Eleganța vine din simplitate

La început a fost tanti Nela. Avea o părere deosebită despre propria persoană, iar dacă o ascultai vorbind, se credea coborâtă de pe catwalk-ul parizian, după o prezentare haute couture. Își definea stilul vestimentar drept „copiat după Neckermann” (la mare modă înainte de Revoluție).

Ce-i drept, eu nu am răsfoit decât un Neckermann în copilărie și atunci m-am uitat la paginile cu jucării, însă mă îndoiesc profund că aș fi găsit acolo ținute compuse din colanți cu model lucios, purtați cu pulover mov cu pene care zboară prin toată casa. Sau haină de blană de animalus plasticus combinată cu ciocate cu vârf lung și ascuțit. Totuși, tanti Nela îmi era dragă, așa, cu ciudățeniile ei. Dar a fost primul meu model în ceea ce privește stilul vestimentar. Model de așa nu.

Adolescența mi-a adus multe lacrimi din punctul ăsta de vedere, pentru că, pe lângă trendurile odioase de la începutul anilor 2000, nici silueta mea nu era tocmai perfectă, nici atitudinea mea nu era tocmai dezinvoltă și nici prietenele mele nu îmi erau pe măsură, în sensul că pe lângă ele eram ca o girafă. Ele, mici și drăgălașe, puteau purta orice. Eu, înaltă și deșirată, trebuia să mă gândesc cu o săptămână înainte ce voi purta în oraș și de fiecare dată sfârșeam tot plânsă în fața șifonierului.

Până a apărut doamna Ana, prietena mamei. Genul ăla de femeie fatală, dichisită până în vârful unghiilor, care poartă cu fruntea sus și spatele drept tocurile cu o înălțime amețitoare. Genul de femeie care face și cele mai trăsnite combinații să pară stylish. N-aș fi crezut că portocaliul cu albastrul pot arăta atât de bine împreună. Până la ea.

N-am văzut-o niciodată fără tocuri sau într-o ținută sport. Tot timpul e elegantă, parcă-i o păpușă scoasă din cutie. Acel trend ciufulit, valabil la puștoaicele de 19 ani, „I woke up like this” o lasă rece. E de părere că o femeie trebuie să fie dichisită, nu să umble ca fugărită de maidanezi. Inevitabil, am preluat din ideile sale. Am și întrebat-o, ce-i drept, dar mai mult am „furat” din stilul ei.

full_img_783407Îmi amintesc de seara banchetului de la sfârșitul școlii generale, când am luat sandalele cu toc ale mamei la petrecere și mergeam ca un măgar legat de picioare. Mă bântuie și acum mersul meu împiedicat pe tocurile de 10 centimetri. Atunci, inconștient probabil, am decis că tocurile nu-s de mine. Dar nu mai sunt puștoaică, aș putea să încerc din nou. De fapt, nu, nu aș putea. Ci voi putea. Prima lecție învățată de la doamna Ana e că trebuie să ai încredere în tine, orice haină sau accesoriu ai purta. Așa că voi risca și voi cumpăra o pereche de pantofi cu toc. Văzusem unii frumoși și simpli de la Gino Rossi într-un promo Answear acum câteva zile și acum e momentul potrivit pentru shopping, că au și promoții.

full_img_738367Și dacă tot îmi iau pantofi cu toc, ar fi drăguț să pun mâna și pe o pereche de pantaloni, că cei luați în primăvară sunt avariați serios, iar blugii pe care îi am sunt din ăia de babe, e exclus să-i port cu pantofiori de Cenușăreasa la bal. Cred că un bleumarin ar fi nuanța potrivită, parcă e prea mare contrastul dacă îi iau negri. Buon, pantofi, pantaloni Medicine, hai că parcă-i coșul de cumpărături cam ușurel, parcă aș mai vrea ceva.

full_img_785940Ahhh, uite-o! Uite-o mă, de când plâng după ea! O cămășuță Silvian Heach, pentru zile frumoase, luminoase și lejere. Cred că ținuta e completă. Sau nu? Cam nu, dar ce-i trebuie? Aaaa, da! Un colier. Un colier statement, purtat peste cămașă. Sau poate deschei cămașa la 2-3 nasturi și îl port direct pe piele. Mă descurc eu, nu-i bai. Ia să vedem…

full_img_761487Șiii, gata! Un colier masiv de la Mango… care să coloreze ținuta și să-i dea un suflu primăvăratic. Pentru că asta e a doua lecție învățată: un accesoriu pus unde trebuie, înveselește orice ținută. Și VREM să avem o ținută veselă, chiar dacă e office sau elegantă. Nu e musai să punem pene de struț.

Acum cred că e ținuta completă. În plus, sunt piese simple, care pot fi mixate cu alte haine, pentru crearea de noi outfit-uri. Și asta e a treia lecție: mizează pe simplitate în piesele de bază și apoi le poți accesoriza și amesteca așa cum vrei. Clever, huh?

Ei, dar stai! Aici e-aici! Răsfoind printre produsele de pe site, am văzut și niște blugi mișto de la Diesel, da’ deja se uită duduiu’ urât la mine. Ah, vine. Mi-a văzut coșul de cumpărături. A zis că blugii trebuie să dispară și că luna asta e rândul meu să plătesc curentul. Mă conformez. Blugii dispar și trimit comanda cu cele patru produse. El dispare la televizor. Blugii reapar ca prin minune în coș și trimit o a doua comandă rapid, până nu apare el iar în peisaj. Asta, doamnelor și domnilor, asta înseamnă persecutarea femeii!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

  • sursă foto: answear.ro

Anunțuri

Un gând despre “Eleganța vine din simplitate

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 22. 1 + 1 = Style

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s