Emoții

Când ești mic, schimbările nu te afectează foarte mult, treci dintr-un loc în altul, dintr-un anotimp în altul, dintr-un grup de prieteni în altul (grupul de la grădiniță versus grupul de la bloc), acumulând doar ce e mai bun. Când ai ocazia, desigur.

Eu am fost un copil crescut în casă și prin fața blocului, călătoriile nu făceau parte din activitățile familiei. Vară de vară așteptam cu ochii cât cepele să se întoarcă prietenele de la mare, să am și eu cu cine mă juca. Dar mă și înfuriam când le vedeam fluturând albumele cu fotografii din vacanță. Aici era ea cu Albă ca Zăpada. Aici era ea și căluțul. Aici era ea și colăcelul.

ACOLO eram eu și nu plecam nicăieri. Între timp, îmi croiam și coseam de mână un costum de baie, că poate vara următoare va fi cu noroc. Nu a fost. Posibilitățile erau limitate și din punct de vedere financiar, dar și ca surse de informare. Acum, chiar și cu un buget mai redus, accesezi un motor de căutare unde poți compara tarifele biletelor de avion și ale ofertelor turistice și alegi cea mai convenabilă variantă. Pentru că, în ziua de azi, nu e atât de costisitor să călătorești.

Pe atunci, nu aveam decât o vacanță în albumul cu amintiri. Prima vacanță, cea care m-a marcat și m-a făcut să iubesc marea. Pentru totdeauna.

Era în ’92 și plecam cu ciu-ciu-ul la Eforie Sud. Aveam cameră cu vedere la mare, într-un hotel enorm. Aveam doar 3 ani, dar îmi amintesc totul ca și cum ar fi fost ieri. Am încă de atunci mirosul nisipului ud și al mării sărate în nări. Am trăit cu el, ca amintire și ca speranță, ani de zile. Filmul acelui concediu mi se derulează în memorie de fiecare dată când mă gândesc la mare și la vacanță. Cum construiam castele pe plajă sau beam din ceaiul slab ce ni se oferea dimineața la restaurantul hotelului. Cum am fentat „pozarul” care cerea bani pentru o fotografie într-un anumit decor. M-am așezat în fața decorului cu o mutră inocentă și tata m-a fotografiat din spatele omului. A fost subiect de glume ani de zile!

Eram un copil capricios si incăpățânat. Când voiam ceva, trebuia să se întâmple pe loc și exact cum îmi doream, altfel era jale. Mă puneam în drum, băteam din picior și zbieram cât mă țineau plămânii. Dacă mă gândesc bine, la fel sunt și acum, doar că mi-am cizelat reacțiile.

Îmi amintesc o zi anume… voiam neapărat la caruselul cu avioane. Era o zonă mică, doar cu acel carusel care în loc de călușei avea avioane și încă unul cu mașinuțe. Era sus, pe faleză. Era ora prânzului, soarele dogorea și trebuia să ajungem în cameră. Dar pentru că voiam musai să mă opresc acolo, m-am oprit. În zadar s-au chinuit părinții mei să mă îmbuneze. Să mă ademenească. O înghețată, o bomboană, o cărticică… nimic. Stăteam acolo și voiam la carusel.

Un singur lucru le mai rămânea de zis.

„Vii in momentul ăsta sau plecăm fără tine.”

Am rânjit. N-aveau cum să plece. Și totuși, iată-i că se întorc cu spatele și pleacă.

Speriată, am pornit fuga, cu piciorușele goale,  după ei. În momentul ăla, tata s-a întors și mi-a surprins într-o fotografie… esența.

IMG_20170410_195140

O urmă de încăpațânare și teama că mă lăsa singură acolo, în mijlocul drumului. Pentru că, la urma urmei, asta sunt eu. Căpoasă până la Dumnezeu, hotărâtă când vreau ceva, dar deschisă la negocieri atunci când simt că pierd. Fotografia asta face deliciul întregii familii de 25 de ani, încă ne amintim cu drag vacanța la mare și povestim pățaniile de atunci. Primul concediu în 3 nu se uită niciodată!

Am revăzut Eforia în 2001 și am găsit-o la fel cum o lăsasem în 1992. Liniștită și curată. Am regăsit până și caruselul cu avioane cu care mă jucasem la 3 ani. Timpul… ori a stat pe loc, ori l-am dat eu înapoi cu puterea minții.

Când mă atașez de o persoană sau un loc, rămân fidelă până în pânzele albe. De aceea am preferat mereu să revăd în fiecare an locurile dragi, odată ce am devenit adult. Poate pornește din setea aia de copil, dorință ce nu a fost îndeplinită în vremea copilăriei. Dar nu e niciodată prea târziu pentru a face primul pas pentru un vis și mai mare, când va fi să-l am. Mă gândesc că bunică-mea a văzut marea prima dată la 75 de ani. S-o fi văzut ce se distra făcând fotografii cu punkerii din Vama Veche!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Anunțuri

4 gânduri despre “Emoții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s