Povestea Morcoveței

Salut, eu sunt Liliana, dar răutăcioșii îmi spuneau Loli Morcoveață sau Loli meclă de sfeclă.
Asta din cauza părului meu arămiu și din cauza feței mele roz și plină de coșuri. Eu nu mă supăr, știu că nu în aspectul fizic stă valoarea unui om. De-aia am încercat în adolescență să nu mă sinchisesc prea tare de problemele pe care le aveam cu tenul.

Așa că în ciuda fetelor cu ten de porțelan care mă tot împungeau în coaste și mă strigau „Hei, Loli meclă de sfeclă, te-ai exfoliat cu motosapa?”, eu mă simțeam bine… sau oarecum bine. Eram isteață, învățam bine și așa coșuroasă cum eram, se înverzeau de invidie când mă lăudau profesorii.

Dar karma, bat-o vina, mă lovea mereu când îmi era lumea mai dragă.

În clasa a douăsprezecea, în ziua banchetului, m-am trezit binedispusă și abia așteptam petrecerea. Pielea mea arăta oarecum decent de câteva zile și deja mă imaginam prințesa balului, un fel de Cenușăreasa modernă.

Am țopăit într-un picior până la baie și când m-am uitat în oglindă… ditamai monstrul îmi apăruse pe vârful nasului și alți câțiva monstruleți pe bărbie și frunte. Perfect. Acum și-au găsit să facă petrecere pe fața mea. Se pare că se bucură și ei că mi-am luat rochie nouă și vor să fie prezenți și în centrul atenției diseară. De parcă nu ar fi fost vedetele de câțiva ani… un moment nu mă lasă și pe mine să strălucesc!

Nu am avut ce să fac, vă dați seama… mi-am pus rochița nouă, m-am aranjat cum am știut eu mai bine și am încercat să acopăr urații ăia roșiatici. Nu s-au lăsat acoperiți nici cu cel mai cel fond de ten. Ce era să fac? Am plecat așa.

La petrecere am încercat să mă distrez și să fac abstracție de glumele nesărate ale celorlalți, mai ales că era și Emil acolo și nu voiam să fac vreo gafă în fața lui. Emil era durul clasei, dar altfel era băiat de treabă, sau cel puțin așa părea. Și frumușel foc.
L-am văzut fixându-mî cu privirea. S-a apropiat de mine. Am înghețat.
– Loli, ce drăguțică ești azi!
– Serios? – l-am întrebat, plină de speranță.
– Foarte serios, uite, cred că te transformi în cartof! Mie îmi plac cartofii… prăjiți.
Cu ochii în lacrimi, l-am privit îndepărtându-se râzând în hohote.
Așa deci, Emil. Și tu!

Cu fața mea de sfeclă brăzdată de lacrimi, am plecat acasă. Nu avea rost să rămân printre acei oameni care mă insultau incontinuu.

Mama s-a speriat când m-a văzut plângând. I-am povestit printre sughițuri ce s-a întâmplat și cum nu mai suport pe nimeni din școala aia.
Mama m-a „certat” blând, mi-a spus să nu îi mai ascult, că eu oricum sunt frumoasa ei și o să scap eu și de problema asta. Mi-a promis că mergem la cumpărături cu condiția să nu mai cumpăr de capul meu toate prostiile găsite prin toate cataloagele.

A doua zi eram amândouă la farmacie. Am rugat-o pe doamna de acolo să ne recomande ceva pentru nesuferita problemă pe care o aveam.
Farmacista m-a privit cu blândețe și mi-a explicat că au niște produse noi, produse românești de calitate, Gerovital H3 Derma+ se numește gama. Sunt create pentru tenurile cu probleme.

Nici nu am mai stat pe gânduri. Am cumpărat o apă micelară, un gel spumant purifiant, o cremă antiacneică și cu ele am început o rutină de îngrijire a tenului nouă, sănătoasă. În câteva luni aveam tenul sănătos și „mecla de sfeclă” era deja de domeniul trecutului. Acum îmi iubeam pielea.

Am început facultatea, mi-am făcut prieteni și chiar m-am înscris într-un concurs ce avea ca premiu o excursie în Spania și am și câștigat! O excursie cu caracter cultural, ce avea ca scop vizitarea muzeelor și a altor obiective importante.

– Deschide-ți aripile și zboară, Loli! Fii o mândrie românească! Fii copilul educat și bun pe care l-am crescut! Drum bun, frumoasa mea!
După o zi obositoare, după câteva muzee vizitate și un parc… mă relaxam într-un restaurant pe malul mării, cu un cocktail delicios. Mă simțeam frumoasă deși eram atât de obosită…

Deodată îl văd. Același Emil. Se uită zâmbitor. Se apropie.
– Hola! Que tal?
– Bună, Emil!
– Ne cunoaștem?
– Loli cartoafa, incântată!
– Loli? Oau, cum te-ai schimbat! Ești superbă! Pot să iau loc? Să iți ofer ceva de băut! Muchacho!
Eu tocmai dădeam să mă ridic de la masă pentru că prietenul meu plătise nota și îmi făcea semne să mergem.
– Îmi pare rău, trebuie să plec. Mă așteaptă la ușă cel ce a fost lângă mine când toți încă râdeau de mine. A apărut după ce m-ai facut tu să mă simt ca ultimul om. Și a rămas lângă mine și când arătam ca un cartof și când arătam ca un morcov și acum… când nu mă mai recunoaște nimeni dintre „perfecții” din liceu. La revedere!

M-am ridicat și am plecat, lăsându-l cu gura căscată.

Iată că nu numai mie îmi dă palme karma. Specialiștii Gerovital m-au făcut prietenă bună cu ea, nu?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s