Avion cu motor

Urc treptele cu sufletul greu. În fiecare an, aceeași poveste. Se simte miros de copilărie și de dorul de pe atunci. Încă mă văd pe scara blocului jucându-mă singură, în mirosul ăla de vară și de vinete coapte, în timp ce toată lumea era la mare. Așteptam cu nerăbdare să merg și eu. Nu anul ăsta… nici următorul și nici măcar peste doi ani. Mă urcam pe bloc, unde mirosea a smoala încinsă și mă uitam spre Răsărit. În direcția aia e marea… acolo vreau să ajung. Chiar și azi asociez mirosul de smoală cu mirosul mării.

Zece ani am așteptat până am revăzut-o. An de an, vară de vară eram pe bloc sau pe balcon, ascultând noile hituri cu clipuri filmate pe litoral.

 Acum e altfel. Pot să merg când vreau. Sunt adult, aleg singură perioada și locul unde vreau să ajung. Și totuși, săptămânile de dinaintea concediului mi se par interminabile și, la fel ca în copilărie, cumva triste.

Într-una din zilele astea, am ajuns acasă și am găsit-o pe mama foarte veselă.

– Ce păţiși? Ce-am ratat?
– Știi tabloul ăla pe care îl are mamaia in sufragerie?
– Da. Ce-i cu el? Nu e cel la care m-am holbat eu toată copilăria? Încă nu știu de unde e imaginea aia și visez să găsesc locul ăla.
– Asta e vestea! Am găsit ceva asemănător. Am văzut mai devreme o reclamă pe facebook. A unei agenţii, CND Turism se numește.
– Stai bre așa, că am auzit de ei, am și scris despre ei, dar doar la modul „imi doresc să…” momentan. Deci? Ce-ai văzut?
– Provincia Napoli arată cam ca în tabloul ăla. Uite am căutat fotografii pe google, să mă conving că seamănă bine peisajul. Apoi căutăm pe site-ul CND. Mie imi dă aceeași stare.

restaurant-h

– Uau, ai dreptate. Hai să căutăm oferte.

Am căutat împreună pe site, ne-am lăsat purtate de val și dor vreo oră. Uau, oamenii ăștia se pare că într-adevăr oferă vacanțe speciale!

– Uite aici: Sicilia, program 6 nopți. Ia să vedem… întâlnire ora cutare la aeroport…

– Stai așa, pune pauză. Aeroport? Eu nu mă urc în avion nici bătută.

– Ai doi ani? Vrei să stai două zile pe drum, sau vrei să ajungi în două ore și să îți începi vacanța cum se cuvine?

– Pffff, în fine, dar uite, astea sunt circuite turistice. Eu vreau un concediu în care să nu fac nimic. Să stau la plajă și să mănânc.

– Cât de puturoasă poți fi! Ia zi, nu vrei să vezi insula Capri? Uite o fotografie aici. Cum te-ai simți să bei o limonadă rece pe o terasă ca asta și să nu te mai saturi de peisajul ăsta? E atât de frumos încât îmi umple sufletul numai dintr-o fotografie. Imaginează-ți că ești acolo. Ai miorlăit ani de zile în fața tabloului și acum când ai ocazia reală de a vedea un loc asemănător, nu profiți. Nu vrei o croazieră până la Palermo? Ție îți place apa, îți place pe vapor, nu îți e frică.

header-index

– Mda, ai dreptate. Uite, pot alege și o croazieră în insula Malta. De ani de zile visez să ajung acolo! Începe să-mi surâdă ideea unui circuit în locul unei banale vacanțe la mare. La urma urmei, nu am ieșit decât o dată din țară, e timpul să-mi înving temerile.

E timpul să aleg un concediu din care să și învăț ceva, să văd, să cunosc locuri și oameni noi. Mereu am fost introvertită și temătoare, dar puțină nebunie nu strică. Așa că, Sicilia, ne vedem în curând!

Când eram copil și așteptam să merg la mare, era altfel. Mergeam pe cont propriu, cu mașina, cu trenul… acum există oameni care fac ca vacanțele noastre să fie cu adevărat de vis. La distanță de câteva click-uri avem toate informațiile necesare, adrese și numere de contact pentru a ne risipi orice nelămurire. Și pentru mine, acei oameni sunt cei de la CND Turism. Și nu e vorba doar despre destinațiile exotice, ci și despre destinațiile interne. Pur și simplu ei ne iau de pe umeri o grijă, indiferent că vrem să mergem în Bali sau în Delta Dunării, fie că ne dorim un circuit turistic sau un city break.

Untitled

logo-vacante-nou-250x250

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

Sursă foto 1: caesar-augustus.com/en/restaurant

Sursă foto 2: aiano.it

Sursă foto 3, 4: vacantespeciale.ro

Anunțuri

3 gânduri despre “Avion cu motor

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 9. Ambasador Vacanțe Speciale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s