O experiență… cum se cuVine

Vă amenințam că o să vă povestesc mai pe larg despre ce s-a întâmplat la Gala SuperBlog, la Hotel Arc de Triomphe. Azi a sosit ziua cu pricina. Azi mi-am adunat puterile.

După câteva ore de emoții, de ascultat cu inima cât un puricel discursurile sponsorilor, organizatorilor și colegilor, degustarea de Brânzeturi cum se… cuVin (organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro) a venit ca o eliberare. Gata, duse erau emoțiile, nu mai trebuia să rostesc nimic la microfon, atmosfera era caldă și prietenoasă, ne simțeam bine și vorbeam câte-n lună și stele, fiecare pe la masa lui.

Drept să spun, nu mă așteptam la un așa eveniment. Când am auzit-o pe Georgiana la radio spunând de ceva surprize oltenești, m-am gândit automat la muzică populară. Nu știu de ce. Probabil pentru că sunt umblată cât găina în jurul cotețului.

Nu mai fusesem niciodată la o degustare, nu știam cum se desfășoară, a fost ceva cu totul deosebit pentru mine. Aveam ceva sentimente contradictorii. Pe de-o parte, după primul fel de brânză (brie) și primul fel de vin, un rose, (domnul care ne povestea despre vinuri i-a spus într-un fel care ne-a făcut pe mine și pe pupezica de Alexandra să râdem cu lacrimi) aveam impresia că gata, aia fuse. Pe de altă parte, cam mustăceam din pricina asta? Păi cum, doar atât? Apăi nu, domne, nu fuse. Au mai urmat câte cinci.

Am învățat și chestii noi, cum ar fi că vinul rose se obține tot din strugurii roșii, dar durata de expunere a cojii strugurilor (coaja dă culoarea vinului) în must e mai scurtă.

Drept să spun, vinurile roșii, deși foarte aromate (nasul meu e foarte sensibil după 4 ani printre parfumuri), nu aveau pic de dulceață. Or, mie îmi plac vinurile dulci. Dacă-s și roșii și ușor dulci, cu atât mai bine.

Nu am avut parte de un vin roșu, dulce, la acest eveniment. Primele 5 nu au fost deloc dulci, iar ultimul, preferatul meu, a fost dulce, dar alb. Totuși, nu a mai contat culoarea având în vedere cât de bun era. Dessert Corcova are culoarea soarelui și un gust bogat, extraordinar de aromat.

15380286_10154472073334442_955740326277503261_n

Până aici, toate bune. Un vin 100% pe placul meu. Bun. Noutatea vine din alăturarea brânzei Roquefort. Sunt un mare fan brânză și oricine mă cunoaște poate să confirme. Mănânc orice conține lapte, de la unt, iaurt, smântână, telemea, cașcaval și continuând cu brânzeturile mai sofisticate pe care le-am descoperit în ultimii ani. Cândva strâmbam din nas numai dacă auzeam de brânză cu mucegai. Acum o savurez cu mare plăcere, indiferent dacă e mucegai alb ca o crustă sau mucegai albastru.

Brânza Roquefort e o brânză ușor sfărâmicioasă, cu mucegai albastru, obținută din lapte de oaie nepasteurizat. Iubesc brânza de oaie, mănânc de câte ori am ocazia. Dar Roquefort e altceva. E foarte sărată. Ori o iubești, ori te strâmbi. Nu există cale de mijloc cu ea. Eu am ales s-o iubesc. Gustul e pregnant, ușor picant, iute chiar.

15439823_10154472076349442_6723553368422796258_n

Cu alte cuvinte… vinul? Sublim, aș putea spune. Brânza? „Puternic” ar fi cuvântul care îi descrie cel mai bine gustul, din punctul meu de vedere. Iar asocierea celor două… uau! Ceva NOU! Gustul sărat-picant al brânzei combinat cu dulceața vinului au creat ceva cu adevărat deosebit, ceva la care nu mă așteptam și care mi-a gâdilat extraordinar de plăcut papilele gustative.

Tot în seara aia am gustat și bucățele de nucă, în combinație cu cele două vedete de mai sus. Ceea ce nici nu voiam să-mi imaginez până acum o vreme. Cum adică nucă și brânză? Ei, uite că mi-a plăcut.

Pentru că, atunci când vine vorba de experiențe culinare, sunt deschisă la experimente și experiențe. Bine-bine, să nu exagerăm, nu-s mare carnivoră, dar în afară de asta, încerc orice noutate îmi pică în mână. O viață avem, nu? E păcat să nu încercăm chestii noi.

Bun. Despre Gală v-am povestit, despre degustare v-am povestit, episodul 3 va fi despre hotel. Mmmmm, deja mi-e dor de camera mea!

*Sursă foto: facebook Daniel Botea

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s