După ce te-am pierdut – impresii

De Jojo Moyes am auzit acum doi ani și jumătate, la o fată pe care o urmăresc pe instagram. Postase ea o fotografie cu Ultima scrisoare de dragoste și nu știu… am avut așa o pornire, am vrut neapărat cartea aia. În câteva zile am cumpărat-o și am devorat-o imediat. Jojo Moyes, jurnalista și scriitoarea britanică, are un stil de a scrie… fabulos. Intru instant în atmosfera cărților ei, simt cum simt personajele, iubesc cum iubesc ele, plâng când plâng ele.

După Ultima scrisoare de dragoste, am țopăit și mi-au dat lacrimile când am văzut că a apărut în limba română și Jertfa iubirii (Fata pe care ai lăsat-o în urmă). Am comandat-o imediat și mi-a plăcut enorm. Cu fiecare carte citită, sunt și mai impresionată.

Anul ăsta am dat întâmplător peste trailerul filmului Me before you și mi-au dat lacrimile când am văzut că e realizat după o carte de-a lui Jojo Moyes. În plus, rolul principal era jucat de dulcioșenia de Emilia Clarke (o iubesc pe fata aia, e o minunăție). Și mai mare mi-a fost bucuria când am aflat că va apărea și varianta în română a cărții. Nu am stat pe gânduri și am comandat-o imediat ce a fost disponibilă.

13631412_1216083008422161_558774456366599043_n

13895333_1227718490591946_4707187712216393342_nA fost prima carte citită la mare. Acțiunea urmează un fir simplu: Lou Clark, o chelneriță drăguță dintr-un orășel londonez își pierde slujba după ce patronul decide să închidă afacerea și să se mute. Louisa încearcă tot felul de joburi care mai de care mai tâmpite, până ajunge în casa unei familii înstărite, pentru a fi îngrijitoarea fiului lor, Will, ce a suferit un accident și a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile. Louisa nu știe, dar Will e decis să apeleze la sinuciderea asistată, într-o clinică din Elveția, pentru că viața în felul ăla nu părea deloc viață.

Acela a fost motivul pentru care a ajuns Lou în casa lor: să-l convingă, cu veselia și pofta ei de viață, să nu își ducă planul la îndeplinire. Dar, din păcate, Lou reușește doar să îi înveselească ultimele luni de viață, căci până la urmă nu se lasă convins. Lou, îndrăgostită de el, îi acceptă într-un final decizia și e alături de el în ultimele momente.

M-a zguduit teribil cartea asta. Se zice că are ceva clișee. Eu nu am văzut-o așa. Mi s-a părut un subiect nemaiîntâlnit până acum. Da, poate e un clișeu prin ideea că fata drăguță se îndrăgostește de șeful ei și el de ea, lugu lugu, dar baza nu e asta. Baza e gestul lui final.

De curând am aflat că există și o parte a doua a cărții: After you. Am fost teribil de tristă că nu a apărut și în română. Eu nu citesc în engleză, nu pentru că nu aș cunoaște limba engleză cât să înțeleg o carte, dar pentru mine cititul e o relaxare, nu o lecție de traduceri. Acum câteva săptămâni am văzut pe facebook, la o fată din lista de prieteni, că în sfârșit se lansează și varianta în română: După ce te-am pierdut. Ca un robot am intrat pe Libris și am comandat-o (precomandă de fapt). Nu a mai contat nici prețul (a fost la reducere, dar oricum nu îmi păsa cât era) nici faptul că livrarea se va face abia după 4 noiembrie (adică practic mi-am luat-o ca un cadou de ziua mea). Am fost doar fericită că urma să o am. Doamne, ce fericire mare și simplă e o carte!

Cartea a ajuns luni la mine. Pe 7. Am stat câteva secunde cu ea în brațe, nici nu am scos-o din țiplă. Nu vă puteți imagina CÂT mă poate bucura ideea de a citi o nouă carte de-a lui Jojo Moyes! E aproape la fel de mare bucuria ca gândul de a primi un autograf de la Neymar, sau ceva de genul. :)))

14993384_1316787985018329_922000944963123959_n

Și zilele trecute, cu ea m-am delectat la muncă. N-am putut să o las din mâini. Am luat-o și acasă și ultima jumătate am citit-o azi.

Pe lângă ea, Înainte să te cunosc (Me before you) mi s-a părut pistol cu apă. Aia a fost mai simpluță, nu a avut ATÂTEA evenimente și răsturnări de situație.

Din primele 15 pagini m-a făcut să plâng. E scrisă atât de natural și intru atât de repede în poveste încât simt că eu l-am pierdut pe Will. Că eu sunt Lou și eu sufăr. Cred că ăsta-i cel mai important lucru la o carte. Să te facă să simți că ești acolo.

E presărată cu glumițe și din plâns poți să dai ușor în râs. Dacă e cineva cu tine-n cameră, crede că ești sisi.

Așa, în mare, ca să nu spoilăresc prea tare… Lou are un job de chelneriță în barul unui aeroport, în Londra, după ce s-a întors din călătoria pe care a făcut-o după moartea lui Will. Jobul îi place, dar din nou se plafonează, nu are visuri, nu are așteptări. Pur și simplu respiră. Trăiește în apartamentul pe care îl cumpără din banii pe care i-a primit moștenire de la Will, dar încă nu se simte „ca acasă” în el.

Într-o noapte, cade de pe bloc. De aici pornesc toate. Are noroc și scapă, se recuperează o vreme în casa părinților ei, apoi se reîntoarce în Londra, în apartamentul ei, la jobul ei, cu promisiunea că va merge la ședințe de grup, pentru a se recupera și emoțional după pierderea lui Will (în secret, toți cred că a vrut de fapt să se sinucidă, nu că a fost un accident căderea ei).

La job are un nou șef imposibil, genul corporatisului cu nasul pe sus, terapia de grup nu funcționează cum ar dori… și colac peste pupăză, un personaj apare în viața ei: fiica de 16 ani a lui Will, copil de care el nu a știut niciodată. Pe tot parcursul cărții se luptă pentru a o aduce pe Lily pe o cale mai bună, ea fiind un copil dificil. Îi face cunoștință cu bunicii ei, o lasă să locuiască la ea în apartament până la un moment dat. Toată atenția lui Lou e concentrată asupra lui Lily, încercând să își dea seama cum ar fi acționat Will în locul ei.

La un moment dat apare în peisaj și Sam, paramedicul care s-a ocupat de ea când a căzut de pe clădire. Se simte atrasă de el, dar ba crede că e un obsedat de sex, ba nu se poate lega prea mult de el, amintirea lui Will fiind dureros de vie în sufletul ei şi, în plus, se teme să se apropie de altcineva, de teama unei noi suferinţe. Dacă rămâne sau nu cu el sau cu altcineva… va trebui să aflați citind cartea.

Nathan, cel care i-a fost coleg cât a lucrat pentru Will, stabilit în New York de o vreme, i-a propus să dea un interviu pentru un job în casa unde lucra. Primește jobul, dar până în ultimele pagini se gândește dacă să îl accepte sau nu. Nu vă spun dacă l-a acceptat, cred că mă opresc aici cu povestirea.

Finalul e happy, pinky promise! Nu happy într-un fel la care m-aș fi așteptat, dar da, e foarte foarte happy!

Am plâns ca un copil citind cartea asta. Nu știu dacă par, dar sunt groaznic de emotivă. Mă emoționează tipul ăsta de cărți frumoase, simple, curate, dar care mă fac să-mi pun niște întrebări.

Voi ați citit-o? V-a plăcut prima parte? Dar filmul?

By the way… oare va apărea film și pentru partea a doua?

Anunțuri

7 gânduri despre “După ce te-am pierdut – impresii

  1. De abia astept sa o termine Dee sa mi-o paseze si mie! Acum am inceput Ultima scrisoare de dragoste, iar Jertfa iubirii i-am dat-o ei intai. Pana la sfarsitul anului oi razbi eu cu toate! Ai reusit sa ma entuziasmezi cu recenzia asta, pentru ca initial nu eram prea incantata de continuarea asta.

    • Recunosc ca nu aveam vreun fel de asteptare. Credeam ca e ceva scris in graba si in mare lene, ca sa fie scris. Dar m-a terminat. ❤
      Bine, nu e o bligatoriu sa fie asa pentru toata lumea, daaar! Ce sa zic… sunt eu mai sensibiloasa.

  2. Pingback: Top 3 filme care mi-au plăcut în 2016 (Leapșă) | Bibelou's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s