Defecți – Cecelia Ahern

Salut!

Zilele trecute am terminat de citit o carte care m-a revoltat până în măduva oaselor, dar care m-a și emoționat și mi-a dat de gândit. După cum o spune și titlul, e vorba despre primul roman  „young adult” al Ceceliei Ahern.

Mă așteptam la o poveste ușurică, pentru puștoaice și, în mare cam asta e, dar privind mai profund situațiunea, e mult de gândit. Am ajuns să-mi pun întrebarea „da’ dacă lumea asta ar fi reală? Dacă regulile astea chiar ar exista? Ce ne-am face?”. Eu clar aș fi fost Defectă până în măduva oaselor, după regulile lor absurde.

Care-i duda cu Defecții? Păi.

Fetița asta, personajul principal, Celestine North, provine dintr-o familie bună, educată. Ea e o fată isteață de aproape 18 ani, foarte rațională, cumpătată și tot tacâmul. Îi place matematica și toate ideile din capul ei sunt logice, așezate frumos, ordonat. Prietenul ei, Art, e fiul unui judecător al Ghildei (aflăm mai încolo ce înseamnă). Familiile sunt vecine și prietene și inițial nimeni nu s-ar putea gândi că va urma… ce va urma.

În aceeași lume cu ei trăiesc și Defecții. E, Defecții ăștia sunt oameni care au făcut nasoale, dar nu nasoale demne de închisoare, ci nasoale de ordin mai… moral. De exemplu: decizii proaste în afaceri sau, cum a pățit-o vecina lui Celestine, drumul cu mama sa într-o altă țară unde e legală eutanasierea asistată. Chestiile de genul ăsta te fac să fii Defect. Ei, oamenii ăștia trăiesc printre Perfecții lui pește, dar după alte reguli, total cretine: nu au voie să mănânce tot ce vor, nu au voie să se strângă mai mult de doi (la concerte, spectacole, ședințe – tot timpul trebuie să fie un om normal între ei), nu au voie să părăsească țara, iar ceilalți oameni, cei care nu sunt Defecți, nu au voie să îi ajute în caz de ceva.

Cum recunoști un Defect? Păi practicile astea ne duc cu gândul la Franța celor trei muschetari: Defecții sunt înfierați. Dap, ați citit bine: înfierați. În funcție de prostiile pe care le-au făcut, sunt înfierați cu un D mare și frumos pe limbă, mână, talpă, piept, spate, palmă, sau tâmplă… delicios, nu? A, și mai poartă și o banderolă pe braț, că poate nu le observi cicatricile.

A se observa că până aici nu am fost prea impresionată. Mi s-a părut revoltător, enervant, total deplasat, imposibil și cum mai vreți.

Până când evenimentele au luat o întorsătură strigătoare la Cer. În drum spre școală, în autobuz, Celestine a observat un bătrân Defect care îi aducea aminte de bunicul ei și care nu avea loc pe scaun, pentru că două doamne care nu erau Defecte ocupau scaunele speciale. Bătrânul era bolnav și tușea înecându-se, dar nimeni nu mișca un deget, mai ales cucoanele de pe scaunele respective. Deși era interzis să îl ajute, Celestine le-a spus doamnelor să îl lase să se așeze pe scaunul ce îi era alocat, apoi l-a ajutat să se așeze pe un alt scaun, din cele pentru oamenii normali.

Nu v-am zis de Ghildă. E, Ghilda asta e organizația sau spuneți-i cum vreți, care se ocupa cu judecarea, numirea și însemnarea Defecților. Aveau și un fel de polițiști, Fluierarii, care se ocupau cu supravegherea și prinderea Defecților.

În momentul ăla, autobuzul s-a oprit și Fluierarii și-au făcut apariția. Rezultatul? Celestine a fost arestată și judecată. Tatăl lui Art a îndemnat-o să spună că a ajutat Defectul de dragul celorlalți pasageri, să nu care cumva să îi infecteze cu boala lui scârboasă. Dar în cele din urmă, Celestine, în sala de judecată, a spus că l-a ajutat pentru că îi amintea de bunicul ei și pentru că omul se sufoca, murea în fața lor și nimeni nu mișca un deget.

Atunci toate s-au sucit, mulți oameni o considerau o eroină, alții o urau și o considerau Defectă până-n măduva oaselor. A fost numită Defectă și condamnată la înfierare în 5 locuri (fiind bătut astfel recordul de vreo 3 înfierări la o singură persoană), astfel tatăl lui Art dorind să se spele de acuzațiile colegilor săi cum că ar favoriza-o pe Celestine pentru că e iubita fiului său. E un gest mizerabil și disperat, m-a scârbit până în adâncul sufletului. Și cum nu era de ajuns, în sala unde se făceau înfierările (cu anestezie totuși, atent supravegheate din punct de vedere medical) și-a făcut apariția marele judecător corupt și i-a cerut să se pocăiască ca să renunțe la însemnarea de pe limbă. Ea a refuzat și drept urmare, judecătorul și-a ieșit din minți și a ordonat înfierarea fără anestezie pe spate. Un al șaselea semn, așadar, despre care încă nu s-a aflat. Gest pe care cel mai probabil îl va regreta, pentru că avocatul lui Celestine a filmat tot și o jurnalistă, Pia, investighează cazul.

După toate astea, Art a fugit de acasă pentru că nu a suportat ce i-a făcut tatăl său iubitei.

Celestine e forțată să suporte umilințele pe care le suportă toți Defecții, să mănânce numai cereale, să fie testată zilnic pentru a se verifica dacă a mâncat și altceva, să nu ajungă după 11 seara acasă, să fie ocolită și batjocorită de așa zișii oameni perfecți. Perfecți, care la o adică se comportă ca niște animale scăpate de la circ.

În toată nebunia asta, gândul la Carrick, colegul Defect din celula alăturată de pe parcursul detenției, o alină. Un luptător. Un soldat, cum îl numește ea. Un om care nu a făcut nimic greșit, dar cu toate astea e însemnat. Carrick e un Defect Din Naștere, adică născut din părinți Defecți și crescut într-un centru special pentru astfel de copii. Copii care sunt crescuți și spălați pe creier până la majorat. Nu au voie să își caute apoi părinții și fix ăsta e defectul lui Carrick. A încercat să dea de ei și a pățit-o. El e, prin simpla lui prezență în cele câteva zile de arest, un sprijin pentru Celestine. Nu au schimbat replici, dar s-au privit și s-au încurajat mut. El i-a zis doar atât: „Te voi găsi.”

Și a găsit-o. La sfârșitul cărții.

Concluzia e una: nu suntem Defecți pentru că greșim. Greșelile ne învață să creștem. Dacă nu greșim, cum știm ce-i bine și ce nu? Prin greșeli evoluăm și învățăm pe pielea noastră ce să evităm.

Asta sper să demonstreze Celestine și Carrick în volumul doi. Sper să arate lumii că greșelile pentru care oamenii sunt înfierați ca niște criminali în serie nu sunt atât de grave și, deși poate s-ar impune sancțiuni și pentru astfel de acțiuni, nu ar trebui să fie atât de drastice încât să separe oamenii în două categorii, unde unii sunt Perfecți, dar în altă ordine de idei au voie să scuipe și să lovească Defecții… și Defecții, care pentru o greșeală sunt stigmatizați o viață întreagă.

Da, inițial mi s-a părut un pic trasă de păr. Dar încet încet m-am lăsat purtată de firul evenimentelor și am dat pagină după pagină cu sufletul la gură! Mi-a plăcut teribil de mult și abia aștept partea a doua despre care nu știam în momentul în care am comandat cartea.

Nici nu am stat pe gânduri când am auzit că a mai fost tradusă o carte de-a Ceceliei, așa că nici nu mi-a păsat de subiect. Era Cecelia, era bună. Și nu m-a dezamăgit.

În așteptarea volumului doi, dacă vă tentează, eu am luat-o de pe Cartepedia, pe acolo bântui în ultima vreme, cam au reduceri și, ce să vezi, femeilor le plac prețurile mici și serviciile de calitate.

Acum nu-mi iau gândul de la volumul doi, sper să se miște repede cu traducerea. ❤

Voi ce mai citiți?

Eu acum citesc Harry Potter. Iar. Și tare îmi e că vă mai procopsesc cu un articol în curând. Mwhhaahaha!

Pupicici!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s