Jurnalul unui copil zăpăcit

Mă uit la copiii din ziua de azi și mă enervez în sinea mea când văd cât de năzdrăvani și băgăcioşi sunt. Vor să pipăie tot, să afle tot, să vadă tot, iar asta, pe mine, adult fără copil și cu propria copilărie aflată prea hăt departe în trecut, mă scoate de multe ori din sărite.

Dar dacă mă opresc două secunde și îmi amintesc ce specimen decervelat eram în copilărie, mă mai calmez oleacă. Pentru că eu, omul de azi, am fost cândva copilul care la doi ani a fugit de acasă în căutarea coaforului. M-au găsit după câteva ore, în cealaltă parte a orașului.

Nu eram copil ca toți copiii din jurul meu, adică o fetiță cuminte care spune frumos poezii și-şi ține mânuţele în poală când merge în vizită. De unde, eu aproape că mă urcam pe mobilele săracilor oameni, le mâncam toată mâncarea și mai ceream o porție dacă nu mă săturam.

Pe-acasă e adevărat că mă jucam și cu păpușile pe preș, în fața ușii, dar la fel de adevărat e că luam la picior toate șanțurile și toate băltoacele. Chiar mi-am spart figura alergând printr-un șanț, imediat după ce m-am uitat în spate și am râs de fetele care erau cu mult în urma mea… „cine e ultimul, e un ou clocit”. Iar eu… ehm… eu am fost prima. Un ou zdrobit.

10313634_774919929205140_1050721216888798044_n

Pe vremea aia nu existau părculețe speciale pentru copii, îngrădite ca niște țarcuri, unde aleargă de obicei mămicile cu tona de șervețele antibacteriene după prunci. Nu, nene, noi ne descurcam. Furam un colț de pâine și o roșie și o zbugheam la joacă. Cu cheia de gât, sau, ăștia mai mici, fără cheie. Dacă atunci când sunam la ușă mama avea treabă pe balcon sau în baie… ghinion!

Revenind la joacă, preferatele mele erau jocurile în natură. Eram mastercheful tocanelor cu noroi și aveam cel mai bun preț la kilul de nisip. Făceam cele mai faine coronițe din flori șutite de pe la vecini și eram piua-ntâi la cocoțata sau picata ori Omu’ Negru.

Totuși nu îmi plăceau în mod deosebit jocurile „de gașcă”, aici mă refer mai ales la Țară, țară, vrem ostași. Nu suport ideea de grup care repetă ca o adunătură de roboți aceeași replică.

Acum constat că aveam un spirit dezvoltat de lider, de multe ori conducând diverse activități. O grădină în fața blocului (nu creștea nimic niciodată acolo în afară de buruieni și oricum atunci nu aveam idee că pomii nu „se prind” dacă plantăm o crenguță, dar era amuzant să încercăm), un adăpost pentru un cățel sau o mâță de pe stradă, cu mâncare și tot fasonul. Îmi amintesc cât am plâns într-o zi, când am intrat în casă pentru a aduce nu mai țin minte ce, iar fetele mi-au tuns mâța pe care o adusesem de pe stradă. Doamne, cu ce poftă au mai râs de mine când m-au văzut plângând cu lacrimi cât corcodușa, când am văzut bietul pisoi cu blănița tăiată fix în mijlocul căpșorului.

Mă credeam și mare vedetă, așa că făceam de multe ori spectacole în scara blocului, cu bilet la 100 de lei. Da, moneda aia imensă, argintie. Mi-am descoperit aptitudinile (lipsă, zic eu acum) de star încă din fragedă pruncie, când am ieșit în fața blocului îmbrăcată cu vestă, eșarfă pe post de fustă și căciulă de blană. O fashion victim de iulie. Cine a zis că nu-i frumos să porți căciulă de blană când afară sunt 40 de grade?

Serios, chiar credeam că voi ajunge vedetă, mi-am făcut și formație cu o prietenă. Ne numeam „DaySy”. N-am ajuns vedetă, dar am rămas cu amintiri frumoase, unele de-a dreptul trăsnite.

Bine, am avut parte și de evenimente normale, jocuri și pasiuni normale pentru vârsta respectivă. Elasticul, coarda și rațele și vânătorii. Mămăligă la perete, stai! Toate insumează o mare de amintiri frumoase dintr-o perioadă ce nu se va mai întoarce nicicând. Poate doar când voi avea copilul meu, voi retrăi o frântură din copilăria mea, nu-i așa?

Iar pentru cine are deja copii, am o propunere faină. De ziua copilului, anul acesta, Opera Comică pentru Copii organizează în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului Festivalul Opera Copiilor. Și nu durează doar o zi, ci 4 zile. Intrarea e gratuită, așa că ai voștri copilași se vor bucura de muzică, face painting și alte activități interesante pentru ei și, de ce nu, pentru voi. Pentru mai multe informații, vă invit să vedeți evenimentul creat pe facebook, aici.

În altă ordine de idei… voi ce trăsnăi ați făcut în copilărie?

Pupicici!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s