Am avut un vis. Acum am o afacere

Eram sătulă să fiu angajată în firma aia. „Drăguța, fă aia! Drăguța, fă cealaltă!” sau „Drăguța, nu e bine cum ai făcut!” – erau la ordinea zilei. Eram ca o servitoare, deși în „fișa postului” scria altceva. Teoretic, eram secretară. Practic, eram menajeră, secretară, baby-sitter, maseuză, curier și multe altele. Dar cel mai important, făceam cafeaua bună. Pentru că măria-sa, șefa, nici în secolul ăsta nu s-a prins la ce-s bune cafetierele, ce să mai zic de espressoare.

Mă simțeam din ce în ce mai rău psihic, nu mai puteam dormi, mâncam foarte mult și foarte prost, rupsesem legătura cu prietenii și relația mea rezista doar printr-un miracol. Doar el știe, săracul, câți nervi a îndurat din partea mea. Și mi-era teamă că-ntr-o zi va ceda. Atunci am fi avut de pierdut amândoi. Dar mai mult eu.

Mă gândeam cum mi-am lăsat toate visurile să moară. Și cel de a fi actriță și cel de a fi polițistă și mai ales cel de a fi translator (sau măcar profesoară). Cândva eram as la franceză. Acum… s-au pierdut toate. Sau poate… poate că nu. La urma urmei, nu am nici 30 de ani. Da, peste tot vedem exemple de tineri de sub 25 de ani care au un succes fabulos, dar nu e musai să fim toți la fel. Poate e o șansă și pentru mine. Dar ce șansă?

Bun. La ce mă pricep eu cel mai bine? La cosmetice, bijuterii, chestii femeiești. Nimic ieșit din comun. Ce-mi place mie cel mai mult să fac? Cumpărături. De unde? Ehe, asta-i buba! Trebuie să merg până la București, pentru că aici în oraș găsesc numai chinezării ordinare. E, asta e!

Nu pot merge mereu la București pentru diverse cumpărături mici și nici să comand online nu îmi dă mâna mereu, la ce taxe de transport sunt. Așa că aș putea să aduc diversitatea în oraș! De ce nu? Ce am de pierdut? Am ceva cunoștințe prin firmele mari și chiar cunosc un distribuitor de chestiuțe drăguțe care iau ochii femeilor. Doar că firma e franțuzească. Dar cum ne-am înțeles când le-am promovat produsele pe blog, ne vom înțelege și acum. Doar ziceam că eram as la franceză. Chiar as nu mai sunt, dar o conversație încă sunt capabilă să încropesc.

Aș putea să încerc să-mi deschid un mic boutique cu articole diverse, bijuterii, decorațiuni, și alte accesorii, aș putea începe și o colaborare cu fetele care fac bijuterii handmade. Idei sunt multe, să vedem dacă le pot pune în practică.

Au trecut doi ani și mica mea afacere e înfloritoare. Aveam la ciorap, vorba aia, niște economii, m-au ajutat și ai mei și am pus pe roate magazinul. La început am avut o gamă restrânsă, cu prețuri foarte mici, negociate la sânge cu furnizorii. Pentru a avea vânzare, trebuie să oferi ceva în plus față de ce oferă principalii competitori. Or, dacă ei își vând chinezăriile la prețuri de „24 k gold”, a fost nevoie de multă diplomație și perseverență pentru a convinge furnizorul că numai printr-un preț decent, mic (cel puțin pentru început) vom fideliza clientul. Le-am arătat „cu creionul pe hârtie” că un număr mai mare de produse vândute la un preț mai mic, cu adaosul minim, aduce un profit mai mare decât un preț mai mare și marfa rămasă la prăfuit în magazin.

La un moment dat, mi-am dorit să extind magazinul, dar banii strânși din vânzări nu erau suficienți. Mi-aș fi dorit să obțin un credit, dar în domeniul ăsta nu sunt vreun geniu. Tehnicalitățile mă bat. Ce bancă să aleg? Care sunt cele mai bune condiții? Dar cerințe? Trebuia să fac cumva să fie avantajos. Am întrebat-o pe ma’ friend Alina cum să fac. Ea e broker la AVBS, cu asta se ocupă și, logic, știe mult mai multe. Ea mi-a făcut legătura cu un coleg de-al ei, broker financiar de la departamentul de credite IMM.

Am depus dosarul, ei l-au trimis către bănci, am primit ofertele și am ales-o pe cea mai avantajoasă. Astfel, azi magazinul meu e dublu ca spațiu, ca personal și ca marfă. Dar nu și în ceea ce privește prețurile. Am reușit să păstrez prețul minim și, vorba aia, trag clienții la noi ca ursul la miere.

Anul ăsta am zis să fac și un lucru bun. Când primești un ajutor, e musai să împarți din binele tău și cu alții. Așa că un anume procent din câștigul pe luna decembrie îl voi dona către o fundație care oferă ajutor animăluțelor abandonate. Tratamente, găsirea unui nou cămin… știți. La urma urmei, și cățelul ăla mic din cușcă merită o bobiță de calitate și o deparazitare ca la carte de Crăciun, nu?

În apropierea sărbătorilor, am constatat cu bucurie că bănuții strânși sunt mult mai mulți decât aș fi îndrăznit să sper. În plus, în urma campaniei din magazin, am strâns și din donațiile clienților o sumă frumușică.

Am făcut donația și de acolo s-a dezlănțuit nebunia. Am uitat să menționez că mi-aș dori ca donația să fie anonimă, așa că oamenii de la fundație s-au simțit datori să îmi mulțumească în public, pe pagina lor de facebook. Instant am fost bombardată din toate direcțiile. Nu îmi place să fiu în centrul atenției, dar zarurile au fost aruncate și nu aveam ce să fac.

Am ajuns și la televizor. Și în presă. Presa exagerează mult… „Salvatoarea cățeilor”. Să fim serioși, e doar o firimitură din ce mi-aș dori să fac pentru animalele astea! Am primit o propunere pentru un interviu, la Radio Lynx. Cunoșteam radioul respectiv și am acceptat. M-au întrebat care e povestea mea. Le-am povestit despre anii în care am fost o secretară deprimată, despre cum am pornit la drum cu chichineața de magazin și despre frumusețea de magazin pe care o am acum datorită unui credit. Atunci mi-a picat fisa… dacă nu obțineam acel credit pentru întreprinderi mici și mijlocii, nu aș fi putut să ajut acum. Le-am povestit cu foc cât de ușor a fost și cât de lin au decurs formalitățile.

– Deci spuneți că oricine poate să-l obțină?

– Oricine. Doar să fie persoană juridică și afacerea să aibă minim un an. De acolo e simplu.

Câteva zile după asta, verificând mailul, am observat că aveam un mesaj de la Bianca, make-up artist, blogger și ma’ friend. Îmi povestea că mi-a ascultat interviul și că am inspirat-o să își deschidă un salon. Mi-a promis că mă vizitează, la o sesiune de shopping de chestii drăguțe, de fete.

Au trecut doi ani de atunci. Suntem două tipe cu afaceri înfloritoare și nu numai. Am decis împreună să dăm mai departe poveștile noastre și să încurajăm ceilalți oameni de afaceri (afaceri mici, ca ale noastre) să apeleze cu încredere la un credit bancar, intermediat de un broker care știe ce face. Azi avem un spot la RadioLynx și chiar și la televizor ne vezi uneori. Noi am putut. Oricine poate.

AVBS-CREDIT1

Vedem peste tot afaceri care nu mai merg. Patroni deprimați, disperați, care nu știu pe unde să scoată cămașa și cum să o scoată la capăt cu datoriile. Un credit îi salvează pe ei, dar le salvează și afacerile și îi ajută să ajute la rândul lor (locuri de muncă de exemplu – o afacere extinsă necesită mai mult personal). Un credit nu e ceva de pe altă planetă.

Există întotdeauna o portiță.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Am avut un vis. Acum am o afacere

  1. Mi-ar plăcea să-mi spui într-o zi că acest articol este real și nu ficțional, cu iz de dorință. Dacă te-ai gândit la toate astea, în adâncul sufletului s-ar putea să ți le dorești.
    Mulțumim pentru articol, Dana! Mult succes! :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s