Moș Crăciun există în sufletele celor care iubesc

Credeam că Moș Crăciun e chiar un moș care vine, cu sacul în spinarea bătrână, pe coșul sobei sau pe țeava caloriferului (după caz), la copiii buni, la copiii răi și la copiii care nu mai sunt copii. Mică și speriată, nu am apucat să-l văd în spatele blocului când m-a ridicat mama fuga în brațe pe  balcon. Mi-era frică de înălțime. Nici măcar emoția că aș putea să-l văd pe bune nu m-a împiedicat să mă zvârcolesc ca o șopârliță. Dar știam că e acolo. Că există, chiar dacă bănuiam că era cineva costumat de fapt. Știi, nu trebuie musai să vezi ceva ca să fii sigur că există. Așa și cu Moșul.

Doar crescând am realizat ceva important: Moș Crăciun trăiește în noi. Moș Crăciun e cineva bun, pentru că există numai în sufletele celor care iubesc. Fără să iubim, cum am cutreiera noi zeci de magazine pentru un lucrușor anume pentru mama, tata, iubit sau prunc? Sau chiar cățel. Simplul fapt că îndreptăm către cei dragi un gând bun și două mâini, ținând cu drag un cadouaș… ne face pe toți Moș Crăciun.

E primul an când îmi petrec Crăciunul la casa mea. Adios sarmalele mamei si ciocolata adusă la pat. Anul ăsta mi le fac singură pe toate. Tot e bine pentru că pot să-mi desfășor în liniște #MoșCrăciuneala. Cumpăr în liniște, depozitez în liniște, ambalez în liniște. De eram încă acasă la ai mei, nici nu aveam unde să ascund cadourile, antenuțele mamei se activează instant, vorba zmeului din poveste, ea simte miros de cadou!

Am zis să merg la sigur și să le iau câte o casetă cadou cu produse cosmetice, pentru că știu ce folosesc și dacă nici eu nu mă pricep în neamul ăsta… zău, nu știu cine altcineva. Așa că am apelat la o marcă de încredere, Farmec, nu numai pentru că e accesibilă, dar mai ales pentru că are produse eficiente.

Mamei, pentru că știu că are nevoie de o nouă cremă (și a dat ceva bănuți cumpărându-mi mie halatul de pluș cu unicorni pe care îl văzusem într-o vitrină), i-am luat o Casetă cadou Derma+ Cremă antirid și fermitate și pe lângă crema antirid de zi, primește și o cremă pentru conturul ochilor. Ambele conțin ingrediente care asigură tonifierea tenului și hidratarea de durată, cum ar fi acidul hialuronic, vitaminele A și E, sepiliftul… pe lângă toate astea, crema pentru ochi conține și Gatuline, ingredient care ajută la diminuarea ridurilor de expresie. O să am o mămică și mai tânără după Crăciunul ăsta!

4122-caseta-gh3d-2

Pentru tata am luat o Borsetă cadou Gerovital H3 Men Seductive care conține o spumă de ras, un balsam după ras (cu pompiță, să nu se mai verse dacă îl uită fără căpăcel prin baie) și un antiperspirant. În plus, borseta e perfectă pentru călătoriile dese pe care le fac ei în ultima vreme și astfel nu mai e nevoie să își strecoare produsele în portfardurile mamei. Duduiu’ meu nu știe, dar o astfel de borsetă îl așteaptă și pe el acasă. Pitită în cutia încă nedespachetată cu parfumuri. Știu că printre parfumuri nu e niciodată curios să se uite, deci sunt safe!

img_20161128_203759

Mi-am amintit că mamaia se plânge că are mâinile crăpate, biata de ea. I-am luat două sticluțe de lapte Doina, tot într-o casetă. Așa sigur scapă de pielea crăpată și va fi pregătită să-și pigule buruienile de la poartă liniștită, la primăvară.

Bun! Cadourile sunt pregătite, împachetate în roșu și legate cu fundițe albastre (țeapă, nu-s aurii!), mă pregătesc să merg la ai mei. Dar ce mă fac cu duduiul, că l-am găsit mucos sub pătură, cu nasul roșu.

– Rudolf, n-am ce să-ți fac, mergi cu mine. Îți face mama un vin fiert de nu mai răcești zece ani!

Cu renul mucos la braț, Moș Crăciunița a pornit încărcată cu plăsuța de cadouri, cocoțată pe tocuri, zburând pe gheață, cale de mări și țări trei blocuri. Am ajuns, am sunat. Nimic. De două ori, de trei ori, nimic. Am sunat-o pe mama. Erau în vizită la nași.

– Păi mami, era musai să ne vedem azi, am uitat ceva în casă!, am mințit.

– Ce-ai uitat, năravul?

– Nu, am uitat cerceii ăia lungi! Am nevoie de ei mâine!

M-am folosit de cheia mea, cu acordul mamei, și am intrat. Duduia Pitu era pe colivie și a zburat instant pe umărul meu. Halal trupă de Crăciun. Păream mai mult o gașcă de pirați, eu șchiopătând de atâta alunecat pe gheață, neica Rudolf ca un pirat nițel abțiguit din cauza nasului roșu și Pitu care cerea constant pupic. Și biscuiți. Că veni vorba de biscuiți, duduiu’ a observat un platou cu biscuiți de casă făcuți de mama (am avut și noi acasă, dar haplea i-a mâncat pe toți) și s-a așezat pe canapea să ronțăie unul-doi.

Am lăsat cadouașele lângă brăduț și am mers până la bucătărie să-mi pun un pahar cu apă. Când m-am întors, dragul meu dormea liniștit pe canapea. Un biscuit… poate doi. Ce să fac? N-am ce să fac, mi-e milă să-l trezesc. Așa că am introdus duduia Pitu în colivie și am plecat fără el, nu înainte să-i las mamei un bilet pe ușa sufrageriei:

„Mami, ți-am lăsat un cadou de Moș Crăciun. Domnișorul Biscuit doarme la voi pe canapea!”

Am patinat până acasă, nu zic nu. Odată ajunsă, am pregătit și pentru el cadoul și l-am pus sub brad. Două ore mai târziu m-am trezit cu el acasă, cu un bilet de la mama:

„Mami, Domnișorul Biscuit e bine, i-am făcut vin fiert. Nasul e și mai roșu, dar măcar scapă de răceală.

P.S. Vezi în decorațiunea de la ușă. Mulțumim pentru cadourile fermecate!”

Am ieșit la ușă și în cutia pe care o pusesem la ușă am găsit o Casetă cadou – ArganPlus Keratină cu șampon și ulei pentru păr.

2a31e076f06f8f0cdfda12ad921e1ac9

super_blog_caseta3

Uau! Gând la gând cu bucurie, mami! E exact ce căutam zilele trecute și am nimerit stoc zero!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Sursă foto: pinterest, arhiva personală, farmec.ro, super-blog.eu.

Anunțuri

2 gânduri despre “Moș Crăciun există în sufletele celor care iubesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s