Alimentația sănătoasă – o călătorie menită să bucure

„Mă bucur că am fost invi…”

„Sunt încântată că sunt…”

Cum să zic? Simt că-mi transpiră palmele și inima îmi bate atât de tare încât o aud. Nu îmi vine să cred că am ajuns speaker la conferința „Sănătatea copiilor noștri”. Știți, făpturile pe care oamenii le iubesc cel mai mult pe lume. Eu nu am încă, dar îmi imaginez cum e.

Totul a început când am slăbit 20 de kilograme. Acum doi ani, adică. Dar nu am slăbit pentru că am vrut neapărat, ci din cauza unei probleme. Să încep cu asta? Gata, e timpul. aproape 100 de ochi sunt atenți la mine.

„Bună seară! Vă mulțumesc că sunteți aici și sper ca experiența mea să vă ajute în luarea unor decizii referitoare la relația copiilor dumneavoastră cu mâncarea.

Am fost un copil slăbănog și sclifosit până pe la 10 ani, apoi am început să iau în greutate. Mult. Apoi și mai mult. Când adolescența bătea la ușă, aveam 60 de kilograme. Gustarea mea preferată era margarina cu sare. Direct din cutie. Fără pâine. Din „graso” nu mă scoteau copiii și mă simțeam oribil. Doar acasă, cu mâncărica mea, mă simțeam în regulă.

La 11 ani am învățat să fac clătite și asta am făcut toată vacanța de vară. La 12 ani am învățat să fac cartofi prăjiți și asta am făcut în fiecare seară, toată vara. Mama nu avea nicio șansă de a mă opri, făceam ce făceam și ieșea ca mine.

La 13 ani mi s-a făcut rău, am ajuns la medic și luni de zile nu am mai putut să mănânc cum trebuie. Am slăbit foarte mult. În mintea mea de copil, mă bucuram că nu mai eram „grasa” de care fugea toată lumea. Cuvântul ăsta m-a urmărit toată viața și tare rău mi-a făcut. Nu aveți idee cât poate un singur cuvânt să afecteze un suflet fragil de copil. „Te-ai mai îngrășat”, pe lângă un lucru nepoliticos și de prost gust, e un lucru pe cât de inutil, pe atât de dăunător.

Când mi-au trecut greața și spaima că dacă voi mânca, îmi va fi iar rău, am început din nou să mănânc. Mult. Cu poftă. De toate.

Acum doi ani nu mai eram un copil. Aveam 28 de ani și aproape 90 de kilograme. 89 la ultima cântărire pe care mi-o amintesc înainte să îmi fie din nou rău. Câteva luni mai târziu, cântăream cu aproape 20 de kilograme mai puțin. Cu această ocazie mi s-a reactivat și emetofobia cu care m-am confruntat în adolescență. Emetofobia, pentru cine nu știe, e frica de a vomita, frica de greață. Am avut mereu două faze: ori mâncam prea mult, prea des, prea prost, ori nu mâncam deloc.

Nimeni nu își dorește asta pentru copilul lui!

Organismul meu a fost mereu mai isteț decât mine și mi-a dat semnale când a fost cazul să mă opresc, doar că de multe ori le-am interpretat greșit. Până mi-a zis medicul „pune mâna și mănâncă, nu ai nimic”, după ce mi-a interpretat tot felul de analize și analizuțe. Doar că „mănâncă” nu mai însemna mâncatul haotic ca mai înainte. Nu mai însemna acru peste sărat peste dulce peste fruct peste legumă peste carne, orez, cartofi și puțin tort la desert, a se repeta la fiecare trei ore. Singura mea problemă era, înainte de asta, că obișnuiam să mănânc PREA MULT. Iar corpul poate spune la un moment dat „până aici!”, fără să existe vreo afecțiune la mijloc.

Morala?

Alimentația poate da peste cap viața unui om, mai ales când problemele încep în copilărie. Parentingul de acum 20 de ani nu se putea compara cu parentingul din ziua de azi, acum avem la dispoziție o infinitate de surse de documentare pentru a împiedica apariția unor astfel de probleme la copiii noștri.

Copilul e ca un burete, absoarbe și reține tot ce e în jurul lui. Dacă un adult poate discerne și separa cuvintele primite de la persoanele din jur, copilul e mult mai sensibil la acești factori. Ca părinți, în cazul meu ca viitor părinte (la un moment dat), avem obligația de a fi alături de ei și de a-i încuraja să ne povestească problemele cu care se confruntă, de a-i încuraja să le privească și să le înfrunte din alt punct de vedere, de a le trece prin sita gândirii și de a nu se lăsa influențați de tot ce aud. Cred că primul pas ar fi să ne alimentăm noi sănătos și echilibrat pentru a le putea transmite și lor plăcerea unei mese corecte. Un copil nu va cere niciodată nimic din ce nu cunoaște, cel puțin nu când e mic. Iar acela e punctul din care trebuie să pornim.

migdale-500gMie, de exemplu, îmi place să mănânc migdale. Dacă în casă voi avea migdale și nu ciocolată cu lapte și cremă, copilul meu va crește știind că migdalele sunt sănătoase. Văzându-mă pe mine că le consum va vrea și el, măcar din curiozitate.

Suntem obligați să alegem alimentele potrivite pentru copii. Desigur, nu e cazul să exagerăm. Am văzut cu toții acele filmulețe cu copii efectiv plângând pentru că li se dădea broccoli care nu le plăcea. Repet, asta e o exagerare și niciodată nu ar trebui să forțăm un copil să mănânce un aliment care nu îi place. Nu mi se pare normală și sănătoasă nici replica multor părinți, „mănâncă tot din farfurie!”. Corpul său va ști când e sătul, nu e necesar să îl ghiftuim. Pe de altă parte, sunt acei părinți care numără dumicații copilului pentru a se asigura că nu mănâncă prea mult.

Un copil nu e un bibelou și nu trebuie tratat ca și cum ar fi. E adevărat că anumiți părinți mai întâi își învață copilul la tabletă și abia apoi la oliță, dar nu înseamnă că așa trebuie să fie. Ce putem face, în schimb, e să îi încurajăm să facă mișcare, să fie activi și sociabili, să își găsească prieteni și pasiuni pentru a nu risca să își înece frustrările și singurătatea într-o farfurie plină moț cu mâncare.

paste-fainoase-integrale-din-grau-rustic-300gVa ajunge într-un punct în care nu doar exemplul din casă va conta, iar atunci nu trebuie să ne panicăm. Nu e o crimă că va dori să mănânce ciocolată sau un burger din când în când. Nu putem trăi doar cu salate. Sau putem, dar eu una nu asta îmi doresc. Totul e în echilibru, iar găsirea acestui echilibru trebuie începută din copilărie. Trebuie să avem răbdarea și atenția necesare în alegerea alimentelor potrivite și sănătoase pentru toată familia. E în regulă să mănânce și paste, de exemplu, dacă avem grijă să alegem un sortiment de paste integrale, cu un indice glicemic mai scăzut decât cele clasice, din făină albă și dacă le combinăm astfel încât să obținem un fel de mâncare nu numai sănătos, dar și gustos și care să nu îngrașe.

Concluzia?

Ce trebuie să ne învățăm copiii? Mâncarea nu e o destinație, ci un drum de care trebuie să se bucure. Să nu exagereze cu nimic, să guste din toate categoriile alimentare, să se bucure de mici plăceri culinare, dar să nu facă din ele un remediu. Mâncarea nu e un refugiu, e o plăcere.

Și totuși, dacă observați anumite schimbări în comportamentul copilului față de mâncare, nu ezitați să cereți ajutor specializat. Deseori, alimentația dezechilibrată nu are legătură doar cu pofta și plăcerea de a mânca, ci și cu nevoia de afecțiune, sentimentul că nu e acceptat într-un grup (de la școală, de la locul de joacă etc) sau felul în care dă piept cu anumite probleme.

Fiți alături de ei în orice situație, asta e cel mai important.

Vă mulțumesc!”

 

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Reclame

4 gânduri despre “Alimentația sănătoasă – o călătorie menită să bucure

    1. Ma gandesc si eu la psiholog, sa stii. Nu am avut cine stie ce drame, dar teama asta care ma apuca din cand in cand ma termina. 😊 Incerc pe cat posibil sa nu mai mananc mult si prost, dar nu imi iese mereu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s