Fii un cumpărător isteț de Black Friday!

„- Mai spune-mi o dată cum s-a întâmplat, te rog.”

Era a cincea oară când povesteam și a doua oară când le povesteam alor mei de când au venit să mă culeagă din mall. Vânzătoarei, paznicului și unei prietene la telefon deja le spusesem. Aveam buza spartă și o gleznă sucită, iar pe chipurile lor citeam pe de-o parte dorința de a râde cu lacrimi, iar pe de altă parte… compasiune. Mai concret, fraiera asta de fiică-sa a mers prin oraș la shopping fix de Black Friday.

„Pfff. Am vrut fă fiu claffy!”

„Ce ai vrut să fii?”

„Claffy!”

„Claffy… mă-so, caută pe google ce e claffy ăsta până nu cedez la căpuț. A jucat în Gossip aia de se uita ea?”

„Claf f fy, la naiba, claffy!”

„Stai anșea. Stai. C l a f f… cu y sau i? Ia stai. >Acestea sunt rezultatele pentru classy. Ați dorit să căutați claffy?< Stai mă! Classy vrea să zică. Ar mai însemna și idiot, dar cred totuși că la classy se referă.”

Eu aveam ochii plini de lacrimi și când am încercat să zic „classy” mi-am dat seama că îmi mușcasem și limba și începea să se umfle.

„Am vrut fă fiu claffy. Am put botinele cu toc, am luat degușa de piele pe mine ti am mert tă-mi iau deantă.” Am arătat spre geanta pe care o duceam mândră în brațe. Limba umflată, dar luasem afurisita aia de geantă! Cu reducere bonus de mila buzei mele.

Am continuat să le povestesc cum aflasem „pe surse” că gentuța pe care o urmăream de două săptămâni va fi redusă cu 70% de Black Friday, așa că am pornit veselă spre magazin, imaginându-mi că ușile mall-ului se vor deschide pentru mine, păsărelele vor ciripi, oamenii mă vor saluta și vor crea o cărare să trec. Voi intra în magazin, voi lua geanta, voi plăti și gata. Țanțoșă cu ea înapoi acasă. Tocul rupt, glezna sucită și limba zdrelită nu intrau în planuri. Ce s-a întâmplat de fapt a fost că am dat coate ca să intru în mall. Era plin. De la corporatiști în cămăși, la fătuci buzate și moțate, cotoțate pe tocuri de 11 și câteva tanti în vârstă care sperau la vreo tigaie. M-am înghesuit ca să ajung la magazin, iar când am ajuns, prin îmbulzeala naibii am zărit-o. Minunata mea nude-rosé era încă acolo. Norocul a făcut să fie mai sus pe un raft și niciuna dintre tipele care erau în momentul ăla în magazin nu ar fi ajuns la ea. M-am chinuit ceva până am pus gheara pe baretă și am tras puțin. Puțin mai tare. Nici nu am văzut valul de genți care m-au picat în cap. M-am dezechilibrat, am călcat strâmb, am picat în fund, mi-am mușcat limba și catarama iubitei mele genți m-a lovit în buză. Dar am luat-o? AM LUAT-O PE NEMERNICĂ. Pe ai mei i-am sunat după, să mă ia cu mașina, că nu puteam merge. Am mers doar până la ieșirea din mall, pas după pas, când cu toc, când fără toc.

Asta s-a întâmplat anul trecut, m-am mai cizelat de atunci. Mi-am stabilit niște reguli pe care le-am printat, laminat și atârnat pe ușă în dormitor, să le văd tot timpul.

1. Shopping online

NICIODATĂ nu mă mai îmbulzesc în magazinele fizice când sunt reduceri mari. Cu atâtea magazine online, nu are rost să fac bubă pentru câteva minute de shopping.

answear

2. Lista!

Pentru mine, shoppingul începe cu mult înainte să înceapă… shoppingul. Listele se numără printre activitățile mele preferate, iar când e rost de cumpărături… mă înarmez cu un creion, o agendă și notez toate produsele pe care mi le doresc. Fără limite inițial.

3. Bugetul

La un moment dat, când observ că numai un rechin și vreo trei pinguini lipsesc de pe lista mea ce conține tot felul de nebunii pe lângă bluze de damă și blugi,  îmi ofer singură o doză de șoc: calculez cam cât ar costa toate. După primul calcul mă sperii, îmi calculez pușculița și salariul și stabilesc că nu am disponibilă pentru cumpărături decât o anumită sumă, mai mare sau mai mică, în funcție de celelalte lucruri care necesită o atenție deosebită în momentul respectiv, cum ar fi rata la telefon, vreo factură sau cine știe ce datorie.

4. Stabilirea priorităților

După ce am fixat un buget, revizuiesc lista. Produsele care nu îmi sunt necesare deloc sau nu îmi sunt necesare în viitorul apropiat (un costum de baie în noiembrie, de exemplu) vor fi eliminate, pentru că eu gândesc așa: de ce anume am nevoie acum? Un pulover gros și o pereche de blugi. Desigur, nu mai am nici costum de baie. DAR. Pentru că bugetul e de X lei, de ce o parte din el să fie închis într-un costum de baie pe care îl voi purta peste 10 luni? Scarlett O’Hara zicea destul de frecvent „Mă voi gândi mâine la asta!”. La fel și eu. Mă voi gândi la vară la un costum de baie. Acum, puloverul.

După ce am tăiat anumite produse de pe listă, calculez din nou. Dacă suma totală e mai mică decât bugetul anterior stabilit, îmi permit să adaug câteva mărunțișuri, oarecum cu steluță, pentru a fi luate în calcul, dar care nu sunt musai. Micile plăceri (ne)vinovate, acele lucruri pe care mi le doresc mult, care mă fac să mă simt mai frumoasă.

5. Necesitate sau doar impuls?

E iarnă, da, și am nevoie de haine groase. DAR. E cu adevărat necesar încă un palton? Da, știu că cel roz pe care l-am văzut ieri e o minunăție, dar am nevoie de el? Mai mult decât de acel pulover gros? Acest punct se poate uni ușor cu punctul anterior, dar e o mică diferență între ele, cu toate că e probabil să o văd doar eu, așa că le-am menționat separat. Ideea e că indiferent cât de util mi-ar fi, indiferent cât ar fi redus, dacă e dintr-o categorie „grea”, adică paltoane, jachete, bocanci etc și am deja produse din această categorie, NU se justifică achiziția.

6. Prețul pe purtare

E discutat și paradiscutat acest subiect. Să spunem că o geantă a costat 100 de lei. Să spunem că o purtăm la două nunți. Prețul pe purtare e de 50 de lei. Mai merită? Și hai să spunem că o purtăm de zece ori pe lună timp de trei luni. Prețul pe purtare e de nici 4 lei. Merită? Desigur. Când un produs nu zace pe un raft în șifonier, ci e purtat des, merită.

7. Compararea produselor similare

Revenind la lista de mai sus, pe ea vom găsi „geantă”, nu „geanta aia roz cu baretă lungă și fermoar auriu pe care am văzut-o marți pe Answear”. Aici intervine partea de research. În categoria genți de damă găsim mii de produse. Acum începe munca adevărată. Răsfoirea paginilor. Compararea produselor se face după criterii stabilite cu strictețe dinainte. E roz, da. Dar rozul nu se potrivește cu celelalte haine ale mele. NU îmi trebuie tot ce e frumos. E mare, dar nu se închide cu fermoar, ci cu capse. E nevoie de ceva cercetare până găsesc cel puțin un produs care să satisfacă toate cerințele. Iar dacă găsesc mai multe similare, le compar și pe ele, cu plusuri și minusuri până rămân la unul, maximum două preferate absolute. NU vreau să se fluiere startul reducerilor de Black Friday și eu să nu știu încă ce să aleg.

answear 2

answear 3

answear 4

7. Un cont pe site-urile unde intenționez să fac cumpărături

Se întâmplă ca în zilele cu reduceri mari să funcționeze mai greu anumite site-uri, din cauza numărului imens de oameni care sunt prezenți la shopping online. De aceea, e bine să creez contul cu cel puțin câteva zile înainte acolo unde nu am deja, pentru a evita încărcarea greoaie a paginilor în ziua X. De asemenea, e musai să rămân logată. Unde există aplicație pentru telefon, cum e cazul Answear, cu atât mai bine. Aplicațiile de obicei se mișcă mult mai bine.

Dacă vreau să plătesc cu cardul, îl salvez și pe el în cont, pentru a nu zăbovi și la acest pas.

8. Wishlist-ul

O altă listă e tot ce îmi doresc! După ce am găsit produsele cheie, le adaug în wishlist pentru a mă asigura că le găsesc ușor când vreau să comand. Pont: eu îmi golesc wishlist-ul dacă am deja ceva produse salvate, pentru a nu mă lăsa influențată și pentru a nu comanda ceva din pur impuls. Prefer ceva mai scump, un produs pe care mi-l doresc mult, decât să renunț la el și să iau al doilea produs similar de pe listă, plus ceva de care nu am nevoie. „Stick to the list! Always stick to the list!”, ar zice un băiat pe care-l cunosc.

9. Proba de viteză

Produsele sunt stabilite, wishlist-ul e făcut, aștept startul! Când vine, viteza primează, dar ea merge mână în mână cu răbdarea. Produsele sunt adăugate repede în coșul de cumpărături, dar trebuie să am răbdare în caz că paginile se încarcă mai greu. Se poate întâmpla, nu spun că e lege. Cu puțin noroc, cu puțină viteză și puțin mai multă răbdare, pot avea toate produsele dorite.

answear 5

Nu îmi rămâne decât să finalizez comanda și să aștept curierul.

Apoi mă bucur mult mult timp de produsele alese, pentru că sunt alese cu capul, pentru suflet. A, și pentru a mă fâțâi prin oglindă cu mândrie că iar am comis-o, uite ce frumoasă și cochetă sunt. Și, cel mai important, fără buză spartă.

Sunt classy, ce să mai! Uite, pot să zic: CLASSY!

Sursă foto: Answear

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Reclame

5 gânduri despre “Fii un cumpărător isteț de Black Friday!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s