O voce pentru un suflet

Acum patru săptămâni m-a trezit pentru ultima oară un glăscior mic și drăgălaș. Sunt patru săptămâni de când mă trezesc cu privirea spre un loc gol, unde nu mă mai așteaptă nimeni. Nu mai întinde nimeni vreo aripioară, vreun picioruș sau vreun cioculeț printre gratii, cerând pupici.
Poate unii cred că un animal de companie e un accesoriu drăgălaș care dă bine în pozele de insta’, iar când dispare, îl înlocuim pur și simplu cu altul la fel. Un animăluț e familie. E copil. E prieten. E o ființă prețioasă care are nevoie în fiecare secundă de toată dragostea noastră. Pentru că și el ne iubește necondiționat. În sufletele lor micuțe, e loc pentru o iubire infinită. Un animăluț e o pereche de ochișori luminoși și mărgelați care ne așteaptă cu bucurie să ne întoarcem acasă. E un căpșor delicat care cere dezmierdări. E un glăscior miorlăit care zbiară neîncetat după atenție. E un suflet neprețuit. E infungibil, la fel ca și oamenii. Nu poți pur și simplu să mergi la magazin și să cumperi altul. Are personalitate. Te iubește în felul lui și îl iubești în felul tău.
Se spune că până nu iubești un animal, o parte din sufletul tău rămâne amorțită. Aș adauga că, după ce îl pierzi, acea parte va durea că și cum ar fi smulsă fără anestezie.

Te gândești ce ai făcut greșit. Poate ai fi putut evita, poate ar fi fost o șansă. În același timp lași armele jos, învins, gândindu-te că orice luptă e inutilă acum. Singura șansă ar fi fost un medic iscusit.

În România sunt foarte puțini medici veterinari specializați în tratarea păsărilor exotice. Iar păsările exotice, papagalii, au foarte mare nevoie de medici care să ofere ajutor atât în ceea ce privește hrana și modul de îngrijire, cât și în ce privește bolile specifice și, mai ales, rapiditate în tratare. Din păcate, dat fiind numărul mai redus al persoanelor care au papagali drept animale de companie, numărul medicilor specialiști e la fel de redus.

Iar în lipsa lor, am încercat să învăț singură, de la alții mai evoluați, cum se îngrijește o pasăre. Care sunt simptomele afecțiunilor. Am învățat că evoluția bolilor la păsări e foarte rapidă și, mai ales, că ele au un instinct de conservare extraordinar de dezvoltat, astfel încât la primele semne trebuie tratat URGENT, altfel poate fi prea târziu. Dar nu e suficient, pentru că sunt afecțiuni ce se pot trata numai cu ajutorul unui medic specialist, pentru că, nu-i așa, nici pe noi nu ne poate opera de apendicită medicul oftalmolog.

Se tot vorbește despre sistemul sanitar din România și îi știm cu toții problemele. Sunt fel și fel de campanii pentru asta. Dar cu ei ce facem? Cu prietenii noștri cu aripi. Ei nu merită să trăiască o viață lungă și fericită?

O nimfă, de exemplu, poate trăi peste douăzeci de ani dacă e îngrijită corect și cu vizitele la veterinar la zi. În caz contrar, poate muri când e pui sau în primii ani de viață.

De multe ori, medicii veterinari refuză să vadă o pasăre pentru că nu au pregătirea necesară pentru tratarea acesteia sau nu au medicamentele necesare. Pentru papagali, de multe ori primim medicamente care în mod normal se administrează găinilor și curcilor, pe care trebuie să fim foarte atenți cum le dozăm pentru a fi suportate de trupul fragil al unui papagal de o sută de grame.

2.vet.cornell.eduÎn alte țări există cabinete veterinare unde lucrează și medici care pot trata păsări exotice, clinici veterinare deschise non-stop și chiar ambulanțe pentru animale. În România nu. Foarte, dar foarte rar se găsesc medici care să opereze o pasăre. Pentru că, dacă nu știați, femelele suferă foarte des de… retenție de ou, sau eggbound. Asta înseamnă că pasărea nu poate scoate oul pe cale naturală, astfel încât are nevoie de operație. Altfel, ce credeți? Moare. Am cutreierat toate farmaciile veterinare pentru a găsi calciu care poate fi administrat în apă, dar mi se recomanda peste tot osul de sepie, de parcă nu am fi fost la al treilea deja. Un banal calciu. Deci despre ce operație vorbim aici?

Ce îmi doresc? Ehe, mi-aș fi dorit să devin eu însămi medic veterinar cu această specializare. Dar pentru că nu se poate, îmi doresc ca prin povestea mea să îndemn studenții să se specializeze în tratarea păsărilor exotice, pentru că și ele au nevoie de ei, nu numai pisicuțele și cățeii. Vreau să nu mai fie neglijate, vreau ca toți oamenii să poată oferi prietenilor înaripați asistență medicală adecvată.

Mi-aș dori ca în fiecare oraș mai mic să existe măcar un cabinet veterinar deschis non-stop care să trateze corespunzător și păsările, să existe o ambulanță pentru urgențe și medici care să efectueze și vizite la domiciliu. De multe ori papagalii sunt cumpărați de la vânzători care nu se ocupă de îmblânzirea lor, astfel fiind destul de greu să îi transporți la veterinar în caz de probleme, pentru că devin extrem de agitați și se pot răni sau starea lor se poate înrăutăți alarmant de repede.

Mi-aș dori să găsim mai ușor medicamente speciale pentru ei chiar și într-o farmacie din provincie.

Mi-aș dori să mai aud acest glăscior mic și nevinovat măcar o dată, dar asta ar fi fost posibil dacă trăiam într-o țară mai dezvoltată sau măcar într-un oraș mai mare.

 

 

Mi-aș dori ca cei ce pot cu adevărat să schimbe poveștile triste în speranțe pentru alte păsări… să o facă. Să mai plecăm privirea și asupra sufletelor atât de pure și iubitoare. Și ei există și ne iubesc.

Și, mai presus de toate… ȘI EI MERITĂ SĂ TRĂIASCĂ!

27867959_1991501010864116_3025236181262659945_n

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!

AVBS-CREDIT.jpg

 

 

Sursă foto: 2.vet.cornell.edu, facebook Yvonne Roberts.

 

Reclame

6 gânduri despre “O voce pentru un suflet

  1. E o idee frumoasă și originală. Eu n-am avut păsări, dar am avut cândva hamster și e o situatie destul de similară, mai ales într-un oras de provincie.

    1. Multumesc!
      O singura pasare am avut si acum imi e teama sa imi cumpar alta, nu vreau sa mai trec prin asta. 😦
      Hamsteri am avut… patru! Si de niciunul nu s-a ocupat vreun medic. „Sunt prea mici”. 😦

  2. Sa stii ca, din pacate, si aici (în Germania) este greu sa gasesti medici cu specializari pentru altfel de animalute. Iar serviciile de deplasare la domiciliu costa cu mult mai mult decât daca te duci tu la clinica cu animalul. Am înteles punctul tau de vedere… ar fi frumos sa existe si voluntari, si medici care sa practice preturi rezonabile, sa se faca actiuni de caritate pentru ele. Mai sunt multe de facut, dar trebuie, în primul rând, schimbata conceptia ca un animal este doar un animal, si gata.

    1. Da, de aici ar trebui sa se porneasca. Ma ia durerea de cap cand vad ca sunt daruite animale oamenilor care nu isi doresc neaparat asa ceva si atunci bietul suflet ajunge cine stie pe unde, ori e pastrat si neingrijit. E un accesoriu si atat. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s