Povestea nunții

Cred că pentru noi s-a inventat cuvântul „predestinat”. Ne-am găsit, doi stângaci cu ochii verzi din două colțuri opuse ale țării, să ne îndrăgostim și să ne tocăm nervii unul altuia zilnic. Nu știu cum s-a întâmplat, eu eram împotriva relațiilor. Îmi era atât de rușine de băieți încât nu mă vedeam stând lângă unul prea mult. Și totuși s-a întâmplat.

Noi doi ne potrivim… și nu prea. Ascultăm cam aceeași muzică, dar la filme îi mai dau peste mâna cu care ține telecomanda. Și totuși, bietul de el, poate să se uite 90 de minute plus prelungiri la un meci, pentru mine.

El are păreri clare și e rațional, eu gândesc cu inima și mă avânt prea tare în a trage concluzii.

Noi… ne certăm de 4 ori pe zi din nu știu ce și ne împăcăm de vreo 6 ori, dar fără „îmi pare rău”, că dacă Doamne ferește ne cade rangul?

El voia la munte, eu la mare. Acum eu vreau la munte, el la mare. Până la urmă ne băgăm picioarele și stăm acasă. Apoi o luăm de la capăt.

Planurile de nuntă au venit ca ceva firesc, fără cereri siropoase la apus, pe malul lacului, știe că aș fi dat cu inelul după el și i-aș fi zis un mare NU, pe care l-aș fi regretat a doua zi când am fi pornit amândoi în căutarea inelului pierdut. Așa îmi zice… „mă, tu ești moartea romantismului”. Așa vorbim noi. „Mă”, „bă”, de ce să ni se sucească limba-n gură zicând un „puișor”, „suflețel” sau „iubițel”? Oricum, nici cu un milion de „iubițel” nu l-aș iubi cum îl iubesc când îl strig „bă!”.

Se-nțelege că suntem doi ciudați și nunta noastră trebuie să se mențină în același registru. I-am zis clar și răspicat că nu vreau debandadă, vreau ceva mic și cochet. Frumos, da. Dar mic. S-a burzuluit la mine și a zis că „Ceee, mă?! Și părerea mea contează!”. Serios? Acum, după ce i-am cerut prețioasa părere în cinșpe mii de chestii (știți cum e cu nunțile, până și acele cocardelor trebuie să se asorteze cu ceva) mi-a zis „Femeie, știi ce? Nu mă mai bag! Alege tu ce ți-o dori pipota!”. Cu alte cuvinte, a dat bir cu fugiții și m-a lăsat cu niște multe chestii nerezolvate.

 Da’ ce credeți, că eu sunt fraieră? Dacă tot am rămas singură cu toate astea pe cap, am zis că-mi bag picioarele și nu mă mai ocup. O să apelez la o firmă specializată în așa ceva. Pentru că nu vrem mire fresh și mireasă încercănată.

 Așa că am căutat un salon de nuntă ce oferă servicii ultra all-inclusive. Am găsit Salon du Mariage Toujours l’Amour pentru că ei se pare că-mi oferă ce am nevoie. Am stabilit o întâlnire, am discutat detalii, viitorul meu soț a fost de acord și a recunoscut că am gusturi bune, deci nu își face probleme.

 Nu a fost nevoie decât să îmi doresc, ei ne pun la dispoziție tot ce avem nevoie, fără să apelăm la alte firme, să încheiem alte contracte, cu alte cuvinte… nu ne mai complicăm.

Am vrut o nuntă cu aerul acela boem, desprinsă dintr-un roman franțuzesc.

 Au leșinat senioarele familiei când le-am spus că nu vreau crinolină și voal, ci rochie ușor mulată, din dantelă și buchet din flori de câmp, cu coroniță asortată.

 „Cum, nu vrei tu coculete?”

Nu, nu vreau eu coculete. Vreau bucle pupate de soare, bucle lejere, bucle… proaspete ca obrăjorii de copil.

 „Nu vrei unghii french?”

 Nu vreau nici unghii french, ca restul de un milion patru sute optzeci și șapte de mirese. Vreau culoare. Multă culoare!

 Când ne-au prezentat facilitățile de care dispun, m-am blocat. Nu mă așteptam să ofere atât de multe. Poate suna ciudat și lacrimogen, dar posibilitatea de a dansa deasupra apei dansul mirilor m-a încântat cel mai mult, mai ales pentru că se potrivea perfect decorul cu melodia aleasă.

 Ne-au povestit despre salonul mare, fără stâlpi, dar noi voiam petrecerea afară, la piscină. Vrem o petrecere care să înceapă la apus, imediat după cununia religioasă (organizată tot acolo) și să dureze până noaptea târziu, să fie ceva intim, plăcut.

M-a încântat ideea de a avea evenimentul nostru privat, fără a ne amesteca invitații cu cei sosiți la alte nunți.

Mâncarea va fi preparată acolo de un chef renumit. Nu am ales preparate complicate, ca la nunțile obișnuite. Adică e fără patru feluri de mâncare și tort, că omul nu vine să se ghiftuiască, ci să se distreze. Ne gândim chiar la un bufet suedez, dar e doar o ipoteză momentan.

 S-au gândit până și la invitații veniți din provincie. Ei vor fi cazați în incinta Săftica Resort.

Acestea fiind stabilite, le-am arătat o fotografie cu rochia și accesoriile, adică buchetul și coronița și ne-am pus pe ales decorațiuni. Măsuțe simple, albe, cu buchete multicolore, asemănătoare buchetului meu. Nu sunt o mireasă pretențioasă, nu?

765c992f809cd18e0db2bfd056d1b14f

Mărturiile am decis că vor fi niște cutiuțe cu flori nemuritoare. Nu mi-am dorit să scriu pe niște magneți numele noastre. Mie nu mi-ar plăcea să pun pe frigider magneți cu numele și data nunții altor oameni. Am vrut ca oamenii să păstreze cu drag o amintire de la nunta noastră.

Eu le-am prezentat dorințele noastre, iar de restul s-au ocupat ei.

N-a fost greu până la urmă. Tot ce avem de făcut e să ne distrăm, de restul se ocupă ei.

Eu am omul drag lângă mine și știu că alături de el va fi totul de basm, el e tot ce îmi doresc.

Dragul meu… de-ar fi s-aleg încă o dată… te-aș alege tot pe tine!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016!

*sursa clip

*sursa foto

Anunțuri

5 gânduri despre “Povestea nunții

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 13. O nuntă ca în filme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s