Elseve Nutri-Gloss Luminizer (impresii)

Bau!

Simțeam nevoia de-un review. Am absentat prea mult și prea nemotivat, nu? Dar no panic, sunt aici (nu oftați, mă, nu vă stresez prea tare) și o să mai trăncănesc una-alta. Bine, trebuie și „obiectul muncii”, că doar n-o să scriu să mă aflu-n treabă.

Am amânat mult acest review. Atât de mult încât am și consumat balsamul de păr, dar am păstrat ambalajul și l-am pozat pentru voi. Doar pentru voi. Dăcât pentru voi! :))

Este vorba despre două produse din gama Elseve Nutri-Gloss Luminizer, balsamul pentru strălucire intensă și sprayul, la fel, pentru strălucire intensă.

20160516_192647

Cu ce se laudă această nouă gamă? Păi să vedem!

Noutatea L’Oréal Paris, GLYCOGEL, elimină impuritățile care împiedică reflexia luminii de pe suprafața fibrei capilare. Aceasta devine netedă și uniformă. Apoi, firul de păr este învăluit de micro prisme emoliente și luminiscente care prelungesc și intensifică reflexia luminii.*

Produsele păreau promițătoare și au apărut pe piață fix într-o perioadă când mă plângeam (de fapt mă cam alintam, pentru că nu aveam niciun motiv să mă plâng) că vreau ceva pentru strălucire, pentru luciu, pentru hidratare.

Ce m-a încântat? Evident, culoarea roz. Ochii mei sunt setați pe culori țipătoare și cum prind ceva roz/roșu/verde/turcoaz… al meu e. Am luat întâi spray-ul, crezând inițial că e un ulei. Abia când l-am primit la serviciu și am citit informațiile mi-am dat seama că nu e uleios. Dar dacă l-am comandat, îl cumpăr, ce să fac? – mi-am zis. Și bine am făcut. Primul lucru făcut după ce l-am cumpărat?? L-am pulverizat pe mână. Am fost cucerită. Mi-am zis că dacă nu funcționează pe păr, îl folosesc pe post de parfum. Miroase delicios, fructat, bombonos, ca o guma de mestecat din copilăria mea (dacă nu mă înșel, cea în cutiuță de carton, cu abțibilduri din Beverly Hills). Nu un dulce grețos sau sufocant, ci delicios.

20160214_110710

Bine, miroase minunat, dar face ceva? Frate, chiar face. Jetul pulverizat e fin și uniform, cade ca o rouă pe păr. În momentul în care părul e atins de produs, capătă un luciu un pic mai intens, ca și cum aș fi aplicat un ulei (deși repet, nu e un produs uleios). Acest lucru se observă mai ales când îl folosesc pe părul uscat. Pentru că da, se poate folosi și pe părul uscat, înainte de coafare, sau dupa ce ne coafăm parul, pentru un plus de luciu. Dar îl folosesc și pe părul umed, seara. Recunosc, pentru miros mai mult. Miros care se menține muuuult și bine. A doua zi când îmi îndrept părul, aburul ce iese din păr miroase numai a bomboane. :))

Eu l-am cumpărat cu 32 de lei, are 100 ml și în 3-4 luni am reușit să consum doar jumătate.

20160516_192756

Balsamul are același miros, e roz, textura e ușoară, ușor aerată aș spune. Se clătește ușor și nu lasă părul îmbâcsit.

După ce îl folosesc, îmi simt podoaba foarte hrănită și hidratată șiiii lucioasă!

Prețul lui e de maxim 15 lei, depinde de oferte.

20160516_192721

Înainte să le cumpăr mi-am zis că exagerez, pentru că părul meu, fiind natural și cu o nuanță destul de ciudățică (în spații închise pare șaten cenușiu, afară pare șaten auriu, la soare pare blond auriu și la blitz pare arămiu :)) ) nu îmi pot dori mai mult. Era atât de lucios încât mă gândeam că următorul pas ar fi să pară un glob disco, să iasă mii de lumini din el, dar asta ar fi imposibil. Nu, n-avea cum să îl facă un balsam și un spray și mai lucios. Dar uite că se poate.

Chiar e mai lucios, suplu, fin, se coafează ușor, e sănătos și parfumat. Și primește o mulțime de complimente!

Cam așa arată!

20160308_131547

Dacă le voi mai cumpăra? Nu știu, ce știu sigur e că voi rămâne la Elseve. Nu știu ce sortiment (L’Oréal ne uimește mereu cu noi game), dar știu că va fi Elseve. Mă gândesc să revin pentru o vreme la iubitul meu balsam Ulei Extraordinar și să îmi cumpăr și uleiul din aceeași gamă, daaaar nu e nimic sigur.

Voi le-ați încercat? Par yay sau nay? 😀

Pupicici!

Anunțuri

6 gânduri despre “Elseve Nutri-Gloss Luminizer (impresii)

  1. Pingback: Goliciuni de Mai (2016) | Bibelou's Blog

  2. Pingback: Goliciuni de August (2016) | Bibelou's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s