Pituț

Când era Pitu mică, îmi era groază de păsări. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, Pitu nu a fost niciodată mică. Pitu a fost mic. Văzusem niște fotografii cu nimfe, în perioada aia citeam și Harry Potter (a nu știu câta oară) și în minte mi-a încolțit ideea isteață că parcă mi-aș dori și eu o pasăre în casă.

Aveam deja un hamster, pe Zuzi, dar cu Zuzi nu te înțelegeai. Era cam rea, nu mă lăsa să o ating fără să încerce măcar să își înfigă colțișorii ăia mititei în degetele mele. Trebuia să o pândesc prin colțurile căsuței și să o prind când nu era atentă. Și chiar și așa, mai mult de câteva minute, cât mă jucam cu lăbuțele alea mici și pufoase și o pupam pe botic, nu stătea. Ori îmi făcea o măslinuță de toată frumusețea.

Aveam nevoie de un animăluț cu care să mă și joc, pe care să-l mângâi. Așa s-a născut ideea că am nevoie de un papagal. I-am arătat mamei niște fotografii și am stabilit: ne luăm nimfă. Iar fobia de păsări aveam eu să mi-o înfrâng mai încolo.

Îi alesesem și numele: Petre (după Petre Barbu din Pânza de păianjen). Și întâmplarea face să ajungă la noi în casă fix de Sf. Petru și Pavel. Deci da, Pitu a fost mic. Că era băiat. Sau cel puțin așa credeam noi.

Citisem tot ce era de citit despre nimfe. Omisesem cumva partea aia cu „nimfele sunt arțăgoase și pretențioase și devin stăpânele casei”, că deh, la cât de frumoase sunt, cui îi mai pasă că până la urmă tot ți se urcă în cap, la propriu și la figurat?

Da, nimfele nu sunt deloc maleabile. Ca ele sau deloc. Sunt cumva asemănătoare cu pisicile, au un comportament de prințese cărora li se cuvine totul.

Te urăsc cu pasiune sau te iubesc până la epuizare. Dacă le-ai greșit o singură dată, te țin minte mult timp, dar dacă nu, plâng după tine de ți se rupe sufletul de mila lor. Eu sunt fericita beneficiară a iubirii unui suflețel mic, gălbui, cu moț și obrăjori.

20150628_1718272

Când sunt cu ea acasă, mă lasă să o mângâi și mă pupă până îmi ia tot rujul de pe buze. Îi place în special cel roșu. Când lipsesc vreo zi, miorlăie cu orele dacă se face ora la care veneam de obicei și nu apar. Strigă după mine cum poate și ea…

Bine, strigă e mult spus. După 3 ani jumate, încă nu spune măcar o vorbuliță, deși am găsit o mulțime de clipuri în care nimfele spun cuvințele sau măcar cântă. M-am chinuit să o fac și să cânte. De jumătate de an îi pun în fiecare seară El Cant Del Barça și cânt și eu cu ea… abia scoate câteva chiauieli, dar DOAR dacă are dispoziția necesară. Dacă nu, își pigule liniștită penele și mă dă la scârbe.

Nu a fost decât o dată bolnăvioară, și atunci pentru că mâncase multe semințe de floarea soarelui. Dacă nu întrebam o persoană avizată, nu știam că ficatul nimfelor nu tolerează prea bine semințele astea.

Până astă vară, când am văzut-o lipsită de vlagă, după o tură între șifonier și tablou deja ateriza pe jos, se cățăra cu greu pe gratiile coliviei și își petrecea o mare parte din zi chițăind agresiv într-un colț. Respira greu și stătea cu cioculețul deschis.

Ne-a luat o vreme până ne-am prins că băiatul nostru ar putea fi fată de fapt. Internetul a fost salvarea de data asta. Am căutat simptomele și totul se pupa. Am găsit pe mai multe site-uri aceleași informații. Eram din ce în ce mai siguri că avem o fetiță. A fost o eliberare, o gură de aer, pentru că deja eram îngrijorați că e băiatul bolnav. A fost una dintre situațiile în care un search pe google ne-a ajutat enorm. Ne-a scutit de intenția de a îndopa fără rost bietul animal cu antibiotice.

Câteva zile după, prințesa a făcut un ou. Și tot așa, până a făcut trei mândreți de oușoare mititele și fragile.

Și noi am răsuflat ușurați.

Bun. Ce trebuie să știți înainte de a vă cumpăra o nimfă?

  • sunt foarte sperioase, arțăgoase și cu ciocul pe sus. Dacă aveți un copilaș care vrea să își smotocească animăluțul de companie, nimfa nu e prima opțiune, pentru că se sperie la cel mai mic zgomot și cea mai mică mișcare;
  • te țin minte dacă le-ai făcut o nasoală. Eu am speriat-o din greșeală într-o zi și nu s-a mai apropiat de mine o vreme;
  • se întrețin ușor: apă curată, mâncărică, o colivie măricică și cam atât;
  • sunt foarte gălăgioase. De la prima geană de soare și până la amiază piuie încontinuu, un piuit ascuțit;
  • sunt foarte iubitoare odată ce au prins încredere în tine. Și foarte atașate;
  • totuși, e nevoie să stabiliți un loc, o farmacie veterinară sau un cabinet veterinar cu oameni de încredere pentru orice întrebare ați avea. Informația e necesară, cu toate că nu sunt animăluțe bolnăvicioase. Pentru liniștea voastră interioară măcar.

În ceea ce privește păsările, internetul nu e suficient. Nu-i ca la căței sau la pisici. Despre ei găsești informații mai multe, inclusiv păpică și accesorii online. Cum ar fi aici, pe Cattitude (susținut de agenția de marketing Creative Wings)  un magazin online nou, premium, de accesorii și hrană. Practic, tot ce ai nevoie.

Noi, ăștia mai cu păsărele la cap, trebuie să căutăm mai mult.

Dar dacă mi-aș lua eu și un cățel? 😀 Un animal de companie pentru Pitu, adică. :))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s