De la nul la cool

Cum mergeam spre serviciu, liniștită, am tresărit deodată și am trimis un mesaj: „Ma’frend, sunt varză rău. Mă, eu nu mi-am pus sutien pe mine.”

Am mers câțiva pași și am mai trimis unul: „Mi-e cam răcoare la picioare, mi-e teamă să mă uit în jos să văd dacă măcar pantaloni am.”. Aveam, dar buzunarele erau pe-afară, puloverul era strâmb… și geanta stătea să-mi cadă de pe umăr.

Când am ajuns atât de șleampătă? Când am încetat să mă gândesc de zece ori ce bluză merge cu nu știu ce pantaloni, care cercei sunt mai drăguți, ca o femeie normală? Când am pus ultima oară un pantof toc în picioare? Am 28 de ani și mă îmbrac mai dubios ca mamaia. Măcar ea, săraca, pune o fustiță și un sacou pe ea când pleacă pe stradă. Eu trag pe mine primii pantaloni și primul pulover și dusă sunt!

Cumpăr bijuterii și haine încontinuu, dar mă îmbrac și mă accesorizez tot cu vechiturile. Îmi e teamă să ies din carapace. Comoditatea m-a învins . Și teama. Teama că-mi voi pune o haină nouă și frumoasă pe mine și că va fi nevoie să mă aplec, să mă întind, să curăț câte ceva pe la muncă, pentru că niciodată nu se știe ce e de făcut în ziua respectivă. Ca acum doi ani, când în ziua de Moș Nicolae am ajuns în rochiță, dresuri și cizmulițe noi și au apărut niște treburi neprevăzute care mi-au mâncat toată ziua și mi-au și uzat hainele noi nouțe într-o zi cât într-o lună. De-asta mi-e teamă. Să nu distrug într-o zi lucruri pentru care am economisit mult timp.

Dar dacă nu acum, atunci când? La 60 de ani o să pun o rochie pe mine? Mmmnu, nu vreau asta! Încep revoluția stilului! Indiferent dacă torn pe mine un flacon întreg de fond de ten sau dacă mai sparg vreo ojă și devin un soi de dalmațian biped, vorbitor.

Mi-am făcut timp într-o duminică și am luat la puricat cele două dulapuri care bâhâie de haine de toate felurile și am scos tot ce țineam „de bun”. Bene, acum nu zic că o să port în decembrie rochia de chiffon bleu la serviciu, dar pricipiți ideea.

 full_img_624045Mi-am cumpărat la sfârșitul verii o cămașă frumoasă foc, cu gândul să o port când se mai răcorește afară. Am purtat-o? Da’ de ce să o port? Să o uzez? Lăsați, lăsați să stea în șifonier pe post de bibelou, că de ce nu? A fost prima haină adăugată pe lista de „must wear ‘em”. Și dacă-mi e frig, pot să o port și cu un cardigan, că nu îmi cade rangul. Ah, dar eu nu lucrez la birou, mi-am zis… bun. Așa, și? Abia merg cu botinele cele noi. Cu toc. Da, da, cu TOC! Nu trebuie să fiu manager de firmă ca să mă îmbrac frumos, nu? Le cumpărasem și pe ele și le pusesem la loc de cinste în dulap. Nu le-am purtat până acum, să nu le ud. Să nu le stropesc. Să nu care-cumva să mă împiedic ca vițelul și să le stric. Dar gata, de a doua zi le-am purtat.

full_img_730245

Și abia acum ajung la piesa cheie. Am scos paltonul roșu de la naftalină! Nu știți care-i baiul cu paltonul roșu? Pfff, păi are o întreagă poveste. Din primul an de facultate mi-am dorit o hăinuță roșie. Adică de acum nouă ani. Nouă. An de an, cum pica primul fulg, eu începeam să caut palton. Caută în oraș, caută în alt oraș, caută pe internet, bă, nimic! Negru-bej-negru-bej. Cand găseam ceva bleumarin, era minune. Ce atâta roșu, verde, galben și alte păpădii? Negru, nene, bej, nene, oi ce suntem!

full_img_807840Până anul ăsta. Când am văzut în sfârșit un palton roșu într-un magazin online, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior. E, acum e acum. Da’ l-am purtat? De ce să-l port? Poate o să am vreo chermeză în următorii cinșpe ani și nu o să am cu ce să mă îmbrac. Poate merg la nuntă. Poate mă invită președintele la cină. Și eu să nu am cu ce să mă îmbrac? Până mi-am băgat piciorul și mi-am zis că o viață am.

De atunci, paltonașul meu a văzut lumina zilei zilnic și nu am de gând să-l las să șomeze. Ce dacă merg cu el și la muncă sau la shopping? Nu trebuie să fiu prințesă pentru a purta cele mai prețioase haine din garderobă. Fie la serviciu, într-o dimineață geroasă, fie la o pizza cu fetele sau un cappuccino cu multă frișcă.

Gata cu hainele vechi și scămoșate! Gata cu bocancii „de armată” sau cu sandalele plate și plictisitoare, gata cu cel mai mototolit tricou și cei mai jumuliți blugi! Scot artileria grea din șifonier și devin eu. Eu, cu ușoare accente lady-like. Am de gând să las personalitatea să vorbească și prin stilul vestimentar. Și am de gând să fac și combinații trăsnite uneori, cât să ies din anonimat. Cine a zis că albastrul nu se pupă cu galbenul? Sau roșul cu verdele?

De azi înainte, voi avea un stil propriu. Chiar dacă voi arăta cam așa…

cbcf4a5f1f065f5f8fd2dde80570dc3d

Ei, și? 😀

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s