Cenușăreasa a pus pantofu’-n prag

E ora 5, aproape că s-a luminat afară și eu încă mă zvârcolesc de pe-o parte pe alta, în patul meu de fier de la mansardă. Îl aud ca prin vis cum îmi spune că sunt frumoasă. Încă îi simt atingerea fină pe obrazul drept. Încă îi simt mâinile înconjurându-mi talia în acel dans amețitor.

Eu am fost aleasa lui. Eu, care gătesc, curăț fac curățenie  și spăl lenjeriile și hainele rudelor mele vitrege. Eu, care sunt o servitoare în casa mea. Eu, care dorm uneori cu găinile și mă joc cu vrăbiuțele. Eu, care dincolo de strălucirea afișată noaptea trecută, sunt un nimeni. Îi revăd ochii zâmbitori și nu vreau să cred că visul s-a sfârșit.

Poate deja și-a ales viitoarea mireasă. Cum se putea altfel, dacă în mijlocul petrecerii am luat-o la goană ca fugărită de tâlhari?

Cum am să-l uit?

Of… și stai așa! Pantoful! Dumnezeule, nu! Nașa mea s-a zbătut, s-a făcut luntre și punte să mă trimită la balul ăsta! Muncește zi-lumină pentru mine, să nu simt lipsa părinților și să nu sufăr din pricina mamei vitrege pe care, vrând-nevrând trebuie s-o suport.

Viperele s-au întors acum două ore. Tunau și fulgerau. Le-am învins, dar victoria a fost de moment. Noroc că nu și-au dat seama că eu eram cea care a furat ochii tuturor. Datorită îndemânării și sfaturilor nașei mele, nu am fost recunoscută. Și acum o voi dezamăgi.

Lucrează de douăzeci de ani la un atelier de croitorie. Din mâinile ei ies rochiile frumoase în care apar vedetele la televizor. Zi de zi coase mărgele, brodează și finisează rochiile de o calitate ireproșabilă. Familie nu are, în afară de mine. A rămas văduvă de tânără. Eu i-am fost și copil și prietenă și soră. Cum ne-cum mi-a făcut rost de o rochie de la atelier. Mi-a zis că trebuie să strălucesc la bal. Și cum ținuta era incompletă… mi-a făcut o bucurie și mai mare. Într-o zi, când viperele lipseau de-acasă a venit fericită fluturând o hârtiuță.

– Uite! – mi-a zis. Un magazin online de pantofi. De aici își cumpără pantofi clientele atelierului!

– Nașă, dar noi ne permitem să cumpărăm pantofi ca ai clientelor dumitale?

– Draga mamii… pentru tine fac orice. Și nici nu cred că sunt atât de scumpi. Dar sunt fabricați în România, din piele naturală de calitate, așa mi-au zis doamnele.

Văzându-i entuziasmul, am intrat pe site-ul magazinului Carmine Shoes. Într-adevăr, existau o mulțime de modele de pantofi de damă și nu erau atât de scumpi cum mi-i imaginam. Ba chiar puteam să îmi aleg culorile, pentru că mi-i puteau face și pe comandă. Nu a fost nevoie, pentru că mi-am găsit în câteva secunde o pereche de pantofi stiletto. Erau perfecți. Simpli și eleganți, un nude superb. Și au ajuns la mine până în ziua balului.

stiletto-nude1

Atunci, ținuta a fost completă. Rochia îmi venea ca turnată, iar pantofii îmi dădeau o aură elegantă, rafinată. Nimeni nu m-a văzut machiată până atunci și oricum era un soi de bal mascat, așa că nu mă puteau recunoaște viperele când nu aveam mânecile suflecate și praf pe față.

Balul a fost de vis. Se pare că am fost o apariție sclipitoare. La propriu, dar și la figurat. Nu își puteau lua ochii de la mine. Pe de-o parte cred că erau și nedumeriți, nu știau cine sunt și de unde am apărut. Am căzut ca un meteorit în mijlocul lor și le-am furat vedeta petrecerii. Pentru că el, Vlad, nu s-a dezlipit de mine până la miezul nopții. Nu mi-a dat drumul o secundă, de parcă ne-am născut să fim împreună și atunci, găsindu-ne unul pe celălalt, nu ne mai slăbeam din priviri.

Din păcate, totul a durat puțin. Dintr-o dată, am simțit cum mă fixa cineva cu privirea. M-am întors. Una dintre scorpiile mici, Luana, se uita cu atenție. Deodată a pornit grăbită spre mine. M-am speriat, crezând că m-a recunoscut. La urma urmei, eram o intrusă în lumea lor. Chiar dacă de drept, era locul meu. Dar nimeni nu știa.

M-am panicat. Vlad nu a știut ce se întâmplă, nu avut timp să reacționeze. Abia după câteva secunde a venit după mine. Nu am vrut să mă oprească, nu am vrut să fiu descoperită. Am fugit cât de repede îmi permiteau pantofii.

Deodată, inevitabilul s-a produs. M-am împiedicat de-o treaptă și un pantof mi-a zburat. Cam departe ca să pot ajunge să-l iau. Așa că am luat celălalt pantof în mână și m-am făcut nevăzută.

Acum îmi dau seama ce prostie am făcut. Ce s-ar fi putut întâmpla dacă mă descopereau? Mai mult decât o pedeapsă zdravănă nu primeam.

Răul e deja făcut și acum nu știu cum să îi spun nașei… nu am nicio justificare.

Se aude soneria. E ora 8 deja, nu știu când a trecut timpul. Am ochii umflați de plâns, mă simt rușinată.

Am fugit să deschid ușa ca o servitoare veritabilă ce sunt. Aproape am leșinat. Vlad era în fața mea.

– Bună! Mă numesc Vlad. Am venit pentru Luana și Erica. Fata cu care am dansat toată noaptea a dispărut și a lăsat în urmă doar un pantof. Vrei să le chemi să probeze pantoful?

Băiatul ăsta se crede în povești. De parcă nu și-ar da seama că urâtele astea nu ar putea arăta ca mine nici cu cel mai profesionist machiaj. Dar fie. Le chem.

Luana, scorpia mică-mică, avea un picioruș atât de mic încât îi dansa pantoful în picioare.

Erika, la polul opus, avea picioarele atât de mari, noduroase și umflate încât nici măcar degetele nu le-a putut îndesa în pantofior. Ce să fac? Să spun adevărul? Aș părea o mincinoasă în fața lui Vlad. Iar ele vor profita de situație și mă vor denigra în fel și chip.

– Mi s-au umflat picioarele de la atât de mult dans, Vlad, dragă. Tu, fătucă! Adu-mi o foarfecă. Am luat pantofii cam mici, ce-i drept. Hai, fetiță, ce stai să te uiți? Adu foarfeca aia că nu stă Vlad după tine toată ziua!

Ei, până aici! Nașa mea a cusut mărgele zi de zi, și-a împuns degetele pentru pantofii ăia și tu vrei să îi tai?

M-am prefăcut că merg după foarfecă, dar de fapt am urcat la mansardă și mi-am luat celălalt pantof. Mi-am spălat fața cu apă, să semăn și eu puțin cu mine și am coborât.

Am apucat doar să le văd cum cască ochii de uimire când am izbucnit. Îmi venea să arunc cu pantoful după ele, dacă nu îi iubeam atât de mult.

– Până aici! Gata! Destul v-ați bătut joc. Vlad, eu am fost la bal. Eu am dansat cu tine. Mie mi-ai spus că sunt frumoasă. Tu, hoașcă strâmbă, m-ai chinuit destul. Voi toate m-ați chinuit. Nu m-ați lăsat la bal de teamă să nu se afle că mă țineți ca pe-o servitoare în propria casă. Dar nu mă mai interesează. Plec. Vlad, rămâi cu ea dacă poftești. Dar nu cu pantofii mei. Labele tale de gâscă intră doar în șoșoni, scumpo. Nu în pantofii mei Carmine!

În caz că vă întrebați, nu, nu acesta a fost finalul. După ce s-a dezmeticit, Vlad a venit după mine. M-a prins de mână fix când ieșeam pe ușă. Se pare că frumusețea, iubirea, hotărârea au învins.

Și când te gândești că toate au pornit de la o pereche de pantofi…

Așa că am trăit fericiți până i-am umplut dressingul cu pantofi Carmine Shoes. Apoi ne-am mutat într-o casă mai mare.

LOGO-Carmine-300x300.png

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

(Sursă foto: site-ul carmineshoes.ro)

Anunțuri

4 gânduri despre “Cenușăreasa a pus pantofu’-n prag

  1. :)) Delicioasa readaptare! Mi-a placut maxim! Recunosc ca partea cu „ma joc cu vrabiutele” mi-a parut usor interpretabila avand in vedere cate stoluri declari tu ca ai:P Adevarul e insa ca „good shoes can change a destiny”!

    • :)) bai, ideea initiala a fosta sa ii dau printului cu tocul intre ochi. Apoi sa le dau loc cu tocul intre ochi. Dar am zis ca m-or lua drept Cenusareasa agresiva, asa ca am luat-o pe dupa visini. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s