Sunt ștrumpf, dar nu prea

8:30 a.m. și soare. Deschid un ochi, îl închid la loc. Îi deschid pe amândoi, opresc alarma și mă ridic leneșă. Târăsc picior după picior până în bucătărie, sperând că măcar cafeaua mă va salva din amorțeala absolută.

Iau cana mare cu mine în sufragerie și pornesc televizorul. Sănătate cui m-a convins să-mi iau o drăcie din asta smart, așa nu mai fac bord de Boeing în cameră. Verific facebook-ul pe televizor, citesc mailurile pe televizor, iar când mi se face de-un film la cinema, intru pe Cinemagia tot de pe televizor să văd noutățile. Vorba vine televizor, chestia asta-i de pe altă planetă. Pe Cinemagia îmi atrage atenția ceva albastru. Nu se poate! „Ștrumpfii: Satul pierdut” se lansează pe 31 martie 2017  la cinema! Sunt ștrumpfofan de când mă știu.

afis-mic-Strumpfi

Încă din clasele primare rămâneam lipită de televizor înainte de ore și abia mă urnea mama din loc, să nu întârzii la școală. Anul trecut mi-am făcut o șuviță albastră doar ca să semăn cu Vexy. A ieșit verde, dar ce mai contează?

Omuleții ăștia sunt total țicniți. Țicniți și foarte curajoși. Să supraviețuiască ei, așa micuți și neajutorați în inima New York-ului, apoi să revină de bunăvoie acolo pentru a o salva pe Ștrumpfița… ehe, pentru asta e nevoie de ceva sânge-n instalație. De-aș fi și eu ca ei… dar nu, se pare că eu m-am născut pentru a fi o fricoasă comodă. Nu sunt în stare nici să spun două vorbe în fața unui grup de oameni. Am sechele din copilărie, nu știu. Îmi amintesc că pe la 6 ani cunoșteam repertoriul grupului Vacanța Mare și repetam acasă diverse scene, spre deliciul alor mei. Când a venit momentul să repet aceleași povestioare în fața întregii familii… s-a lăsat cu supărări mari pentru că nu am putut nici să deschid gura.

Și așa am fost ani de zile. O ființă gri și nesărată. Nu pentru că nu aș fi avut ce să spun, ci pentru că îmi era rușine să spun. Frică de ochi mari căscați asupra mea. Frică de ce va spune X sau Y. Și, în cele din urmă, frică de succes. Teamă că nu aș putea să mă descurc cu el.

Când am mai crescut puțin m-am mai “reglat”. Am început să prind ceva curaj. Nu foarte mult. Doar cât să mă descurc onorabil în confortul locuinței mele. Țin minte că pe la 20 de ani am descoperit stand up comedy. Urmăream pe Youtube momentele amuzante și începusem chiar să învăț textele pe de rost, la fel cum făceam la 6 ani. Începuse să-mi placă atât de mult încât seara, înainte de culcare, le repetam în fața oglinzii, imaginându-mi că am audiență. Mă imaginam un fel de vedetuță. În visurile mele, nu aveam emoții. Vorbeam și eram aplaudată. Toți râdeau cu lacrimi și asta mă îndârjea și mai tare. Norul se spulbera și eu eram tot la mine în baie, în fața oglinzii.

Nu mi-a luat mult până am început să-mi fac singură scheciurile. Ore întregi scriam cele mai amuzante momente pe care, apoi, le repetam, tot în fața oglinzii. Am început să le înregistrez și să le postez pe Youtube, însă fără imagine, de frică să nu mă recunoască prietenii și să râdă de mine. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că eram apreciată și clipurile mele au devenit virale. Până într-o zi când, pe adresa de e-mail mi-a venit un mesaj, o invitație la un mare eveniment de comedie. Organziatorii mă rugau să iau parte la cel mai mare spectacol de stand up comedy din oraș, alături de numele mari, de persoanele care m-au inspirat, de idolii mei. Găina din mine a ieșit la iveală și i-am refuzat fără drept de apel. Mă lua cu tremurat doar când mă gândeam la ideea de a sta pe o scenă, în fața a mii de oameni care să-mi urmărească fiecare gest, fiecare reacție, fiecare cuvânt.

Atunci am auzit pentru prima dată în viața mea “click-ul”. Acel “click” pe care-l văzusem doar în filme. Mi-am dat seama că ăla ar putea fi momentul meu de strălucire și nu trebuia să-l ignor. Pentru prima data m-am simțit ca un strumpf curajos “cu sânge-n instalație” și am acceptat să fac singurul lucru pe care nu m-aș fi gândit nici în ruptul capului să-l fac în veci. Le-am retrimis organizatorilor un mail în care le explicam că mesajul precedent era doar o demonstrație de comedie și că acceptam provocarea lor.

Și iată-mă pe scenă, în sfârșit, înfruntându-mi frica. Începutul a fost greu. Mă poticneam, nu-mi găseam cuvintele, deși repetasem de zeci de ori acasă și îmi știam textele la perfecție. Însă publicul m-a ajutat să-mi intru în ritm. Au reacționat de parcă erau prietenii mei și râdeau la niște glume auzite la o bere. Am început să prind curaj și, în scurt timp eram atât de relaxată încât uitasem complet de panică. Mă simțeam extraordinar pe scenă. Parcă toate astea erau ale mele dintotdeauna, parcă făceam stand up de-o viață. Glumele îmi veneau natural iar cei din public interacționau atât de bine încât mi-o ridicau la fileu și mă provocau să inventez pe loc glume noi, glume pe care nu le repetasem niciodată. Si era atât de bine! Visul meu era împlinit. Am amuzat oamenii și asta-i cea mai mare bucurie a mea. Să știu că i-am ajutat măcar într-un moment al vieții lor să râdă, să fie fericiți sau măcar bucuroși, să uite de o chirie, o factură sau o despărțire. Zâmbetele oamenilor sunt pentru mine cel mai mare premiu.

Eee, după o asemenea experiență aș putea spune că sunt și eu un strumpf țicnit și curajos. Da’ de unde? Ți-ai găsit! Imediat după ce-am coborât de pe scenă m-am întors la panică, frică, emoții necontrolate și stare de anxietate. Am redevenit găina fricoasă de dinainte pentru că asta sunt eu. Și asta n-o să se schimbe prea curând. Poate, dacă aș mai primi o invitație ca aia…

Aș redeveni un ștrumpf!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto, video: InterComFilm, youtube.

Anunțuri

Un gând despre “Sunt ștrumpf, dar nu prea

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 10. ”Ștrumpfii: Satul Pierdut”, o nouă provocare pentru superbloggeri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s