Goliciuni de ianuarie (2018)

Salut!

A trecut ca vântul prima lună a anului și a lăsat în urmă o sacoșă plină cu recipiente goale. A fost o lună interesantă din punct de vedere cosmetic, am încercat alte tipuri de machiaj, am testat multe produse noi, dar, mai ales, am consumat multe.

Să începem.

january_empties

Gelul de duș Discover French Provence de la Oriflame a fost pentru a treia oară în baia noastră, iar cu această ocazie m-am și plictisit de el și l-am consumat spălându-mi pensulele de machiaj. Miroase frumos, dar parcă prea artificială acea lavandă. Sunt înnebunită după lavandă, am săculeți cu lavandă uscată, am ulei esențial de lavandă, am avut unt de corp cu lavandă, dar cea din gelul de duș parcă prea mi-a amintit de un detergent de vase sau ceva de genul acesta.

Gelul de duș Réconforte-moi! de la Bourjois e o descoperire mai recentă, dar deja am un stoc de vreo patru flacoane, dat fiind faptul că nu se vor mai fabrica nici gelurile de duș, nici deodorantele Bourjois. Am luat tot ce am mai găsit și la fel vă sfătuiesc și pe voi dacă sunteți fani ai produselor de îngrijire Bourjois. Eu am dulapul plin. Deja nu se mai găsesc la mine în oraș, dar cele pe care le am îmi vor mai ajunge o vreme. Sunt arome deosebite, nu se aseamănă cu nimic.

Mi se rupe sufletul de fiecare dată când consum un gel de duș de la Balea. Cel cu zmeură și lime a sosit la mine în baie în noiembrie și tare mi-a plăcut. Dacă îl mai găsesc, clar va veni din nou cu mine.

Loțiunea pentru mâini și corp cu neroli și iasomie de la Oriflame a fost o adevărată încântare. Aroma de neroli e destul de puternică, iar cea de iasomie abia perceptibilă din punctul meu de vedere. În ansamblu, e o aromă răcoroasă, de vară mai degrabă. Mi-a plăcut!

IMG_20180131_213632-01-1635x1152.jpeg

Deja clasicul Head&Shoulders. Momentan nu mai avem niciunul, Cien vine în forță din urmă.

Balsamul Elseve Ulei Extraordinar e preferatul meu, am început din nou să îl folosesc acum multe luni și nu mă mai despart de această gamă. Acum am masca, același efect de vis.

Exfoliantul pentru corp de la Avon, cu aromă de căpșune a fost bun, cremos, particulele exfoliau blând, dar eficient, iar aroma sa… de vis!

Am și un produs pentru îngrijirea domnilor. Deodorantul Nivea Invisible miroase foarte foarte fain și de-asta i l-am cumpărat tatălui meu. L-a mai avut acum câțiva ani și mi-a plăcut și atunci.

Laptele Doina, un clasic în viață, niciodată nu rămânem fără el. O sticluță nou-nouță e la datorie în baie.

Am balsamul Nyx de aproape doi ani, de la Camelia și l-am folosit pe buze, pe coate, pe unde aveam nevoie de extra hrănire și hidratare. Conține ulei de argan dacă nu mă înșel. Foarte fain. În plus, miroase fain, iar cutiuța e adorabilă.

Crema pentru ochi de la Cien miroase a ulei stătut și nu are niciun efect. Nu face nici rău, dar nici bine. Am reușit să o consum folosind-o pe gât, călcâie, etc. Nu mi-a plăcut deloc mirosul. Deloc.

Crema de față Gerovital Happiness cu afine a fost o minunăție, dar din păcate nu se mai fabrică. Știu că am promis un review, dar la scurt timp am aflat că întreaga gamă Happiness va ieși de pe piață, așa că nu avea rost.

Balsamul de buze Baby Lips Chai Latte a fost ediție limitată pentru toamna anului 2016. A stat o vreme pierdut după patul din dormitor. Când am schimbat mobila, l-a găsit mama și l-am introdus din nou în uz. A fost fain, dar degeaba spun asta acum, din moment ce nu se mai găsește.

Balsamul de buze Born Lippy de la The Body Shop a fost un deliciu! A fost primul meu balsam de buze de la ei, dar cu siguranță nu va fi ultimul. Acesta a fost cu zmeură, acum vreau cu căpșune. E foarte spornic, l-am consumat cam în 6 luni. Aroma e delicioasă, iar nivelul de hidratare e ok. Nu e Nivea, dar compensează prin aromă.

O mulțime de pliculețe drăgălașe mi-au trecut prin mâini luna trecută.

Măștile Balea parcă nu au mai avut același efect din păcate. Bănuiesc că sunt vinovate pentru apariția unor coșulețe mici și enervante. Mamei clar nu i-au priit, eu mai am vreo 3 bucăți ca să mă conving. Hidratează bine, ce-i drept.

Masca șervețel cu lotus de la Sephora a fost foarte faină, a hidratat bine, nu mi-a provocat neplăceri. După cum am mai spus, aceste măști au fost doar un răsfăț. Nu intenționez să le cumpăr din nou, sunt destul de scumpe.

Fondul de ten Air Mat de la Bourjois e bun, dar nuanța e foarte închisă pentru tenul meu.

Idealia de la Vichy pentru ten gras e o veche prietenă, am avut-o și full-size și aș vrea să o cumpăr din nou, mostra mi-a trezit iar interesul. Sper să se mai găsească.

Untul de corp marcă proprie Sephora e minunat, minunat, minunat! Am avut acum vreo doi-trei ani un borcănel de la Camelia și l-am iubit la fel de tare. Mă bate gândul să îl cumpăr la primăvară. Yum! Miroase ușor spicy, parcă a ghimbir, a citrice, nu știu ce miros e, ușor masculin parcă… e delicios! Hidratează minunat, se absoarbe repede.

january_ empties 5

Mai am două produse consumate pe ultima sută de metri.

Șamponul Elseve Arginine Resist mi-a plăcut foarte mult, chiar m-a ajutat într-o perioadă când îmi cădea foarte rău părul. Are și minusuri, dar chiar și așa am mai cumpărat o sticluță. Dacă vreți detalii, dați de veste și coacem un review micuț.

Gelul de duș Seduis-moi! de la Bourjois e preferatul meu din toate timpurile și mor de ciudă că nu se mai fabrică. E cea mai faină aromă! E de vis! Mai am patru bucăți și apoi ceau-pa… 😦

Asta a fost! Sunt din nou mândră de mine. Nu am mai cumpărat toate tâmpeniile și am reușit să consum destul de multe produse. Yay! ❤

Pupicici!


13 gânduri despre “Goliciuni de ianuarie (2018)

  1. Seduis moi e si preferatu meu, mai am putin din el si mai am unu portocaliu si roz deschis parca si gataaaa, deodrantele lor nu mi-au placut, caut acuma fara aluminiu dar nici sa put de la juma de strada :))
    Faine goliciuni, mai asteptam 😀

  2. Woohooo! Film porno e aici, la cate goliciuni ai reusit sa aduni!:))
    N-am mai avut gel de dus Bourjois de ani, dar tare faine erau! Bine ca mi-ai adus aminte de ele acum ca o sa dispara! La fix…Gelul ala de dus Balea miroase demential dar la mine din pacate usuca rau pielea. Il mai cumpar uneori pe post de spumant de baie. Exfoliantul ala de la Avon e cea mai delicioasa chestie de pe Pamant. Nici pe el nu l-am mai avut de multa vreme, dar isi facea treaba extraordinar de bine si mai avea si aroma aia de iti venea sa il torni direct in lingurita!
    Sa stii ca eu am incercat sa il imprietenesc pe al meu sot, care e utilizator exclusiv de Head and Shoulders, cu echivalentul de la Cien. S-a umplut de matreata si mi-a umplut si mie frigiderul ca fac experimente pe scalpul lui. Mi se pare tare dubios, mai ales ca stiu multe persoane incantate de el. Acum zici si tu de bine, mai ca imi vine sa il mai oblig sa foloseasca Cienul de cateva ori. Ahhh si multumesc ca ai precizat ca e un cah crema lor de ochi, chiar vazusem ca apare saptamana viitoare iar si ma batea un gand. Mi-a trecut!
    Eu sufar crunt ca nu mai gasesc masti Balea momentan pe la noi si mie inca imi mergeau fantastic de bine. Mi-e o ciuda de mor!

    1. Pornaceala maxima, nu? 😂
      Sunt terminata ca nu se mai fabrica gelurile alea, ma doare sufletul! Mai ales pe Seduis il iubesc rau de tot, e de-a dreptul sexy! 😩
      Nu mi s-a intamplat sa imi usuce pielea vreun gel Balea, adevarul e ca nu am pielea uscata in general. 😄 Doar pe maini se usuca, de la praf si solutiile de curatat de la munca.
      Pare-mi-se ca nici tata nu se impaca bine cu fratele Cien, in schimb mama il iubeste. Si mie imi place, dar am trecut pe Elseve o vreme. Cu matreata cu tot, dar prefer sa am par cu matreata decat sa fiu domnisoara doua smocuri. 😂
      Balea mai testez, mai am material.

      1. Elseve-uliti face si tie matreata? Adica si eu am avut un Arginine Resist si Nutri-Gloss (sper sa nu-l poreclesc)acum vreo 6 ani jumate si mi-au provocat matreata.

  3. Și eu am făcut coșulețe de la masca aceea de la Balea 😦 Și nici nu aș putea spune că a ajutat în vreun fel la hidratare (ce-i drept eu am și un ten foarte uscat în perioada asta). Și eu iubesc untul acela de corp de la Sephora! ❤

    1. De hidratat a hidratat, ce-i drept am un ten mai gras, dar inca raman cu un semn de intrebare in privinta cosurilor.
      Da, miroase minunat untul, e asa fresh si revigorant, yummm!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.