Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 :)

Mă uit când la clasament, când la notele mele, când la pagina de facebook unde mă ciondănesc în continuare cu „duduiu”.

Dacă scriam articolul ăsta acum câteva zile, sigur ieșea ceva lacrimogen și cald și plin de emoție. Dar îl scriu azi, într-una din zilele mele nasoale și obositoare. Și iar îmi vine să mă dau cu capul de pereți că nu am câștigat nici măcar o ceapă degerată în urma unui concurs de două luni, concurs ce mi-a mâncat sufletul, „ficații”, „pipota” și nervii. Ca să nu mai pun la socoteală heităreala maximă pe „duduiu”.

Eu am mai spus-o de un milion de ori și o voi repeta de câte ori va fi nevoie. Sunt competitivă și invidioasă. Încerc să nu îmi bag unghia „de vrăjitoare” (cum mi-a zis o cititoare în comentarii) în gât când văd că articolu’ ăla în care mi-am pus sufletul și creierul pe tavă nu a luat decât șaijcinci de puncte (gen…) și premiul ăla la care visam a fost suflat de duduiu care se fălește tot ca un cocoș nou într-o curte cu găini de rasă. Încerc să felicit câștigătorii, dar nu pot. Cum să felicit pe cineva când eu crăp de invidie că deh, voiam să câștig și eu ceva mititel acolo, să nu zic că am participat degeaba. Bine, s-au adunat câteva (chestiuțe parfumate, chestiuțe delicioase, chestiuțe frumoase și utile), dar nu ca premii pentru articolele mele. Și eu tocmai asta aș fi vrut. Da’ vine ea și vremea mea. Da’ ce ceapa căprii mă-sii, da’ ce… eu nu știu să joc? :))

Acum că mi-am vărsat năduful, să începem. A, nu începusem deja? Nu. Era doar începutul începutului.

Lăsând heităreala mai la o parte, cumințică, într-un colț, SuperBlog e pentru mine un fel de virusache de care nu mă vindec. Am participat anul trecut, în primăvară am scris pentru jumătate din probe, iar acum am dus competiția până la capăt. Bineînțeles, motorul a fost „hai că poate la următoarea probă oi câștiga și eu ceva”. Dar vax, veneau notele și eu tot urlam la lună ca un câine turbat.

Partea cea mai bună a fost cea legată de oameni. Bă, oamenii sunt faini. Colegii mei de suferință, de deadline-uri, de note, de efcinciuială, de bârfă pe grupul dedicat SuperBlogului. Organizatorii sunt faini. Săraca și mititica de Claudia, cum s-o descurca ea cu zeci de oameni (care furioși, care bucuroși, care tari în gură) nu am habar. Dar o admir pentru că reușește de fiecare dată să ne țină în frâu. Și oamenii care au făcut parte din anumite jurii sunt faini. Majoritatea. Mulți au fost cu noi pe grup, ne-au explicat, ne-au suportat. Dar, DAR!

Alți oameni m-au dezamăgit. Și vorbesc tot despre juriu. Cum a fost de exemplu juriul de la proba propusă de Banca Transilvania. Ne-au dat niște note de tot spanacul (iertare, nene spanac), și-au permis să spună chestii despre noi și când a venit vremea contestațiilor (avem dreptul la 3 contestații pe parcursul concursului) au trimis același răspuns tuturor, singurul lucru personalizat fiind numele. Dragii mei de la Banca Transilvania, sper că nu tot așa vă tratați clienții. Eu nu vreau să am de-a face cu voi niciodată. Mulțumesc frumos pentru notă, spălați-vă cu ea pe cap.

Sau cum a fost juriul de la Farmec. Farmec, vechii mei prieteni. Dragii mei dragi pe care îi lăudam cu orice ocazie. Anul trecut am luat un premiu de la ei, la prima probă din SuperBlog. Anul ăsta ori sunt alte persoane în juriu, ori nu știu ce vor, ori n-am idee ce se întâmplă. Povestea pe scurt: am luat nota 90 și m-a deranjat nu nota în sine, ci nota unui alt participant care pare că a participat în bătaie de joc la concursul ăsta. Practic, articolul lui pentru proba Fermecată e plin de greșeli gramaticale, e total lipsit de sens, nu face cinste nici produselor nici marelui nume Farmec. Și totuși, a luat nota 90. Asta în timp ce eu am făcut frumusețea aia de articol cu Morcoveața. Am făcut contestația, le-am spus ce aveam pe suflet, i-am întrebat cum pot să acorde aceeași notă acelui articol absolut penibil și lipsit de sens. M-am simțit ofensată. Ei, dragii de ei, au înțeles că eu vreau notă mai mare, drept urmare mi-au spus drăgăstos că ar fi vrut să citească în articolul meu mai multe detalii despre produse (asta după ce pentru celelalte probe făcusem astfel de articole și nici așa nu le-a plăcut). Dragii mei, vă repet și aici. Nu voiam nota mărită, nu voiam premiul vostru (să zic sincer, nu aveam ce face cu el, pentru că momentan folosesc altceva). Doar voiam să îmi spuneți ce a avut articolul acelui agramat atât de șmecher încât i-ați dat magnificul 90. Voiam un răspuns la întrebarea mea, nu la ce vreți voi. Drept urmare, cu tot respectul pentru produsele Farmec și pentru firmă în general, eu nu o să mai scriu despre produsele lor aici. În condițiile în care eu am câteva produse consumate lunar, dar le arunc pur și simplu fără să le menționez pe blog. Cu excepția probelor viitoare pentru SuperBlog, acolo nu pot să mă eschivez, că îmi place să colecționez diplome de finalistă. :))

În general, cu tot stresul și cu toți nervii și cu toată invidia mea, notele nu au fost rele. M-am învârtit în jurul notei 90 la multe probe. Nu e deloc rău. Doar că știți vorba aia… „să ieși pe locul doi nu înseamnă decât că ești primul dintr-un lung șir de învinși”. Deci notele au fost bune, doar că au fost altele mai bune. Și bravo lor, na că mi-am făcut curaj. Poate data viitoare se aliniază planetele și în favoarea mea, mwhahaha.

Dincolo de note și probe și premii, sunt, cum am spus și mai sus, oamenii. După toată nebunia asta am rămas cu ei. Când am început concursul de anul ăsta, în urma unui pariu cu duduiu, i-am zis „băi, vezi să nu te bagi prea mult în vorbă pe grup, că nu mi se par prea glumeți, dacă nu îți înțeleg glumele?” – noi fiind un cuplu eeeeextraordinar de glumeț și zurliu. Te-am mințit, dragul meu. Cel puțin parțial. Cel mai mult mă temeam să nu te placă prea mult și să mă dea pe mine la scârbe. :)))))

Anul ăsta am decis să mergem și la Gală, Gala fiind în București, la hotelul Golden Tulip Times. Am ajuns la hotel după ce l-am purtat pe duduiu prin mall-uri, ne-am cazat, camera era superbă, curată, dotată cu toate nebuniile.

În timpul pregătirii pentru mare întâlnire, am auzit bătăi în ușă. Cine eraaa? Era Alina și încă cineva (nu știu cine, eu nu le-am văzut, dar duduiu a recunoscut-o doar pe Alina). Băi, știți de ce nu am ieșit? :)) Pentru că eram îmbrăcată în cămașă de noapte cu Moș Crăciun și încălțată cu pantofi cu toc. :))) Mi-a fost jenă să ies la ușă așa. Sorry, sorryyyy! :3

În două ore eram sus, în sala unde se ținea festivitatea propriu-zisă. Acolo am luat cel mai mare șoc. Coleguții noștri au venit spre noi, Ianolia m-a îmbrățișat (fetiță, te iubesc!), Ioana, Alina, Olimpia, Raluca, Rudia, Daniel, Claudia, Raluca, Aniela, Agu, Petruța, frumoșilor, ați fost minunați și datorită vouă mi-au mai pierit emoțiile. Toți ați fost minunați, sunteți niște oameni de nota 100.

A urmat momentul când a trebuit să zic câteva cuvinte la microfon și am zis că leșin de emoții. Nici acum nu știu ce am zis. Înregistrarea nu am urmărit-o.

12376740_911594282258025_2524995628707881691_n

Au fost și câteva surprize. Rudia, Petruța, vă mulțumesc că m-ați pomenit și că m-ați făcut să mă simt importantă.

A urmat petrecerea din Berăria H unde a cântat un oltenițean de-al meu. Na că am fost doi oltenițeni în berăria aia sâmbătă. Am avut două mese mari, numa și numa pentru SuperBloggeri, fix în fața scenei. L-am cunoscut și pe Emil. 🙂 După nițică bere mi-a venit pofta de jucat și am dansaaaaaaaaaat până am zis că pic de somn și ne-am întors la hotel. Cine mă cunoaște, știe că nu am mai fost la o petrecere de doi ani și ceva (nu sunt eu cu astea) deci e maaaaare lucru că m-am ridicat eu să dansez. :)) Mi-a plăcut muuuuuuuult de tot, mai vreau.

Superbloggerii mei am auzit că s-au urcat pe mese până la urmă, acum îmi pare rău că nu am mai rămas.

Bun, să și închei, că am lălăit cam mult.

Concluzia e că dincolo de stres, de neînțelegeri, de cele câteva nedreptăți, de oboseală, eu mai vreau. Pentru prieteniile frumoase pe care le-am legat.

Și doh, logic, și pentru premii. :)) Doar că data viitoare o să o las mai moale. O dăm pe glume, poate iese bine.

Vă mulțumesc!

Anunțuri

14 gânduri despre “Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 :)

  1. Am vorbit cu cineva dimineata, la plecare, de faza cu ”chestiile” scapate de Transilvania pe platforma de jurizare. Nu aveau cum. Acolo se baga doar cifre, in cazul notelor si raspunsuri gen comentarii pe blog pentru contestatii. Nu se pot incarca fisiere, poze, clipuri sau alte cele. Nu aveau cum sa spuna lucruri urate despre noi, pt ca platforma e manuala, n-ai cum sa ”scapi” informatii nedorite.

  2. Bravo ma, cat va plac eu pe voi, de mine n-ai zis nimic, nimic! :)))
    Nici macar ca v-am batut in usa si chiar voiam sa te pup… dar daca n-ai iesit din camera… eu am avut initiativa. :))

  3. NU! :)))
    Am editat articolul. Acum stii de ce nu am iesit la usa. :)) Mi-a fost rusine. Mi se udasera pufosii cu care stateam in camera, a curs dusul pe ei, asa ca am luat tocurile. Aratam ca un ren. :)))

  4. Pingback: Acest blog este… SUPER! | Blog neinspirațional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s