Blugii, rockerii și adolescența

La 16 ani îmi plăcea rockul. Cred că am avut cu toții o astfel de perioadă. Pentru unii, dragostea a rămas, la alții s-a evaporat ușor-ușor, de-a lungul anilor.

N-aveam de unde să știu că o să-mi treacă și îmi doream crâncen de mult să fiu o rockeriță adevarată, simpatică și acceptată de marea gașcă de rockeri din oraș.

Dar nu s-a întâmplat asta. Am fost exclusă din start, fără drept de apel. Pentru ei eram o „poseriță”, adică un om care doar își spune rocker, se îmbracă la fel ca un rocker, dar nu e cu adevărat. Pentru mine, ei erau un fel de idoli. Nu m-am dat bătută, am încercat cât am putut să mă apropii. Inutil însă. Nu mă acceptau și pace. Pe prietenele mele, da.

Cum să le fi explicat că îmi doream să știu câte știau ei, să ascult ce ascultau ei, să învăț despre cultura asta care îmi era dragă pe vremea aia?

Nu eram decât un copil. Nu aveam calculator, nu aveam internet, doar pierdeam ore întregi prin internet cafe-uri, încercând să culeg informații despre trupe, albume, stiluri și substiluri.

Nu aveam nici la ce să ascult cd-uri. Cum să le fi explicat că stăteam noaptea lipită de difuzorul televizorului, dat aproape de minimum (să nu trezesc pe nimeni) ca să mai ascult câteva melodii și să mai aflu câteva titluri, pentru că programul de rock pe canalele de muzică era dupa 1 noaptea? Ar fi înțeles?

E deja cunoscut că rockerii nu pun accent pe modă când e vorba de haine. Dar cum să le explic că până și asta era greu pentru mine? Și să fac rost de un tricou și niște blugi zdrențuiți era un hop greu de trecut. Singurul magazin online pe care îl cunoșteam pe vremea aia era cel care vindea tricouri negre cu fotografiile trupelor rock imprimate. Și casete. De-acolo mi-am luat caseta cu Nightwish și tricourile cu Korn si Linkin Park. În magazinele fizice din oras nu exista așa ceva.

Cu blugii era altă poveste. Țin minte în mod special o pereche de blugi care mi-au fost tare dragi. Erau evazați, de un negru șters, aproape gri. Blugi găseam la un singur magazin pe vremea aia. Nici nu stiam de malluri, magazine online cu produse de firmă. Luam ce găseam. Dacă găseam bun și ieftin, cu atât mai bine.

Și ca o rockeriță în devenire, Doamne fere’ sa port altceva în afară de culori neutre. Nici nu se punea problema să port blugi cu detalii roz, de exemplu. Am avut mult de furcă până i-am găsit pe-ăia negri.

Au fost şi cei mai purtaţi şi mai transformaţi pantaloni din câţi am avut. Era pe vremea când ce aveam, purtam până se rupea. Până făcea găuri.

Iniţial, le-am adăugat un lanţ de câine (da, asta am zis. Lanţ de câine, gros si greu) pe partea dreaptă, atârnat de găicile prin care intra cureaua. Tare mândră mă simţeam. I-am purtat aşa o vreme, până au început să se tocească. Atât de mult îi iubeam, încât de-aş fi găsit, mi-aş fi luat alţii la fel când nu mai puteau fi purtaţi. Dar nu am găsit.

La un moment dat, au început să se tocească și în cele din urmă, să se rupă. Venise vara şi oricum nu mai puteam purta pantaloni lungi. Şi rockerilor le e cald, nu? Aşa că mi-a venit ideea isteaţă de a-i transforma în pantaloni 3/4. Şi-atunci, ce-am facut?

Am lărgit găurile formate, am scos niște franjuri de pe marginile lor, am tăiat cam două palme din lungime, iar materialul scos l-am folosit pentru a „căptuşi” pe interior găurile create. Am tivit și iaca m-am facut cu blugi noi pentru încă vreo câteva luni. Evident, am pus la loc lanţul de câine. Fără el nu se putea, mai ales că era primit cadou!

M-au ajutat ei să fiu acceptată mai uşor de trupa de şoc? Nu, dar măcar am avut cu ce să mă îmbrac cât timp încercam să mă apropii de ei. Ceva e ceva, nu?

large_img_795582Privesc înapoi, în acea perioadă, și zâmbesc. A fost bine că nu m-am integrat în gașca aia. Acum realizez că nu eram potrivită pentru așa ceva. Nu am rock-ul în sânge. Cât despre haine… nu am putut sta departe de culori prea mult timp. Uneori sunt un curcubeu ambulant. Încă îmi amintesc de vechii mei blugi, dar cu ATÂTEA opțiuni, nu stau prea mult să-i plâng. Bleu, albaștri, indigo sau chiar verzi, am avut din fiecare și cu orice ocazie mai cumpăr o pereche. Îmi place să-i cumpăr online, îmi știu măsura și scutesc chinul de a proba n perechi. Îi prefer pe cei conici, dar nu e musai să îi aleg pe toți cu aceeași croială.

Ce nu s-a schimbat e faptul că încă port pantalonii până se rup. Când am unii preferați, îi port până-i fac praf. Dacă vă zic de câte ori am sunat-o pe mama să vină de urgență după mine la serviciu, că mi-au crăpat blugii-n fund… 😀

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016!

  • sursă foto: answear.ro
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s