O lansare cu parfum… de vis

„O companie mare înseamnă o responsabilitate mare. O companie mare înseamnă o responsabilitate mare!” – repetam asta de o vreme, probabil cei ce mă vedeau, credeau că am luat-o razna.
Eram leșinată de frică și de emoţii în mijlocul camerei unde pregătirile erau în toi.

Am visat ani de zile să lucrez pentru ei. Devoram toate informaţiile despre produsele noi, puneam ban pe ban să pot să le și cumpăr uneori pentru a putea scrie la mine pe blog despre ele. Sincer. Avizat. Și azi, iată-mă! Sunt aici, în mijlocul acţiunii.
La ședinţa de luna trecută am fost anunţaţi că se lansează și în România noul parfum. Îl știam deja de pe internet, de pe site-urile străine, spre deosebire de colegele mele care doar se laudă că lucrează aici, dar când le întrebi ceva despre produse se panichează.
„Altul, dragă? Abia a apărut în toamnă celălalt! Ne mișcăm repede, nu glumă!”

Ne mișcăm? Se mișcă ei, pe voi dacă nu v-ar împinge cineva de la spate, tot aici v-aș găsi și peste 15 ani, mirându-vă.

– Bun. Acum, că aţi aflat noutăţile, are cineva o idee pentru evenimentul de lansare? – a întrebat directorul de marketing la ședință.

Eu deja coceam ceva, dar îmi era rușine să vorbesc. Am reușit doar să iau o figură gânditoare și să șoptesc ceva de neînţeles.

– Mi s-a părut, sau vrei să spui ceva?
– Mă gândeam că am putea aranja câteva mese mari cu buchete de flori, exact aceleași flori care sunt prezente în piramida olfactivă a parfumului. Mai mult de-atât, le-am putea așeza astfel încât practic să fie mai sus cele ce alcătuiesc notele de vârf, mai jos cele care alcătuiesc notele de mijloc și jos de tot, notele de bază. Astfel, vom avea frezii în vârf, mimoze, iasomie și trandafir în mijloc și jos de tot, irisul. Va fi un buchet multicolor, în ton cu primăvara. Pe un soi de platou imens, iar pe margine vom avea împrăștiate niște boabe de piper roz, pentru că am citit că se simte foarte bine printre note. Iar pentru restul meselor, am putea face rost de niște râșnițe de piper vintage, pe care să le folosim pe post de suport pentru floarea vedetă a parfumului, osmanthus-ul. Nu știu, poate exager…

– Glumești? E o idee foarte bună! Ba mai mult, tu te vei ocupa de organizarea evenimentului. Nu știu încă unde va fi, ai vreo recomandare? Avem mai multe opțiuni, dar încă nu ne-am hotărât.

– Nu știu ce să spun, vă mulțumesc! Ar fi ceva… iarna trecută am participat la un eveniment la hotelul Golden Tulip Times, în calitate de blogger. Am fost cazată acolo, am avut timp să observ clădirea, condițiile, facilitățile.

intrare

– Și cum e? E ce avem nevoie? E spațios? Modern? Sofisticat? Ține cont că vor fi prezente persoane tocmai din Paris, de la sucursală. Vor veni din capitala eleganței.

– Degeaba se spune că Bucureștiul e Micul Paris? E frumos, modern. Invitații se pot caza peste noapte la hotel. Camerele sunt spațioase, priveliștea e de vis, eu am văzut un răsărit superb dintr-una din camere…

20151213_075757

– Da, dar pentru evenimentul propriu-zis? De ce facilități dispun?

– Din câte am înțeles, hotelul dispune de un centru de conferințe la etajul 9, în total 3 Săli de Conferințe foarte spațioase, ar putea avea loc acolo evenimentul. Eu am văzut doar una, în sala de conferințe Panorama a avut loc evenimentul la care am participat, a fost foarte reușit. Sau se poate organiza și în clubul Skyline, aflat la etajul 10. La urma urmei, parfumul nostru e un parfum vioi, primăvăratic, iar noi vrem un eveniment care să i se potrivească, drept urmare mi se pare potrivit și clubul. Priveliștea e superbă, e un spațiu atât de luminos datorită domului de sticlă! Și cred că e cel mai potrivit loc pentru prelungirea evenimentului, pentru petrecere.

cupola2

– Loc e suficient?

– Da. Vorbim despre un eveniment privat, nu deschis publicului, deci cu tot cu invitați și cei câțiva jurnaliști și bloggeri care vor fi prezenți, cred că ar fi perfect.

– Bun. Ai mână liberă să te ocupi de aici încolo. Ține minte, e primul eveniment în București la care vor asista cei din Paris. Vreau să fie un succes. Nu mă dezamăgi.

– Voi face tot ce trebuie. Mulțumesc pentru încredere!

Așa am ajuns în mijlocul clubului fascinată și speriată de măreția sarcinii ce mi-a fost încredințată. Fetele de la florărie aranjau de zor minunatele flori aduse de peste hotare special pentru noi, mesele erau aranjate, decorurile erau aproape gata, iar eu eram cheia lor, eu eram cea care îi coordona și se pare că mă descurcam al naibii de bine, pentru că toți erau zâmbitori.

Câteva ore mai târziu, nu mai aveam de făcut decât să mă schimb în haine de gală, să mă aranjez și să mă parfumez cu noua mea obsesie. Ca organizator, am avut câteva facilități, ce să zic și eu acum… companie mare, responsabilități mari…

Piu.

Companie mare, responsabilități mari…

Piu.

Companie mare, responsabilități mari…

Piu.

Deschid ochii. Mâna dreaptă am ridicat-o în somn pe pernă, încheietura fiindu-mi fix la nas… mirosul floral gurmand m-a purtat la propriu într-un minunat vis… din care m-a trezit micuțul meu papagal gălăgios.

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2016.

Anunțuri

2 gânduri despre “O lansare cu parfum… de vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s