Inelul de respiro

Mă îndrept grăbită spre serviciu. Fug de norii amenințători ce se apropie din ce în ce mai repede. Ah, pe cine mint aici? Fug pentru că iar am întârziat vreo 10 minute.

Cardiganul îmi stă strâmb, am o mânecă suflecată până peste cot, iar cealaltă îmi acoperă și degetele. Nu am avut timp (din cauză de eyeliner) să îmi calc blugii și pantofii mă strâng. Dar merg înainte, cu speranța că nu voi primi o papară pe cinste.

Vreau să traversez strada, mașina care se apropie încetinește cât să trec. Pun piciorul pe trecerea de pietoni, arunc un ochi spre mașina albastră și o văd că pornește din nou. Scot un țipăt scurt și dau un pas înapoi. Exact în acel moment, amețitul de șofer pune frână. Coboară din mașină speriat și mă întreabă dacă am pățit ceva.

„Nu am pățit nimic, netotule, doar m-ai umplut de nervi și am întârziat și mai mult. Cască ochii mai bine data viitoare!”

Și a început și ploaia!

Mai fac cățiva pași și încerc să îmi amintesc de unde îl știu pe tipul ăsta. A! E „secretară” la bancă. Ciudat, părea cu capul pe umeri.

Nici nu ajung bine la serviciu, mă așez la birou, sorb cu poftă din cafeaua amară, când primesc notificare pe facebook. O, ce drăguț! Tipul care aproape m-a accidentat mi-a trimis o cerere de prietenie!

Și de-ar fi fost doar atât!  În următoarele zile am primit mesaje, complimente și invitații la cafea, la cină, la prânz, la mic dejun, la brunch, la supeu, mai avea puțin și mă invita la mamă-sa acasă și mă cerea de soție. Ce impresii și-or face flăcăiașii ăștia? Dacă aproape lovești cu mașina o femeie, gata, te consideri dator să te autoinviți în viața ei? Sau care o fi mecanismul?

Piciul e simpatic și se vede că e băiat bun și mă place. Dar eu nu îmi doresc asta în momentul actual. Sunt bine așa cum sunt. Singură și fără obligații. Trebuie musai să iau măsuri!

Asa că am vorbit cu Dragoș, colegul și amicul meu bun. De mâine vom merge împreună la serviciu și vom trece prin fața domnișorului secretară, poate-poate o da doi pași înapoi.

Mi-ar plăcea să spun acum că pețitorul meu s-a retras dezamăgit, dar nu! Bărbații din secolul ăsta nu se dau bătuți cu una-cu două. Mica mea minciună nu a ținut prea bine și, probabil văzându-se amenințat de apariția unui alt mascul în calea spre inima domniței preferate… a devenit și mai insistent. A început cu o floare. A continuat cu un buchet. A încheiat cu un coș de flori până n-am mai suportat și mi-am luat câteva zile de concediu, să-mi pun cumva ideile în ordine pentru a-i zice vreo două într-un mod cât mai politicos.

Nervii mei atinseseră cote alarmante. Era timpul să acționez. Dar cum? Nu puteam gândi nicio acțiune. Nu în starea asta. Trebuia să mă calmez. Trebuia să mă relaxez. Și ce relaxare mai bună puteam găsi decât cheltuitul banilor? Unii fac sporturi, merg la cinema, sau în vacanțe… eu cumpăr lucruri. Shoppingul este calmantul meu. Nu există moment mai relaxat în viața mea decât atunci când sunt într-o cabină de probă cu o rochie minunată sau, în fața unui stand de cosmetice ori lângă o vitrină cu bijuterii.

IMG_20170409_121208

Și iată-mă pironită în fața magazinului Splend’Or. Raiul bijuteriilor. Pășesc timidă în marea de lumină specifică magazinelor de acest gen. Sunt copleșită. Sute, mii de produse sclipitoare îmi fură privirile. Punctul de atracție? Ceasurile de damă. Am un Fossil superb de aici și parcă mi-aș mai dori unul. Sau o pereche nouă de cercei? Mai cercetez. Vitrinele cu ceasuri încadrează perfect vitrinele cu prețioasele bijuterii din centrul magazinului. Privirile îmi fug în toate direcțiile. Da, cred că vreau o bijuterie. Sunt organizate frumos, pe categorii: aur, argint, unde e cazul sunt vitrine cu bijuteriile unei firme anume… nimic nu e la întâmplare. Iar prețurile, contrar așteptărilor, sunt pentru toate buzunarele.

Logo-Splendor-pasiune-pentru-bijuterii-RGB-768x278

Mă trezesc admirând un superb inel cu o fundiță fină. Am așteptat ca Laura, doamna care se ocupa de clienți, să arate cuiva o pereche de cercei și apoi am rugat-o să îmi arate inelul. Era atât de fin, împodobit cu pietricele… și atât de mic! Nu îmi intra decât până la jumătatea degetului. Am făcut o mutră dezamăgită pesemne, că doamna mi-a sugerat să încerc un inel cu perlă din vitrina alăturată. Produsele respective erau expuse chiar la intrarea în magazin. Cutiile de un roșu închis dădeau un aer regal întregii colecții Majorica.

Nihal-49173-718x1024

M-am dus cu gândul la Spania. Asa și era. Majorica e o marcă spaniolă de prestigiu. Perlele lor organice, perlele Majorica, (sau perle de Mallorca) sunt obținute manual, printr-un procedeu tradițional inventat în anul 1890. Astfel, perlele obținute au aceleași caracteristici cu cele naturale și ce e important de reținut e că nicio perlă care prezintă vreun defect nu va ajunge parte din vreo bijuterie.

Tot admirând multitudinea de bijuterii, mi-a picat din senin ideea salvatoare! Dacă mi-aș cumpăra un inel de logodnă pentru a-l convinge pe domnișorul secretară că sunt „ocupată” cu Dragoș?

Ah, am zărit și „candidatul”. M-am îndrăgostit pe loc! Un inel simplu, din argint, cu o singură perlă ușor argintie. E atât de fin, delicat și absolut perfect pentru planul meu. L-am pus pe deget și mi-am admirat mâna. Delicatețea lacului de unghii nude se potrivea de minune cu finețea inelului. Până și ceasul meu argintiu cu fundalul perlat al cadranului se asorta și parcă-mi striga: „Cumpără-l!”. E clar, inelul s-a născut pentru a fi al meu!

800_bij_39109

Mă simțeam de parcă logodna mea era reală, nu o minciunică pentru a pune pe fugă pretendenții! Se pare că bijuteriile au un efect nemaipomenit asupra psihicului unei femei. Ehe, de-asta ne plac cumpărăturile! Au puterea de a schimba o zi odioasă în cea mai frumoasă experiență. Ne relaxează și ne umplu de sentimente plăcute. Mai ales când vorbim despre un produs delicat și prețios.

N-am mai stat pe gânduri. Experiența asta mi-a repus pe roate zenul, așa că am decis să plec acasă cu inelul și să-l flutur fericită prin fața secretarei. Am ridicat cutiuța ca pe un obiect sacru și am plecat în pas săltat spre casă. Mergeam și îmi admiram mâna. Am și pozat-o, am postat-o pe facebook, poate-poate scap de pretendent. L-am sunat și pe Dragoș și am ieșit la o terasă, am mâncat un cheesecake, am băut un frappuccino… am plecat la brațul lui. Am trecut prin micul târg deschis în centrul orașului. În lumina neoanelor, ceva sclipea: inelul de pe mâna pe care o agitam însuflețită în timp ce povesteam peripeții de la shopping… și ochii secretarei care tocmai apăruse de după standul cu ciocolată de casă. Am văzut în privirea sa: înțelesese că lupta era pierdută pentru el.

Mi-a părut rău pentru el, dar am fost fericită pentru mine. M-am ales cu libertatea mea și cu un inel fabulos pe care-l voi purta zilnic.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursă foto: arhivă personală, super-blog.eu, bb-shop.ro;

Sursă video: youtube.

Anunțuri

15 gânduri despre “Inelul de respiro

  1. Ador produsele lor! Am ceas, brățări, cercei, lantisoare, pandantive!!!!
    De ziua mea am primit un set cu bufnite(cercei, lănțișor și pandantiv)
    Si scap repede când trebuie sa fac un cadou, dau o fuga pana la magazin și gata! :))
    Te pup Marie! Frumos articol!!! ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s