Nu e doar o folie de protecție pentru smartphone, e o declarație de dragoste

Sunt încastrate în sufletul nostru în permanență și lipite de corpul nostru multe ore din zi. Telefoanele, căci despre ele vorbim, au devenit o extensie a noastră, un accesoriu nelipsit la orice oră. Filme? Muzică? Jocuri? Mamaia Gaia plecată peste hotare acum 20 de ani? Lanternă? Aparat foto? Mai lipsește să facă și mâncare (că oricum e doldora de rețete) și telefonul le face cam pe toate. Când o să apară primul telefon care va trasa perfect codița de tuș, eu o să fiu primul cumpărător.

Fiind atât de importante pentru noi, tot timpul căutăm cele mai performante modele, cele mai „tunate” și, de ce nu, cele mai frumușele. Femei suntem, frumusețea ne place, logic. Iar pentru o asemenea prețiozitate de telefon, eu nu am cum să nu cumpăr accesorii care să mi-l protejeze.

Cum am făcut anul trecut, când eu și al meu ne-am luat telefoane la fel. L-a luat el, l-am butonat un pic, telefonul meu vechi își cam dădea duhul și am zis să încerc și eu același model, că dacă dumnealui se pricepe, hai să merg pe mâna lui. Bun. În prima zi am umblat ca o găină fără cap să îi caut folie, să îi caut husă, până l-am badijonat săracul de nici pâs n-a mai zis. Dau cu el în Bulgaria, se întoarce teafăr îndărăt.

Dumnealui, pe de altă parte, l-a lăsat golaș cum l-a făcut mămica lui în China. El a râs de mine că prea l-am moșmondit, eu am așteptat să îi dovedesc că am dreptate și să râd mai cu poftă. Motivul a venit înainte de sărbători, când am găsit niște oferte la un model mai șmecher față de cele pe care le aveam și am decis, din nou, să ne cumpărăm la fel. Cum cele vechi funcționau impecabil, am hotărât să le vindem pe net, să mai scoatem o parte din investiție.

Al meu, aspect impecabil. Lucea semeț în soare, pentru că folia și-a făcut treaba: i-a protejat ecranul de zgârieturi. La al lui, rânjeau strâmb pe display niște zgârieturi de toată frumusețea. De unde? Păi avem așa: a purtat telefonul în același buzunar cu snopul de chei, a luat telefonul la mare, în geanta de plajă, lângă scoicile pe care le aduna pentru un proiect de-al meu și uite așa, din aproape în aproape, telefonul lui a ajuns o epavă din punct de vedere estetic.

Rezultatul? Eu am reușit să-l vând după Crăciun, iar el încă tresare când primește un mesaj, cu gândul că e cineva care vrea să-l cumpere. Vezi să nu! :)))

În plus, mi-a aruncat o privire câinoasă când m-am întors din mall cu ditamai sticluța de Miss Dior, asta în condițiile în care el se plânge de o lună că nu mai are parfum… ce să facem, prietene, folia e șmecheria. O ai, ai și bănet, pentru că telefonul arată mult mai bine și în cazul în care vrei să-l vinzi, vei obține o sumă mai bună. Cine ar da prea mulți bani pe un telefon zgâriat? Nimeni.

Nu ai folie, stai și plânge device-ul cel nevândut. Ehe, vedeți dragi bărbați la ce mai e bună? Menține atmosfera caldă și primitoare în căminul conjugal. Vă apără de invidie și alți monștri.

Accidente am avut și eu cu telefonul, nu zic nu. Îmi amintesc când îmi făceam unghiile și mă uitam la Friends. Telefonul a sunat și în loc de deget, am pus pe ecran pensula plină de ojă. Vă imaginați ce dezastru ar fi fost să folosesc acetona direct pe ecran, nu? Daună totală. Dar pentru că ecranul era protejat, nu a fost paguba prea mare. O folie nu e atât de scumpă.

Avem până acum 4 motive pentru care e bine să ne protejăm telefonul mult iubit. Dar pentru că sunt în toane, bune, vă mai dau unul. Măi, pentru mine, orice motiv de a face shopping e prilej de sărbătoare. O nouă folie de protecție e un alt motiv să fac cumpărături, mai ales acum, că am descoperit că pe Smart Protection primim reduceri speciale cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, mai exact între 10 și 14 februarie. Ei au folii speciale, care grație polimerilor din compoziție se regenerează, eliminând zgârieturile și urmele de uzură. Ain’t that awesome? Și-i iau și lui una, nu vreau să-l las să mai distrugă încă un telefon. Și îmi iau și un card de memorie nou, că ăla vechi e plin de selfie-uri. Așa, că sunt pusă pe shopping azi.

16730810_1431333856897074_942899097_n

*sursa: Disney Gif

 

Anunțuri

10 gânduri despre “Nu e doar o folie de protecție pentru smartphone, e o declarație de dragoste

  1. Gand la gand!Am nevoie de o folie pentru ca a mea..ei bine,saraca si-a atins limita.E mai mult decat varza.Recunosc ca,nu am prea multa grija de telefonul personal si daca nu ar fi folia,probabil nu l-as mai fi avut chiar din prima luna a achizitionarii lui.

  2. Momentan imi tin telefon in husa tip carte, dar ma cam enerveaza 😀 Asa ca acum caut o husa din silicon si o sa imi pun neaparat si folie de sticla, pentru ca scap telefonul pe jos cel putin o data pe saptamana :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s