Ei nu mănâncă doar de Sărbători

E perioada mea preferată din an. Seara, cerul e lăptos. Alburiu. Aerul e rece și eu merg agale spre casă. Când ninge nu mă ascund sub umbrelă, ci las fulgii mari să mi se topească pe față. Iubesc iarna, ea aduce Crăciunul. Aștept Crăciunul încă de pe 26 decembrie, îndată ce ultima sarma a fost mâncată cu poftă. Stabilesc cu minuțiozitate lista de cadouri, fixez bugetul și cumpăr decorațiuni încă din noiembrie. Poate-s deplasată, dar sigur nu sunt singura. Anul ăsta vreau să-mi cumpăr un parfum, un parfum din cele de care îmi permit să iau numai o dată pe an, că-s atât de scumpe! Dar fac cumva și îmi fac pofta și acum. Merg încet, scoțând aburi pe gură, privind cerul… Peisajul e înghețat, nici urmă de picior omenesc. Sunt toți pe la casele lor, ferestrele sunt luminate și oamenii se disting în jurul meselor. Iuțesc pasul, nici mie nu mi-ar strica un vin fiert și o porție aburindă de paste.

Din întuneric țâșnește o făptură care se gudură la picioarele mele. Mă cunoaște, mereu se bucură când vede oamenii care o hrănesc. Așa sunt câinii, recunoscători. Îmi e recunoscătoare cu ochii, cu codița, cu alintăturile și sunetele de plăcere pe care le scoate de fiecare dată când mă vede. Mă opresc și vorbesc cu ea. Așa sunt eu, vorbesc cu câinii precum o fac cu oamenii. Ascultă și ei. Înteleg. Poate ea nu înțelege ce zic, dar înțelege din tonul vocii mele că o iubesc și că o să am grijă de ea.

Anul trecut i-am făcut căsuță dintr-o cutie izolată. Înăuntru am pus un prosopel și vecinii au văzut, apoi au pus și ei prosopele. Anul ăsta vreau să fac la fel. Nu e o casă adevărată, dar ne descurcăm cum putem. Mâncare are, apă are. Sănătoasă e tun.

inCollage_20181126_232223044Ea e Țumpa, cățelușa de la bloc. Nu știu dacă are alt nume, pentru mine așa se numește. E una dintre norocoase, măcar are cine să o hrănească. Dar sunt atâția câini pe străzi care nu au nici măcar un dumicat de pâine, darămite pui fiert cu legume. Nici acum, de sărbători, ce să mai povestim de restul anului?! Trebuie să lupte pentru fiecare înghițitură, pentru fiecare locșor sub vreo mașină, pentru fiecare capac de canalizare călduț. Nu e vina lor că s-au născut, dar e datoria noastră să îi ajutăm. Eu nu am aici nicio organizație de ajutorare a animalelor fără stăpân unde să fac voluntariat, nici nu cred că aș avea timp, dar donatori am putea fi cu toții când găsim o cauză ce merită. Anul ăsta am făcut tot ce am putut pentru a ajuta animalele. Nu am putut mult, dar pentru ele orice ajutor contează. Am dat pisici jos din copaci, am pus hrană și apă pentru păsări la fereastră, am îngrijit cățelușa și un pui de-al ei. E timpul pentru alt nivel. Faptele bune nu se spun de obicei, dar dacă nu le spui, cum impulsionezi alți oameni să se alăture? Cum faci cunoscută cauza?

„Unde-s doi, puterea crește”, spune un proverb. Eu așa aș traduce ideea de crowdfunding. Dacă fiecare dintre noi donează 10 lei pentru o campanie în care credem cu adevărat, se adună.  BCR, de exemplu, a înțeles perfect ideea, de aceea a lansat de câțiva ani Bursa Binelui, o platformă unde fiecare dintre noi poate face donații online, îndiferent cât de mici.

Pe Bursa Binelui am găsit proiecte ale ONG-urilor din toate domeniile, proiecte ce merită toată atenția noastră, din care putem alege ce ne doare cel mai tare. Unde putem ajuta. Donațiile sunt 100% securizate și avem garanția că suma donată e exact cea care ajunge la respectivul ONG, pentru că nu se percepe comision.

 

FB-BB_20-11-2018-026

 

Campionatul de bine

Pe lângă donațiile făcute, putem fi și voluntari. Putem da sfară-n țară că am găsit ceva ce merită atenție. Iar un alt aspect interesant e Campionatul de Bine. El constă în premierea primelor trei proiecte, cele care au strâns o sumă cât mai mare de bani de la cât mai mulți donatori. Premiile sunt reprezentate de dublarea sumelor strânse, în limita a 5000 de euro. Consider că aceste premii ar trebui să ne impulsioneze să donăm pentru cauza în care credem, pentru a o vedea acolo, în vârf.

Aș fi putut să îmi îndrept atenția către educație. Către sănătate, către oameni. Dar oamenii se ajută între ei, oamenii pot comunica. Durerea mea cea mare e legată de animale. Ele nu cer. Ele privesc. Ele așteaptă, ele iubesc. Mulțumesc dintr-o privire. Îți mulțumesc printr-o mișcare de codiță chiar și pentru un cuvând blând. Când le dai o farfurie cu mâncare, ești deja erou, te vor iubi pe viață. Pentru mulți oameni, ele sunt doar „niște animale”. Elemente de decor, de care mulți vor să scape. Pentru mine sunt partea bună a lumii. Cea nevinovată. Cea pură. Pentru ele voi avea mereu o slăbiciune și voi încerca să le ajut cu orice ocazie, nu doar de Sărbători, că animalele nu mănâncă doar atunci. Nu au nevoie de căldură și adăpost doar de Crăciun.

Mi-a atras atenția un proiect al unui ONG care și-a propus să ajute animăluțele fără stăpân nu doar din punct de vedere medical. Ajutorul constă și în găsirea unei familii iubitoare pentru suflețelele abandonate. Ele nu răsar din pământ. Sunt abandonate pe străzi de oameni inconștienți care nu sunt în stare să își castreze animalele, care se „plictisesc” de un suflet bun pe bătătură. Poate, prin astfel de campanii de fundraising se va micșora numărul animalelor abandonate, poate oamenii vor deveni mai conștienți de răul pe care îl produc. Eu încă sper.

Pentru mine, sunt o alinare. Orice suflețel întâlnit e o bucurie. După cum știți deja, am pierdut anul ăsta două suflete, papagalii mei iubiți. Pentru ei nu se mai poate face nimic, dar când pot să ajut alte animale, cum pot, oricât de puțin, o fac. Și vă sfătuiesc și pe voi să o faceți. N-aveți idee cu ce bucurie umple sufletul un astfel de gest!

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s