Casa cu papagali

Era 25 aprilie când Diana a ieșit mândră pe stradă, cu documentul în mână. Avea 31 de ani, era încă foarte tânără și frumoasă, cu ochi scânteietori, verzi, care te lăsau lat la o uitătură mai furioasă. Rămăsese fără bărbat, pierdut cu un etaj mai sus în brațele lui Nuți, dar nu îi mai păsa prea tare, era hotărâtă să o ia de la zero, ca femeie singură și independentă.

Fusese un proces scurt și dureros (pentru Nelu, nu pentru ea) în urmă căruia rămăsese unica proprietară a apartamentului de pe Republicii, blocul F18, scara D, etajul 2, apartamentul 10… fusese cuibul lor, cumpărat și amenajat cu așa mult drag… dar ce-i frumos trece repede și nu avea rost să plângă vremurile apuse deja. Nu avea de gând să privească în trecut, acolo nu mai era nimic de folos. Iar el… el putea să se mute la Nuți. La apartamentul 14.

De fapt, nici Diana nu avea de gând să rămână în apartament. El avea să rămână încuiat, ca dovadă pentru Nelu că nu e bine să te joci cu Diana, că rămâi în nădragi. Cu Nuți, dar în nădragi. Așa că a luat cheia ei, a încuiat, a luat și cheia lui, a luat și cheia de sub preș (unde a găsit și o scrisoare de la el, dar a făcut-o mai multe și a turnat-o pe preșul lui Nuți), a luat și cheia din ghiveciul cu violete de la ușă, de fapt a luat ghiveciul cu totul, că sigur nemernicul nu ar uda florile… și a plecat.

S-a mutat în casă părinților ei care locuiau deja de ani de zile în Germania și avea de gând să-și ducă acolo traiul liniștit, fără vreun fustangiu pretențios care să ceară de mâncare în fiecare seară și să se plângă de orice.

Ce face o femeie când rămâne singură? Umple casa cu animale. Ea plănuia să își cumpere papagali. Mulți. Din toate speciile pe care le găsește. Dumnealui nu a lăsat-o, că cică era alergic la puf. Dar la mustața lui Nuți nu era alergic. În fine!

Așa că a meşterit toată primăvara o volieră frumoasă, compartimentată, pentru înaripatele ei minunate.

Apoi le-a cumpărat. Pe cine, pe cine, nu urmăriți firul? Pe înaripate!

Două nimfe, doi agapornis, câte un Micul Alexandru din fiecare culoare, doi caique, un călugăr și, bijuteria coroanei, un umbrella cockatoo care zbiară și cu siguranță în curând va începe și să înjure. Nu pe Nelu, nu merită. Așa, în general, una-alta.

Așa a trecut vara Dianei. Ziua era la serviciu, iar după-amiezile și le petrecea acasă, cu un film pe terasă, în compania agreabilă a păsărilor.

Dar înainte de prima frunză arămie, Diana a început să forfotească de colo colo. Își zicea întruna că „are să o întrebe iarna ce-a făcut vara” și ea n-are ce să îi răspundă. Că doar, vorba aia, mai are lumea câte-o păsărea la cap, dar ea a avut tot stolul. Pe cap. La propriu.

Vara trece, frigul vine, ea pe cap cu treburi va rămâne și a-nceput deja să dea din colț în colț că nu știe cum să facă să fie bine pentru ea, dar mai ales pentru multitudinea de ochișori care o priveau afectuos când sosea acasă.

 

La o privire în altă lumină, a trebuit să admită: casă era o ruină și în niciun caz nu se putea locui decent acolo peste iarnă. Nu stătea să cadă peste ea, dar se cereau îmbunătățiri majore. Rapid. Pentru că dacă vara te plimbi o zi… iarna flămânzești zece. Sau tremuri, după caz.
Ea nu e genul de om care să se încurce cu chițibușari și Dorei care dau să se cârpească și mai mult se peticesc. Când se apucă de o treabă, o face cum trebuie. Iar în cazul de față, deși majoritatea problemelor casei se vedeau cu ochiul liber, Diana a preferat să urmeze toți pașii necesari pentru a obține ce-și dorește: o casă renovată, pentru a fi eficientă din punct de vedere energetic. Era încă vară, dar trecea cât ai clipi și iarna se apropia cu pași repezi. Și pe iarna asta… n-o mănâncă lupul. Are să vină!

 

inCollage_20181104_205431232-1900x1900

 

Primul pas a fost să solicite un audit energetic pentru a identifica „scăpările” construcției, caracteristicile termice și energetice și pentru a stabili soluții pentru reabilitarea ei.
Acum nu că spun, dar sobele vechi pe lemne, dușumeaua, acoperișul spart și crăpăturile din pereți nu o prea vorbeau de bine, așa că iarna era îndreptățită, dacă venea atunci, să intrebe ce-a păzit Diana toată vara, în afară de papagali.

Oamenii, auditori energetici cu experiență îndelungată, au venit, și-au făcut treaba, iar la final… raportul de audit nu arăta prea bine. Era nevoie de modernizări serioase. Și urgente. Trebuia să bată fierul cât era cald… și à propos de căldură… de unde atâta? Sobele erau praf.

A solicitat și o termografie pentru a determina exact pe unde își face loc posibila căldură afară, dar și pentru a verifica starea instalației electrice, și ea într-o stare la fel de bună cum era casa. Scopul ei era obținerea, în final, a unui certificat energetic clasa A. Și după cum o știu pe Diana… va obține ce își propune, iar toate astea înainte să pice ultima frunză arămie.

Și s-a pus pe treabă! În primul rând voia să amenajeze o cameră specială pentru păsări. Doar nu era să le lase afară să le-nghețe moțul. A ales-o, una dintre cele mari și luminoase, că și păsările au nevoie de soare, ca și noi.

A schimbat ușile interioare și pe cele două de exterior și a înlocuit și ferestrele vechi cu termopane. A izolat termic casa, interior-exterior, a tencuit frumos cu produse calitative, că viscolul vine, nu cere voie. E nevoie de ce e mai bun. A înlocuit dușumelele reci cu parchet și a introdus încălzirea prin pardoseală. A înlocuit și instalațiile sanitare pentru a evita scurgerile. Așa casă gătită frumos nu avea nevoie de lacrimile țevilor. Bine, vă dați seama că nu a făcut ea cu mâinile ei toate astea. S-au ocupat experții, desigur.

Gazele erau la poartă, de fapt țevile de gaze, a mai scos un ban din buzunar și le-a invitat în casă, pentru a se întâlni cu centrala. Iar sobele… la revedere, în locul lor a așezat câte un fotoliu confortabil.

A schimbat acoperișul și a reparat ce era de reparat prin pod. Și-a amintit de maică-sa mare că mereu își cumpără lemne pentru sobe încă din aprilie, ca orice om normal în vârful minții capului, care își face iarna car și vara sanie și s-a simțit mândră că nu s-a trezit în toiul iernii să-și pună căciulă după ce-i degeră urechile.

În scurt timp avea un boboc de casă, ca o crăciunică ce înflorește numai când se apropie iarna. Practic, apropierea iernii a motivat-o pe Diana să facă o schimbare în casă pentru confortul propriu și al păsărilor. A fost ca un catalizator. Iarna nu-i ca vara, desigur. Afară. Înăuntru, în căsuța lor, a Dianei și a papagalilor, va fi cald. Vor urmări fulgii mari la fereastră și se vor bucura că zăpada, cât timp nu pică pe ei… nu-i rece deloc. Diana se va bucura de două ori mai mult, căci papagalii nu vor simți vâjul de afară. Până i-o amenința că-i dă cu codița la zăpadă. Păi ce să facă daca încep să zbiere de la 7 dimineața? Spuneți și voi…

 

5223737092_5cb09d1d5e_b

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

*sursă foto: flickr (Mister Fab)

*sursă proverbe: citatepedia

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s