Goliciuni de aprilie (2016)

Hristos a Înviat! Sper că petreceți o zi frumoasă, indiferent dacă vă aflați acasă, la munte, la mare sau în vizită pe la rude. Deși eu nu înțeleg care-i treaba cu vizitele de sărbători. :)))

Eu îmi văd de treabă și nu vreau să stric tradiția, deci azi avem produse consumate!

O să încep cu câteva care nu sunt total consumate, dar pentru că mai am pentru 2-3 folosiri, le voi include și pe ele, ca să nu țin recipientele goale o lună.

20160430_161853

  • gelul de duș Nivea Creme smooth e unul dintre preferatele mele. Am consumat repede butoiul ăsta și nu cred că e ultima dată când îl am în baie. Credeam că mai am pentru vreo două-trei băi, dar l-am consumat aseară, după ce am făcut fotografiile. Numai bine, pleacă direct la gunoi. La iarnă va fi numai bun pentru pielea uscată. Momentan mă îndrept către geluri mai citrice, mai lejere, mai răcoroase;
  • gelul de curățare Gerovital Plant e inclus aici pentru a nu știu câta oară, de aproape 4 ani îl folosesc și încă e preferatul meu. Zilele astea îl consum și o să încep gelul Sebium de la Bioderma, sper să îmi placă la fel de mult. Am avut o miniatură acum doi ani și ne-am împăcat foarte bine;
  • antiperspirantul Fa nu pot să zic că a fost preferatul meu, dar nici defecte nu îi găsesc. E pur și simplu chestie de preferințe, iar eu prefer Nivea și Dove. Mai am pentru câteva folosiri și pleacă și el către coș;
  • spray-ul Avon Naturals cu aromă de floare de portocal a fost parfumul meu de bază vara trecută. De curând am început să îl folosesc seara după baie și mai am pentru vreo două utilizări;
  • șamponul uscat Batiste e ok și atât. Mă cam mănâncă scalpul când îl folosesc, dar e o ieșire de urgență într-o situație slinoasă, ce să zic… :))

20160430_162111

  • la noi acasă, toată lumea folosește Head&Shoulders. Am mai zis asta. Așa că păpăm lunar cel puțin o sticluță de șampon. Momentan am varianta cu citrice și îmi place la fel de mult;
  • am mai vorbit despre gelul de duș Balea. Îl iubesc, e a doua sticluță consumată și tocmai am luat una nouă de la București;
  • trebuia să aibă și mama o goliciune, nu? A consumat a doua sticluță de gel de curățare Nivea și deja a început-o pe a treia. Încă îi place mult de tot;
  • micelara Nivea are nevoie de o statuie. Mi-a plăcut mult de tot, mi-a lăsat tenul catifelat și hidratat. S-ar putea să o cumpăr pe viitor.

20160430_162256

Aici avem niște produse pe care mă doare pipota să le arunc :))

  • am primit de la Camelia glossul Dior și tare răsfățată m-am simțit folosindu-l. Are o textură nelipicioasă, fină, lejeră. Miroase foarte frumos și e dulce la gust. Dar ca orice produs cosmetic, vine un moment când se consumă. :)) A rămas doar foarte puțin produs pe interior, dar deja nu mai puteam să îl adun pe aplicator. Am zgărmănat cât am putut, am încercat să scot și stopperul ăla ca să mai adun puțin, dar l-am rupt și am rămas, vorba aia, cu buza umflată. Așa că, dragă Dior, e timpul să ne despărțim. Weee! 😦
  • eyeliner-ul Master Precise de la Maybelline a fost bun, dar s-a uscat și e timpul să mă despart și de el. Mi-a plăcut că se aplica ușor, linia era precisă și intensă;
  • v-am mai zis eu chestii despre mascara Miss Manga de la L’Oréal, mi-a plăcut, dar a început să se îngroașe și mă alegeam cu niște picioare de insectă zi de zi, așa că gata, altul la rând. Prefer totuși o periuță fixă, cele flexibile mă scot din pepeni și cred că se potrivesc mai bine unei fete cu genele mai scurte;
  • ce vedeți acolo ca un ou, a fost un balsam de buze/gloss de la Sephora, primit tot de la Cami. Dacă am consumat un produs pentru buze în 4-5 luni e de înțeles că mi-a plăcut rrrrău de tot. L-am deschis prin decembrie, deși îl primisem în noiembrie, de ziua mea. Și atât de fain a fost încât l-am lăsat la muncă pentru a-l folosi zilnic, între două rujuri rezistente;
  • mă doare sufletul să mă despart și de cele două lacuri e unghii Color Riche din colecția La vie en rose, J.Lo și Natasha’s Delicate rose, dar nu a mai rămas decât puțin lac pe fundul sticluțelor și nu le mai puteam folosi.

20160430_162138

  • am zis că nu mai includ șervețelele, dar le-am descoperit pe-acestea la Lidl cu mai puțin de un leu pachețelul și mi-au plăcut atât de mult încât trebuia să zic două vorbe și despre ele. Le-am folosit și pentru a-mi curăța mâinile și mi-au plăcut, miros bine, sunt destul de măricuțe și groase și foarte bine îmbibate în lichid. Urăsc când dau de șervețele umede… uscate;
  • V-am mai zis că iubesc Vichy? :))) Mi-a plăcut Liftactiv, e foarte hidratantă. Acum vreau să încerc Aqualia Thermal;
  • crema de mâini Farmec mi s-a părut cam grăsuță și nici mirosul nu m-a încântat, dar mi-a hidratat bine pielea și cred că asta contează cel mai mult.

Cam atât am consumat luna trecută. Poate luna asta am ceva mai mult randament. :)))

Să aveți o zi frumoasă în continuare!

Pupicici!

Anunțuri

13 gânduri despre “Goliciuni de aprilie (2016)

  1. Ohooo, ce productie la hectar! Eu luna asta nu am goliciuni! Can u believe that? Am ramas cu foarte putine chestii si ce am se consuma catinel catinel! Eu sunt incantata de treaba asta.

    • Oau, super! Asta e su scopul meu, sa raman cu chestiile care imi sunt necesare si pe care o sa le inlocuiesc dupa consumare, sa nu mai am stocuri peste stocuri. Si in mare parte imi iese. :))

  2. Mie imi place varianta asta de Bastiste. Nu prea l-am folosit in ultima vreme fiindca am insistat cu masti si uleiuri, parul meu sta curat cam o zi, dupa care se pleosteste. :)) dar am vreo 3-4 tuburi prin sertar.
    Folosisesm si gelul Gerovital acum cativa ani, a fost ok dar atat, nu m-a incantat cu nimic.
    Lotiunea micelara Nivea s-ar putea sa fie vinovata de niste mici monstrisori, imi zisese o fata ca si la ea a fost la fel, asa ca am revenit la Garnier, my love. Trebuie sa incerc si L’Oreal.
    Gelurile de dus Balea ma incantau mereu si-mi pare rau ca n-am acces la ele aici.
    Eu am o crema de noapte Vichy, ambalaj verde, ceva cu detox, nu ma da pe spate. Evit sa le cumpar produsele in general, citisem ca nu-s formulate prea ok. Dar stiu ca am iubit un gel exfoliant Normaderm.:))

    • Nu folosesc sampon uscat decat de doua ori pe saptamana, in ziua cand ma spal pe cap. Am un Balea acum si ne impacam super.
      Nu stiu ce sa zic de Vichy, asta cu formularile ma cam depaseste, nu prea iau in seama. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s