine.

– Mă scuzați, dar cu cine am… onoarea de fapt?

– Mihai Dobrescu. Administratorul sălii.

– Vă văd destul de interesat de aspectele astea… cauciuc, benzi transportoare… mă gândeam că administratorii de săli se gândesc mai mult la bicepși și cocktail-uri proteice.

Era rândul meu să îl înțep între coaste. În schimb, a râs. Ciudat om…

– Fratele meu lucrează la o firmă care produce benzi transportoare, Elastimpex România. În fiecare seară ne bombardează cu informații despre ce fac ei acolo. Dar nu o să îți detaliez prea mult, presupun că nu te interesează să îți dau detalii tehnice despre benzi transportoare cu inserție textilă, metalică și altele. Ideea principală ți-am prezentat-o deja. Nu e nevoie să știm cu toții prea multe detalii, ci să realizăm că fără ele am fi fripți.

– Da, ce-i drept, chiar toți oamenii de pe planetă merg la sală, nu? îi zic, cu un ușor sarcasm.

– Vezi că nu mă urmărești cu atenție? Nu toți oamenii de pe planetă merg la sală, dar benzile astea nu sunt prezente doar în sălile de sport. Gândește-te că despre aceleași benzi vorbim și în cazul supermarketurilor. Dacă ai fi o plăcintă, după cum am glumit mai devreme, cum ți-ar plăcea să fii transportată la casa de marcat? În brațele unui ceafă lată, sau pe o bandă? Dacă mergi la magazin nu te gândești cât îți ușurează treaba banda de la casă? Cum ar fi să golești coșul dintr-un foc pentru a-ți fi scanate produsele și apoi să îl umpli la fel de repede pentru că cineva așteaptă în spatele tău?

– Mda, la asta nu m-am gândit până acum.

– Și nu vorbim doar despre asta. Sunt și benzile din fabrici. Fără ele ar fi producția redusă drastic. De mâncat toți mâncăm. Și apoi ajungem la sală. Vezi că oricum o dai, tot la benzi ajungi?

A reușit să mă captiveze. Dar tot mă simt cam ciudat. Ca la o conferință sau ceva de genul ăsta.

– Păi… nu știu ce să zic. Mulțumesc pentru informații și pentru subiectul ăsta care îmi dă de gândit.

– Nu ai pentru ce. Hai, sus pe bandă și dă tot ce ai mai bun. Bucură-te de invențiile astea, că fără ele… știi tu. Fripți.

Și din ziua aia am ajuns să alerg pe bandă câte o jumătate de oră zilnic. De la 5 minute, cât puteam când l-am întâlnit pe „domnul profesor în ale cauciucului”.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

*surse de informare: http://www.wikipedia.ro, http://www.descopera.ro, http://www.destepti.ro

Anunțuri

4 gânduri despre “Dusă cu banda

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s