Ei și-au dorit să fii frumoasă

Când Ernest Daltroff a creat, la începutul secolului XX, Le Pompon-Poudre… și-a dorit ca tu să fii frumoasă. Și gândește-te că pe atunci, pudra era un săculeț cu pudră de orez, parfumată cu trandafir bulgăresc.

Când Guerlain a creat în 1884 primul ruj solid, ca ție să-ți fie mai ușor să-l folosești… și-a dorit să fii frumoasă.

Când Max Factor a coborât machiajul în stradă și l-a făcut astfel încât să fie accesibil oricui… da! Și-a dorit să fii frumoasă!

Se pare că bărbații, orice ar spune și oricât s-ar ascunde după degete, își doresc să ne vadă frumoase și aranjate. Da, știm mitul cum că ei ne preferă naturale. Uitați de el. Ei ne preferă îngrijite, aranjate și fericite. FERICITE.

Nu degeaba e acea vorbă celebră: „Happy wife, happy life”. Bărbații adevărați sunt cei care au înțeles că fericirea femeii înseamnă fericirea în Univers. Pacea în lume. Dacă noi suntem fericite, poate au și ei o mâncare caldă pe masă. Dacă noi suntem fericite, pot și ei să bea o bere liniștiți în fața televizorului, urmărind 22 de zăpăciți care aleargă după o minge. Fericirea noastră înseamnă (și) liniștea lor. Să zicem.

Dacă noi suntem fericite, cântăm. Zâmbim. Dansăm. Cucerim nenorocita asta de lume și o purtăm în buzunarul de la piept.

Așa de simplu. Iar frumusețea ne aduce fericire. Suntem frumoase, ne simțim încrezătoare. Când noi suntem încrezătoare, totul în jur ne zâmbește.

Frumusețea se obține, în primul rând, prin îngrijire. Pentru că poți să pictezi și pe stâncă, dar nu-i așa că-i mai plăcut pe pânză? Nu degeaba se zbat mințile luminate să ne scape de riduri, acnee sau pori dilatați.

Dar mai e un pas, un pas care merge mână în mână cu îngrijirea: machiajul. Machiajul e arma noastră mai mult sau mai puțin secretă. Îi cunoaștem tainele în asemenea măsură încât suntem capabile să ne machiem ca și cum nu am fi folosit niciun produs și totuși… radiem. Acela, doamnelor, e un no make-up make-up.

Dacă noi nu ne dichisim, la ce au folosit atâtea milenii de muncă în evoluția machiajului? Machiajul modern datează de acum un secol, un secol și o azvârlitură. Dar să nu uităm că femeile se machiază de milenii întregi, de pe vremea când striveau diverse insecte sau plante pentru a obține produsele de machiaj. Încă din Egiptul Antic, femeile (dar nu numai!) foloseau khol-ul în jurul ochilor. Machiajul Cleopatrei e cunoscut și purtat chiar și azi, după mii de ani.

Vremea a trecut și noi ar trebui să ne simțim norocoase că industria produselor cosmetice a avansat atât încât noi avem de alege nu numai produse accesibile, pentru bugetul fiecăreia, dar avem și siguranța că produsele folosite sunt fabricate cu grijă, astfel fiind sigure pentru organismul nostru. În trecut, cosmeticele conțineau substanțe toxice cum ar fi plumbul (în pudrele de față albe) sau mercurul. Să ne bucurăm, deci, că nu mai e cazul să folosim așa ceva.

Se spune că ne machiem pentru a atrage bărbații. E corect. Se spune și că ne machiem pentru noi, nu pentru ei. E corect și așa.

2519-2536-ruj-cremos-2(1)

 

Ne machiem pentru ei doar în măsura în care aspectul nostru atrage complimente, dar haideți să fim sincere cu noi însene și să recunoaștem că pentru vanitatea noastră și nu pentru complimentele lor cumpărăm să zicem… toate cele 18 nuanțe de Ruj cremos cu Acid Hialuronic din noua gamă Gerovital Beauty. Ar fi suficiente, să zicem… două? Bineînțeles că nu. Niciodată nu au fost suficiente doar două.

 

 

Atunci cum am putea să spunem că ne machiem doar pentru niște oameni care nu sunt în stare să facă diferența între corai și zmeuriu?

Să nu ne ascundem după degete, o facem mai mult pentru noi.

Pentru noi ne trezim dimineața și ne înșirăm pe lângă noi toate „armele” de care dispunem.

A venit timpul ca Gerovital să creeze o gamă ce acoperă toate necesitățile unui machiaj complet.

Gerovital Beauty își dorește să fim frumoase!

Mă simt mândră de mica mea colecție. Le văd pe toate cum își așteaptă cuminți rândul. Fiecare dintre ele își are rostul și reprezintă o mică victorie pentru că fiecare îmbunătățește ceva la aspectul meu. Toate sunt produse de calitate,  cu ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudră de diamant, Vitamina ESunt alese cu drag și atenție, din respect pentru chipul meu.

Nu le folosesc pentru a mă ascunde sub o mască. Le folosesc pentru a aduce primăvara în obraji, fiorul primei iubiri pe buze și sclipiri de fericire presărate pe ici, pe colo, cu gust.

Le folosesc pentru a șterge o noapte mai grea sau pentru a-mi face curaj la începutul unei noi zile.

2559-highlighter-2(1)Mă machiez pentru plăcerea de a mă uita în oglindă sau de a-mi zări reflexia în fugă, în vreo vitrină și a observa că sunt frumoasă. Că pudra pentru luminozitate îmi dă un aer aparte și radiez. Că rujul e la locul lui și am un zâmbet obraznic. Da, zâmbetul e și el la locul lui. Și mă simt frumoasă.

Știați că zâmbetul, un zâmbet simplu, din orice lucru mărunt, trimite semnale creierului cum că totul e în regulă? Atunci ne relaxăm și vedem viața în culori mai vii.

Atunci, mă mai întrebați ce rol are machiajul în viața mea?

Mă face să mă simt frumoasă. Mă face să zâmbesc.

Așa cum și-au dorit ei, toți cei care de-a lungul secolelor au născocit tot felul de minuni colorate pentru noi. Ca noi să fim frumoase.

Produsele sunt disponibile doar in magazinele de brand Gerovital şi Farmec şi în magazinul online farmec.ro.

Tu îți dorești să fii frumoasă?

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018.

 


7 gânduri despre “Ei și-au dorit să fii frumoasă

  1. Amen to that sister! Si al meu daca il intrebi tot naturala ma prefera, dar cel mai mult ii place de mine cu machiaj smokey eyes!:)) Cine s aii mai inteleaga si cine sa ia de buna opinia lor despre machiaj? Cat despre trebusoara cu Gerovital, am antenele intinse si tremurande de cand am aflat ca au lansat produse pentru machiaj. Inca nu am ajuns in magazinul Farmec din Sibiu ca sa le vad si live (ca banuiesc ca sunt acolo), dar presimt ca macar un ruj mi se lipeste mie de dejte ca nu o sa ma pot abtine. Desi ar cam trebui…

  2. Foarte frumos! Ai zis tu că e domeniul tău și acum m-ai convins! Din tot ce am citit până acum, al tău chiar m-a incântat! Îți țin pumnii! Sper să câștigi la proba asta! Mult succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.