O cafenea cu aer de odinioară

Merg pe bulevard târând trollerul după mine pe piatra cubică. Târr, târr, târrrr, târâitul devine din ce în ce mai  gălăgios și pasul mai rapid. Rondul din centru devine din ce în ce mai mare ochilor pe măsură ce mă apropii. Nerăbdarea m-ar face să fug dacă nu aș avea bagajul. Am ajuns la colț. Cotesc la dreapta, trec strada, simt aromele delicioase ce răzbat prin aerul rece, dar nu mă las ademenită ci merg câțiva pași, cotesc la stânga și cobor panta. Cobor pe strada mea preferată din a doua mea casă.

Trollerul bubuie și duduie pe bucățica de străduță stricată. Dacă aș vrea să schimb ceva la acea palmă de loc, cu asta aș începe. Asfaltul. Ar trebui să fie asfaltată pentru a nu mai rupe rotițe și toculețe în piatra stricată și apoi în noroaiele care se formează când plouă. La stânga, restaurantul aromat. La dreapta, terasa mea preferată. E o clădire veche, cu istorie în spate, cât și multiple utilizări. Terasă, magazin, altă terasă. Cu mesele de lemn și acele scaune greoaie, cu cafelele delicioase și fețele zâmbitoare ale angajaților. Dar nu am timp nici de terasă acum. Merg mai departe. Cobor, cobor, cobor. Târr, târr, târrr.

În față e un teren viran. Un pisic se joacă de zor cu un con de brad. Începe să bată un vânt ascuțit, îmi simt obrajii biciuiți. Căciula stă să-mi zboare de pe cap. Mi-e frig, sunt obosită, dar în curând va fi cald și bine. Îmi mut privirea de la teren, de la brazi și de la pisic, mă uit în dreapta mea. Acolo e ea.

E căsuța mea preferată din Sinaia.

AIA-Proiect-birou-de-proiectare-tel.-0722494447-img-01Se vede că cine a construit-o, a făcut-o cu cap. La început a fost un proiect de casă. Acum e o a doua casă pentru mine și pentru mulți alți turiști. E cocoțată pe o pantă, urc trepte de-mi iese sufletul până ajung la ușă. Dar merită fiecare pas. E înaltă și semeață, e curată și frumoasă. Cadrul, totuși, mă supără.

 

 

Vedeți, când vii, te grăbești. Ești nerăbdător, îți saltă inima, îți dă ghes. Parcă zbori. Nu te supără străzile stricate, nu te supără vreo clădire veche și neîngrijită, nu știi decât un lucru: curând ajungi în locul pe care îl iubești.

Îmi place restaurantul în care mănânc zilnic, dar mă fac că nu bag de seamă tencuiala sa cojită, tavanul jos și ferestrele mici. Îmi place cafeneaua de alături, dar mă fac că nu văd clădirea foarte veche și neîntreținută, spatele dărăpănat al clădirii (pe lângă care trec de fiecare dată când intru sau ies din pensiune), terenul viran pe care îl văd de pe balconul camerei mele…

Pensiunea e perfectă. Sunt convinsă că atunci când a fost construită, au apelat la un birou de arhitectură serios. De ani de zile o admir și nu i-am găsit cusururi. De la fereastră văd până hăăăt în centrul stațiunii. În ferestrele mele răsare soarele. Camerele sunt luminoase și călduroase.

IMG_20180616_100619-01-2304x1728

Privind de pe balcon, cafeneaua e pe partea stângă. Privesc cu atenție spatele clădirii și oftez. Tencuiala e căzută, iar gurile de aerisire de la subsol sunt acoperite cu o sârmă ruginită. Câteva cărămizi zac în grămadă la o distanță oarecare de clădire și o trapă acoperă pe trei sferturi intrarea la subsol. E o imagine tristă, luând în calcul cât de frumos e orașul în ansamblu, cât de modern și îngrijit e. Aș putea să îmi mut privirea către centrul orașului, sau să închid ochii și să inspir aerul rece de munte, dar ceva mă împiedică.

Mă întreb fără să vreau ce a fost la origine clădirea unde funcționează cafeneaua. Oare a fost un conac mic și cochet? Oare cucoanele vremii se plimbau pe holurile sale cu rochiile foșnind? Oare obișnuiau să își bea cafeaua în mica grădină în fiecare dimineață? Arhitectural, clădirea e o bijuterie. E construită în stilul neo-renascentist german, prezentând elemente des întâlnite la multe alte clădiri din oraș, doar că… fără vreo muncă depusă pentru a renova și a păstra intact farmecul de odinioară. Și totuși, chiar fără renovări și doar cu o cosmetizare vagă, tot mă atrage.

Închid totuși ochii și visez că dețin acea clădire. Mi-ar plăcea să o readuc la condiția de acum un secol, să fiu acel restaurator care prin talentul și viziunea sa, să îi redea strălucirea de odinioară.

Totuși, trebuie să privim practic, cu mintea limpede. Oare, concret, ce e de schimbat? Fundația trebuie să fie zdravănă, nici nu îmi imaginez altceva. De altfel, aș angaja niște specialiști să se ocupe de evaluare, nu m-aș baza pe opinia mea neavizată și neautorizată.

Aș schimba acoperișul vechi. Nu m-aș atinge de aspectul ferestrelor, ați văzut acele clădiri vechi, cu prestanță, cu termopane albe? Cum să faci așa ceva? E inacceptabil dacă vrem să păstrăm aerul de epocă al unei clădiri.

Îmi place enorm fațada clădirii și aș vrea să păstrez elementele specifice, dar e nevoie să refacem tencuiala și alte mici retușuri ce țin strict de aspect.

Iubesc ușa masivă de la intrare și mi-aș dori să o păstrez. Îmi plac camerele vaste, cu tavanul înalt și ferestrele largi, luminoase. Când pășesc, am impresia că am intrat într-o sală de bal, într-o rochie lungă, cu mănuși din satin și buclele revărsându-se pe spatele gol, deși știu că sunt o modernă din 2018 care, cu blugii găuriți și jachetă de piele, intră pur și simplu pentru a achita nota de plată.

Aș angaja un arhitect de interior pentru reamenajări, pentru că aș vrea ca acolo să fie în continuare o cafenea. Nu am văzut până acum scara, nu știu cum arată, dar poate aș face una circulară, solidă, împodobită frumos, pentru ca clienții care doresc mai multă liniște să urce la etaj. Acolo aș amenaja un soi de bibliotecă, aș așeza măsuțe mici, albe și delicate la care clienții mai boemi să își bea ceaiul în după amiezile reci, citind Cavalerii Pardaillan, Misterele Parisului sau pur și simplu o revistă. Dacă sunt mai îndrăzneți, ar putea chiar să discute între ei, cine știe…

Strada mea nu e tocmai a mea, deși cândva ar putea fi. Ea nu e perfectă, dar revin mereu cu sufletul plin de drag și dor. Aș schimba lucruri, dar nu atât cât să nu mai recunosc locurile. Aș îmbunătăți, aș cosmetiza, dar i-aș lăsa farmecul ei, doar al ei. E o stradă mică. dar e strada mea preferată.

 

 

Acest articol reprezintă un exercițiu de imaginație. A fost scris pentru SuperBlog 2018.

 

Sursă foto: AIA proiect, arhivă personală.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.