Probele, notele, Gala. Oamenii. SuperBlog 2016

Salut!

Povesteam pe pagina de facebook a blogului (dă like, bre, că e gratis) că sâmbătă am participat la Gala SuperBlog 2016, eveniment care a avut loc la hotelul Arc de Triomphe. Plănuiam să scriu impresiile mai repede, dar întâmplarea a făcut să mă găsească niște boală… luni, mai pe seară. Și am zăcut eu așa trei zile și trei nopți, de nici nu mai știu ce am făcut în timpul ăsta. Știu doar că luni am bolit, marți am tremurat și miercuri m-a durut schinarea. Ieri am fost #binidităt și am zis să și scriu dacă tot m-o luat pohta, iar azi am terminat ce am început ieri. Ba chiar am și mâncat ca un om aproape normal ieri. La prânz am mâncat covrigei înmuiați (în gând) în fondue și pe seară am mâncat paste. Despre fondue vă povestesc mai încolo sau cu altă ocazie. Cu altă ocazie, mai degrabă.

Pe măsură ce scriu, mă mai trec episoade de transpirații și paratranspirații, că mă întind prea mult la vorbă și depășesc limita de cuvinte. Apoi mă relaxez. Nu mai sunt în concurs. Acum pot să fac și să spun ce vrea pipoțica mea, pentru că nu îmi mai cere nimeni linkuri și cuvinte. Acum le pun dacă vreau. Acum am liber la limbajul meu colorat, fără să ridice o sprânceană stimabilii de la Wu Xing, de exemplu, zicând că a spune „trăiască mă-sa de ureche!” e o jignire. Dap, chiar așa mi-au zis. Deplasat? Poate. Jignitor? Nu cred. Whatever.

Chiar azi mă gândeam la muncă, așezând niște quelques choses prin sertare, că abia aștept să ajung acasă, să mă îmbrac cu halatul pufos și să mă răstorn în pat. Un gând de „păi cum, doar atât?” nu îmi dădea pace. Daaa, doar atât. Gata cu deadline-urile, gata cu „ce Doamne iartă-mă mai scriu și pentru proba asta?”, gata cu notele și cu nervii. Da, gata și cu premiile. :))) E doar o zi liniștită de iarnă, aproape de Crăciun. O zi în care sunt fericită că trăiesc, sunt sănătoasă, am familie, lăv’, mafrendși, o porție cinstită de paste pe masă și  rujuri și alte drăcii de-astea femeiești. Și Radioul lui Moș Crăciun care e (aproape) nelipsit la muncă în decembrie.

Am spus-o și în caricatura aia de discurs de la Gală. SuperBlogul de anul ăsta a fost cel mai intens. Doamne, cum a fost! Crâncen!

Mă pregătisem. Am început pregătirile încă de la articolul de înscriere. Studiasem sponsorii și m-am gândit ce ar putea să ceară. În mare parte am ghicit. Am scris cu drag pentru majoritatea probelor, cele prea tehnice dându-mi bătăi de cap. Ca de obicei. Tot ca de obicei, am apelat la duduiu pentru explicațiile despre fire, rețelistică și alți monștri din ăștia care nu mă pasionează deloc și despre care refuzam să mă documentez. Call me cum vrei, dar dacă ceva nu mă interesează, nu citesc despre. Ok, ăsta e un router, de la ăsta îmi vine internetul. Bine. Punct. Ăla e un avion. Adică o hărăbaie care zboară. Nu am zburat niciodată, deci de ce m-aș fi documentat despre check-in online și despre bagajele de cală? Ei, pentru SuperBlog trebuie să te intereseze, că altfel nu ies articolele. Nu ies articolele, nu ești finalist. Asta e partea bună, că ești cumva forțat să te documentezi și în domenii care n-au nimic de-a face cu tine. Eu vând cosmetice, nu proiectez case. E, pentru SuperBlog am citit și despre asta. Pentru superblog am aflat ce-s alea jack și hdmi, care-i baiul cu certificatele energetice și cu creditele sau traducerile medicale. Am alcătuit ținute imaginare și am scris despre mâncare. Aruncând un ochi înapoi, a fost amuzant. Și am învățat chestii din toate astea. Măcar câte o idee de bază tot mi-a rămas din fiecare probă la care am participat.

source

*sursă

Intens a fost și din cauza notelor.Eu am fost cea care a sesizat niște lucruri care din punctul meu de vedere nu erau în regulă. Mulți mi s-au alăturat. A ieșit hărmălaie. Doar că la o adică, toți s-au retras și am rămas eu singură în prima linie, pe post de carne de tun și cu toate oalele sparte în cap. Live together, die alone, nu? Ei lasă, noi să fim sănătoși.

În altă ordine de idei, notele mele au fost bune. Așa le văd eu. Mai puțin cea de la Colop, unde nici juriul nu știe ce a vrut. O zi din viața unei ștampile. Mmmm, fascinant! Am încercat cu toții să dezvoltăm, să facem ștampilele alea cât mai interesante, deși ele nu fac decât planc planc planc toată ziua, să le dăm viață și personalitate… notele? Jenante. Explicațiile? „Noi voiam articole serioase”. Prieteni… ștampila ștampilează. Atât.

Sau nota de la Wu Xing, unde nici nu mai știu ce răspuns mi-au dat și nici nu îl citesc, pentru că mă apucă un râs isteric când îl citesc. Jucați-vă cu denumirile preparatelor, creați povești în jurul lor, etc, bla bla bla. Pffff, voi chiar ați făcut asta? Nu e bine.

O altă dezamăgire vine de la Olla. Acolo era despre flori. Iar nu i-am înțeles noi cum trebuie și ne-am luat câte una dupE ceafă. Zic noi, pentru că am fost muuulți nemulțumiți de note. Pfu, măcar nu mă mai simt așa singură.

În rest, numai de bine. Am câștigat și două premii la Farmec. Să înțeleg că la ei e „una da, una ba”. Din doi în doi ani îi nimeresc. Anul trecut am fost furioasă rău pe ei. :))) Cum, băăă, io care lucrez cu cosmeticele nu am fost atât de șmecheră încât să împușc un premiu la o probă de pe felia mea? Ei, na, anul ăsta am avut inspirația la mine și am luat premiile puse la bătaie pentru ambele probe. Bianca, thanks că ai avut și tu simțul umorului la tine și ți-au plăcut articolele mele. Rița veverița e happy, zice să-i dau ei crema din premiu, cică a consumat-o pe prima. :)))

O altă surpriză plăcută a venit de la Conectica, unde am scris articolul pe fugă, într-o zi nasoală pentru mine, după ce îl zăpăcisem pe duduiu la cap cu tipurile de cabluri. M-a ajutat mult. Dar articolul l-am scris singurică, simplu, cu glumele la purtător, iar când l-am citit m-am mirat și eu de cât de fain a ieșit. Nota, pe măsură. 95!

Am avut o ușoară dezamăgire la proba propusă de PartySnap, pentru că eram atât de mândră de articolul meu și am primit un 86 nemilos și un comentariu cu două tăișuri la articolul respectiv. Comentariu pe care, judecând după notă, am decis să-l interpretez în sensul negativ.

Intensă a fost atmosfera pe grup. De obicei ieșeau scântei, dezbăteam, dar totul se termina repede și drăguț. Anul ăsta au fost întinse până la refuz discuțiile, chestii mărunte dezbătute și paradezbătute, certuri, jigniri. Da, jigniri. Aici îmi asum și eu partea, am zis și eu o dudă și consider că nu ar fi fost necesar să o zic. Așa sunt eu, vulcanică. Mă supăr, îmi trece și merg mai departe.

După toate nebuniile, am terminat concursul pe locul 17. Mai bine ca anul trecut, mai rău ca în primăvară. Dacă mă concentram pe ce aveam de scris, poate era mai bine. Dar nu, ca de obicei eu mi-am bătut capul cu chestii inutile. De învățat minte pentru data viitoare.

Am câștigat două premii, o carte de la Rao și premiul cel mare: Gala. Până anul trecut nu voiam să cred că Gala e de fapt premiul cel mare. Cum adică? Să nu câștigi nimic? Pfff, ce concurs e ăsta dacă nu câștig? Dar anul trecut s-a întâmplat să particip și mi-am schimbat părerea. E adevărat că încă sunt încântată de premii, dar cel mai mult aștept Gala. Atunci ne adunăm cu toții și se pierd undeva în văzduh toate supărările, toți nervii… atunci ne distrăm (fiecare cum poate, eu de exemplu nu dansez), vorbim, ne bâlbâim și tremurăm de emoție.

Am ajuns la hotel după ora 14, după o tură prin mall. Logic. Nicio vizită la București fără mall.

img_20161210_114809

Hotelul m-a impresionat încă de la ușă. Fata de la recepție era toată numai un zâmbet și era și frumoasă foc. De așa primire să tot ai parte! Camera, de vis. Curățenia, lună. Dar voi face un articol separat despre asta.

Gala s-a desfășurat în sala Victoria, eram așezați la mese rotunde, spre deosebire de anul trecut când am fost ca la conferință. Locul, și mai elegant și mai frumos. Oamenii… voioși și emoționați.

La masă, noi am stat cu Justin Bieber (am uitat să-l întreb ce mai face Neymar) Marius Mandache, Alexandra Călinoiu (alias pisi sau clona mea sau eu clona ei, în fine, ați înțeles ideea), Eugen Zăvoianu, câștigătorul trofeului de anul ăsta. Felicitări!!! Și încă cineva, dar îmi pun niște cenușă în cap că am uitat cum se numește. Îi știu chipul, dar nu mai știu numele. Rușine mie.

Mi-a părut bine să revăd oameni dragi și să cunosc alții la fel de drăguți. Discursul meu a fost dezastruos ca și data trecută (ba chiar am repetat chestii spuse anul trecut), dar deja știți că eu nu deschid pliscul fără să spun o prostie, deci e ok, suntem în grafic. La serviciu vorbesc ore întregi cu oameni necunoscuți, dar aici nu am fost în stare să leg trei vorbe coerente și simpatice și în plus am mai făcut și fețe fețe de bufniță. Da, în poze am mutră de bufniță. Ei și ce, bufnițele sunt simpatice. 😀

15390667_10154476421259442_6529209239707946537_n

img_20161210_174812

A fost un eveniment reușit, am socializat, am râs, am glumit, am scris în agenda lui Emil, am făcut selfie-uri, iar după încheierea Galei propriu-zise, a urmat o surpriză: o degustare de vinuri și brânzeturi. M! Curcubeu pe cerul gurii! Au fost în total 6 feluri de brânză și 6 feluri de vin, nu știu dacă le-am prins pe toate (vinurile), dar din toate felurile de brânză aș putea să jur că am gustat. A fost o surpriză deosebită, mai ales pentru că a fost o experiență nouă pentru mine.

img_20161210_193628

După a doua parte, degustarea, teoretic a pornit petrecerea. Dar am dansat stând pe scaun, eram prea obosită și oricum mi-era rușine să dansez. Pe la 11 seara am dat o fugă pe bulivar să vedem luminițele și Arcul de Triumf noaptea. Încă o experiență simpatică bifată. De întors ne-am întors fix la tort. Tort care, trăiască neamul lui, a fost delicios. Nu știu unde fac oamenii ăștia torturile pentru Gale, dar le iese fantastică treaba. Alexandro, pupezico, vezi să ții minte că mi-am sacrificat brăduțul de pe farfurie să te hrănesc pe tine. :)))

După încă vreo jumătate de oră și dorința îndeplinită (Tchu tcha tcha) am urcat în cameră, pentru că oboseala își spunea cuvântul deja. Iar a doua zi aveam încă o vizită în mall de bifat, plus drumul spre casă (drum care, deși durează doar o oră și un pic, e cam nasoluț mai ales pentru că am rău de mișcare).

Nu vreau să închei articolul kilometric fără a mulțumi organizatorilor SuperBlog, oameni minunați care ne-au suportat timp de două luni așa gălăgioși și nemulțumiți și încântați și puși pe râcă.

Le mulțumesc și sponsorilor, mai întâi celor care au dat dovadă de profesionalism, care au comunicat cu noi și s-au implicat activ în competiție, apoi celor care poate pentru că au fost la prima participare ca sponsori nu au știut cum să gestioneze situațiile apărute pe ici, pe colo. Dragilor, e simplu. Comunicați cu noi. Fiți deschiși. Sunteți oameni, suntem oameni. Puneți în joc niște premii, punem în joc niște reclamă. Să ne respectăm. Nu suntem la școală, suntem oameni mari.

Le mulțumesc și colegilor (în special martirului de duduiu, bietul de el) că m-au suportat așa zgubi cum sunt și le promit că fie că vor, fie că nu, nu scapă de mine. Asta sunt, așa defilez. Mă mai ia gura pe dinainte, la asta mai am de lucrat, dar până la urmă poate ăsta-i farmecul. 😀 V-ați învățat voi cu mine.

15442112_1180534035364047_5059047483313762328_n

Gazdă primitoare, mulțumesc pentru o experiență de vis!

Și cam atât. Aștept Spring-ul!

  • sursă foto: facebook SuperBlog și Daniel Botea, arhivă personală.
Anunțuri

12 gânduri despre “Probele, notele, Gala. Oamenii. SuperBlog 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s