Vina rucsacului

„Ai un șervețel?”

„Ia și tu din rucsac, vezi că-i lângă tine.”

Seara era la început, terasa începea să se umple, paharele începeau să se golească, aerul curat de munte îmi curăța plămânii și mă făcea să vreau să rămân acolo cel puțin nouă vieți. Cu degetele pe masă, băteam ritmul muzicii în timp ce mă uitam la trecători. Mulți purtau tricouri, deși mie îmi era un frig de-mi clănțăneau dinții. Să mai iau un cocktail? Sau poate niște papanași? Mi-e cam foame. El încă mai cotrobăia prin rucsacul meu.

M-am întors către el și în loc să-l văd cu privirea pierdută prin mulțime, am zărit ochii ăia verzi fixându-mă. A coborât ușor un genunchi în timp ce pulsul îmi creștea. Faza asta cu „bend the knee” e un pic cheap când o vezi la alții. Când ți se întâmplă, parcă nu îți mai vine a face mișto.

A întins o cutie delicată către mine și a pus ÎNTREBAREA. Am simțit că leșin. Așa nesimțitoare cum sunt, atunci am simțit că leșin.

Câteva ore mai târziu, încercam să-l trag de limbă.

„Unde Doamne iartă-mă ai ținut inelul? Eu am făcut și am desfăcut bagajele! Nu era acolo! Ai fost tot timpul cu mine! Unde???”

„În singurul loc unde nu găsești niciodată nimic”, mi-a zis. „În rucsacul tău. Și dacă ești curioasă, bonul fiscal a fost tot timpul la tine în portofel. Nu te chinui aiurea, adu-ți aminte că înainte de concediu ai aruncat toate bonurile vechi, să-ți faci loc pentru cele de la tura de shopping, ediția Sinaia 2017.”

Am rămas cu gura căscată. Oare chiar atât de împrăștiată să fiu? Oare la mine în rucsac chiar e un soi de gaură neagră unde se pierd (vorba vine) o mulţime de lucruri?

Judecând mai bine, îmi amintesc acel ruj pe care credeam că mi l-a furat camerista la mare şi pe care l-am găsit un an mai târziu în căptuşeala deja ruptă a rucsacului. Deci se poate. Bine, era şi un rucsac prost, din bâlci, vina lui că îmi înghiţea lucrușoarele.

Acum am unul nou, calitativ, frumos şi… mare.

Pfff, păi nu înseamnă asta că e vina rucsacului că arunc tot felul de nebunii în el? L-am întrebat şi pe el. Pe el, pe proaspătul logodnic, nu pe rucsac. Ce era să ştie rucsacul? El ştie că e frumos şi că trebuie să pape chestii.

Privirea dezaprobatoare a domnului mi-a dat de înţeles că cică ar fi vina mea că port rucsacul burduşit cu chestii.

Exagerează, vă spun eu. Drept urmare, am luat frumosul meu rucsac şi am început tacticos să îl golesc în mijlocul patului. L-am privit senină pe domnu’, cu gândul să-i spun „Na, vezi că nu-i atât de mult?”. Abia am apucat să deschid gura, că a început: „Serios? Adică tu îţi omori zilnic spatele cu mormanul ăla de inutilităţi?”

Privind în ansamblu, „grămăjoara” mea acoperise aproape jumătate de pat. Nu aveam idee că au putut să încapă atâtea lucruri. Lucruri, nu lucruri inutile. Adică el vrea să îmi spună mie că trusa mea de manichiură şi şamponul uscat sunt inutile? În ce univers?

full_img_1086066Aveam în rucsac o farmacie micuţă, o mini parfumerie şi un „depozit” de plastic.

Medicamente împotriva spasmelor, a greţurilor, a acidităţii, a durerilor de dinţi, articulaţii, muşchi şi burtă. Suplimente alimentare, vitamine şi chestii împotriva insolaţiei. În mai. Rămaseră de prin iulie. Plasturi – două pachete. Mă julesc mult. Unguent cu antibiotic. O fiolă neidentificată, pare să fie ceva vitamină de-o seamă cu mine.

Nouă rujuri, două creioane, o pensulă de machiaj, şerveţele, şerveţele umede – trei pachete. Două pachete de gumă şi o cutie mare cu bomboane mentolate. O cremă de mâini cu mango şi una cu glicerină. Umbrelă. Şosete de schimb (hah?). O linguriţă, Doamne apară şi păzeşte!

Şapte pungi, trei mari de la supermarket, două mai mici şi două de hârtie, de prin parfumerii. Bine măcar că nu o mai aveam pe cea de rafie.

Trei elastice de păr, doi cleşti mici şi două clame. Două oglinzi. Două.

Treizeci şi şapte de bonuri fiscale vechi de câteva luni. Ups, uite una de zece lei. Şi într-o ojă se va transforma…

Vouchere şi oferte de la magazine. Portofelul (nici nu vreau să încep cu portofelul). Şapte mostre de parfum.

„Hai că nu-s multe!”, mă maimuțărește el. „Hai și cu portofelul!”

Portofelul? Cincisprezece carduri de fidelitate de la farmacii și parfumerii, un pumn de mărunțiș, banii pentru concediu și o gumă cu FC Barcelona. Șiii, o carte de vizită a unui fotograf, de la o nuntă. De 4 ani tot plimb cartea aia de vizită din portofel în portofel, se pare că i-a venit vremea.

full_img_1084401

 

 

Singura concluzie la care a ajuns domnu’?

„Ia-ți și tu o geantă mai mică, poate așa nu mai pici în ispită!”

 

 

 

Articol scris pentru SuperBlog 2017.


8 gânduri despre “Vina rucsacului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.