Poate mâine. Azi mă joc!

Aveam mai puțin de 10 ani când tehnologia mi-a bătut ferm la ușă sub forma unui joc pe televizor. I-am cunoscut astfel pe Mario și fratele lui, Luigi, în încercarea de a o salva pe amărâta aia de prințesă din ghearele spurcate ale dragonului sau ce vietate scârbavnică era el. A! Dar nici măcar nu era jocul meu, ci al unei prietene, deci se-nțelege că primeam cu porția, că nu puteam să stau pe capul oamenilor toată ziua. Deși, în practică… asta făceam.

Spiritul competitiv tot cam atunci mi s-a dezvoltat, ținând morțiș să o bat pe prietena mea la punctaj. Fiind jocul ei și jucându-se mai des… mi-o cam furam. Și oftica mea depășea cote alarmante.

Am primit și eu un astfel de joc și am devenit expertă. Doar că, jucându-mă singură nu mai aveam pe cine să bat. Când prietena mea a rămas fără joc, mergeam cu al meu la ea și iar ne luam la trântă.

Calculatoarele au intrat în viața mea tot cam în acea perioadă, însă doar la ora de informatică, unde învățăm despre NOD32, MS-DOS și alte lucruri pe care nu le-am înțeles niciodată și nici nu mi-au folosit la ceva.

Epoca jocurilor pe calculator era în mare glorie la începutul anilor 2000, când un joc la sfârșitul orei de info’ era mai ceva decât o prăjitură cu ciocolată.

Calculatorul meu propriu l-am primit la sfârșitul lui 2007 și vânătoarea de jocuri a reînceput pentru o perioadă.

Calculatoarelor le-au urmat în trend smartphone-urile și bineînțeles că orice om care se respectă are măcar un joc instalat. Un JOC MOBIL la timpul lui e aur curat. Fie că vreau să fac timpul să treacă mai repede într-o zi plictisitoare, fie că nu am somn, fie că sunt în tren și abia aștept să ajung la munte.

Când mă vede mama cu coada ochiului că iar mă JOC PREPELIX PANO în loc să îi dau o mână de ajutor… mai că nu se ia cu mâinile de cap. Eu nu o aud, sunt prea concentrată. „JOC COPII” e tot ce aud printre împușcăturile virtuale. Un joc pentru copii? Nu neapărat!

Ce presupune un JOC PREPELIX PANO?

Se dau datele problemei: un peisaj panoramic (ne putem roti 360º) ce înfățișează un fel de curte a unei ferme. Copaci, un ochi de apă, o rablă de mașină, o toaletă „ca la țară” și toate elementele specifice. Plus multe, dar multe prepelițe zburătoare, maratoniste sau stricate la burtică, dar fiind faptul că una e pe budă.

Vânătorul, a.k.a. eu, tu sau oricine ține telefonul în mână. Timpul? 90 de secunde. Un minut și jumătate în care trebuie să împușc cât mai multe păsări. Un minut și jumătate în care concentrarea aproape că se vede plutind în aer. Pulsează vena. Se încordează mâna. Vine cârcelul. Și nu mă las. După un minut și jumătate, vor urma alte… ore în care voi încerca să îmi depășesc scorul, dar mai ales, să depășesc scorurile altora.

Screenshot_2018-04-04-15-56-43

Pentru că trebuie să fiu pe primul loc. Am reușit asta o dată, voi mai reuși. Nu mă las. Voi lupta pentru primul loc până la anchilozarea totală a mâinii. Și atunci voi mai juca un joc.

Bun, dar cum facem rost de joc? E disponibil un demo direct pe site sau îl putem descărca din market place pe telefon, cu posibilitatea de a cumpăra varianta completă, care include și alte elemente surpriză.

demo_gratuit-1024x635

Dacă aveți deja jocul, ce-ați spune de câteva ponturi ce v-ar asigura un punctaj mai mare?

  1. Nu urmăriți prepelițele cu încăpățânare. Nu stați să urmăriți una anume pe care vi s-a pus pata pentru că pierdeți timp. La un moment dat se formează o gașcă întreagă de păsăret și ăla e momentul în care puteți intra în ele ca în unt. Oricând e de preferat să împușcați trei de zece puncte în două secunde, decât una de 25 de puncte în trei secunde. Timpul e mai mult decât prețios în acest joc.
  2. Încercați să mențineți degetul în partea de jos a ecranului pentru a evita acoperirea țintei și irosirea multor secunde încercând să redresați situația.
  3. A, și mențineți tot timpul degetul uscat și nu presați prea tare ecranul. Să vă mai spun cum am stat până la 2 noaptea cu pensula îmbibată în pudră lângă mine și cu un cârcel în mâna dreaptă pentru a urca pe primul loc?
  4. Prepelița care vă bate în ecran, aia, cea mai mare, cu foi în mână. E, aia nu trebuie împușcată. Împușcăm doar hârtiile din aripile ei, da?
  5. Nu pierdeți prea mult timp fugărind prepelițele care aleargă. Slabe șanse să le prindeți. Țintiți mai sus și veți câștiga.
  6. Aveți grijă la melc. E și el un suflet.

Acum… să înceapă jocul!

Atenție însă, creează dependență. O clientă care m-a „prins” jucându-mă mi-a zis amuzată: „Joacă-te! Oricum toată lumea se joacă”. Știa ea ce știa!

Prepelix Pano ține mintea ocupată. Destresează. Efectiv nu ai cum să te gândești la alte lucruri care te apasă, pentru că mintea e concentrată asupra jocului. Implicarea e totală. Dificultatea e mică, necesită doar atenție și mână sigură. Dar astea sunt abilități pe care le mai dobândim și pe parcurs.

Spor la joc!

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018.

Reclame

2 gânduri despre “Poate mâine. Azi mă joc!

  1. Vai Doamne, grea e boala cu jocurile! Orice jocuri! La noi in casa au devenit motiv de cicalit si cearta, ca s-a apucat al meu barbat, om serios de 34 de ani, sa joace un joc de strategie. Ceva cu soldati si armate si pana mea…Pentru destresare cum zici tu! Sa dea dracii daca ma aude cand ii spun ceva cand e cu jocul ala deschis. Katia ii face galerie de pe margine si se roaga sa prinda si ea 10 minute de casapeala in minutele in care ii da mama-sa liber la tehnologie. Iar acum si ea, dar mai ales eu ne jucam cu Tamagochi. Habar nu aveam ca mai exista asa ceva, dar i-a trimis varu-meu unul si de 3 zile suntem obsedate, il verificam din sfert in sfert de ora! Sa dea naiba daca ma apuc sa incerc Prepelix asta, ca mi-e frica sa nu ramanem fara mancare anul asta de Paste!:))

    1. Mie-mi spui, n-aud nimic cand ma joc. Cum spuneam, m-am trezit cu clienta langa mine si am sarit hopppaaaaa! 😂😂😂
      Ti-am vazut jucarica, sa cresteti frumos animalul! :)))
      Apuca-te dupa Paste de Prepelix, ca daca te prinde, nu mai scapi. :))
      Auzi ce zice mama: „mancati prepelite!” :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s