Poartă spre trecut

Se întâmpla pe la mijlocul anilor ’50. Era tânără, subțirică, brunetă și „drăcoasă”, așa cum îi spun și azi cunoștințele vechi.

Făcea parte din trupa de dansuri populare a șantierului unde era angajată. Așa era pe vremea aia… șantierul avea echipă de fotbal, trupă de dansuri… un fel de majorete în costum popular, cum îmi place mie să le numesc.

Făceau excursii peste tot în țară, participau la concursuri, turnee și alte minuni. O dată, iși amintește ea, au fost la vecinii noștri din Turtucaia, Bulgaria (Tutrakan, dar noi așa îi spunem pe-aici).

DSCN1537

„S-au îngrămădit turtucăienii să ne vadă! Toți erau în port, că veneau româncele! Care mai de care trăgeau de noi să ne întrebe dacă îi cunoaștem pe alde Cutărescu, pe alde Ixulescu, rudele lor care erau plecate de mult timp în România. Băieții se băteau pe noi, care să ne ofere prăjituri, care bomboane, sucuri. Fetele se ofereau să ne ia acasă la ele peste noapte. Ne lăudau, spuneau că suntem frumoase și că suntem îmbrăcate minunat. Eram toate în costum popular.” – mi-a povestit.

„Pe mine m-a luat acasă Tatiana, o fătucă blondă, pișpirică și pistruiată. M-au primit și ea și mama ei în casa lor cu brațele deschise, m-au ospătat cu toate bunătățile tradiționale și a doua zi am plecat încărcată cu parfumuri bulgărești, pateuri, plăcinte. Știi că ei au produse de patiserie extraordinare. Îmi era și rușine.”

„De ce?” – am întrebat-o. „De ce să îți fie rușine?”

„Am mers acolo doar cu hainele de pe mine, nu am avut ce să îi ofer pentru toată bunătatea cu care m-a primit.”

Tatiana și Maria au corespondat zeci de ani, vă vine să credeți? Lună de lună și-au scris, dar fără să se mai vadă de atunci. Mama Tatianei avea părinți români și din fericire ambele știau să vorbească și să scrie în română.

Data trecută când am fost la ea, mamaia Maria m-a anunțat de la poartă:
„Vine Tatiana! Uite scrisoarea! Ia, citește tu, eu nu mai văd, poate nu am citit bine!”

Am citit pe nerăsuflate ce a scris tanti Tatiana cu litere mici și tremurate. Așa era. În sfârșit aveam să o cunosc pe prietena nevăzută a mamaii.

„Suntem bătrâne, mamă… cine știe dacă mai avem ocazia. Vreau să o primesc cum se cuvine, să o răsplătesc pentru bunătatea ei și să putem sărbători amândouă o prietenie atât de lungă. Știi, îmi aduc aminte că mi-a admirat ia cu care am fost îmbrăcată atunci. Încă o am într-un cufăr. Mi-a părut rău că nu i-am dat-o, dar era tot ce aveam. I-am trimis cadouri toți anii ăștia, dar nu mi-a trecut prin gând să i-o dau. Acum am ocazia.”

Numaidecât m-a pus la treabă. Am plănuit împreună să facem sarmale bune pe care să le pună apoi cu grijă într-un vas din ăla mare și colorat, din ceramică de Horezu. Îl păstram la ea în pod pentru când m-oi mărita, dar o asemenea ocazie merită „să-i fac safteaua”.

„Mamaie, tu îi dai ia matale, dar vreau să îi iau și eu ceva. Ceva frumos, tradițional românesc. O sun pe mama, poate știe ea vreun magazin unde pot să găsesc niște suveniruri, deși e greu de crezut, nu e un oraș în care să vină turiștii foarte des.”

După cum era de așteptat, mama mi-a zis ca nu există așa ceva aici, așa că tot internetul rămâne soluția rapidă și simplă. N-am stat să cercetez prea mult. Cândva, înainte de o vacanță, am cumpărat de pe net câteva produse românești pentru niște cunoștințe din Belgia și țin minte că au fost foarte încântate doamnele când le-am oferit acele portfarduri cu model tradițional.

ArtCraft-768x521

Bun, deci cu Art&Craft pot fi sigură că am parte de autenticitate, seriozitate și calitate. Au o experiență îndelungată pe piață, deci sunt sigură că nu voi fi dezamăgită. Coletul ajunge repede pentru că se lucrează cu o firmă de curierat, deci nu am de ce să mă tem că nu voi avea cadoul pregătit când va fi nevoie. Dar ce să-i iau? E o doamnă în vârstă, nu cred că ar prefera tot un portfard. Ah, știu. O agendă mare, greoaie, vintage, cu o fotografie reprezentativă pentru România pe copertă. Un castel, o cascadă, un peisaj montan, un răsărit la malul Mării Negre sau, de ce nu, un peisaj din Deltă. Sau motive populare românești. Ar putea să o folosească pentru rețete de prăjituri, pentru amintiri, pentru a-și nota lucruri micuțe, dar importante.

Am răsfoit site-ul cap-coadă, dar nu aveau. Păcat, mi-aș fi dorit chiar și pentru mine așa ceva.

O ie va primi de la mamaia Maria, deci excludem. Hm… ceva cu design modern și contemporan… nu pot să-i cumpăr un tricou cu dinți de Dracula, ar fi un pic ciudat. Dar uite, aș putea să-i ofer un portofel micuț, cu motive populare, unde să își păstreze cheile sau banii de târguieli. Iar dacă adăugăm și o farfurie din ceramică de Horezu, lucrată manual, pictată manual… cred că va fi un cadou deosebit.

11743018_1142388632444421_2135675678547479720_n

httpswww.facebook.comRomanianArtandCraftphotosa.682517335098222.1073741828.6824282251071331268995763117040type=3&theater

La urma urmei, asta înseamnă un suvenir. O amintire de la o persoană dragă. Un suvenir este ochiul prin care putem privi și noi locurile pe care le-a vizitat cel ce ni l-a oferit, sau ochiul spre trecut, spre locuri dragi în care am călătorit și-am fost fericiți.

Tanti Tatiana, te așteptăm cu drag!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

Sursă fotografii: arhiva personală și pagina de facebook Romanian Art&Craft.

Anunțuri

3 gânduri despre “Poartă spre trecut

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 2. Suveniruri cu suflet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s