Domnișoară, ai un…

Fetelor, vă amintiți zilele dulci din perioada liceului, când ne trezeam odihnite și plecam la ore fără vreun strop de machiaj, pentru că tenurile noastre fragede, netede și pur și simplu perfecte nu necesitau așa ceva în general?

Mda, nici eu. N-a fost cazul. Am fost o adolescentă care a suferit în fiecare zi a vieții ei din pricina tenului acneic.

Adevărul fie spus, îmi și băteam joc. Țineți minte, fetelor, nopțile alea când veneam acasă din club și adormeam fără să ne demachiem? Sau insistența cu care ne frecam tenul cu diverse scruburi, în speranța că vom scăpa de coșuri și vom avea în sfârșit o piele sănătoasă? Mhm, pe astea ni le amintim. Prostii, în adolescență, am făcut cu duiumul, dar e bine că macar am învățat ceva. Câțiva ani mai târziu, părea că merge totul bine. Dar se pare că mă înșelam.

Ziua începuse cum nu se putea mai bine. Mă odihnisem chiar mai mult de 8 ore, mă trezisem cu o dispoziție de zile mari, genul ăla de „Dă-mi un ruj roșu și privește-mă cum cuceresc nenorocita aia de lume!”. Aveam 20 de ani și viața era frumoasă. Acea seară, în special, urma să fie superbă. Ceva nemaiîntâlnit, de poveste. Ascultam trupa aia de vreo doi ani și în câteva ore urma să fim față în față.

În club, rezervasem masa perfectă. Profitasem de slăbiciunea pe care o avea pentru mine ospătarul care se ocupa de rezervări și luasem masa din fața scenei. Aveam totul pregătit, blugii rupți erau proaspăt spălați, tricoul negru era călcat și așezat frumos pe umeraș, bocancii de piele erau curați și parcă și părul părea mai ușor de îmblânzit. M-am apropiat de oglindă pentru a-mi așeza mai bine bretonul, când… catastrofă!

Sub nara dreaptă se ițise, falnic, un coș. Un coș cât toate zilele, un coș din ăla mare care doare ca naiba, nici nu se stoarce, nici nu trece, nici nu rămâne camuflat sub un strat de corector. La naiba, credeam că am scăpat de perioada aia tâmpită din adolescență, dar se pare că nu!

Totuși, nu mi-am pierdut capul numaidecât, am încercat să dreg busuiocul cu un unguent de prin dulăpiorul cu minuni. Fantastic, acum aveam o crustă albă peste coș, dar aveam niște drumuri de făcut până seara, așa că am fost nevoită să sacrific o zi, cu speranța că până seara se va retrage dușmanul de sub nas.

Am mers la poștă după un colet și a trebuit să suport „uitături” încruntate și fețe schimonosite a scârbă. „Mamă… măicuță… auzi? Ai ceva la nas!” – mi-a zis o tanti după ce a plecat de la ghișeu cu pensia. Mbun, deci așa avea să decurgă ziua mea.

Un copil, pe stradă, se zgâia la mine ca la maimuțe și pot să jur că l-am auzit spunându-i maică-sii că… „Ai văzut ce muc?”. Nepoliticoși oameni! Chiar nu își pot vedea de ograda lor?

Zăpăcită și nervoasă, mergeam cu privirea în pământ, când aproape m-am dat cap în cap cu cineva. O pereche de ochi albaștri m-au privit speriați, apoi posesorul lor și-a cerut scuze. Abia apoi ochii au zăbovit o clipă pe nasul meu și comoara de sub el. A pufnit omul meu într-un râs isteric pe care l-a calmat cu greu înainte să îmi spună „Nu te supăra, ai un…” și a arătat cu degetul spre nasul meu.

Ce să mai… walk of shame e puțin spus. Am urcat grăbită pe scări și aproape am înjurat-o pe tanti Anica de la etajul doi când s-a repezit la nasul meu cu un șervețel mototolit.

Dar totul urma să se termine. Aveam să îmi dau jos crusta aia albă și coșul trebuia sa se fi retras un pic cât sa plec și eu în club ca omul. Am mers la baie, m-am spălat pe față șiiii… coșul meu cel mare și roșu era acum mare și galben! Încă nu se putea stoarce, nu se putea masca! Corectorul se dăduse bătut, îl depășea situația.

Să merg în club? Asta mi-ar mai lipsi, să mă vadă oamenii ăia și în loc de „Te rog, domnișoară, nu pleca!” să le iasă „Domnișoară, ai un muc!”.

Am zis pas și am lăsat naibii și club și tot.

Dar asta era pe vremea când încă eram chinuită de acnee. Nici informată nu eram. Blogurile abia începeau să apară și la magazine încercau oamenii să îți bage pe sub nas (în cazul meu, la propriu) ce era mai scump, doar de dragul vânzării. De magazine online nici nu auzisem. Practic, era imposibil pentru mine să găsesc produse eficiente care să nu îmi ucidă buzunarul. Când văd pozele de atunci îmi vine să bag capul în nisip ca struțul, vorba aia. Dar noroc că totul a rămas în trecut. Acum, în schimb, sunt oricând gata de selfie.

masca-filmp-gerovital

Mă mândresc cu un ten frumos, aleluia! Am o mască film purificatoare  pe care îmi e mai mare dragul să o folosesc, pentru că rezultatele se văd după fiecare folosire. Zâmbesc în fiecare fotografie, pentru că am de ce. Am pornit proiectul #unapezi la începutul anului și diferențele dintre primele fotografii și cele recente sunt evidente. Tenul meu zâmbește odată cu mine! La urma urmei, când găsești o marcă de încredere, poți repara greșelile adolescenței.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Anunțuri

Un gând despre “Domnișoară, ai un…

  1. Pingback: Proba 4. Gata de selfie, cu Gerovital Stop Acnee

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s