Fii tu la prima întâlnire

„Pssst! Psss! Niiihiiicuuu!”, am rânjit pe balcon, ridicând sprâncenele a flirt, sau a ce credeam eu pe la 10 ani că-i flirtul. Citisem și eu povești , doh, știam cu ce se mănâncă iubirea. Eram această Rapunzel modernă la balcon, într-o zi de august, trimițând bezele și baloane de săpun către băiețelul creț cu ochi mari din spatele blocului.

N-aveam idee ce-i moda, purtam cu nonșalanță o eșarfă și o bentiță cu ciucuri de la o nuntă unde fusesem fetița cu coșulețul de cocarde.

answear

„Auzi don’șoară, unde crezi că mergi așa?”, a tunat tata, intrând în sufragerie când tocmai adăugasem ținutei și o broșă în formă de semilună, bătută cu pietricele multicolore și mă pregăteam să ies din nou pe balcon să vorbesc cu Nicu.

 

Așa-s copilele, visează iubiri ca în povești!

 

La 19 ani am primit un telefon pe care îl așteptam de luni de zile. Tatonasem terenul cu dibăcie, inaintasem câte un pas, cât să nu se prindă că eu sunt cea care vrea. L-am făcut să creadă că el vrea de fapt, iar eu trebuia doar să joc rolul mironosiței nehotărâte.

„Mbine, ieșim la un suc diseară”, i-am spus.

Nici nu mi-am pus problema ținutei, pe atunci cochetă nu eram decât din vorbe. Hainele îmi erau simple, un tricou, jeanși, balerini și o gentuță.

 

answear 2

 

Dacă știam că va întârzia chiar de la prima întâlnire, luam ceva și pe deasupra. Noroc că nu l-am așteptat o jumătate de oră într-o rochie elegantă și eventual niște stiletto în picioare, să se uite lumea ca la urs cum eroina așteaptă eroul. Începeam să mă prind că Dinu se vrea a fi personajul principal în povestea noastră, dar m-am lăsat totuși purtată pe brațe. La propriu. Ca în filme.

Sucul s-a transformat în vin, iar perechea mea perfectă a devenit o prințesă delicată care mă întreba încontinuu ce parfum port. Mi-era jenă să-i spun, de teamă că nu e la înălțimea pretențiilor sale. El purta Cavalli, eu, din bugetul meu de studentă… nu purtam Cavalli.

Și uite așa, prima noastră întâlnire a fost și ultima noastră întâlnire. În filmul ăla se pare că nu era loc decât pentru un protagonist, așa că i-am lăsat lui lumina reflectoarelor. Bine, bine, m-a împins de pe „platoul de filmare” mizerabilul, ok? Haideți să încheiem discuția.

 

Așa-s fetele, visează la iubiri ca în filme. Dar nu cu Dinu.

 

La 23 de ani l-am întâlnit din întâmplare pe el. N-a apărut nici din povești, nici din filme. Cu el n-a trebuit niciodată să îmi fac griji că sunt bine sau prost îmbrăcată, mă vede coborâtă din Rai chiar dacă am un sac pe cap, pe post de căciuliță. Niciodată nu mi-a criticat ținutele, pentru el e perfect orice aș purta. Cu toate astea, de fiecare dată, din frivolitate, din dorința de a impresiona, caut să surprind. De fiecare dată mă întreb dacă i-ar plăcea.

Era o seară caldă și senină de octombrie, mă îndreptam spre concert cu mii de scenarii în minte. Era prima dată când mă machiasem cu verde, prima dată când îmi ondulasem părul cu placa. Aveam un cap de păpușă de porțelan și un decolteu de Barbie în vacanță. Trebuia să echilibrez un pic balanța, nu?

 

answear 3

 

Purtam o rochie maro, cu decolteu en coeur, cizme lungi din piele neagră și o poșetă mică. Arătam și mă simțeam bine, cel puțin după standardele mele. Lui i-au picat ochii pe asfalt ca în Tom&Jerry, așa că am presupus că-i de bine. Toată seara s-a învârtit în jurul meu. Pusesem gheara pe el.

He he, dar ce credeți, că m-am culcat pe o ureche? Știți acele femei care cum încep o relație, cum se lasă pe tânjeală, vorba românului? Neee, nu-i de mine asta. Pentru noi, fiecare întâlnire are valoare primei întâlniri. Ne punem la patru ace, eu cu pantofi cu toc, el cu un sacou elegant (ales de mine, tooot de mine, că în baza lui…), mergem la un restaurant, bem un vin, mâncăm o friptură… flirtăm ca la început chiar și acum, după șapte ani.

 

Așa-s femeile, visează la iubiri reale. Pământești.

Morala?

Așteptările prea mari creează dezamăgiri pe măsură. Degeaba aveam aere de prințesă, împopoțonată ca o maimuțică în toiul verii, visând la basme. Degeaba zburam purtată pe brațe ca-ntr-un film. S-a întâmplat ca într-o seară oarecare, un cvasinecunoscut să mă cucerească. Neplanificat.

Excesul de zel de la prima întâlnire nu mă caracterizează. Vreau să impresionez, dar în niciun caz nu mă îndepărtez de propria-mi esență. Hainele pe care le port sunt importante, dar nu le port pentru a părea altcineva. Întotdeauna, ele îmi reflectă personalitatea întru totul, indiferent că port rochie din dantelă sau blugi rupți.

Dacă mă apuc să caut, găsesc mii de sfaturi pentru o primă întâlnire de nota 10+, de la machiaj, la ținută și comportament. Sfatul meu? La gunoi cu ele! Fiți cum vreți voi să fiți, nu exagerați cu decolteul, cu înălțimea tocului și cu glitterul de pe pleoape dacă nu vă reprezintă.

Vrem să cucerim, nu să ne prefacem. Vrem să accentuăm trăsăturile plăcute cu care ne-a înzestrat natura, dar nu să le afișăm ca la tarabă. E o linie foarte fină între sexy și vulgar. Dacă mă întrebați acum, ținuta ideală pentru o primă întâlnire, în perfectă armonie cu starea mea actuală de spirit, e formată dintr-o fustă până la jumătatea gambei, o fustă colorată care să atragă toate privirile și o bluză neagră, simplă, pentru echilibru. Pantofi cu toc și o geantă mică și elegantă și I’m good to go. Și fix asta voi purta la prima noastră întâlnire… din ultima vreme.

 

answear 4

 

Iar dacă voi vă simțiți irezistibile în bocanci și blugi rupți, fix asta ar trebui să purtați la prima întâlnire. Cu siguranță vor aprecia naturalețea în comportament.

 

Sursă foto: Answear.

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Reclame

3 gânduri despre “Fii tu la prima întâlnire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s