Ciupercuță-ntr-o ureche, ghici salată ce-i!

Asta s-a întâmplat pe vremea când eram „destul de” insărcinată, adică arătam ca o bilă ambulantă și dacă îmi dădeai un bobârnac, mă dădeam de-a dura numaidecât. Somnul, groaznic. Nesomnul, groaznic. Să îți lege cineva șireturile? Să te spele pe spate! Crâncen!

Piciul îmi bătea în picioare toate orgănașele în trup și simțeam al treilea război mondial înăuntrul meu. Cu ce i-oi fi greșit deja de mă suduia așa?

Ziceam de somn. Puteam să dorm doar pe partea dreaptă. Dar și asa, chinuită. Nu știu dacă aveam trei ore decente de somn pe noapte. La asta se adăuga, noapte de noapte, sforăitul domnului din dotare. Până într-o noapte, când… i-am dat un cot, i-am dat un șut, l-am mângâiat pe nas (urăște chestia asta), l-am gâdilat, l-am înjurat, el tot cu porcii la păscut era. Era ora 4 dimineața și mă aștepta o duminică destul de plină. Urma o sesiune de cumpărături, că de, piciul trebuia să aterizeze cât de curând pe plai. Se cereau niște pregătiri, nu? Dar domnului nu îi păsa. Își păștea porcii cu spor.

– Bă! Urechi de lemn, tu nu te auzi în ce hal sforăi? Întoarce-te, sucește-te, mută-te în altă cameră, du-te la maică-ta, fă ce-oi ști, numai fă liniște!

Se pare că l-am speriat și pe ăla micu’, că și step-ul lui s-a oprit instant.

Ăsta mare se trezește, se ridică-n capul oaselor, zgâiește la mine niște ochi umflați de somn și obrazul ăla cu urme de pernă, se strâmbă și aterizează instant înapoi în pat, dar (din fericire pentru mine!) pe partea pe care nu sforăie. Și se face liniște.

Acum… ori nu are urechile chiar de lemn, ori chiar am zbierat tăricel. M-a găsit remușcarea. S-o fi supărat? Da’ de unde, cred că nici nu s-a trezit de-a binelea după căutătura aia dușmănoasă pe care mi-a aruncat-o. Și totuși… hm? Dar de unde mi-o fi venit asta cu urechi de lemn? Unde oi mai fi auzit denumirea asta? Ahhh, femeie, e 4 jumate, culcă-te și lasă urechile în pace că te gândești mâine. Hm! Stai mă așa.

Vreo oră m-am tot gândit unde am mai auzit de urechi de lemn. Somnul se dusese la porcii de pe câmpii, că la mine nu a mai vrut să vină.  Unde am mai auziiiit? Într-un film? Care film? Dar ce înseamnă? La naiba cu lapsusurile mele care mă apucă numai în momente dubioase!

Pe la 6 mi-a picat fisa. Trăiască mă-sa de ureche. Urechile alea sunt niște ciuperci, mă!  Acum mi-am adus aminte că ăia la mare mi-au presărat urechi de lemn în salată si eu ca proasta le-am dat la o parte că nu am știut ce-s bucățelele alea gelatinoase. Abia apoi am aflat ce-au fost și îmi venea să mă bat. Cică urechile astea de lemn nu au un gust anume, dar se folosesc în diverse preparate pentru a da un plus de culoare. Totuși, eu am simțit un gust, un gust bun, dar nătângă cum sunt, n-am știut ce-i cu ele.

Să îți aduci aminte la 6 dimineața de o salată, însărcinată fiind, și să nu îți iasă din minte… e mare treabă. L-aș trezi din nou să îmi vină cu urechea în dinți, dar îmi e că mă încuie pe balcon și îl urăște fiu-so’ câtă viață o avea că a răcit direct din burtică. M-am sucit, m-am învârtit, m-am așezat pe marginea patului, pofta tot acolo. Aproape salivam cu gândul la o salată mare, condimentată, legume proaspete și nițel usturoi. Mestecam în gol, mai-mai că simțeam cum crănțăne ardeiul gras. L-am simțit pe domnul din dotare cum mă fixa cu privirea în timp ce visam cu ochii deschiși.

– Ce-ai pățit?, mi-a zis. Mă trezești în puterea nopții că îți deranjez somnul prețios și apoi te așezi în fund cu gândul hai-hui.

– Vreau urechi de lemn.

– De ce, ți s-au spart alea de cristal?

– Ești simpatic și glumeț, dar nu. Ciuperci urechi de lemn. Din alea maronii, așa, care se pun în salate. Și nu numai. Dar de salată am eu poftă acum. Urgent.

– Din alea maronii să fii sigură că mănânci doar tu, eu nu mănânc așa ceva. Mâncarea să fie colorată frumos, așa, nu maro!

– Să știi că ajută inimioara, dragule. Sunt bogate în nutrienți și nici nu îngrașă. Că tot veni vorba, vezi că mă cam ajungi cu burdihanul ăla. Tu ce ai, fetiță sau băiețel?

– Bere.

– Obraznicule! Hai, zi-mi unde găsim urechi de lemn că mor de poftă!

– La magazin, îhm!

– Băi, eu vreau cu tot cu salată, nu doar urechile! La cât se deschid restaurantele? Hai! Hai hopa sus și hai să mergem să mănânc o salată zdravănă că mor aici. Și ai face bine să mănânci și tu, că prea ești morocănos. Umblă vorba prin târg că ar schimba starea de spirit. În bine. Hai, optimistu’ lu’ mama, hopa sus!

Cu greu l-am urnit din pat. Abia pe la 10 am ajuns în centru și am intrat într-un local. Din ușă i-am luat cu „Aveți urechi de lemn?”. Și încă unul. Și încă unul. Și al patrulea. Vreo doi ospătari s-au uitat urât la mine când le-am dat și denumiri științifice (căutasem pe google, logic – dar să vedeți ce mutre au făcut când le-am zis de auricularia auricula-judae…) , unul aproape m-a luat cu mătura și abia ultimul m-a îndrumat către mall. A fost rândul domnului de lângă mine să dea ochii peste cap. Iar mall?

salata-cu-urechi-de-lemn-700x420pxDar băiatul a fost suficient de drăguț și ne-a explicat că la mall-ul din apropiere există în zona de food court un restaurant cu specific chinezesc, Wu Xing, și acolo sigur găsesc ce îmi poftește burtica. Am ajuns hămesită, nu numai pofticioasă. Am luat o salată cu urechi de lemn și pentru că dumnealui nu voia salată,(„ce,eu sunt ied?”), și-a luat o porție de pui cu cartofi picanți. Bărbătesc. Adevărat. A plâns mâncând, erau chiar iuți! Am râs, văzând-ul. Savurându-mi liniștită salata, evident. Aaaaah, tare îmi place să fac bășcălie de el, probabil și Wu Xing știe!

pui-cu-cartofi-picanti-700x420px

Cu burta plină (piciul nu se pune la socoteală) și cu pofta satisfăcută, cu soțul încă înlăcrimat, dar mulțumit (el mereu lasă în farfurie. Nu și de data asta), cu moralul ridicat, am dat să mă ridic de la masă, când dumnealui îmi întinde telefonul. Mă uit. Site-ul Wu Xing. Ei fac și livrări la domiciliu în București, mă!

Partea bună e că de-acum încolo o să am la masă mâncare chinezească muuult mai des. Partea rea e că m-am plimbat juma’ de București cu o burtică de 6 luni și un soț semi-adormit până am găsit un restaurant serios.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s